596 matches
-
unui baobab), „de plumb”, „păpușă” (Nu-s bun de tipar, Joc de păpușă), „marionetă”, „paiață/în iarmarocul inutil” (Sau poate), „ceasornic” (Obsesie), actor cu o colecție de măști „care atârnă în pod ca niște spânzurați” (Măștile) etc. Altcândva e prizonier (Zăbrele, Zidul), drumeț al cărui țel unic este mersul ori așezarea propriului trup în locul cărămizii ce lipsește în zidul de la capăt (Meșterul Manole), călător ce înconjoară mereu abisul propriu (Prăpastia), fugar perpetuu (Fugeam), locutor în care „nu-i loc de cuvânt
SESTO PALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
privit ca un „joc de șah” în care se încalcă regulile. Amintirile sunt tragice („m-am temut că într-o zi/ ar putea să moară suflul pădurii”), imaginile zguduitoare: oameni în cămăși de metal, pâine neagră de pământ, poeme de zăbrele, baionete și zăvoare. Tonul e aproape arghezian, versul fiind, pe rând, „greu ca armura betonului”, „ca tulpina plantelor perene”, vibrând ca tropotul cailor și ca un izvor. T. crede că doar vitalismul erotic (Surâsul Elenei, un „scump adaos la infinit
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
nomazi, animale. Componenții unei ;atre, „trista balerină”, „despletită, nebună”, din Shanghai, mica vânzătoare de ziare, „încovoiată, ca o viperă, pe jos”, „paiațele lui Cocteau”, fără mâini și picioare, artistele circului din Turnu Măgurele - și maimuțele de acolo, ce „scânceau între zăbrele” -, orbii, „patru umbre” care „de la Nord la Sud căutau Soarele”, câinele negru de pe maidan sunt tot atâtea alter egouri ale poetului. Deosebite afinități își descoperă cu specia canină și chiar se identifică, asemenea lui Gherasim Luca, explicit cu aceasta: „Noi
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
atmosferă „gotică” sunt prezente aici, gustul pentru universul desuet-romantic păstrându-se, altminteri, constant. Dar tonalitatea și artificiile lui Tudor Arghezi - frazarea, rima suspendată în mijlocul unei sintagme fracturate între versuri - sunt frapante: „Și storurile dese le-am tras deplin, ca printre/ Zăbrelele ferestrei să nu intre/ Lumina ce-ar putea să-i amintească/ Vecinătatea lui dumnezeiască” (Odihna). Nu lipsesc senzualitatea rafinată și o „metafizică a tăcerii”, obsesivă. Ca dimensiune modernă, de sorginte simbolistă, se remarcă figurile ample, cuprinzând complicate sinestezii în chiar
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
fiecare clipă e numărată, tovarășa Ana găsește, totuși, vreme să se aplece deasupra copăii În care doarme un copil bălai, să-l acopere cu o velință veche și să rostească o vorbă prietenească menită să descrețească frunțile Încordate. (Ă). Prin zăbrele al maestrului A. Toma, Înfruntă suferințele la care e supus, hotărârea lui de a nu se lăsa prins În plasa dușmanului, de a-și apăra cinstea de luptător, de a fi demn de tovarășii lui, constituie un exemplu de eroism
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nr. 260 (39), 28 sept. 44. Mihai Gafița. - Primul număr al revistei „Tânărul scriitor”. Ibidem nr 268 (47), 23 nov. 45. Poezii publicate În Contemporanul, 1951: În nr. 239 (32), 14 mai: A. Toma. Laureat al Premiului de Stat. Prin zăbrele; În nr. 253 (32), 10 aug.: Mihai Beniuc. - Cronică din mina de cărbuni; ibidem, Eugen Frunză. - Act de acuzare; În nr. 255 (34) 24 aug.: Eugen Jebeleanu: Două poeme de 23 August; În nr. 259 (38), 21 sept. Radu Boureanu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de unde se auzea un zgomot asemănător cu cel din cușca leilor la ora mesei. Holișorul îngust și întunecat era murdar ca un coteț de găini. Pe tabloul locatarilor se găseau multe spații goale. ș...ț Existau două lifturi deschise, cu zăbrele, dar se părea că numai unul funcționa și nici acesta nu era prea solicitat. Un bătrân cu falca lăsată și ochii apoși stătea în lift pe un taburet de lemn acoperit cu o bucată de pânză de sac împăturită. Părea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
