373 matches
-
și ne apucaserăm să strigăm. Când s-a lăsat noaptea, am tăcut cu toții mâlc, doar-doar am auzi din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În colbul stârnit de vântul de Miazănoapte, puhoaiele nesfârșite ale neamurilor ce-mi luaseră urma. Tăcuseră cu toții, și ai lui, și ai mei. Undeva departe, pe un șir de coline molcome, vedeam sumedenie de femei și de copii care se zgâiau la noi. Iscoadele lui Tek Îmi spuseseră că printre ei erau chiar și vânători În putere ce nu aveau să intre În lupta de sânge: voiau doar să vadă cine se alegea cu izbânda. - Sunt Krog, toiagul Tatălui, stăpân al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mi venea În cap decât un număr dintr‑un vechi musical intitulat: „Omul care a spart banca la Monte Carlo”. Un flâneur ce hoinărește prin Bois de Boulogne, cu un aer indiferent. Și foarte bine dispus. Și, desigur, lumea se zgâiește la el. Lucrurile, dacă nu se Întâmplă la Paris sau nu intră În atenția Parisului, nu se Întâmplă delocă Balzac, pântecoasa sobă veche, duduind gata să explodeze, a făcut din această observație un principiu de bază. Lucrul pe care Parisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
se rup, cartofii să cadă între friteusă și perete, acolo unde e un spațiu de zece centimetri. Of, fir-ar să fie, a exclamat și pupilele i-au dispărut o clipă sub pleoape, ce bou sunt. Pe urmă s-a zgâit la mine, a îmbrăcat geaca pe care o agățase de o margine a plitei și a ieșit. Ne-am uitat cu toții la ușa trântită în urma lui, unii cu o sclipire complice în ochi, alții, ca mine, cu o sinceră mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se gudurau pe la picioarele noastre, dornici de companie. Într-un sătuc pierdut În marele Nord sosirea unui grup de turiști nebuni constituie un eveniment despre care se va vorbi probabil tot restul anului. SĂtenii abia or fi așteptând să se zgâiască la niște Qallunaat - oameni albi - complet săriți de pe fix și or fi cu toții strânși la primărie. Așa mă gândeam, dar când am intrat În sala de oaspeți de la primărie, care aducea cu cafeteria de la noi din campus - mare, urâtă, dar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
se gudurau pe la picioarele noastre, dornici de companie. Într-un sătuc pierdut în marele Nord sosirea unui grup de turiști nebuni constituie un eveniment despre care se va vorbi probabil tot restul anului. Sătenii abia or fi așteptând să se zgâiască la niște Qallunaat - oameni albi - complet săriți de pe fix și or fi cu toții strânși la primărie. Așa mă gândeam, dar când am intrat în sala de oaspeți de la primărie, care aducea cu cafeteria de la noi din campus - mare, urâtă, dar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Încălecatul motocicletei n-o să mai fie prea sigur, vom nimeri În garduri, În ziduri... CÎt despre celălalt Încălecat, doar ne vom face de rîs, doi neputincioși - Thomas - pe care nici o puicuță nu va putea să-i mai Învioreze... Ne vom zgîi la filme imbecile, la televizor, vom suna pe la Salvări, vom fi morți, Thomas... SÎntem! Mă uit la tine și... da, ai ceva spectral... ești un duh... umbra lui Thomas cel de odinioară, ai și un miros...“ Lui Thomas nu i-
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
accelerate, limuzinele, numai atâta se deslușea de la fierătania lor, alunecând pe bulevardele de macadam: fâș, fâș... Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și zăpăciți capetele dintre găurile prin care se zgâia, crăciți, la oraș, noapte de noapte. Ba câte unii, mai cotoioși, începuse de-și vâra înăuntru și labele păroase, de-și procura, ba cîte-o cameristă nemțească, c-o carne de îl umilea pe șorici, ba cîte-o guvernantă englezească. De-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul și zguduia împărățiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?""