12,626 matches
-
impresia că moțăie. În stînga lui alte patru-cinci persoane importante - tot În negru - În genunchi, cu spatele drept, Într-o poziție solemnă. Unul dintre ei, cu o privire mai ageră, ne-a recunoscut imediat și a coborît treptele laterale În Întîmpinarea noastră. Avea mîini și picioare lungi și subțiri și o crestătură În bărbia ascuțită. Era bine legat, dar gîtul Îi era prea scurt. Purta ochelari mari fumurii. Ne-a urmat cu pași șovăitori. Ori era beat, ori somnoros. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
este mult mai aproape, cu felul ei foarte discret de a intui ce îți trebuie, dar și cu marea ei experiență, atât de dramatică, în care ea și-a înțeles copilul, autist cum era. Îl înțelegea practic, îi venea în întâmpinare. Matei citea teorii despre autism și încerca să priceapă, uneori copleșit de neputința trecerii deșertului între înțelegerea livrescă și trăirea lui de tată. Toată cartea lui este chinul unui părinte cu trei cruci de dus: un copil care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ochii către ea, întrebând-o: „Cine ești?”, dar fără să audă, vorbeam în mine, ușor tulburat. „De ce ai venit să mă feliciți, schimbându-ți programul de școală și încă pe timpul acesta geros, de ce cu atâta grabă, și de unde bucuria acestei întâmpinări Poate că...” M-am oprit speriat ca dintr-o amețeală, mintea începea să nu mai priceapă, cărările se împleticeau, și în mijlocul acestei nedumeriri absurde, vocea îi sări vioaie către domnul Pavel: - Niște păhărele pentru coniac. - N-avem coniac. - Avem, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se întâmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că Ana cea mică își făcuse liceul la București), stare ce nu îneca sinceritatea și bunăvoința de gazdă, caracteristic orientale. Un țel al ei romantic, întârziat de dulce visare a timpului. Dar nu apucă să rostească cele câteva cuvinte de întâmpinare, că domnul Pavel apăru în canatul ușii deschise cu ieșire spre curte a bucătăriei, înalt, scorțos prin solemnitatea studiată ce o dădea prezenței sale, păru chiar mai înalt ca în realitate, nu știa, dacă ar fi știut, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ce v-a găsit doctorul, doamnă? o întrebă pe Ana, sărutându-i mâna, iar doamna Pavel, cu un șervet peste umăr, își deschise brațele să le îmbrățișeze, întâi pe fiica ce se afla lângă ea, apoi pe Ana care, după ce întâmpinările se terminară se întoarse spre domnul Pavel, în timp ce acesta se așeza pe scaun: - Domnule Pavel, culmea e că doctorul mi-a spus că n-am nimic, că sunt sănătoasă. Eu cred că e o eroare, dar deocamdată n-am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Europene de a se normaliza astfel de călătorii cu pașapoartele naționale recunoscute pe plan internațional. La data introducerii pașapoartelor pentru cetățenii Republicii Moldova, noua practică însemna o dificultate, o îngreunare a călătoriilor acestora în România. Proiectul de care vorbesc venea în întâmpinarea cerințelor legitime ale acestor cetățeni și care erau interesați în libera circulație nu numai în România, dar și în alte state europene sau din restul lumii. Ca urmare a punerii în aplicare a proiectului, în perioada în care am condus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
suspiciunea-i caracteristică, parcă dorea să mă întrebe cine sunt. Nu m-a întrebat, dar nici eu nu i-am spus. O altă misiune specială a fost deplasarea la Tașkent, în anul 1962, pentru a sprijini oficialitățile uzbece la organizarea întâmpinării delegației de stat române, condusă de Gheorghiu-Dej, care, în drum spre India, Indonezia și Birmania, a făcut o escală în Uzbekistan. La întoarcerea din țările asiatice vizitate, delegația, din care făcuse parte și premierul Ion Gh. Maurer, împreună cu ministrul Corneliu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
își întindeau capetele pe după creasta mușuroaielor lor. Într-adevăr, sosea stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i-i amenințată viața. Totuși destinul trebuia să-l cârmuiască ea, așa cum înțelegea și cum hotărâse. Putea pieri; era însă o mamă vitează. Când a intrat împăratul în grădină, curtenii au ocolit pe alei și l-au lăsat singur. Întru întâmpinarea măriei sale venea doamna Roxelana. Ea era singură; femeile sale pândeau de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit asupra lor fulgerul privirii, apoi și-a îndârjit trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
