1,107 matches
-
vreme de furtună, și nu pe timp senin“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constan¬ti¬no¬po¬lu-lui. A fost un corăbier iscusit, care a condus cu înțelepciune corabia, mai ales în vreme de furtuni și vijelii. În zbuciumata-i viață a prins prea pu¬țină vreme senină. I-am fost alături la 5 decembrie 1998, însoțindu-l pe drumul către Împărăția cerurilor. Arhimandritul Cleopa Ilie a trecut la cele veșnice în data de 2 decembrie 1998. Au trecut
TOŢI ACEŞTI MARI PĂRINŢI AI ORTODOXIEI NOASTRE SUNT, PENTRU MINE CEL PUŢIN, (CA) NIŞTE SFINŢI AI BISERICII, POPORULUI ŞI NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2232 din 09 februarie [Corola-blog/BlogPost/383125_a_384454]
-
stat de vorbă, micuța doamnă plecase să pregătească cafele. În sfârșit sosi și Anton. Îi întinse mâna lui Ștefan, mulțumindu-i că nu i-a uitat pe foștii colegi. — Iată, eu am revenit în localitatea natală, am avut câțiva ani zbuciumați și am ales această cale. Fiind inginer agronom și după cum știi după revoluție multe s-au schimbat chiar și în meseria noastră. Aș fi putut cumpăra pământ poate chiar mai bun în altă parte, dar am optat pentru întoarcerea acasă
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383260_a_384589]
-
ventriculul stâng prin artera aortă, răspândindu-se prin capilare de-a lungul superbelor ei țesuturi de țigancă și reîntorcându-se apoi direct în auriculul drept. — La ce te gândești? - întrebă cu gingășie Cosette când, în sfârșit, intrară în pupă. — La zbuciumata noastră istorie - răspunse spătarul. Uite... poate aș vrea acum să-ți spun și eu... pentru că meriți... două-trei vorbe drăguțe, să te asemăn cu ceva frumos... dar nu-mi vin în minte decât îndemnuri la luptă... comenzi... răcnete, urale, cuvântul „iatagan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Eritreea, molii de Lipsca, bărzăuni de Kiev... Da’ ăștia ce ne mănâncă pe noi, ce sunt? - oftă Barzovie-Vodă. — Nu-mi dau seama - răspunse Cosette - pentru că din câte cunosc, bucata asta de pământ pe care odihnim a avut o istorie zbuciumată... Episodul 143 NOAPTEA DE POMINĂ VĂZUTĂ îNTR-O NOUĂ (ȘI ULTIMĂÎ PERSPECTIVĂ Mai șopotiră ei ce mai șopotiră, căci somnul nu le da ghes, apoi, fiecare în parte și cu toții în general, avură un cumplit, ucigător sentiment de jenă. „Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
catolice și se vârâră zgribulite în patul lor mirosind a crepuscul. Prima care visă fu cea care dormea la perete, Amada. Visa de cum adormea și câteodată gângurea în somn. Iată ce-i adusese noaptea aceasta, oblojind rănile unei tinereți prea zbuciumate: se făcea că trăia la Veneția într-un mare palat, unică fiică și moștenitoare a bogatului marchiz de Camposanpierro, Francisco, și a soției sale, rotunjoara Perdita. Avea în vis 17 ani și-i plăcea să citească. Zile și nopți întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l să se abată din drumul lui, ce l-ar fi condus, desigur, spre salvare, și împingându-l tot mai mult spre inima câmpiei, unde erau convinși că-l vor putea doborî cu ușurință. Au fost momente de lungă și zbuciumată tensiune, în care unui spectator neutru i-ar fi fost greu să hotărască pe cine să parieze. Beduinul părea mai agil și mai puțin obosit, obișnuit din naștere să alerge pe nisip, dar urmăritorii săi aveau o poziție mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rămânea neacoperită. Mă împungeau diferite mânere și simțeam cum mașina îmi bâzâie insistent în stomac. Am ignorat-o. A apărut la fix, după câteva momente, mergând grăbit. Oprindu-se în mijlocul trotuarului s-a uitat de-a lungul străzii mișcându-și zbuciumat capul și corpul, făcând abstracție de lumea care îl împingea grăbită. Arăta în vârstă, într-adevăr. Fața lui era albă ca varul și strălucitoare, fără să pară însă unsuroasă; era la fel de fină ca un ou din porțelan, iar trăsăturile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de apă cu a sa, iar după moartea ei venise În America, să locuiască În Maryland. Prima dată locuise la un unchi celibatar din Baltimore, unde insistase să-și facă intrarea În societate de la șaptesprezece ani. Petrecuse acolo o iarnă zbuciumată și sosise aici, la țară, În martie, după ce se certase violent cu toate rubedeniile din Baltimore, scandalizându-le până la nivelul protestelor aprinse. În jurul ei se formase o coterie de inși nesăbuiți, care sorbeau cocteiluri În limuzine și aveau față de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-mă: sar de pe stâncă! Până să poată mișca el un deget, Eleanor Întorsese calul și galopa deja cu viteză maximă spre marginea platoului. Descriind un cerc, el a pornit În urmărirea ei, cu trupul Înghețat de frică și cu nervii zbuciumați. Nu avea șanse să o oprească. Luna intrase În nori și calul lui Eleanor avea să calce orbește În gol. Dar cam la trei metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
