3,716 matches
-
valah și printre negustorii turci și greci erau iscoade ale marelui vizir, ale lui Mavrocordat și chiar ale ambasadorilor țărilor europene la Înalta Poartă otomană. Îi căuta din ochi pe grecii Laviniei, fără să-i poată recunoaște. Spătarul știa că îmbătrânise Lavinia, deși parcă acum părea mai frumoasă, la patruzeci și cinci de ani. Este drept că nu o mai văzuse de când se mutase reședința sultanului cu toate instituțiile împărăției la Edirne, dar de acolo, de la Istanbul, Lavinia conducea ca pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a fost amestecat în aducerea noastră aci. Uitase să mai facă politică. Doamne, cu ce chip frumos l-ai dăruit! L-am văzut și acum vreo douăzeci de ani, când eram logofătul lui Șerban Vodă... Cred că oamenii cărții, pe cât îmbătrânesc pe atât se fac mai frumoși. Așa este și sfinția sa Theodosie, când îl văd mi se umple inima de pace. Mersul lui, așa suferind cum este, parcă ar fi o plutire. Doamne, ce dor îmi e de ei, de Marica
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
uitând de data aceasta să folosească pluralul. — Am vegheat și m-am rugat mereu pentru tine, dragul meu. Țiam simțit îndoielile și zbuciumul și nu am contenit rugăciunea nici zi nici noapte, murmură Theodosie, apoi reluă cu voce tare. Am îmbătrânit și uite, când bate vântul îmi lăcrămează ochii... Mitropolitul își șterse ochii cu dosul mâinii în același moment cu domnitorul. Se îmbrățișară cu dragoste sinceră. Boierii bătrâni din cele două șiruri, ca să nu li se citească emoția pe fețe, începură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
desenul îngustându-și deschiderea ochilor ca o linie. Se îndrepta de spate și privea de la distanță apoi cu degetul mic de la mâna dreaptă trasa linii imaginare pe desenul de pe pergament. — Ștefane nepoate, mâine dar nu chiar dis-de dimineață, că am îmbătrânit și mă cam dor oasele la deșteptare, trecând prin fața caselor noastre oprește că vin și eu să te însoțesc la Târgoviște. Biserica Mitropoliei, așa cum au pus sfinția sa Theodosie, veșnică-i fie odihna, de au înfrumusețat o cu altar și cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Stancăi răpus. Cu tot neamul lui... Crezusem că i-am dat domnia cu împrumut pentru un an, doi, până se linișteau lucrurile... Dar el, douăzeci și cinci de ani s-a înfipt în scaun, fără să-i pese de noi Cantacuzinii că îmbătrânim și murim și nu apucăm să ne cânte și nouă: vrednic este! Ultimele două cuvinte le intonă tremurat, alăturându și glasul celorlalți boieri. Spătarul Mihai își trase capul spre spate, nu cânta, dar afișa cu demnitate un fel de triumf
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
grupuri? Așa cum observa C. S. Lewis, cronicarul din Narnia, "creștinii și oponenții lor așteaptă la nesfârșit o nouă descoperire care să transforme chestiunile religioase în chestiuni științifice sau în absurdități incontestabile. Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată"278. Îmbătrânind, îmi aduc aminte de un bun catolic prietenul unui prieten care își alesese drept epitaf: "Părăsesc această lume așa cum am venit: confuz". Anii care au trecut nu mi-au adus vreo certitudine în privința credinței mele. Sunt o creștină optimistă, dar
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
gâtul lor printr-o curea mare. Dacă țâncul plânge, ele îl aduc la sânul lor cu o singură mișcare a mâinii, îl alăptează și, de îndată ce adoarme, îl reașează pe spinare, apoi își continuă greaua trudă. Bietele creaturi sunt istovite și îmbătrânesc înainte de vreme făcând această muncă zdrobitoare. Câte femei de douăzeci și cinci de ani, încrețite de riduri, ofilite, abătute! Inspiră milă când le vezi, aplecate sub povară, târându-se în fiecare dimineață la piață pentru a le vinde celor veniți să se
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
interesului personal sau ale galanteriei. Tribunalul ecleziastic este extrem de înțelegător, mai ales când e remunerat; dezleagă cu promptitudine nodurile pe care le-a format; se află cu foarte mare mirare a doua zi ruptura unei tinere familii unite în ajun. Îmbătrânind, jumătățile separate tind să se apropie din nou; își iartă greșelile reciproce. Nu e rar să se vadă un soț ajutându-și primele neveste aflate la nevoie și oferindu-le un adăpost sub acoperișul său. Se văd chiar familii compuse
