4,058 matches
-
din cap? Și ce înseamnă durerea? E o senzație, care... Și hotarele explodează. De fapt e limpede că are dreptate, săraca. Oare ea știe cu adevărat ce simte? Se oprește vreodată careva să întrebe ce anume simte cu adevărat și încotro îl duce toată povestea asta? Și dacă s-ar opri, i-ar folosi? I-ar folosi, măi omule? Crezi că ești singurul de pe pământ care umblă teleleu și nu știe de ce? Chiar crezi că tocmai ție o să-ți vină răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a-și ascunde sfiala care merge până la teroare, alege calea extravaganței care merge până la țicneală. Cei doi își aruncă unul altuia priviri iuți, ne-edificatoare. Oare ea vorbește sincer? Sau o fi inventând la nimereală, ca să spună ceva? Cum adică încotro mergem? Și el știe cu adevărat ce spune sau dorește numai să mă impresioneze? Să fie oare el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care s-ar putea afla aproape sau departe, e imposibil de spus, din care reapare purtând o sticlă verde, fără etichetă, și trei pahare desperecheate. Sigur, nu sunt chiar pahare așa cum nici sticla nu e chiar sticlă, dar n-avem încotro, va trebui să le dăm mai departe numele artificiale, superficiale, fără de care povestea nu se poate spune. Și cu toate că e miezul nopții și afară se aude strigătul unui huhurez, în atelierul pictorului lumina e aceeași lumină egală, cenușie, care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mucenici. Ce mulți! O să-și facă o cafea. Deși e cam frig așa de dimineață; dar o să dea drumul la aragaz și o să se încălzească. Deși îi e cam lene. Dar până i se întoarce soția de la țară, n-are încotro. Se uită pe fereastră ca și cum ar putea s-o vadă, venind totuși, cu o zi mai devreme. Cu un ceas mai iute. Și gândindu-se la asta, uită de cafea și de frigul din bucătărie și se întreabă cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de plexiglas cu capac. Și când închide ușa după el, Beethoven dispare ca un spirit în tăcerea obiectivă de pe holul policlinicii. Despina Pădure a pierdut microbuzul care urma s-o ducă în comuna Tunari la o sursă. Acum n-are încotro și se suie într-un maxi taxi plin de calfe de zidar. N-a apucat bine să plătească biletul că-i sună celularul. ─ Alexandra! Ce bine că m-ai sunat! Uite, m-am suit într-un 445, cobor la intersecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care murmură ceva, murmură necontenit, se desenează în bucata de geam verzui din spatele șoferului. Ea însă nu dă nici o atenție acelei străine cu două căciuli, cu nas coroiat și buze vinete. Autobuzul se oprește pufăind. Lumea coboară. Coboară toată lumea, deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe? E capătul liniei, Domnești, autobuzul va poposi aici vreo zece minute, apoi va întoarce, va culege cei doi militari în termen și țăranul cu paporniță care-și suflă toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
leg bucuros soarta de-a ta, prietene. Nu mă interesează nimic altceva. Nimic altceva nu mă atrage câtuși de puțin. Cu permisiunea ta, vopselelor mele și mie nu ne-ar plăcea nimic mai mult decât să te putem însoți, indiferent încotro te va duce soarta. Asta... asta da prietenie, am spus eu. — Sper, a zis el. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI NOUĂ ADOLF EICHMANN ȘI CU MINE... Am petrecut două zile în subsolul acela straniu - ca bolnav muncit de gânduri. Hainele îmi fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dispărut din nou, mi-a spus el. Ai fost scos din evidența Armatei a Treia, iar aici nu vor exista nici un fel de documente care să arate că ai fi sosit vreodată, zise el, desfăcându-și larg mâinile. De-aici încotro ai vrea să pleci? Și ce identitate ai dori să ai? — Cred că nicăieri nu mă așteaptă o primire ca pentru un erou, am spus eu. — Probabil că nu, mi-a confirmat el. Ceva vești despre părinții mei? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
