14,079 matches
-
dreptului internațional aerian și spațial». Alexandru Danielopol a trăit zeci de ani la Paris, dar niciodată nu și-a uitat țara În care s-a născut, pe care a slujit-o În mare credință. Alexandru Danielopol: „Pleava e trecătoare, o zboară vântul. Ce contează și ce rămâne - e trunchiul teafăr al nației, nu pleava” • interviu realizat de IOAN BARBU Jurist, născut În 1916, fiu al doctorului academician Daniel Danielopol, marele endocrinolog, celebritate mondială a medicinii, și al Piei, sora poetului Ion
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
râs În străinătate. Dar ce Înseamnă aceștia În raport cu un popor care a dat omenirii atâtea nume ilustre? Nimic altceva decât pleavă. Pleavă au și alte popoare, care, firește, ca și noi, se rușinează de ea. Dar pleava e trecătoare, o zboară vântul. Ce contează - și ce rămâne - e trunchiul teafăr al nației, nu frunzele Îngălbenite care se scutură din el și se amestecă cu țărâna. Vă mulțumesc!
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
țelul perfect al libertății și eliberării de patimi”, o învățătură care reprezintă ecoul conceptului de epectază al Sfântului Grigorie. La Părinții Bisericii, viața în trezvie și autocontrol (ἐγχράτεια) este cea care permite sufletului să primească ajutorul divin necesar pentru „a zbura pe aripile Duhului” și de a comunica cu Divinul. Comunitatea pe care încerca Sfântul Macarie să o creeze era o Biserică pură, o comunitate de credincioși care își puneau întreaga inimă în răspunsul la Dumnezeu și care primeau comunicări de la
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (I). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/138_a_420]
-
fie cu iertare dacă am reușit... sau nu...” „mă arde sub tâmple un cântec frumos, un dor nerostit ce-mplinirea și-o vrea, un dor ce-mi răsună-n timpane duios: Omule...Omule...iată o stea! .................................................. de aceea privirile-mi zboară În sus, spre-un dor nerostit ce-mplinirea și-o vrea, un cântec cu oameni...un cântec nespus: Omule...Omule...uite o stea!”(Cântec de stea) Stelele au suflet? Mă trezesc vorbind și aud ecoul cum se pierde prin spații
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
cu oameni...un cântec nespus: Omule...Omule...uite o stea!”(Cântec de stea) Stelele au suflet? Mă trezesc vorbind și aud ecoul cum se pierde prin spații de vers. „Sigur că au! Nu vezi ce spune Poetul?” Și gândul Îmi zboară la memoria cuvintelor. Unele se așează lin pe filă albă În versuri născute cu o ușurință fantastică de care doar Poetul este În stare, altele se retrag În străfundurile inimii și nu se lasă scoase de acolo decât cu greu
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
a trece la un nivel superior. Astfel, România devine ultima destinație pentru Marius Albu. Întregul roman lasă aceeași impresie ca un acelerat cu viteză maximă. Adrenalina este pompată În cantități din ce În ce mai mari, pupilele se dilată, inima zvâcnește, mintea amețește, aleargă, zboară, se zbate din ce În ce mai tare, până când, deodată, peisajul se schimbă și ne trezim În fața unei prăpăstii fără sfârșit, a unui abis. Apoi, filmul se rupe. Dar altundeva Începe un altul, pentru ca și acesta să se termine și tot așa, la nesfârșit
ALECART, nr. 11 by Marta Enache () [Corola-journal/Science/91729_a_92871]
-
mă va îmbrățiȘa”). Aceasta îi permite să unească senzațiile opuse ale mișcării Și odihnei (ceva imposibil pentru senzația externă), ilustrând astfel natura paradoxală a senzației spirituale în care sufletul iubitor se odihnește în brațele Iubitului Divin Și, în același timp, zboară spre Țelul infinit la care nu ajunge niciodată. „Simultan”, spune Origen, „sunt purtat de actul său de tragere cu săgeata Și mă Și odihnesc în brațele Arcașului”<footnote Idem, In Canticum Canticorum, IV GNO, 129; trans. 104; cf. Bernard McGinn
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
preocupărilor spirituale. Când cineva a gustat din dulceața comuniunii cu Dumnezeu, nu se mai întoarce la dulceața amăgitoare și ieftină a păcatelor, căci păcatul, „întrucât este în lucrare, îți aduce oarecare plăcere - dar după ce s-a sfârșit, atunci mica plăcere zboară și în locul ei intră nemulțumirea și tristețea”<footnote Ibidem, omilia XVI, p. 170. footnote>. De fapt, răul „numai numele îl are de plăcere, fiindcă de fapt este pustiu de dânsa. Mai înainte de săvârșirea păcatului este mai mult o nebunie decât
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
