1,218 matches
-
neputând decât să se zbată neputincios în strânsoarea acestuia. Nobuo se ridică în picioare și o luă la fugă prin cameră, strigând: — Dă-i drumul! Dă-i drumul! Dar violenta încăierare continua. Ținând deasupra capului spada scoasă din teacă, Nobuo zbieră din nou: — Dacă nu-i dai drumul, n-am să-l pot tăia pe ticălos! Lasă-l! Asasinul îl ținea pe Nagato de beregată dar, prinzând un moment prielnic, îl împinse în lături. În aceeași clipă și fără a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
om ținându-și orizontal coada lăncii. — Stați! — Opriți-vă! — A venit ordin din tabăra principală a seniorului nostru să nu prelungiți urmărirea! La aceste cuvinte ale oamenilor de pe mal, urmăritorii se opriră. Ii se apropie în galop, răgușit aproape de tot, zbierând la oameni în timp ce alerga în susul și-n josul malului: — Stăpânul nostru a spus că aceia care devin atât de mândri de victorie încât se lasă duși de avânt și fug după dușman vor compărea în fața curții marțiale la înapoierea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acolo?” i s-a răspuns cu Înjurături greu de redat și cu amenințarea că ușa va fi spartă dacă nu o deschide de bună voie. Cine era? Când s-a deschis ușa, au năvălit militari Înarmați și civili care au zbierat amenințător: „Unde este Sonmer?”. Vrând-nevrând, am fost siliți să-i conducem la ușa familiei Sonmer. Tot timpul cât a durat citirea actului de acuzare, cu profund dispreț și cu un aer batjocoritor, de către cei investiți cu puteri depline, ușa de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și era mereu bai, fiindcă lucram În două schimburi, și ziua și noaptea, și toată lumea arunca acolo. Și cei de dimineață ziceau: „Nu noi suntem vinovați, cei de noapte”, iar cei de noapte ziceau: „Noi n-am făcut asta”. Meșterul zbiera mereu: „Sabotaj! Sabotaj!”, dar nu s-a Întâmplat nimic. Ne mai Învățau, nu se știe de unde veneau zvonurile, venea și ne spunea: „Mai stricați mașina”. Și atunci puteam să ne mai odihnim un pic, cât o reparau. Acolo am lucrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Kipur au adus ciorbă de fasole - cine a văzut acolo fasole? Nimeni nu s-a atins de mâncare. Și cum supravegheau tot timpul, au văzut că nu se mănâncă. „Dar ce este?” - au aflat că-i post. Au Început să zbiere că ne dau foc la toți. Imediat s-au apucat să mănânce - nu toți. Eu - nici moartă. Am rămas cu farfuria plină - n-am mâncat și nu m-au omorât. (februarie 2003) „Am fost martor la gazarea țiganilor” interviu cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
moralitate, și ca fel de a fi, și ca educație... Să-i vezi Într-o asemenea stare... La Gherla aveau niște pături În care dormeam cu sora mea, iar mama cu tata... Și noaptea ne trezeam, pentru că erau oameni care zbierau, fiindcă erau bătuți și chinuiți, să dea bijuteriile și banii. - Cine Îi bătea? DAVIDOVICI: Jandarmii unguri. - Exista un loc special pentru asta? DAVIDOVICI: Da. - Cum arătau aceste ghetouri? ADLER: Erau un fel de șoproane fără pereți laterali decât la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
șină din aia grea... E adevărat că erau zece-douăzeci de oameni, că oameni erau destui, dar toți eram slăbiți... Nu ridică toți la fel și dacă nu ridicau toți la fel, la un moment dat te prăbușeai sub greutate. Iar zbierau kapo la tine, iar dădeau În tine cu ce dădeau... Între timp dădeai peste vagoane răsturnate. Am găsit vagoane răsturnate, cu zahăr... - am mâncat zahăr și ne-am umplut buzunarele. Fumătorii au dat de vagoane cu tutun brut răsturnate În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era un fel de, ce să spun, cel puțin Sfântul Petru - un fel de Sfântul Petru amestecat cu doi arhangheli. Când venea ăsta era ceva extraordinar. Adică ne număra și pleca. Ăsta, Blockaltester-ul, cât mai era el Încă pe drum, zbiera „pe loc repaus” și cu asta se termina apelul. Era o mare sărbătoare când se termina apelul. - Cât dura apelul? - Șase-șapte ore. Dura zdravăn de tot. După care mai stăteam tot câte cinci, ne lăsau să ne mai răsfirăm, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