prilejul de a-și pierde mințile într-un mod pe care îl consideră irezistibil. — Interesant, am spus eu sec. Wirtanen a bătut o dată din palme pentru a schimba starea de spirit. — Ei, și-acuma..., începu el, să vorbim de transport. Încotro? — În Tahiti? am tatonat eu. — Cum hotărăști..., a zis el. Eu unul îți recomand New York-ul. Acolo ți se pierde urma fără nici o greutate și n-ai nici o problemă să găsești de lucru, dacă vrei. — Bine. Atunci New York-ul, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mai degrabă lumea mea decât mine. — Asta nu-i prima dată că vezi asemenea ochi, i-a spus fiului ei în germană, nu e primul om pe care îl vezi că nu se poate mișca dacă nu-i spune cineva încotro să se miște, care dorește din suflet să-i spună cineva ce să facă mai departe, care ar face orice i-ar spune cineva să facă. Ai văzut mii de asemenea oameni la Auschwitz. — Nu-mi amintesc, a zis Epstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
furtul urnelor, a scris și la gazete atunci, au vrut să-l martirizeze taman de p-atunci, eroul democrației, dar s-au liniștit dacă au pierdut alegerile, eram la seminar atunci, ultimul an, da’ urmăream și eu cum mergea vremea, încotro se apleacă democrația... Și mai zicea că nu se vede nici măcar gaura. - Ce tijă, popo! Ce găurică și ce tijă? De tijă ne arde nouă la momentul ăsta istoric, când secretarul general al partidului face dreptate? Nu vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prima dată, cu mâinile făcute cuib în jurul cănii. Îmi plac foarte mult. Mai târziu, urmărind-o la repetiții, aveam să-mi dau seama că aceasta era probabil cea mai mare laudă pe care o putea aduce. M-am prins cam încotro bate Sally cu ideea lui. — Le înălțăm pentru scenele de la curte, ca pe niște lampadari 1, o întrerupse Sally plin de entuziasm. Cum zici - lumini atârnătoare? —Candelabre. —Candelabre. Poate scoatem câteva, văd eu. După aia, la scenele din pădure le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Capitolul cinci" Odată ce termină de discutat cu MM, Tabitha se năpusti iar în sală, își luă geanta, își flutură părul, îi aruncă din nou o privire ucigătoare lui Violet și se năpusti afară, gata s-o pornească oriunde, dar neștiind încotro. În tot acest timp, Violet se purtă de parcă întreaga poveste nu merita atenția ei, o tactică desăvârșită, pe care mi-am propus să o țin minte pentru mai târziu. Aerul său de nepăsare avea și un efect secundar, anume acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și că se gândise că ar fi util să mă pună în legătură cu publicistul teatrului. Colaborarea mea la această producție părea a fi materialul perfect pentru un articol în secțiunea de teatru a ziarului Guardian. Deja îmi cam dădusem seama cam încotro bătea interlocutoarea mea. Încercând să scurtez eventualele ocolișuri, deși erau executate cu măiestrie, i-am spus: — Ar putea să consulte un articol despre mine apărut în ziarul Herald, cam acum șase luni. —O, ți-au luat interviu cei de la Herald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe don’șoara Mimoza de colea. — Bun, îi dăm drumul? întrebă MM. Ca de obicei, întrebare ei avea forța unui ordin, iar cei care apăreau în scena care urma să fie repetată ieșiră în față, în timp ce ceilalți se răspândiră care încotro ca să-și pună hainele pe ei. Tocmai în acel moment se auzi o voce din capătul îndepărtat al sălii: — Nu pot să cred! Am crezut că întâlnirea a fost anulată. — Violet? Unde ai fost? zise Sophie pe un ton disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un snop de brățări rigide, ci un singur fir răsucit de argint. Era clar, Janey era în perioada minimalistă. Răsucea brățara încet, evitând, în mod voit, să mă privească. Poate în felul ăsta vei putea merge mai departe. —De unde și încotro? M-am semețit dintr-odată, simțindu-mă insultată. —Adică, ce e în neregulă cu mine în momentul ăsta? — Păi, lipsa ta de interes pentru un angajament de durată, sugeră Janey. Băi, nu-mi vine să cred - tu ești tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tot, șopti el. Ochii și mintea lui călătoreau dincolo de munți și de mări și urechile lui înțelegeau limbile străine. Mașina era verde, așa cum a spus el, și a adus distrugere și moarte... Nu va mai exista niciodată altcineva ca Ulla... Încotro s-a dus avionul? Arătă spre Nord-Vest. — S-a întors de unde a venit. De la șosea... Nu e cu putință. Pe șosea nu există pistă de ateri... se întrerupse și fugi spre Sierralta, care fotografia tot ce vedea. Spune-mi! îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să-i comunice ceea ce ar fi putut descoperit despre decedat. Blonda nu mai era la masa ei de scris În biroul de afară. Monitorul computerului ei licărea pe-o parte a pupitrului, la fel de inexpresiv cum fusese și expresia ei facială. — Încotro, domnule? Întrebă șoferul când Brunetti intră În mașină. Îi dădu foaia de hârtie pe care se afla adresa lui Foster. — Știi unde e asta? — Borgo Casale? Da, domnule. E-n spatele stadionului de fotbal. Nu pe acolo am venit? — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
