455 matches
-
-lea Madeleine Lazard a numărat 34 de reeditări ale operelor sale. Celebritatea sa a creiat dar, s-a și bazat pe Legenda villoniană, care-l prezenta ca pe un fel de farsor, șarlatan și proclet (deși, cu tot disprețul și zeflemeaua la adresa altor clerici, nu vom găsi în opera sa erezie sau lipsă de respect față de credința catolică și Biserica Catolică). Din stilul său ironic, malițios și adesea, obscen (spre exemplu, „Al treilea chiolhan, al Ștergătorilor-de-cur” - "La troisiesme Repeue, des Torcheculs
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Gheorghe Grigurcu Incontestabil, poezia românească n-a strălucit prin religiozitate. După toate probabilitățile, din pricina spiritului incredul, practic, înclinat spre zeflemea al românului, care mai curînd se resemnează cu schepsis și ironie decît să adore sau să se supună cu scrupulozitate vreunui canon. Cei mai de seamă poeți ai noștri care au abordat tema religioasă constituie mai cu seamă dovezi ale
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
din bogatele referințe livrești, ci și din eleganța retro a versului, din consistența și ușoara ironie a discursului liric. Deși în Folfa apar destule note polemice la adresa postmodernismului literar (,seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște și își înglobează predecesorii. Fără a fi relativist și a deconstrui marile narațiuni, trecând totul prin acizii ironiei, el se înscrie fără ezitări
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
oneste și inteligente: „Probabil mi-ar plăcea să dau peste... o carte plină de umor și tragism, țicnită și totuși profund umană, implicată, dar și experimentală. În orice caz, ceva ce nu pare căznit, profund la modul forțat, dar nici zeflemea culturalizată. Până la urmă, acesta e pariul imposibil al literaturii mari: să producă povești fabuloase, dar în care să se poată regăsi oricine.” - Felix Nicolau). Convorbiri cu Paul Cornea În BUCUREȘTIUL CULTURAL nr. 115 (din 17 iulie), Cronicarul recomandă cele patru
Revista revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4456_a_5781]
-
deveni medicul director la Institutul de Cercetări Francez, oricîte descoperiri despre structura creierului i-ar reuși vreodată, pentru Jean succesul va însemna, totdeauna, acel aer de nonșalanta și triumf zugravit pe chipul lipsit de griji al lui Bernard, vagă lui zeflemea de individ care nu are nimic de pierdut și totul de cîștigat. Dincolo de faptele narative în sine, dincolo de amintirile istorisite, Jean e neputinciosul, un Watson sortit unei existente în umbră gloriosului sau Holmes, caracterizat strict prin admirația pentru acesta; Bernard
Banale tragedii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17632_a_18957]
-
niciodată, scrie Ralea, (...) are spirit critic, luciditate, bun simț, mefiență, scepticism" și tot el vorbește de adaptabilitatea românească pendulând între scepticism și grandomanie. Din această pendulare s-a născut și continuă să se nască bășcălia. Scepticismul ca rădăcină a bășcăliei, zeflemelei, pehlivăniei, miștocărelii, deriziunii - care, asemenea lui, sunt forme de pasivitate - iată o idee. De altfel, meditația de acest fel, meditațiile asupra propriului popor conțin întotdeauna pentru mine umilința necesității lor. Dacă aș aparține unui popor mare și triumfător, unul dintre
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
cunoaște subtilitățile mâncărurilor boierești, pentru ca pe a doua treaptă să se râdă de surogatul pe care îl reprezintă șofranul, utilizat ca să mascheze lipsa ouălor din cozonac. Ceea ce nu trebuie să ne facă să uităm că, paralel cu aceste ironii, batjocuri, zeflemele, luări în râs, se desfășoară istoria pe care rareori am încercat s-o schimbăm. Că, ironică sau nu, este vorba de o privire de pe malul istoriei, din afara ei. Și, dacă încercăm să găsim în toate acestea un sens mai profund
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
care trăim și pe care trebuie s-o schimbăm, în măsura în care facem în continuare bășcălie de noi și de ceea ce ne înconjoară și ne determină, ne sabotăm singuri destinul? Că, dacă nu vom renunța la complexele transformate în bârfe, șmenuri, șușanele, zeflemele și nu vom încerca să învățăm definiția egalității, a demnității și chiar a onoarei, ne condamnăm la sinucidere? Suntem într-un moment de răscruce. Știu că sună ca în-tr-un discurs din Scrisoarea pierdută, dar, oricât ar părea de ciudat, ne
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