cotloanele ceasornicăriei. Pentru a medita în tăcere, la sensul tăcerii. Privirea doamnei ce stă pe scaunul din spatele mesei mă țintește întrebător, cu o expresie blândă a feței. Îi spun că aș vrea să îmi repar ceasul meu portocaliu cu buburuze zburând pe toate fețele. Nu îi mai merg acele. Îi dau ceasul și mă opresc în contemplare. Peste tot pe unde privești, aceleași obiecte amintind de curgerea ireversiblă a timpului. Ceasuri peste ceasuri, așezate frumos unele lângă altele, ca la muzeu
ALECART, nr. 11 by Adela Căşuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92907]
-
rolul mi-a căzut, / Iar Domnul Sfânt mă tot ajută / Să car povara mult cerută. Și-am pus pe mine port nebun, / Îl port și-n Paște și-n Crăciun, / Dar un somn dulce mă-nfioară / Când văd cum anii vieții zboară. Absurd, abject și ticălos, / M-a ars durerea pân’la os! / Firescul vieții mele-ngălbenite, / Mi-ndeplinise, vechea rugăminte. Nimic nou, ar spune un scriitor. Așa scriem toți. Bine, bine, le-aș răspunde cu mult respect. Perfect adevărat, însă cum viața
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93745_a_95037]
-
cânți cifrele? Celălalt volum aduce aproape de micuți animalele și păsările din curtea bunicilor - o strofă pentru fiecare. Cocoșelul și găinușa, rățușca și rățoiul sunt noile căi prin care sunt invitați să cunoască microcosmosul. Ambele cărți au caracter didactic. Gândurile Ligyei zboară deja la o carte de povești și una de proză scurtă. E legătura dintre micro și macrocosmos. E puțin ciudat să faci toate acestea în același timp. E un act de mult curaj să dedici cărți copiilor! Ei sunt ...o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
și pe Silvia...parcă-o cunosc! Cu aceeași ușurință Ligya descoperă importanța prezentului, lăsând trecutul în urmă, dar păstrându-l parcă aproape, ca într-o încercare de a uni timpul. “Astă seară în grădină/ S-a aprins un licurici,/ Și zbura încet, agale,/ Când pe acolo, când pe-aici.” Și da, Ligya este un prezent continuu, dar oglinda, neiertătorul martor al perenității noastre, îi aduce aminte de scurgerea orelor. Mi-a brăzdat timpul obrazul,/ Părul mi-a încărunțit,/ Am aflat ... Trecut
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
care boala, operația riscantă, spitalul cu bune și rele, Isarul, Europa și toate sunt lăsate în urmă, acolo jos pe pământ). Sfânta Fecioară Maria s-a înălțat la Ceruri, iar omul bolnav care i s-a închinat din tot sufletul ,,...zburam prin înalt /eram crucișător de ocean /...” (62). Înseamnă Marienplaz care este ,,...plină de lume /e ca izvorul tămăduirii /oamenii curg ca izvorul /te uiți la ei și nu te mai doare /nimic /normal /că doar e piața Sf. Fecioare /nu
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
de pielea lui cusută peste tot /vai de săracele-i oase /ne uitam din paturile noastre /pe fereastră spre vârfurile de castani /și-mi povestește de fratele său mic /pierdut în război la paisprezece ani /”. Și tot în spital gândurile zboară cu pioșenie, drag și dor spre mama lui pe care o simte și ar dori-o la căpătâiul patului, spre autori ca Descartes, Panait Istrati, prieteni dragi Andru, Arthur, Gâf-Deac și la acea dorință că (16) ,,...în pat de spital
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
istoric al Brătienilor. Ce se poate vedea până aici în urma dumneaei? De trei ori pe frază cuvântul „pesediști”, niște bâlbe, niște căderi amețitoare în sondaje... și cam atât. Un liberal de forță doar ar fi suflat și l-ar fi zburat pe un om politic de calibru mic ca Victor Ponta! Pentru Alina Gorghiu a fost imposibil fără „intervenție din afară”. Mai pe șleau, n-a putut singură! Pe de altă parte, este adevărat că nu are darul de a face
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93946_a_95238]
-
închid în ei Și retopesc toată natura, Ca în privirea ta s-o dau de-a dura. Poetul Poetul e asemeni păsării oarbe. își deschide aripile numai atunci Cînd deja căderea îl absoarbe, Cînd cerurile toate îi dau brînci. Și zboară șui, la întîmplare, Parcă trasează hieroglife prin văzduh Ori parcă s-ar feri de-un avion de vînătoare, Văzut numai de radarul din duh. Poetul nu știe nici cum, nici cînd, nici unde. El știe numai stoluri de cuvinte să
Un nou poet: Constantin Crețan by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12135_a_13460]
-
stână, cum îi legați pe crăcane să faceți oilor adăpost - lăsând și lui Dumnezeu culcuș printre ele Mai spune-ne tu câte nu știm - suntem atât de uituci Cuvintele cu gâtlej luminos ți se hrănesc în palmă se pregătesc să zboare Citind poezie catalană încerc să descifrez cuvintele tale, poet catalan prin peretele aproape transparent al acestei distanțe, între munții tăi și munții mei, la două margini de continent auzim și acum pulsând miezul latinei - din care odată în direcții opuse
