266 matches
-
1991, pp. 13 sq.), o comunitate mică din satul Sanj³n din Iranul nord-oriental (Khorasan), a ajuns și s-a stabilit În Gujarat după ce stat nouăsprezece ani În insula Diu, unde a debarcat venind din portul Hormuz. Astfel a Început istoria zoroastrismului indian care nu e aceea a unor indieni convertiți la religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", ci, În principal, a descendenților unei vechi comunități de credincioși care, Împinși de nevoie, și-au părăsit patria și s-au așezat Într-un pământ nou
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ankleswar, Variav, Vankaner, Surat, Thana, Chaul, Naosari: Menant, 1898, pp. 15 sq.; Boyce 1979, p. 167), de la intervenția Împăratului Moghul Hum³y¿n, În 1534, până la cea a fiului său Akbar, În 1572. Mai ales odată cu domnia Împăratului eclectic Akbar (1556-1605), zoroastrismul dobândește un prestigiu deosebit: un preot din Naosari, Meherji Rana, este chemat la curte unde, În 1597, ajunge și un dast¿r din Kerman, Ardashșr Noshiriv³n, pe care safavidul Ș³h ‘Abb³s Îl trimite În India pentru a răspunde cererii omologului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și a dreptății aici pe pământ, nu Într-o formă ascetică sau prin Îndemnuri la renunțare, ci Într-o formă activă care să valorifice această esență ca premisă indispensabilă a perfecțiunii și fericirii viitoare a vieții umane și universale. Pentru zoroastrism, bogăția nu e mai puțin apreciată decât descendența numeroasă sau fericirea materială și spirituală, personală sau a altora; este un scop spre care se tinde cu o perseverență optimistă, cu dedicație și muncă asiduă, În deplin respect față de legea divină
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale practicilor și regulilor privind purificarea. Cei mai radicali dintre reformiști - precum Dosabhay Framji Karaka, scriitor care a și-a desfășurat activitatea la jumătatea secolului al XIX-lea (Boyce, 1979, pp. 200 sqq., cf. infra) - au ajuns să susțină că zoroastrismul originar, care trebuie recuperat, a fost un monoteism pur de tipul celui imaginat de Th. Hyde la sfârșitul secolului al XVII-lea adică după descoperirea Avestei (Duchesne-Guillemin, 1958, pp. 10 sq.). Acest tip de gândire este În armonie cu motivul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1983 și „Zoroastrian Studies Publication”, august 1985, Împotriva tezei inovatoare a unui dast¿r rezident În America, Kersey Antia). Această identificare a religiei cu sângele, Încă puternică și În zilele noastre, l-a Împiedicat pe unul dintre admiratorii fervenți ai zoroastrismului, persanul Ibrahim Pur-Davud, foarte apreciat de parsi, să se convertească la religia pe care a studiat-o cu atâta pasiune (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 381). Motive esențialmente sociale au favorizat izolarea parsilor de mediul În care trăiau. Această izolare i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cât și la Naosari. Un laic, membru al bogatei familii Kama (Kulke, 1978, pp. 84, 104, 120 sq.), educat la școala lui F. Spiegel la Erlangen, Kharshedji Rustomji Kama (cf. supra), a pus, cu multă clarviziune, bazele cercetării științifice a zoroastrismului la parsi, promovând studierea și editarea textelor avestice și de limbă pahlavi. Printre discipolii săi s-au aflat unii dintre cei mai importanți cercetători parsi: J.J. Modi, M.N. Dhalla - deja citați -, Khvasji Kanga, autor al unei traduceri În gujarati a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parsă, Ilm-i Khșnum, „Știința Împlinirii (spirituale)”, fondată de Behramshah Navroji Shroff În primii ani ai acestui secol (Boyce, 1979, pp. 204 sqq.). De altfel, nu au lipsit nici tendințele intelectuale, definibile ca „indo-iranistice”, care s-au străduit să lege intrinsec zoroastrismul originar de Vede și de „Sanskrit Scriptures”, ca În cazul interpretării G³th³ de către Irach Taraporewala În 1951, „aproape la fel de liberă și subiectivă ca și doctrinele ocultiste” (Boyce, 1971, p. 224). Vor contribui În diferite feluri la formarea unei atmosfere predispuse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cazul interpretării G³th³ de către Irach Taraporewala În 1951, „aproape la fel de liberă și subiectivă ca și doctrinele ocultiste” (Boyce, 1971, p. 224). Vor contribui În diferite feluri la formarea unei atmosfere predispuse la interpretări parțial simbolice și vag „comparatiste” a zoroastrismului, În secolele al XIX-lea și XX, atât unele tendințe (condiționate religios) ale studiilor occidentale, cum ar fi cea a lui L. Mills (1913), pentru care religia lui Zoroastruxe "Zoroastru" nu ar fi altceva decât „propria noastră