poză. Și să amestece, ca într-un hocus-pocus cu povești, filiațiile canine cu înrudirile personajelor "moșite" de aceeași familie (cel care vorbește mai sus - "m-am făcut codoș de cîini", pare a fi Gore Pirgu). Poza lui Caragiale-tatăl, marțială în zeflemea, nu se suprapune peste-a fiului. Ca s-o dovedească, altfel de cum o bănuiam toți, avînd în minte anecdoticul conflict dintre sfarmă-blazon și "cel din urmă boier", amator de steme recompuse, Șerban Foarță face o adevărată demonstrație de forță etimologică
Şcoala Iancului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9895_a_11220]
-
singurătăți cu un singur locuitor. Marian transmite necontenite mesaje privind iminența revelației - pentru că el trăiește exclusiv în regim estetic, iar estetica este, așa cum ne spunea Borges, tocmai iminența unei revelații ce nu se mai produce... Între autentic și artificial, între zeflemeaua din viața de zi cu zi și felul ceremonios în care așază cuvintele în pagină se întinde un spațiu al întrebărilor existențiale, percutante ca o lovitură decisivă la box, în ultima secundă a ultimei reprize. Și mă mai gândesc la
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
putem sustrage contagiunii comice care a cuprins o adunare." (Estetica, 1968, p. 369). Noțiunile care se grupează în jurul conceptului prin care identificăm categoria estetică a comicului sunt cele pe care le-am văzut deja: umorul, satira, ironia, ridicolul, sarcasmul, gluma, zeflemeaua etc. Dar între ele nu există o relație de echivalență, așa cum fiecare dintre ele nu este echivalentă cu ceea ce numim îndeobște comic. O primă disociere au făcut-o esteticienii între comic și umor. "Comicul ține de obiect - precizează Nicolai Hartman
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
Se impune, așadar, să disociem între umor și satiră pe criteriul atitudinii binevoitoare, recuperatoare a obiectului comic, sau, dimpotrivă, necruțătoare. Consecința firească a disocierii de mai sus este gruparea celorlalte forme ale comicului în jurul celor două atitudini, astfel că gluma, zeflemeaua, amuzamentul, persiflarea, buful - formele, așa-zicând, blânde ale comicului - pot fi socotite auxilii ale umorului, iar ironia, sarcasmul, grotescul, sardonicul, ale satirei. în deplină corespondență simetrică se află, cu aceste variante, forme, procedee ale comicului, reacția la ele: râsul și
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
că eram crocant de cât mă pârjoliseră și că doar ușurel să mă fi atins, țăndări mă făceam. Am auzit cum din sala aceea înaltă-înaltă, din lumina splendidă a lumânărilor din sala aceea înaltă-înaltă, vine spre mine întrebarea aproape în zeflemea a regelui Yama: - Ximen Nao, mai faci tu tărăboi? Ca să-ți spun cinstit, în acea clipă chiar am șovăit. Zăceam rumenit într-o băltoacă de ulei, iar carnea plesnea pe mine, pocănind. Știam că puterea mea de a suporta durerea
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
că intenția lui Dragomir de a aborda tocmai o piesă a lui Caragiale este una implicit polemică față de Noica. Știm bunăoară că Noica spune la un moment dat: Când m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale. Nu poți să iei totul în zeflemea."7 În plus, Noica este extrem de devaforabil comicului ca specie literară, determinându-l ca expresie a unei maladii a spiritului, anume acatholia, carența generalului, maladia celor care ,n-au nici un Dumnezeu
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
piesă a lui Caragiale este una implicit polemică față de Noica. Știm bunăoară că Noica spune la un moment dat: Când m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale. Nu poți să iei totul în zeflemea."7 În plus, Noica este extrem de devaforabil comicului ca specie literară, determinându-l ca expresie a unei maladii a spiritului, anume acatholia, carența generalului, maladia celor care ,n-au nici un Dumnezeu". Despre Caragiale, Noica spune (ca și despre Moličre sau
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
sfârșit, Sorin Vieru notează undeva că Noica îl glorifica pe Eminescu cu o intensitate egală aceleia cu care îl detesta pe Caragiale 9. Dragomir se situează deci în răspărul acestei idiosincrazii noiciene și vrea să arate că la Caragiale nu zeflemeaua este fundamentală și că acest autor poate fi abordat într-o deplină seriozitate și cu instrumentele cele mai sobre ale filosofiei. Dragomir spune: Este important să se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
Caragiale nu zeflemeaua este fundamentală și că acest autor poate fi abordat într-o deplină seriozitate și cu instrumentele cele mai sobre ale filosofiei. Dragomir spune: Este important să se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța replicilor sale. Este drept că prin ele se naște mai întâi râsul, ca deșarjă, însă apoi este solicitată gândirea. Nu este de glumit cu Caragiale." (Crase banalități..., p. 17) Cu alte cuvinte, Caragiale are ceva cu adevărat serios