... Aparatul de taxare era un model vechi, cu plăcuțe metalice. Când nu se zgâia pe fereastră, Ho diábolos se amuza să-i gliseze cifrele, formând din ele numerele de înmatriculare ale autoturismelor ce se iveau, nu peste multă vreme, din sens opus. - Degeaba te chiombești, că nu poți să ți-o închipui pe Neta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tabieturile și restaurantele lui de taină, dacă spiritele pe care el le eliberează prin crimă, după crimă, ele devin imortale sau nu. - Arasel! Mi-a picat fisa. Motive sucite de profesorași labagii ca, prefăcîndu-se că cercetează niște chestii, să se zgâiască, din mașină, după muieri. Știi cum am poreclit-o noi, profesioniștii, pe mașină? - Nu cred că aș chici. - Aspiratorul de gagici după muieri. - Ne-ați îndatora? - Cine plătește cursa? - Celui a cărui teorie va ieși infirmată, nu-i va fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nesfârșită cartilagiile unui picior. Pe la ora 12 după-amiaza, joia, vinerea și sâmbăta, surghiunitul își sălta pernele din puf de gâscă pe tăblia de căpătâi a patului, își potrivea peste ele trunchiul corconit, până la piept, în plapumă și începea să se zgâiască, în lungul străzii, după prichindeii claselor I-IV - hoarde pârjolitoare și insolente, care, pe la ceasul acesta, îl vizitau întorcîndu-se de la școală. Gâgâlicii îl năpădeau ca furnicile, i se cățărau pe noptieră, îi trăgeau prin fund apreturile și hârtiile, numai în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
valurile, alții trăgeau cu disperare din țigări în aerul sărat și curat al țărmului Mării Negre. Au alergat de zăpăciți pe plajă, au petrecut cu mai mult folos această oră decât să fi stat în clasă degeaba, să fi dormit sau zgâit la planșele colorate și cu schelete înfricoșătoare. Oricând elevul de la Mircea era dispus și mai ales tentat în timpul orelor când vremea prielnică îl îndemna să privească peisajul marin nesfârșit, zguduitor de monoton însă în permanentă frământare și mai ales că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a oprit: - Care iei mașina, mașina?! Pentru bătrâne și soacre mari! Mașina de băgat ața în ac, un leu, un leu! Și învîrtea între degete o sârmă răsucită și o ață. Asta era momeala. Se apropiau lelițele și cîrțanii. Se zgâiau la degetele lui. Oacă le umbla prin chimire. Tot au mai scos câte ceva, mărunțiș, acolo. Au tras cu urechea, au privit în dreapta și-n stânga. Oameni cu bani. Numai grânari. Loc de tîlhăreală. Pe șoseaua Alexandriei treceau zi și noapte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mei ? — Ca să-i număr... — Și i-ai numărat ? — I-am numărat. Sunt cinșpe lei... Dacă i-ai numărat, dă-mi-i înapoi... Jenică îi adună cu palma, apoi legă elasticul la gura pungii. — I-ai pus pe toți ? întrebă bătrânul, zgâindu-se cu fața lui strâmbă. Nu ți-a scăpat vreo firfirică ? — N-ai fi văzut ? Bătrânul înghiți în sec, punându-și punga înapoi. — Bine că m-am dumirit la timp, zise. Dacă mă lăsam pe seama ta, pungașule, rămâneam fără bani
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pantofului. Mirosea a fân uscat, de peste an. — Și, când o să se răstoarne, eu o să fiu dincolo și casa aia o să fie a mea, cu mașină și gagică cu tot ? Și altcineva o să stea aicea, ca prostu’, pe bancă, să se zgâiască la mine ? Tili clătină din cap. Nu părea să-i dea prea multe speranțe. — Lumea asta nouă, spuse, până să se răstoarne, trebuie mai întâi să se așeze... Începea să se întunece. În casa din spatele gardului metalic se aprinseră luminile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însămânțez prima oară nevasta, abia număra cinci anișori și eu a trebuit să stau tot cinci ani în fundul lumii. Când a trebuit să-mi însămânțez a doua oară nevasta, putrezeam amândoi cam la 25 de ani. Că nu ne putusem zgâi și apuca atâta vreme unul la altul între picioare. Așa că am vrut să ne vedem în întregime mai înainte ca să trebuiască iar să absolvim cinci ani în mediul înconjurător. Așa că am construit un bărbătuș și o femeiușă, ca să se facă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de atâta epuizare intelectuală, la redactarea listei. Dar se pare că în zilele noastre nevestele au devenit foarte miloase cu soții lor și nu vrea să- i mai vadă ștergându-i prin magazine sudoarea cu mâneca umblând printre rafturi și zgâindu-se la etichete. Pentru ele devine o priveliște chinuitoare să-l vadă umblând cu hârtiuța ca să găsească biscuiții ăia fără zahăr sau un kil “din-aia-care-nu-e-prea- prea-dar-nici-foarte-foarte-numai-să-vezisă-fie- proaspătă! Eu ca bărbat, ce să zic, m-am învățat cu lista demult. Jugul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ce-ai strigat așa tare după mine? Ți-a fost frică? Ilie: Păi sigur că mi-a fost. Nu uita că ești în pădure, totuși. Mina: N-am văzut pe nimeni pe aici. Ilie: Asta e bine... Să nu se zgîiască toți la tine... dar e și rău. Zău dacă știu cum e mai bine! Vino aici! Hai să ne așezăm un pic. (amîndoi se așează lîngă podeț) Nu degeaba o ia lumea razna în afara orașelor. Ca potîrnichile fug de zgomot