religie”, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ar fi cea a lui L. Mills (1913), pentru care religia lui Zoroastruxe "Zoroastru" nu ar fi altceva decât „propria noastră religie”, cât și diferite tendințe laice, al căror exponent sugestiv este eseistul S. Laing (1888), care, deși vede În zoroastrism o Învățătură perfect rațională, În armonie cu progresul științific, sfârșește prin a-l expune oricărei interpretări care face totală abstracție de tradiția care l-a Însoțit În mod concret de milenii. Mișcarea reformistă și teozofia nu i-au desprins pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu o vastă aspirație universalistă. În Iran s-au Înregistrat multe convertiri la Bah³-ism ale unor zoroastrieni care au abandonat astfel religia strămoșilor (Boyce, 1979, p. 212; Hinnells, 1981, pp. 67 sq.; Kestenbergh Amighi, 1990, pp. 219 sqq.). În schimb, zoroastrismul indian a rezistat destul de bine și nu a dispărut, absorbit În sinteze religioase ample. Mai mult, a descoperit metode prin care să-și recâștige forța, prin noi elaborări doctrinare, pentru care există exemple semnificative În catehismul scris În gujarati de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceasta se adaugă și faptul că parsii se confruntă de ceva timp cu fenomenul secularizării, mai ales În cazul elitei evoluate din punct de vedere social și cultural, proces care tinde să se dezvolte tot mai mult, În special dacă zoroastrismul nu va renunța la cauza primă a autoizolării, relația rasă-religie, și nu se va identifica În mod ferm cu nucleul fundamental al doctrinei zoroastriene, dovedindu-și originalitatea și forța intrinsecă de convingere. Pentru ca prima condiție să fie Îndeplinită, zoroastrismul trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dacă zoroastrismul nu va renunța la cauza primă a autoizolării, relația rasă-religie, și nu se va identifica În mod ferm cu nucleul fundamental al doctrinei zoroastriene, dovedindu-și originalitatea și forța intrinsecă de convingere. Pentru ca prima condiție să fie Îndeplinită, zoroastrismul trebuie, la fel cum a abandonat după epoca sasanidă căsătoria consangvină, să renunțe la rămășițele „endogamiei”, făcând astfel diferența Între moștenirea sângelui și alegerea etică: ar opri În acest mod un exod care devine din ce În ce mai puternic (Hinnells, 1981, p. 49
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pp. 251-273. Benveniste, E. (1932), „Une apocalyptique pehlevie: le Zămăsp-Nămak”, În Revue de l’Histoire des Religions, nr. 106, pp. 337-380. Benveniste, E. (1938), Les Mages dans l’Ancien Iran, Paris. Bianchi, U. (1977), „L’inscription «des daivas» et le zoroastrisme des Achéménides”, În Revue de l’Histoire des Religions, nr. 192, pp. 3-30. Bickerman, E. și Tadmor, H. (1978). „Darius I, Pseudo-Smerdis and the Magi”, În Athenaeum, nr. 56, pp. 239-261. Bidez, J. și Cumont, F. (1938), Les Mages hellénisés
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu omologul său vedic, Însă reforma zoroastriană l-a plasat În rândul demonilor (da¶va) și a rămas pentru totdeauna acolo, fapt atestat de două texte târzii (Vd. X, 9 și XIX, 43), fără a mai fi recuperat printre zeii zoroastrismului ulterior, cum s-a Întâmplat cu alte figuri, mai norocoase, ale panteonului inițial indo-iranian (nu este cazul să presupunem, asemenea lui Gnoli ș1980ț, că Indra ar fi fost exclus deja din panteonul iranian prezoroastrian). În locul său apar două figuri divine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumea slavă (Georgiev, 1967). O confirmare ulterioară a influenței iraniene asupra culturii slave este dată de termenul rus mogyla, „mormânt, tumul”, despre care se consideră că este foarte probabil să conțină numele de magi (trib sacerdotal iranian). Această influență presupune zoroastrismul și, chiar dacă cronologia lui Zoroastruxe "Zoroastru" este foarte controversată, aceasta s-ar fi putut produce Începând chiar cu zorii mileniului I Î.Hr. (Gnoli, 1980); o datare atât de Îndepărtată explică și felul În care a fost posibil ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristides 422 3. Alexandru din Abonotichos: un profet și fondator religios 424 4. „Omul divin” și religio mentis pură: Apollonius din Tyana 427 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor Între logos și mistică 429 Bibliografie 435 ZOROASTRISMUL Religiile Iranului antic și Zoroastru (Gherardo Gnoli) 441 1. Iranul antic 441 1. Probleme de interpretare 441 2. Comparația indo-iraniană 447 2. Zoroastru și mesajul său 455 1. Zoroastru și G³th³ 455 2. Perioada și patria lui Zoroastru 457 3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]