celor din jur, cu atât mai mult cu cât viața lor depinde de bunul plac al grupului în care sunt obligați să trăiască”. Ioniță insistă pe ideea că cei din libertate au stat tot într-o închisoare, dar una fără zăbrele și sârmă ghimpată, fiind supuși aceluiași „proces de destructurare psihică și remodelare, conform unui plan alcătuit în mod științific, dar rău intenționat, ce a urmărit anihilarea a tot ce este cuget românesc. Va trebui să treacă cel puțin tot pe
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
diferit. Fiecare dintre aceste „lumi” are ca elemente definitorii diferitele grade de libertate (atât în raport cu lumea interioară, cât și cu lumea din afara zidurilor închisorii) acordate deținutului, precum și o anumită intensitate a supravegherii exercitate de către paznici. Granițele materiale ale acestor „lumi” (zăbrele, ziduri, coridoare etc.) sunt dublate, la nivel simbolic, de hainele penitenciar, diferite pentru fiecare regim. Plasarea într-un regim sau altul nu are doar semnificații legate de statutul deținutului în penitenciar; mai important, ea semnifică distanța dintre acesta și lumea
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
din O mie și una de nopți În picioare și cu o eșarfă În jurul taliei (bliț); Întinsă languros pe o blană de tigru și mângâind un paloș (bliț); Îmbăindu-se Într-un bazin de marmură, luminată printr-un paravan cu zăbrele. Acele zece fotografii În tonuri sepia fuseseră scânteia care-a aprins fascinația lui Lefty pentru oraș. Dar nu uitase niciodată cu totul primele lui iubiri din Lingerie Parisienne. Le putea invoca În imaginație după bunul plac. Când o văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
salonaș cochet, pe care îl folosește de multe ori drept birou, pentru că se află lângă bibliotecă. Spre deosebire de celelalte încăperi de la parter, care nu au nici o fereastră spre stradă, lumina irizată a soarelui pătrunde aici printr-o deschizătură mare în zid. Zăbrelele fixe din marmură sunt umplute cu lamele subțiri de piatră translucidă, mică și sticlă colorată, aranjate în forme geometrice. Tiberius se așază, își sprijină cotul pe masă și-l îndeamnă: Spune repede, că n-avem timp. Mă așteaptă o zi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unii care de frică vomitau la locul osândei tot ce mâncaseră. — Aveți vreo dorință? Și Velasco și Luis Sasada cerură să li se aducă niște foi de hârtie. Fiecare voia să-și scrie testamentul. În lumina palidă ce pătrundea printre zăbrele, Velasco scrise către confrații săi de la mănăstirea din Luzon ultimele sale dorințe: „Cu fiecare clipă ce trece simt cum mi se apropie sfârșitul. Binecuvântat fie Domnul pentru că-Și revarsă ploaia iubirii peste pământul sterp și stâncos al Japoniei. Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un stol de corbi Chiar pe față cu secrete, Cum e ziua pentru orbi. Crezuri vechi și false steme Sunt pe tot ce-n timp am scris, Umbrind teze și sisteme Fapte ce-s, ori care-s vis. Visu-ajuns după zăbrele Cu dorul de-a străluci Plânge-adânc în clipe grele Soarta de-a vălătuci. 21 iunie 2004 REFLECȚII (CLVII) Și în lumea interlopă În care colcăim E bună, fără popă, Ca să ne pocăim. Pe unii, timpu-i ține-aproape, Deși trec tot prin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
un abis de neuitare cântecul meu țipăt de cocori a toamnă vreau să uit această neatingere Poem întemnițat cad nopți a uitare peste buzele mele ultima stea pe cer mă ademenește precum o lumânare la fereastră te-ai ascuns după zăbrele de lumină iar eu caut zăpezile cu parfum de eternitate să-ți albesc neputința mă întrebi dacă aș fi putut să exist încă o viață în singurătate fără tine ascult iarna din mine și îmbrățișez tăcerile lespezi de uitare se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
