KorAP: Find »[drukola/base=îndeajuns & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...137 >

3,404 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

apropiată, dar față de care să nu fii angajat decât prin legături de prietenie? (Acest lucru nu trebuie să excludă întâmplătoare relații amoroase. De fapt, situația cu haremul mi s-ar potrivi cel mai bine.) De ce nu poate Lizzie să fie îndeajuns de inteligentă încât să înțeleagă? Scrisoarea mea nu menționa deloc spațiul și timpul, pur și simplu m-am gândit la ea și am dorit să o văd. Dar Lizzie nu poate decât să pună întrebări absolute. O „experiență“? Da, de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
contribuia la irascibilitatea ei, nu întotdeauna bine strunită, ori de câte ori se pomenea numele lui Abel Arrowby, și, mai ales când, mai târziu, au venit la noi în vizită. Nu ne vizitau foarte des, pentru că mama simțea că nu-i poate „primi“ îndeajuns de stilat, și că, atunci când veneau, îi punea în situații stânjenitoare cu scuzele ei agresive privitoare la umilul nostru mod de viață. Trebuie să adaug că noi locuiam într-o casă cu chirie, în care singurătatea se îmbina cu lipsa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-ți răstorn aranjamentul ăsta împuțit! Așa încât te rog să nu mă provoci. Și ia-ți mâna blestemată de pe mâneca mea. — Dragule, nu te lăsa pradă furiei, mă sperii îngrozitor, totdeauna m-ai speriat... — Am impresia că nu te-am speriat îndeajuns. — Ai fost întotdeauna de o impulsivitate sălbatică, și asta nu ne-a fost de folos nici unuia dintre noi. Știu că tu gândeai că ne ajută, dar nu era decât o iluzie. De astă dată, ai de ales între o cale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Toată lumea e teribil de amuzată. Deci Gilbert era vinovatul. — Și bănuiesc că nu ai habar că Lizzie trăiește cu Gilbert. Surpriză, surpriză! Toată lumea știe. Dar dacă nu te interesează să știi nici cu cine trăiește, înseamnă că nu te interesează îndeajuns încât să te căsătorești cu ea. — N-am de gând să mă căsătoresc cu ea. — Ai spus asta de două ori. — Adică... oh, pleacă, Rosina! Și cei doi nu sunt amanți. Crezi una ca asta? — Vreau să spun că am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
al acestui menaj? Și voi reuși vreodată să aflu? Cel puțin, nu mă puteam împiedica să mă bucur că Titus era fiu adoptat. Toate aceste gânduri mă duceau îndărăt la întrebarea oarecum centrală: „O fi fericită?“. De bună seamă, cunoșteam îndeajuns din misterele căsătoriei pentru a mă gândi că asemenea întrebare, pusă în legătură cu o persoană căsătorită, nu poate fi decât superficială. Oamenii se înrădăcinează în făgașuri de viață care exclud o fericire continuă, dar care sunt satisfăcătoare și, oricum, preferabile alternativelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
reciprocă, de legătura care-i satisfăcea deplin pe amândoi: el, atât de robust, de stăpânitor, de elegant, de ocrotitor, ea, fragilă, grațioasă, încrezătoare și supusă, atât de iubitoare! Și extraordinar de frumoasă. Biata, norocoasa mătușa Estelle, care n-a trăit îndeajuns ca să-și piardă frumusețea. Cum de pusesem mâna pe fotografia asta? Mi-am amintit deodată că o furasem din albumul de familie de la Ramsdens. Am întors pe dos cartonașul țeapăn, cafeniu, și am văzut pata de clei și un petic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Te-ai băgat pur și simplu într-o încurcătură foarte neplăcută genul de încurc\tur\ pe care tu, dintre toți bărbații, îl detești cel mai mult. Ai să-ți pierzi prestigiul. Gândește-te la lucrul ăsta. Încearcă să te cunoști îndeajuns pentru a-ți da seama cât o să-ți displacă toate astea, n-ai nici un rol în piesa asta, nici măcar o replică. Ai recunoscut că nici n-a vrut măcar să stea de vorbă cu tine! — Pentru că-i speriată, mă iubește prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
făcuse speculații asupra acestui lucru. — Spuneai adineaori că pur și simplu ai hot\rât că nu mă mai vrei, dar asta nu-i o explicație, vreau să știu... — Oh, încetează... n-a fost să fie! Dacă te-a[ fi iubit îndeajuns, m-aș fi măritat cu tine, dacă tu m-ai fi iubit îndeajuns, te-ai fi însurat cu mine. Nu există nici un motiv special. Spui că dacă te-aș fi iubit îndeajuns... nu mă face să-mi pierd mințile! Te-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
rât că nu mă mai vrei, dar asta nu-i o explicație, vreau să știu... — Oh, încetează... n-a fost să fie! Dacă te-a[ fi iubit îndeajuns, m-aș fi măritat cu tine, dacă tu m-ai fi iubit îndeajuns, te-ai fi însurat cu mine. Nu există nici un motiv special. Spui că dacă te-aș fi iubit îndeajuns... nu mă face să-mi pierd mințile! Te-am iubit până la limita limitelor, încă te mai iubesc, am încercat, până la limita