în sus se odihneau într-un echilibru instabil... halterele lui Mișu! * Nunta avea să dureze trei zile și trei nopți. Nașii erau domnul și doamna Popa. Așa se gândise Mișu, că astfel va lăsa în urmă tot capitolul burlăciei lui zbuciumate și va adormi eventualele bănuieli ale lui Popa privind lipsa din ce în ce mai pregnantă din casa de bani. În plus, banii pe care-i va primi la nuntă erau modul cel mai sigur și mai rapid de a ajunge cât mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
poetice, pe care spiritul cercetător al d-lui Barbu le-a experimentat în marginile artei pure. Inteligenția sa artistică l-a dus la meditarea mijloacelor de expresie, nu atât la izvoare psihologice variate. Poezia d-lui Barbu este și istoria zbuciumată a unui spirit în căutarea unui concept de poezie. Prin aceste elaborări contradictorii de estetică, d. Barbu își divulgă structura intelectualistă; poezia este pentru d-sa mai ales o metodă și o tehnică, o știință intransmisibilă, dureros asimilată. Faza "modului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Răposatul Mitropolit Bartolomeu Anania scria în ultima vreme, la cei aproape 90 de ani ai săi, următoarele: „Dragii mei, de-a lungul vieții mele am avut o singură rugăciune. Viața mea a fost, cel puțin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată și nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simțit în imediata vecinătate a morții, datorită suferințelor și primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea
MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364442_a_365771]
-
fond albastru. Tristețea, cu nuanțe diferite, e sugerată și de diversele tonuri de albastru, pe alocuri albastru și mov, adăugându-se și ceva maro închis, cu rezonanță de un fel de roșu întunecat. Intregul fundal e predominat de un albastru zbuciumat, închis, apăsător. Mie el îmi sugerează, un pic, și cerul cândva senin, dar asta-i, poate, doar o iluzie, căci acum e apăsător, a ploaie și înserare tristă... Interesant că atmosfera de decepție și de primire a unor lovituri puternice
PICTORIŢA LIANA SAXONE HORODI, ÎNTRECÂNDU-SE PE SINE de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363286_a_364615]
-
suflet și-o mare de iubire/ Mai dă-mi înțelepciune din grâul ce se coace/ Pâinea credinței dă-mi-o și-un dram de fericire! Săcuieu” (Rugăciune, 4 iulie 2010). E de notat că în iubire, sufletul nu e neliniștit, zbuciumat, ci mai degrabă încrezător, plutind precum o barcă pe ape line, pe un lac cu nuferi. Poezia Georgetei Resteman are o frumusețe candidă, liniștitoare, limpezime de suflet, care cheamă la speranță și lasă în urmă tot ce e rău, precum
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]
-
în limba română câteva din meditațiile lirice, atât de expresive în dramatismul lor. Lacul - ilustrează așteptarea iubitei care întârzie, la fel în poezia omonimă a Eminului nostru. Până și natura se neliniștește de absența iubitei și se manifestă precum sufletul zbuciumat al poetului. Neputința de a opri clipa în încremenire, pe amintirea când cei doi se plimbau liniștiți pe lac, condiția de trecători și străini pe un tărâm impropriu, sunt elemente care aduc zbucium și nefericire: “Neant, eternitate, genuni de-ntunecime
GÂNDURI ŞI SENTIMENTE. CRONICĂ LA VOL. EUGEN DORCESCU TĂLMĂCIRI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361127_a_362456]
-
Vai, amintirea doar...)” (Lacul). Traducătorul a ales acest superb poem reprezentativ pentru lirica lui Lamartine și pentru frumusețea imaginilor lacului de o limpiditate celestă, văzut în amintire, în contrast cu starea de tulburare a poetului în timp așteaptă în zadar lângă fluviul zbuciumat și tulbure. Este genul de corespondențe care se întâlnește și în simbolismul lui Baudelaire. Izolarea - continuă antiteza dintre fluviul “sălbatic și inform/ Balaur ce se-afundă-n obscura depărtare” și lacul “neted, cu ape care dorm / Și unde steaua serii se-nalță
GÂNDURI ŞI SENTIMENTE. CRONICĂ LA VOL. EUGEN DORCESCU TĂLMĂCIRI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361127_a_362456]
-
mi-a rămaas decât durerea pierderii suportului vieții pe care niciodată nu-l voi mai regăsi. Voi plânge tot restul vieții dar nimeni nu mi-l va aduce înapoi. A trebuit să plătesc fericirea petrecută împreună cu el un timp din zbuciumata mea viață. Eram acasă, la casa mea nelocuită în suflet de nimeni. Îi simțeam lipsa și o voi simți până la sfârșitul vieții, cum se numea cea prin care treceam eu... „Totul este efemer, și ceea ce-și amintește și ceea ce
DE VORBĂ CU MINE de BERTHOLD ABERMAN în ediţia nr. 1517 din 25 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/361131_a_362460]
-