strada principală Începe de la oficiul poștal. Un drum fără cotituri, pe o pantă ușor Înclinată, de aproximativ patru sute de metri, care duce pînă la treptele din piatră ale primăriei. Amestecate printre magazinele cu acoperișuri din țigle, casele de țară cu zăbrele și acoperișuri ascuțite ies bine În evidență. Am impresia că țăranii de pe-aici se ocupă de creșterea viermilor de mătase. În curțile spațioase se află mașini personale, cumpărate probabil din banii obținuți În urma negoțului cu frunze de dud. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-l spre cer, Horga ațâțându-și cucoșii, cucoana Caliopi spăriind cu cântecele ei vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit toate sufletele. Era într-amurgul. Cucoana Frosa stătea la zăbrea, frumos pieptănată și privea gânditoare la rarii trecători; cucoana Adela era în balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din ele m-a capsat. Îmi prinsese jumătate de fund în colți. Porțile au cedat puțin - bietul rucsac sfârtecat împiedicase broasca să se închidă cu totul -, m-am strecurat pe acolo, am tras poarta în urma mea, am trântit-o. Printre zăbrele câinii continuau să latre. Am zbierat: Care dintre voi m-a mușcat, labagiilor? Nici unul dintre ei n-a mărturisit așa că m-am hotărât să-i împușc pe amândoi, dar aveam destule belele și m-am gândit c-ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
unde-i Salix? — Nu-i aici, mergi mai în față. Întotdeauna stă în primul car. Strângându-și sacul la piept, Valerius reuși cu greu să ajungă la primul car. — Salix! Salix îl privi, nevenindu-i să creadă. Întinse mâna printre zăbrelele de lemn și strânse cu putere brațul lui Valerius, care, furios, încerca să scape de un paznic înarmat. Dă-i bani! îi strigă. În jurul lor, mulțimea urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul pe altul. — Bani... Valerius scotoci în sac; în clipa următoare, paznicul se întorcea cu spatele, strângând în pumn câteva monede. Salix zâmbea, cu fața lipită de zăbrele. — Ai venit să pariezi pe mine? — Am auzit că ești campion, că ești cel mai bun... Îi auzi? Strigă numele tău. — Dar pariază pe Skorpius, râse gladiatorul. Cât timp a trecut de când ne-am văzut ultima oară? — Nu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am văzut ultima oară? — Nu atât de mult încât să nu te mai recunosc. Te-am văzut imediat. Părul roșu... — Și tu, cu ochii ăștia... râse Salix. Ești înalt, puternic... Ai putea fi gladiator. — Sunt medic - Valerius să agăță de zăbrelele carului ca să nu fie smuls de mulțime. Cât mai ai până vei fi din nou liber? — N-ai aflat că asta e ultima mea luptă? Voi învinge și voi fi liber. Voi fi liber mâine, când mulțimea are să mă aclame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
copleșit de rușine. De atunci, sentimentul acela îl însoțise mereu, zi de zi, an după an, și dispăruse abia când hotărâse să-l ajute pe Titus. Și-l aminti pe Salix așa cum îl văzuse cu câteva clipe în urmă, în spatele zăbrelelor de lemn. Surâzător, fericit să-l vadă. Salix nu-i reproșase niciodată lașitatea lui, nu-l lipsise de afecțiunea sa. Fusese luat de cei ce încasau dările, ca și Titus. Ei i-l vânduseră lui Manteus, conducătorul Școlii din Tolosa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius se afla într-o sală mare, cu pardoseala din blocuri de calcar. De-a lungul pereților, pe niște rafturi înalte, erau așezate numeroase suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avut. Acelea sunt armele lor. Vezi coiful de bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius, care stătea la o masă din apropiere. Valerius ridică din umeri fără să răspundă, conștient că gladiatorii de la mesele învecinate îl observau, unii cu simpatie, alții cu ostilitate, așteptându-i reacția. Continuă să privească pe fereastra din fața lui. Printre zăbrele se vedea cerul Romei, pe care vântul de miazănoapte îngrămădea nori întunecați, ce apăsau orașul ca o prevestire funestă. O pală de vânt mai puternică aduse înăuntru câteva frunze uscate, ce se împrăștiară pe masa lui Skorpius. Acesta se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o siluetă călare pe un măgar. Când se apropie, Vultur-în-Zbor văzu că silueta purta un veșmânt neagru care flutura pe ea, acoperind-o din cap până-n picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]