marinar... De obicei, kapo nu stăteau cu noi. Ăsta - printre noi. Cum venea cineva se repezea la tine și făceai pe tine când vedeai huiduma aia - dădea doi pumni și zicea: „Aruncă-te jos!”. Te aruncai jos și Începeai să zbieri. Erau și oameni din ăștia. N-am să uit niciodată. Era extraordinar. N-am fost niciodată la Stettin. Acum este Szczecin, În Polonia. Dar chiar dacă a scăpat din lagăr, cred că nu s-a mai dus În Polonia. El, neamț
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Dar nu exclamă nimic, se uită la mine parcă sastisit și continuă: "Și ții la el?" Chiar dacă n-ași ține, răspunsei eu iritat, nu dumitale o să-ți fac confidențe." "Da' cui?" "Mă privește!" "Te privește?! Aaaaîîîaaa." De astă dată parcă zbieră de atâta lehamite. Află, mă Petrini, că dacă tu nu-mi faci confidențe, în schimb taică-tău le face. Nu mie, ce e drept, dar le face pe-acolo, prin secție. Că fi-său, adică tu, n-a venit el
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
știu, nu știu. Pînă la șapte luni m-au tot bătut; după șapte luni de sarcină, nu m-au bătut, dar își băteau joc tare, mă puneau să rag ca vaca, să latru ca cîinele, să cînt ca cocoșul, să zbier ca oaia, să nechez ca caii, să orăcăiesc ca broasca, dar nici n-au scos nimic din gura mea contra soțului pe care l-am iubit așa mult..." Primul grup lichidat va fi cel condus de Vladimir Macoveiciuc. Primele arestări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
voce implorând: - Dom' Șef, fiți bun și dați-mi și mie un chibrit. - Ce zici, bă? Vrei cribit? Pune-i drugu' băă! (adică zăvorul, care sigur că era pus). E criză de cribite, băă! E criză de cribite!, răspunde Bușcu zbierând și o ține cu "e criză de cribite" până la polonicul de prânz. Bușcu era întotdeauna în voce. Se întâmpla ca a doua zi, altul sau poate același, să ceară iar chibrit și Bușcu să-i dea, țipând mereu, neobosit: "Ia
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
Cu prim-ministrul a stat de vorbă de la 7 dimineața până la 12:30. Patriarhul a reluat ulterior discuțiile cu cei doi: Situația lui Popovici e mai gravă decât bănuiam. Niciodată nu l-am văzut pe premier atât de supărat; a zbierat pur și simplu la mine. Mi-a spus limpede că, dacă Sinodul nu-l îndepărtează pe Popovici din fruntea eparhiei Oradea, îl va aresta. Dacă nu l-a arestat până acum, aceasta a făcut-o pentru a nu știrbi prestigiul
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
seacă, amară. Era Ecaterina Teodoroiu. - Măi băieți măi, zise ea ridicându-se într-o rână, mai dați-o-n mă-sa de treabă, nu puteți și voi să vorbiți mai încet? Sunt răcită, încerc să dorm, ce naiba! Dacă vreți să zbierați, ieșiți pe balcon, zău! Chiar nu poate omu’ să-nchidă ochii zece minute? Dacă nu terminați îmi fac mutație la romani, vorbesc serios, și nu mai pupați voi femeie în următorii cinci sute de ani! Și-ați spart și vaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa mea!, zbiară Wakefield, ușor isteric. Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul și chiar atunci o cărămidă, pe care toată bubuiala din urmă o disclocase din perete cade pe patul lui Wakefield cu o bufnitură. Wakefield trîntește fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa mea!, zbiară Wakefield, ușor isteric. Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul și chiar atunci o cărămidă, pe care toată bubuiala din urmă o disclocase din perete cade pe patul lui Wakefield cu o bufnitură. Wakefield trîntește fereastra. Scoțînd flăcări pe nări, Înfige cărămida În gaura de unde venise, Încercînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plin de bălți. Eu o iubeam așa cum e, Și ea îmi arăta doar dragoste, Deseori fugeam pe imaș Alături de un cățel poznaș. Satul era plin de lume, Copii veniți la ai lor bunici, Ce se jucau, ieșeau din curte Și zbierau la ai lor părinți. Îmi amintesc, odată era vară, Când la vie eu plecam, Fugeam cu Rexi la vale, Și de nimeni nu ascultam. Azi când privesc ce trist e, A mai rămas doar un mormânt La care să plângem