constituirea cetei călușarilor, până la adevăratele spectacole ce nu au egal în viața satului. Sunt toate aceste tradiții, obiceiuri, datini, etc., la care ne-am referit- o avere ,,un rost”pe care oamenii câmpiei l-au agonisit într-o lungă și zbuciumată istorie. Un rost la care oamenii satului țin și pe care în respectă . Căci, așa cum mărturisea ,,nemuritorul” Ilie Moromete, ,,până în clipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui”. Nicoleta Milea Referință Bibliografică: SATUL MOROMETILOR / Nicoleta Milea : Confluențe
SATUL MOROMETILOR de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360826_a_362155]
-
dintre instituțiile Statului totalitar Român de atunci, între care la loc de frunte a fost instituția Securității comuniste, câteva informații, date și elemente ce pot contribui la identificarea și edificarea acestei perioade și la circumscrierea ei în marea istorie, destul de zbuciumată, a lumii, a credinței creștine și a bisericii din această țară. Lucrul acesta este unul destul de îndrăzneț și, deci, sufficient de riscant pentru că încă nu avem toate date necesare elaborării unui tablou complet și întreg, căci nu avem încă, toate
PARTEA A II A. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360839_a_362168]
-
calea este cristalul ființei, iar soarele răsare în același punct cardinal al celulei timpului? Valorile sângelui ridică păsările spre Tine, Doamne, sau simpla atingere mângâietoare a amurgului aduce noaptea mireanului mai aproape de rugă, aprinzând lumânările sufletului, părăsind zgomotul și esențele zbuciumatei vieți de zi, noapte, apus, răsărit... Anne Marie Bejliu, 26 septembrie Referință Bibliografică: cruce în Cruce / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1365, Anul IV, 26 septembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Anne Marie Bejliu : Toate
CRUCE ÎN CRUCE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368404_a_369733]
-
cu meticulozitate în ea. Era cu nervii întinși la maxim iar mâinile îi tremurau și respira sacadat. În cele din urmă hohotele de plâns au reușit să înfrângă zăgazul și au început să se rostogolească nestăvilite din adâncul sufletului său zbuciumat. S-a lăsat să cadă sfârșită pe divanul din piele albă din salon și a dat frâu liber durerii. După o vreme, suspinele au început să se mai domolească și epuizată a adormit. În somnul său doar câte un geamăt
PETRECERE NEFASTĂ(8) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/368512_a_369841]
-
scop : dacă nu-mi băteam mama și bunica care m-au crescut, veneam acasă și-mi băteam soția pt că era proprietatea mea, era subordonată mea, era slugă mea, era sclava mea. Corneliu Tont este o istorie a unei vieți zbuciumate, care a cunoscut succesul, dar a cunoscut și adâncul cel mai negru. ?n adolescență Corneliu Tont era liderul tinerilor din cartier. A jucat rugby, avea un aspect plăcut, dar aceasta nu l-a împiedicat să-și piardă familia și absolut
VIETI TRANSFORMATE de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367375_a_368704]
-
place... O „retorică” care nu-mi dă pace, de ce tinerii noștri de azi nu mai acceptă (uf, cuvânt colțuros și neavenit în context!) liricul. Poate din snobism, este la modă prozaicul tenebros și concupiscent, vizualul de o anumită orientare, melosul zbuciumat, psihedelic, cu ritmuri în draci care prăvale spre bietul suflet tone de „grunj sonor” și instabilitate, de neliniște, iar prin recul și asupra noastră. Își secretă cu acest prilej toate umorile, scurgerile libidinos-mucilaginoase într-o fosă abisală care aproape că
de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366947_a_368276]
-
Trec prin viață îmbujorată, Chiar dacă am fost prădată De boboci și floarea toată A livezii de pământ... Trec de mine ca prin sită Și nimic nu mă irită... Când o lacrimă pitită Stă rănită într-un gând... Trec de valuri zbuciumate Ce-s în spume îmbrăcate, Cu o luntre de blândețe, Vieții să-i mai dau binețe! Trec de nori și de furtună Mă pitesc sub clar de lună Și spun simplu: -Noapte bună! Stelelor ce mă privesc... Trec așa că o
TREC de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367668_a_368997]
-
sunt o caracteristică a oamenilor din preajma mării și care la maturitate devine un al doilea mod de existență pe aceste meleaguri. Dar cea mai captivantă lectură o avem despre perioada maturității, în paginile de dragoste care ne dezvăluie un suflet zbuciumat și mereu în căutarea infinitului absolut, precum și în cele deosebit de documentate și pline de bucuria relatării impresiilor de la pescuit și arta lui. Lectura capitolelor despre dragoste este inedită și autorul încearcă să ne descrie lupta sa cu destinul implacabil, care
PREFATA LA CARTEA IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 187 din 06 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367073_a_368402]