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
în netimp. Suntem situați pe falia atemporală a sferelor, tărâmul atemporal al luminii Domnului. Am ascultat stupefiat dezvăluirile gnomului administrator. -Am observat că sunteți cu toții tineri, preoți și gnomi. Cum faceți asta? întrebai eu. -Trăind în spațiul atemporal noi nu îmbătrânim, avem viață și tinerețe veșnică. -Dar femeile și copii unde sunt? -Nu există așa ceva aici. Toți suntem puri, servitori ai Domnului. Femeile și copii sunt ale oamenilor de pe pământ. Pășirăm în ultima încăpere, unde ne întâmpinară gnomii cu haine verzi
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
la nimic. Era însă un om inimos și dacă n-ar fi avut reaua inspirație să se bage în politică, fanatizat de idei care în fond îi erau străine, nu și-ar fi pierdut cârma după război și ar fi îmbătrînit cucerind mai departe fete și muieri. Era noapte când ne-am dat jos într-o stație de munte, ca să schimbăm trenul. Gara frumoasă, așezată la poalele unor dealuri încărcate cu brazi, era la ora aceea pustie și trebuia să așteptăm
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
necazuri. După un an, așa, vii iar pe-aici la control. După un an! Va să zică până atunci nu puteam s-o mai văd! Ca orice femeie frumoasă (fiindcă era, deși acum, cu ochelarii, îi vedeam bine rujul care o cam îmbătrînea și ridurile de la coada ochilor) ea a surâs observîndu-mi, desigur, lipsa de grabă (plătisem și trebuia să plec) și mi-a luat ochelarii și a început să-i treacă printr-o flacără de spirtieră. Nu se grăbea. Îi îndoia tare
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a bunătate și duioșie...si, după un timp de la plecarea mea, să tai mocheta În două (aveau o mocheta tip covor, În așa zisa sufragerie) să-ți fie mai ușor să o manevrezi când faci curățenie, că și tu ai Îmbătrânit și nu mai ai putere... Am plecat cu sufletul Încărcat de emoția Întâlnirii, iar pe drum nu am putut să scot niciun cuvânt. Eram pe bancheta din spate a mașinii și am putut să plâng În voie, Înăbușit, fără să
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
nu s-a arătat. Mămaia îl căuta și-l striga pe ogoare. Brusc, țâncul avea un nume. Nedeslușit de noi, dar înțeles de mămaia care îl striga tăcută și cu lacrimi uscate pe față. Credeam că a crescut țâncul, că îmbătrânise, că nu mai era țânc. Noi credeam, însă nu știam. - Mămaie, nu mai asculți țâncul pământului? Ce mai zice? - Nu mai zice nimic, mamă, ce să mai zică? Ce mai pricep eu ce mai zice... ofta și cobora glasul. Se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mișcări controlate, aproape mecanice, Polixenia luă melesteul, scutură de marginile ceaunului, îl apucă de sârmă și de o margine, se întoarse și răsuci mămăliga pe fundul de lemn ce trona în mijlocul mesei. Printre aburi îl zări preț de câteva secunde. Îmbătrânise. Părul lui în culori schimbătoare era acum alb, barba neagră și deasă avea fire de zăpadă. Nu-l văzuse niciodată cu barbă. Se împuținase la trup, iar hainele îi erau zdrențe; degetele ca niște căngi subțiri, ascuțite. Nimic din ceea ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ani Douăzeci și cinci de ani nu înseamnă mare lucru, de vreme ce i se părea că nu mai departe de ieri șovăise între o existență liberă și căsătorie, că nu mai departe decât ieri se gândise cu spaimă la ziua când, poate, va îmbătrâni singură. Iată că nu era singură, și acel student în drept care o însoțea peste tot, clipă de clipă, se găsea acum alături de ea. Până la urmă acceptase, deși îl găsea cam mic de statură, și cu toate că nu-i prea plăcea râsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din nou către cerul încremenit și către valurile lui de lumină închegată, în vreme ce vocile care se înălțau din orașul arab amuțeau pe neașteptate. I se păru că timpul a stat în loc și că, din clipa aceea, nici un om nu va îmbătrâni și nu va muri. Pretutindeni, viața se oprise. Doar în inima ei cineva plângea, de tristețe și de uimire. Dar lumina își reluă mișcarea, soarele, limpede și înghețat, coborî, înroșind puțin zarea la apus, în timp ce la răsărit se îngroșa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de ea și că ea are nevoie de această