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
despre morala cercetătorului și publicistului român. Sper ca, în septembrie 2008, volumul al VII-lea (ultimul) să plece la tipar. O să dorm, atunci, mai liniștit. Sunt bucuros că în această țară în care orice faci e luat, fie în râs (zeflemeaua noastră celebră!), fie este acoperit de înjurături grosolane, sunt și oameni care gândesc bine și au curajul să spună adevărul. De pildă, Ion Simuț, Constantin Coroiu, G. Dimisianu, Alex. Ștefănescu. Cât privește seria de "Opere fundamentale" pot să vă spun
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
aceea de a salva interesele italiene și nu de a ajuta țările estice să-și făurească un destin. Așa încât singura lui preocupare sunt societățile italiene; ca atare nu încurajează nici o manifestare italiană. Și totul spus cu o ușoară notă de zeflemea. Ba chiar îmi explică: "Francezii sunt mai puțin ironici, italienii mai puțin agresivi!" începutul lui martie - Am primit o nouă repartizare: director al Institutului Francez din Stockholm. Plecăm peste două săptămâni, prin Constanța și Mediterana, spre Franța. Cu trei zile
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
ar fi câștigat o nouă bătălie. Când i-am cunoscut, prin 1990, combatanții din Emphasis erau la vârsta când toți porii vrea să fie ochi și guri deschise ori când totul e luat parcă prea în serios, și totuși în zeflemea, ca într-un calvar donquijotesc. Ar fi rupt un întreg crâng ca să-și prindă la butoniere câte o floare. Mai mult, s-ar fi răsculat instinctual asupra gustului colectiv, ca niște agitatori voluntari ai obiceiurilor neconsolidate. Pe scurt, ar fi
Soliști,dirijori, orchestre by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10356_a_11681]
-
mă lași fără pahare!... Soră-ta... nu e zi să nu spargă. Cel puțin unu’. Dacă n-o face... zici că... a dat camionu’ peste ea... Plată. Și acră... De ce taci? Rareș: - Din respect. Ana: (Smiorcăindu-se.) - Mă iei în zeflemea... Rareș: - Mamă!... În ritmul ăsta... o s-o iau razna! Ana: - Îmi spui? Rareș: - Mă rog? Ana: - De ce te-ai făcut profesor de geografie? Rareș: Din pasiune. Ana: - Ce pasiune?... (Pauză.) Harta?... Sau globu’? Rareș: - Globu’... Ana: - Îl învârți... și... Nevastă
Ion Corlan: Profesorul de geografie - Piesă într-un act () [Corola-journal/Journalistic/4335_a_5660]
-
suntem români și asupra numelui și faimei noastre s-a aruncat batjocura! Cetățeni, fiți gata, căci nu se știe dacă mâine nu va suna ceasul când vom fi chemați să ne facem datoria!”. După cum se vede, „conflictul româno-bulgar”, luat în zeflemea fină de Caragiale, depășește primejdios stadiul încordării mușchilor diplomatici: în vara de foc a anului 1900, Sofia și Bucureștii se află efectiv în pragul războiului! Propriu-zis, criza este generată de intensificarea, în România, a activității Comitetului Suprem Macedonean (VMOK) - organizație
I.L. Caragiale: de la literatură la istorie și retur by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/3760_a_5085]
-
-i Marius, eu ce vină am? Acum ai înțeles, negropedule? Du-te, măi, că te mănînc pe tine dacă tot ești prăjit!" E limpede că nu autenticitatea este, în primul rînd, respectată, ci naturalețea care se poate lua, deseori, în zeflemea. Devine, astfel, de-a dreptul hilar, chiar dacă forțat, pe ici, pe colo, contrastul dintre "poza" în togă pe care o reține istoria și "montajul" cam eretic la care se poate, iată, gîndi, un "umanist" de azi. Prima parte a romanului
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
cu bravii ei fii. Furia străluciților eseiști din perioada interbelică împotriva modelului se datorează, probabil, și neputinței de a-l depăși, deodată cu societatea în ansamblul ei, care lua și continuă să ia totul ŕ la légčre, nedramatic, într-o zeflemea exasperantă pentru spiritele sistematizatoare. Nu e întâmplător că și lui Andrei Pleșu i se aduc, de multă vreme, cam aceleași reproșuri: iresponsabilitate civică, neseriozitate intelectuală, neimplicare morală. Dar iată că așa-numita Cetate, cum gongoric era denumit spațiul public în
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
autoportret de un cinism diluat printr-o tristețe joculară care-și îngăduie a trasa insolite linii: „Fruntea mea lucește în umbră/ ca o piele tăbăcită de cîine/ ca piatra lustruită de sacrificii/ ca lemnul geluit al unui sicriu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce melancolia pe brațe aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]