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vreau fără teamă și rușine. (se plimbă furios, dă cu piciorul în cîte ceva, rupe un smoc de iarbă, rupe o creangă, își scoate cămașa din pantaloni, se vrea liber) Că m-am săturat. Că de aia stăm cu ochii zgîiți în toate părțile. Să nu ne vadă ăla așa... să nu ne audă celălalt, să nu zic aia, să nu fac ailaltă... Mina: Ilie, potolește-te, ce naiba, spuneai că vrei să te recreezi! Ilie: Tocmai de aia sînt în pădure
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
reacția lor se desface în stupefacție, consternare, silă, rușine, indignare și plîns) Dacă te sinucideai, erai mult mai inspirat. Mihai: Ehe, ți-ar conveni ție, ți-ar conveni, cum nu! Ehe! (rămînînd suspendat într-un comportament de marionetă) Ce vă zgîiți așa la mine! (tăcere; își privește îmbrăcămintea... scoțiană) M-am îmbrăcat și eu cu ce-am găsit. Știu că nu-mi stă bine în bleu... Niciodată nu mi-a stat mie bine în bleu! (tăcere) Da' măcar îmi stă bine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
orașul unde regele Eumolpos introdusese cultul zeiței Demeter, care inițiase pe Triptolem, fiul lui Celeos în misterele germinației și ale fertilității"3. Forma fixă, ușor încifrată alternează cu versul despletit, ca-n poemele-manifest ale avangardiștilor: Haideți înlăuntru, nu vă mai zgâiți pe geam,/ Că-ncepe reprezentația./ Cu scamatori de Galbad, cu motocicliști de Dalmația/ De când așteaptă la bairam/ Străbunul știrb hipopotam./ Și chiar vărgatul prinț jaguar/ Târât de coadă prin Tartar."/ La hotarul dintre viață și moarte, dintre vis și realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
urmă-le a rămas sufletul roșu al orăteniei întins pe zăpadă". Spaima eroinei se declanșează însă abia în urma unui accident de o aparență trivială: "numai când colțul plicului din buzunarul paltonului i-a înțepat degetul, atunci ochii i s-au zgâit deodată, căci au văzut, într-o urmă de ciuboată, o pojghiță mică de sânge închegat". Acesta din urmă devine o metonimie a frigului paralizant, a morții prin îngheț, a suspendării oricărui flux vital. Aceste rânduri încheie un prozopoem al lichidului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o țigară „Națională”, își ștergea musteața cu un aer mulțumit și sorbea din farfurioară cafea caldă și aromată. Era obiceiul acesta de a se bea cafeaua din farfurioară, nu știu de ce, probabil, pentru că astfel se răcea mai repede. Noi ne zgâiam la ei și încercam să ascultăm ce vorbeasc. Dar mama nu ne lăsa să ascultăm ce-și spuneau. Ne zicea: „Nu vă băgați în vorba oamenilor cu mustăți!” „Mamă, dar mata nu ai mustață!” mai îndrăznea să spună vreunul din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în zare, făcând să piară tot ce-i viață pe pământ. Apoi au urmat trupele germane și române în retragere, mărșăluind pe șoseaua care ducea spre centrul orașului. Noi, copiii, ne urcam pe poarta cea mare de la stradă și ne zgâiam la această oștire, câte șaisprezece, în rânduri drepte, ocupând șoseaua din trotuar în trotuar, ostași cu fețe supte, prăfuiți și sleiți de puteri. Și într-o zi tata primi ordin de la C.F.R. ca în douăzeci și patru de ore să facă bagajele
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Apropo de sprinturi, tocmai a venit Gus Bain, roșu la față, de la Crawford’s, aducând rulourile cu cârnați. Le Împarte prin jur, arătând ca o sulă de rezervă la un simpozion al curvelor, În vreme ce Toal Își Începe ședința. Niddrie se zgâiește ca de obicei dezaprobator, ca un ticălos ce e. Bășina mea a plutit ca o boare Înspre el. Asta și voiam! O alungă dând ostentativ din mâini și crede că e vina cretinului de Toal! Toal de ridică În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]