intră În camera alăturată, din care putu auzi vocea unei femei care Îi vorbea cu o voce joasă, cântată, probabil unui copil bolnav. Afară, șoferul aștepta, ocupat cu o revistă. Ridică privirea când Brunetti deschise portiera din spate a mașinii. — Încotro, domnule? — E deschisă azi cantina aceea? Îi era foarte foame. Își dădu seama abia acum că era trecut de unu. — Da, domnule. S-a rezolvat cu greva. — Cine a fost În grevă? — CGL, explică el, numind cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un trabuc? Vulturul trăgea dintr-un trabuc, alături de el, și părea extrem de satisfăcut. Scotea pe cioc rotocoale albastre... - Cubaneze, astea-s cele mai bune. Am un tovarăș care mi le aduce regulat... Țâșni în picioare și o luă la fugă... Încotro? Acolo unde ar fi trebuit să fie benzinăria la care alimentase de atâtea și atâtea ori... Alergă până ajunse în faza în care prăbușirea era iminentă, iar plămânii îl implorau să se oprească. Se întinse pe asfaltul încins și își
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
undeva, departe, arătând eventualilor trecători - un Detectiv curios, de pildă; plus un Magician teribil pe care tocmai acel Detectiv curios nu avea cum să-l vadă, din păcate/din fericire pentru el - doar spatele. Nici nu se sinchisi să presupună încotro alergau gândurile acelui individ suspect, în jurul căruia se țesea o paradoxală pânză fatală care atrăgea în ea insecte (ființe) mai mult sau mai puțin vinovate, însă înțelegea că situația se complica într-o progresie alarmantă. Asta doar dacă nu cumva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o dată, însă limbile arătară aceeași oră. Duse ceasul la ureche, iar ticăitul îi confirmă că totul era în regulă. În regulă, un fel de a spune, în acele condiții. În acea... conjunctură. - Lucia a terminat programul la ora asta, deșteptule, încotro mergi? Întrebarea îl făcu să râdă. - Atunci când eram copil îmi plăceau magicienii. Știi de ce? - Nu, de ce? - Fiindcă după ce se termina spectacolul nu se țineau niciodată după mine, de-aia. Plecam, luam încă un hot dog sau o gogoașă, nici nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cum îl goneste urâtul din casă, plecă din nou... Umbla bezmetic pe străzi, fără nicio noimă, până îl prindea noaptea rătăcind prin întuneric. Trecea necunoscut printre necunoscuți, în baston sontâc-sontâc, târându-si piciorul în strada străină, mergând fără să stie încotro, cu un nod amar în gât, cu gându la Fata lui. Seara târziu, ostenit si muncit de gânduri, ajungea acasă. După ce măsură camera în lung si-n lat, de câteva ori, se aseză în pat... De multe ori îl prindeau
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Vasilica. - Primește, Fata, lacrima amarelor mele căinți și iartă-mă! -... Nînțelese sunt vrerile Domnului!... murmură el zguduit ca de frigurile copilăriei. Deodată, se pomeni că țâșnește din el un strigăt de revoltă: - De ce mi-ai luat-o, Doamne?!... De ce, Doamne?! Încotro să mai plutească gândurile mele, Doamne ?! Ce ți- am făcut, Doamne... Ce ți-am făcut de mai pedepsit așa, Doamne?!... zise el cu tremur în inimă. răsărise de după bloc... Vântul începu să foșnească blând, printre crengile copacilor din fața ferestrei. Și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ceea ce mă deranjează, Îndeosebi, la biserică În timpul liturghiei, al Întregii slujbe religioase, nu este atât forfota, nici șușoteala unor enoriași inconștienți, cât insistența cu care e repetată propoziția „Încă ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor Republicii Socialiste România”. Însă n-am Încotro și accept, volens nolens , acest extraordinar precept al moralei creștine ce ne Îndeamnă permanent la iertare și să-i iubim până și pe vrăjmașii noștri, iar celor ce ne fac rău să le răspundem cu fapte dintre cele mai bune
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]