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12179_a_13504]
-
bronz (Mercur și Fortuna), idolul plat de Vatin, paloșul de fier Akinakes, de-acum șapte milenii. ,Dumnezeu că vrea, pământul crăpa, Sfetil se-ntrupa. Dumnezeu că vrea, tronul lui în cal murg se prefăcea, iar el că-mi sălta și zbura, el se tot ducea prin negru întunerici, prin sfinte biserici, pe Voica s-o ia. Pe Voica-o găsea în horă jucând, peșchire-mpărțând, lăutari cântând. Lângă Voica se prindea, în horă juca. Voica ce zicea? - Voinice, voinice, ce minte te-ajunge
Dejun sub iarbă by Ioan Flora () [Corola-journal/Imaginative/12256_a_13581]
-
niște zmei, și cu el fac zece, pe toți mi-i întrece! - Taci, Voichiță, taci, că eu sunt neica, cel cu barba neagră și cu mintea-ntreagă. Mâna-n colan că-i punea, după el mi-o arunca, sălta și zbura și el se-ntorcea prin negru întunerici, prin sfinte biserici. Sus, pe rămurele, cântau păsărele: Unde s-a văzut și s-a pomenit Ducă-și mort pe viu?! Sfetil Constantin ajunse la muma, acasă. în pragul porții apucă să strige
Dejun sub iarbă by Ioan Flora () [Corola-journal/Imaginative/12256_a_13581]
-
jerbe tricolore, flori în glastre, noduri de emoție,-n epigastre, zâmbete dulcege sau salmastre, în studioul posturilor noastre de radio și televiziune. Telespecialiștii în dezastre ciripesc cu voci policastre,-n așteptarea Păsării Măiastre pe aeroportul Otopeni. Pasărea măiastră Erfor$oan zboară spre grădina lui Io(a)n, unde o așteaptă, cu elan și legitimă mândrie, vechiul clan, să-i confere gradul de colan (de, repet, colan, - iar nu golan) al ordinului Steaua României" etc. Răsvan Popescu, Femeia visurilor, București, Ed. Du
Ea modelează realitatea capricios,ca pe o plastilină colorată by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12127_a_13452]
-
ologii, apucat de subsiori, am fost urcat în caleașcă lîngă înălțimea domnească și-am pornit spre "Heleșteu" urmați de fețe simandicoase, vițe domnești, în chervane, calești. Săltam pe hurducate șosele, înnegrite, putrezite, nesupuse și zvăpăiate, puse parcă pe-ncăerate, gata-gata să zburăm din caleașcă. (...) - De ce nu pardosiți ulițele cu piatră să vă fie Cetatea de Scaun curată? m-am pomenit că rostesc peste obrazul domnesc, unde m-am trezit aruncat, pînă-n măruntaie zdruncinat. - Vai... vai! a suspinat înălțimea Sa mîngîindu-și îndurerat barba
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
Monica Pillat Ceas trecut Sub pași podeaua era caldă Și-mi auzeam numai suflarea, Dar câte limbi vorbea tăcerea... Dintr-un ungher, se răspândiră Volume stinse ca trezite, Dar când să le deschid, din pagini Au început să zboare fluturi împrăștiind în aer scrisul. în alt cotlon, luci un cufăr Și descuind, am vrut să aflu... însă veșmintele păstrate, Atinse numai, se răriră Și am rămas în mâini cu umbra. Aici îmi sunt tot mai departe, Mi-am spus
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12488_a_13813]
-
de mătase. Pe când orchestra se-ncălzea, Cu o-nclinare elegantă, Puțin distrat, el salută Pe cineva necunoscut. Părea făcut să fie-n lume Și totuși când rămase singur, După golirea încăperii, își scoase haina de-mprumut Și desmorțindu-se din aripi Zbură ca-n vis pe-un geam pictat. Ce simplu... Ce simplu ți se pare Când te trezești din somn Să știi unde te afli, Să fii în miezul lumii Și să primești cadouri Doar pentru că exiști. Aceleași tabieturi, în jur
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12488_a_13813]
-
ne rămâne dincolo de roluri Când din înalt cortina se coboară? Ne ridicăm din morți, ieșim la rampă, Aplauzele vin din altă piesă. Pe cine vezi când te întorci spre mine? O pălărie verde O pălărie verde Cu flori de catifea Zbura luată de vânt, Mănușile brodate Trecură printre trestii Se oglindi în lac. Dar ochii melancolici Și zâmbetul absent Veneau parcă spre mine, Sub crengile pictate, Să-și dibuie prezentul. - Cine ești tu? rosti Adolescentă, gura Când mâinile se-opriră Pe
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12488_a_13813]
-
Carmen Firan Prietenilor de acasă Ai nimerit într-o zi în care avioanele zboară jos stăm în grădina din spate bem cafea lungă din căni înalte și ne strigăm unii altora cuceririle oprite la jumătate simulări reușite cu pământul scăpat de sub picioare e bine aici lumina cade în cercuri ovale peste transplanturi de viță
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/12446_a_13771]