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
meuănu plecaă ĂĂĂĂĂĂ.. Deja e prea târziu, ai plecat dejaă. LA MORMÂNTUL TĂU La mormântul tău Am aprins o lumânare Și o lacrimă s-a aprins Din ce în ce mai tare. Plâng și plâng și plâng, Căci mă doare Absența taă Strig și zbier după tine, Dar nu mai ești aiciă Te chem la mine, Când mi-e greu, să mă ridici. De acolo de sus, roagă-te la Dumnezeu Să îmi dea înțelepciune Și să pot să merg mai departe, Așa cum îți dorești
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
săptămâni, de când făceam plimbarea zilnică, vremea a devenit neobișnuit de uscată pentru Irlanda, cel puțin în timpul zilei. Doar seara mai ploua, când Helen stătea cocoțată pe garduri cu aparatul ei foto. Reveria a fost întreruptă când Holly a început să zbiere; după părerea lui Maggie, avea nevoie să i se schimbe scutecul, așa că am mărșăluit cu toții spre casă, unde Maggie a încercat, în van, să-i convingă mai întâi pe mama, apoi pe tata, s-o schimbe pe Holly. Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ariellei este uluitoare, dar, cum ești invitat în locul de taină doar ca să ți se facă morală, e greu să te bucuri de ea). Toată lumea alerga isteric de colo-colo și nimeni nu îmi spunea nimic pe un ton normal, ci doar zbierau la mine să xeroxez tot felul de chestii, să comand mâncare, să lipesc diverse lucruri la un loc. În ciuda acestei atitudini de toată jena, am fost impresionată de mărcile pe care le reprezenta McArthur, de campaniile de mare clasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
simultan mâna spre ochelari și am dat cap în cap cu zgomot. Am exclamat amândoi „Scuze!“, el a încercat să îmi maseze fruntea învinețită și, cu ocazia asta, mi-a vărsat cafea fierbinte pe mână. Firește, n-am putut să zbier de durere deoarece mă aflam într-un loc public. Tot ce-am putut să fac a fost să dau din mână energic sperând că durerea va dispărea și, în timp ce făceam asta și mă minunam că lichidul n-a produs mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un loc și nu te mai întorceai vreodată și nimeni nu credea că e ceva rău în asta. Și dacă o luai puțin razna cu capul și aveai coșmaruri și trezeai toată casa, alergând de nebună la miezul nopții și zbierând ca din gură de șarpe, aduceau preotul parohiei să facă o sfeștanie. Nu că ar fi ajutat vreodată la ceva, dar nu deranja pe nimeni. Pur și simplu așa stăteau lucrurile. —Rachel o să fie la New York să mă ajute, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe asta? Nu. — Da, dar nu vor să facă nimic până nu trec douăzeci și patru de ore. Oricum, ei cred că ne-am certat. — Și e adevărat? a mârâit Helen. Mi-am lăsat capul în jos. Da. —Din CE cauză? a zbierat Helen. Un alt bărbat? Un coleg de serviciu? — Da. —Lucrează până târziu în ultimul timp? Stă mult cu colegul? N-aș putea să spun eu partea asta? s-a milogit mama. —Gu-RA! — Da, am spus. — Situația n-arată prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bătrâna îl cercetează. În hol, mama și Helen, cu brațele întinse la nivelul urechii și cu degetele arătătoare unite în forma unor pistoale imaginare, au dat încet ocol apartamentului imaginar, cu genunchii îndoiți și fundurile împinse în afară. — Stai! a zbierat mama, trăgând un șut zdravăn în ușa de la bucătărie. S-a deschis cu o violență neașteptată și s-a izbit cu putere de ceva care s-a dovedit a fi tata. —Cotul meu! s-a tânguit el, apărând de după ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
disprețuitoare. Îmbrăcată de parcă ai fi adunată de pe stradă - la patruzeci de ani! — Și știi ce se zice despre patruzeci de ani? Claire i-a pus mâna pe umăr lui Helen. Că mături podeaua cu fundul? — Viața abia începe! i-a zbierat Claire în față. Viața ÎNCEPE la patruzeci de ani. Se zice că patruzeci e noul treizeci. Și că vârsta e doar un număr. Și că ești tânăr atâta timp cât te simți tânăr. Acum dispari! A făcut o piruetă pe tocurile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]