nevoie, care o ajută să trăiască, în toate zilele și în toate nopțile, în toate nopțile mai cu seamă, în fiecare noapte, când el nu voia să fie singur, nici să îmbătrânească, nici să moară, când chipul lui lua acea înfățișare îndărătnică pe care ea o recunoștea și pe alte chipuri de bărbați, singura înfățișare care-i făcea să semene între ei pe toți acești nebuni ce se ascund sub masca înțelepciunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea și nu mai murea. Apoi apele vântului secară, și ea nu mai știu dacă le auzise cu adevărat. Auzea doar o chemare mută, pe care, după voie, putea s-o asculte sau s-o înăbușe, dar al cărei înțeles, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la mâncarea dinăuntru: între feliile de pâine neagră, în loc de omleta pregătită cum îi plăcea lui, sau de carnea de vacă prăjită în ulei, nu avea decât o bucată de brânză. Drumul la atelier nu-i păruse niciodată atât de lung. Îmbătrânea. La patruzeci de ani, chiar când ai rămas slab cât un țâr, nu mai ai putere ca altădată. De câte ori citea cronicile sportive în care vreun atlet de treizeci de ani era numit veteran, ridica din umeri. Dacă și ăsta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
doar o bucată de brânză; nici o iluzie nu mai era cu putință. Zadarnic strălucea soarele, lui Yvars marea nu-i mai făgăduia nimic. Apăsa pe o singură pedală și, cu fiecare învârtitură a roților, i se părea că a mai îmbătrânit puțin. Își simțea sufletul tot mai greu când se gândea la atelier, la tovarășii de muncă, la patron, cu care în curând va trebui să dea ochii. Fernande se neliniștise: - Ce-o să-i spuneți? - Nimic. Yvars încălecase pe bicicletă, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Bătrânul jandarm rămase în picioare în fața lui, privindu-l cu severitate. - Nu e bine ce faci, rosti el rar. Nici mie nu-mi place treaba asta. Nu te obișnuiești atât de ușor să târăști după tine un om legat. Am îmbătrânit în slujbă și tot mi-e rușine. Dar nici nu-i putem lăsa să-și facă de cap. - Nu-l voi preda, repetă Daru. - Ăsta-i ordinul, fiule, ți-am mai spus. - Nu fac una ca asta orice s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ceru câteva pături: - O să dorm aici. Louise îl privea, cu capul dat pe spate. Deschise gura vrând să spună ceva, dar tăcu. Cerceta doar chipul lui Jonas, cu o privire neliniștită și tristă; dintr-o dată el văzu cât de mult îmbătrânise, și ce urme adânci lăsase și asupra ei oboseala vieții lor. Se gândi atunci că n-o ajutase niciodată cu adevărat. Dar înainte ca el să-i poată vorbi, ea îi surâse cu o dragoste care-i dădu lui Jonas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sunt grele. Vârtejul mă ridică spre suprafață. Pe obraz se evaporă reziduurile lungi și vâscoase ale nopții. Legănarea trenului care se înșurubează, tenace, în ceața iernii, mă apropie de-o înmormântare. A murit Poetul, nu i-a fost dat să îmbătrânească. Anii n-au mai avut răbdarea să-l aștepte, cum spera. N-aș mai putea întâlni vocea lui de copil răgușit, ochii grăbiți. Poetul, Sia, cavalerii Speranței din care ne-am născut noi, orfanii prezentului, micii ingineri ai celulei fără
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
măcar o dată, îl tot provocase, dar el rămânea amabil. Îmbrățișarea aceea caraghioasă : scund și slăbuț, săltând în jurul ei, rotind-o. Bucuria îl depășise, apoi dispăru în ascensiunea rapidă. Nu, n-ar vrea să-l întâlnească : o saluta totdeauna prea ceremonios. Îmbătrânise și el, cumințit lângă grăsana de nevastă-sa. Elegant, în costume mereu mai scumpe, mai bine croite, același profil subțire, efeminat... Așa și cu tânărul ăsta de curând angajat, junele se tot clatină, printre ceilalți, ca un băiețandru, negăsindu-și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
n-a mai fost pe acasă, zi cu zi, mai ales suferințele din spitale. Până să vorbească însă Apostol, care devenise gânditor în odăița grea de amintirile copilăriei, doamna Bologa, întîi ca să-și deșerte inima și apoi fiindcă cu cât îmbătrînea, cu atât se făcea mai vorbăreață, prinse a-i istorisi, la nimereală, fel de fel de amănunte din viața ei și a tîrgușorului: ― Parcă-mi spunea Dumnezeu că ai să vii, dragul mamei, că vai, câtă grijă ți-am mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]