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fost să fie! Dacă te-a[ fi iubit îndeajuns, m-aș fi măritat cu tine, dacă tu m-ai fi iubit îndeajuns, te-ai fi însurat cu mine. Nu există nici un motiv special. Spui că dacă te-aș fi iubit îndeajuns... nu mă face să-mi pierd mințile! Te-am iubit până la limita limitelor, încă te mai iubesc, am încercat, până la limita limitelor, să te găsesc, eu n-am fugit, nu m-am căsătorit cu altcineva, totul s-a întâmplat din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dintre discuțiile care au avut loc, sau pe care urmează să le redau în această carte, au rămas adânc întipărite în spiritul și în inima mea. Când m-am întors, după seara descrisă anterior, am simțit că mi-a fost îndeajuns pentru o singură zi și m-am dus la culcare. (N-am mai putut mânca moluștele afumate; mai târziu a trebuit să le arunc.) M-am trezit a doua zi, după ora nouă, și am constatat că afară ploua. Vremea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o văd sperând, să văd mijind în ea un licăr de speranță sau de dorință, dorința de dragoste, de o viață fericită. Dar acum, în uimirea ei, se încruntă, și se întoarse din nou la Ben. — N-am fost niciodată îndeajuns de bună pentru el. — Sunt convins că ai fost o sfântă, o martiră. — Nu, am fost rea. — Bine, consideră-te rea dacă-ți face plăcere. Dar orice-ar fi fost, s-a terminat. În acele clipe mi-a apărut atât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lua o hotărâre, dar nu exista nimic material, nici o dată, nici o dovadă pe baza cărora s-ar fi putut lua o hotărâre. Doream pătimaș să o smulg pe Hartley de acolo, la Londra, oriunde, sau, mai curând, doream să doresc îndeajuns, încât să mai fiu capabil s-o fac. Dar aș fi făcut-o, puteam s-o fac împotriva voinței ei? Puteam să târăsc cu forța în mașina lui Gilbert o femeie care se împotrivea și țipa, și s-o răpesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
când eu însumi simțeam că ar fi mai bine dacă aș fi forțat să acționez, fie chiar presat de poliție, decât să continuu a exista în acest spațiu vid, reverberând de ecourile unor posibilități sterile. Mă străduiam să mă oțelesc îndeajuns pentru a o duce pe Hartley la Londra, s-o trag cu sila în mașină, s-o amăgesc spunându-i că o duc la ea acasă. Simțeam că sosise momentul acțiunii, deși nu eram deloc sigur că ar fi mișcarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
privesc prin ochii lui Titus. M-am întors în dormitor. Ceilalți trei dormeau în camerele de jos, deși nu-mi plăcea să-i știu atât de apropiați. Hotărâsem ca în acea zi să le cer tuturor să plece. Mă simțeam îndeajuns de tare pentru a-mi traduce în practică hotărârea și, cu toate că, într-un anumit fel, mi-era groază de solitudine, planurile mele nu puteam lua formă decât dacă eram complet singur. M-am îmbrăcat la repezeală și am coborât în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
eram nebun. Unele obsesii, printre care se numără și dragostea, îți paralizează mișcarea liberă a gândirii, modul ei firesc și deschis de a se lăsa ațâțată de interes și curiozitate, care, uneori, este definit, în mod convingător, drept rațiune. Eram îndeajuns de lucid pentru a ști că sunt prada unei obsesii acaparatoare, și că tot ce puteam face era doar să depăn, iar și iar și iar, aceleași gânduri chinuitoare, știam că nu puteam decât să străbat continuu aceleași făgașuri întortocheate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
obsesii acaparatoare, și că tot ce puteam face era doar să depăn, iar și iar și iar, aceleași gânduri chinuitoare, știam că nu puteam decât să străbat continuu aceleași făgașuri întortocheate ale intenției și ale fanteziei. Și totuși, nu eram îndeajuns de lucid ca să pot întrerupe mișcarea aceasta mecanică sau măcar să doresc a o întrerupe. Voiam să-l ucid pe Ben. Când spun că doream să-l ucid, nu înseamnă că-mi făurisem un plan concret, sau un proiect cu o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să te ucid!“. Și aș fi putut acum reintra în lume „dând uitării” acest act, acest fapt? Ar fi fost de neconceput. Orice act trebuie contracarat printr-un alt act. Dar cum? Cuprins în vâltoarea unor asemenea gânduri, rămăsesem totuși îndeajuns de lucid încât să-mi extrag tăria din imaginea lui Hartley. Mă străduiam să-i reconstitui chipul, privindu-l calm și visător, frumos cum fusese odinioară și cum poate avea să fie din nou. După aceea, aveam să mă întorc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Ben devenise un scop în sine. În ce privește acțiunea concretă, elaborasem o serie de planuri care, pentru moment, se aflau, mai mult sau mai puțin, la stadiul de fantezie. Când voi fi lăsat singur, voi fi în stare să mă concentrez îndeajuns pentru a traduce unul din aceste planuri în realitate concretă. La un moment dat, m-am gândit să mă adresez poliției. Cineva încercase să mă asasineze, și o lămurire clară a tuturor circumstanțelor nu putea decât să întindă un deget

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în barca mea. Avântul lui Ben va fi mai înaripat în clipa plecării, și s-ar putea foarte bine să-și spună: „La naiba cu ea!“. Acest unghi de analiză a chestiunii era ingenios și plauzibil. Dar mă puteam bizui îndeajuns pe el încât să rămân inactiv, și voi putea, voi îndrăzni să îndur atâta inactivitate fără să dețin o asigurare certă din partea lui Hartley? Am hotărât că-mi putea acorda încă un răgaz de două sau trei zile în care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
generos, dar aș fi preferat să fim singuri. Toate hohotele acelea de râs au fost îngrozitoare. Ce gândeai tu cu adevărat? Simt că greșesc, dar tu ar trebui să mă orientezi pe calea cea bună. Iubește-mă, Charles, iubește-mă îndeajuns. Scrisoarea ta mi-a reînviorat, asemenea unei injecții, toată dragostea mea pentru tine, de care nu mă voi «lecui» niciodată, asta nu, dar mă simt în stare, în sfârșit, să te iubesc cum trebuie, și nu numai să fiu stupid

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
eu aș fi ocupată cu studiile la Cambridge. Și, bineînțeles, nu-ți propun să ne căsătorim. Cred că o să mă mărit mult mai târziu, sau poate că deloc. Dar de ce să nu capeți ceea ce-ți dorești? Oamenii nu doresc îndeajuns, poate că acesta-i necazul cu civilizația noastră. Nu spun că oamenii mor de foame, dar n-au curajul să pună mâna pe ceea ce le dorește inima, chiar când e sub nasul lor. Acum, despre mine: am șaptesprezece ani și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
când mă gândesc la acestea toate, încercând prin zădarnice asalturi să reconstitui trecutul îndepărtat, am impresia că ceea ce am simțit eu pe atunci în legătură cu Hartley, oricum după ce mă lăsasem capturat de Clement, era un sentiment de vinovăție pentru că nu sufeream îndeajuns, pentru că nu o căutam îndeajuns și cu adevărat. Fir-ar să fie, eram îndrăgostit de Clement, trebuie să fi fost, deși am torturat-o întruna negând acest lucru. E oare posibil ca încă de pe atunci să mă fi simțit ușurat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
toate, încercând prin zădarnice asalturi să reconstitui trecutul îndepărtat, am impresia că ceea ce am simțit eu pe atunci în legătură cu Hartley, oricum după ce mă lăsasem capturat de Clement, era un sentiment de vinovăție pentru că nu sufeream îndeajuns, pentru că nu o căutam îndeajuns și cu adevărat. Fir-ar să fie, eram îndrăgostit de Clement, trebuie să fi fost, deși am torturat-o întruna negând acest lucru. E oare posibil ca încă de pe atunci să mă fi simțit ușurat că n-o pot găsi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
întâlnim, în sfârșit, în libertate, fără acea cumplită posesivitate, fără violență și teamă? Dragostea e cea care are importanță și nu «a fi înamorat»... Să sălășluiască pacea între noi, acum când nu mai suntem tineri. Iubește-mă Charles, iubește-mă îndeajuns!“ Nu încape îndoială că Lizzie și Gilbert sunt cu adevărat fericiți împreună, așa cum a afirmat ea, în prima scrisoare, când eu am refuzat s-o cred. „E atât de simplu și de nevinovat!“ Faptul că el a dobândit faimă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]