greutăți. Poate era modul lui de a face față situației. —Mult noroc cu Neris, mi-a zis. Ne vedem săptămâna viitoare. Capitolul 21tc " Capitolul 21" Am sunat la numărul lui Neris Hemming de îndată ce am ajuns acasă, dar un mesaj de întâmpinare m-a anunțat că aveau program de luni până vineri, de la nouă la șase. Am trântit telefonul în furcă mult prea tare și, într-un acces din acela de furie oarbă, am strigat: Oh, Aidan! M-a copleșit un potop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mi-ar pune Cel-de-Sus paginile la adăpost de foc și de uitare! Noapte de noapte, așteptam continuarea istorisirii, pe care o întrerupeau uneori doar schelălăielile unor șacali aflați prin preajmă. În a treia zi, totuși, doi soldați au venit în întâmpinarea noastră. Duceau un mesaj din partea unui senior ale cărui pământuri se aflau la apus de drumul nostru. Aflase că ambasadorul regelui din Fès trecea prin regiune și ținea cu orice preț să-l întâlnească. Khâli ceru informații de la una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
însoțea, și mai era apoi și peisajul pe care Hiba îl cuprindea într-un gest absolut: un câmp de arbuști de indigo, pe malurile fluviului Dara, la intrarea în satul în care se născuse. Niște ștrengari dădeau deja fuga în întâmpinarea noastră. A apărut apoi șeful tribului, un om cu pielea neagră, trăsături fine și barbă albă ca un colier în jurul chipului, care a recunoscut-o pe dată pe soața mea, în pofida celor zece ani scurși, și care a strâns-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
greșise prea tare când o pornise în primejdiosul ei demers. Zvonurile care circulau erau atât de contradictorii, încât confuzia totală stăpânea toate mințile, nu doar printre oamenii de rând, ci și în Citadelă. Sultanul hotărâse să plece în Siria, în întâmpinarea trupelor otomane, apoi, în temeiul unor informații liniștitoare, își anulase expediția. Regimentelor care primiseră ordin s-o pornească la drum, li se ceruse să se întoarcă în cazărmi. Califului și celor patru mari cadii li se ceruse în două rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Julius Civilis însemna să se întoarcă la Velunda. Își imagină clipa când avea să ajungă la capătul călătoriei: se va opri lângă stejarul de unde izvorăște pârâul sacru. Știa că acolo, ca în alte dăți, Velunda îi va ieși în întâmpinare. Simți că o iubea nebunește. Inima, mintea și trupul lui aveau mare nevoie de ea. Ar fi vrut să plece imediat, să nu mai trebuiască să aibă grijă de Titus. Își imagină că era deja departe, galopând prin pădure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
barba în pace și ridică mâna, făcându-i semn că poate pleca. Îi voi spune prefectului armelor să-ți dea tot ce-ți trebuie. Se aplecă repede deasupra hărților din fața sa. Imediat ce Antonius ieși din Pretoriu, Errius îi veni în întâmpinare. — Comandante, cohorta e pregătită; la fel și carele, cu tot ce ai cerut. — Trebuie să-ți cer să faci unele schimbări. Antonius își așeză mantaua pe umeri. Mergem la ieslea găinilor? — Nu, răspunse tare Antonius. Din Pretoriu ieșise și Rubellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne audă - răspunse Titus cu voce tare. Și cu atât mai puțin romanii. Privi spre stânga. Știa că în partea aceea mișunau barbarii, dar deocamdată nu se vedea nici unul, căci erau ascunși bine. Am putea să le ieșim soldaților în întâmpinare... Să-i avertizăm... Cel călare e fratele meu. I-am putea avertiza că... — Încetează! Nu avem timp. Dacă ne mișcăm de aici, quazii or să vină de îndată după noi. Ne vor omorî și pe noi, și pe soldați, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
duce leșul în tabără. Avea să organizeze ceremonii în cinstea Velundei. Avea să plângă, să se arate disperat. Avea să poruncească să fie găsit ucigașul. Se simți mai liniștit. În clipa aceea îl văzu pe Listarius care îi venea în întâmpinare. Se opri în fața lui. — Unde-ai fost? Vântul puternic îi ducea cu el cuvintele. — Nu te-am mai văzut. M-ai lăsat singur cu Velunda. Listarius rămase tăcut. — Ce-ai făcut, mi-ai luat-o înainte? Ai ajuns la escortă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de mesteacăn și frasin, deoarece cu ele alungau spiritele rele din locul acela unde, în noaptea cu lună plină, arsese focul sacru al ritului funebru. Hector se ivi din pădure, ducând pe șa doi iepuri. Julius Civilis îi ieși în întâmpinare. Primi cei doi iepuri dăruiți de Hector și îi spuse să coboare de pe cal. — Dă-mi banii, zise, privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valens și Caecina Alienus se îndreaptă spre Italia, cu armatele lor. Valens străbate Gallia, semănând spaimă. Lasă în urmă leșuri și sate jefuite. Cei care încearcă să-și apere viața și avutul sunt uciși; ca să se salveze, oamenii ies în întâmpinarea soldaților, oferindu-le toate bunurile lor, și se grăbesc să se declare de partea lui Vitellius. Valens se îmbogățește luând bani de la oamenii din locurile prin care trece cu armata lui: cei ce plătesc mai mult sunt scutiți de trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
facem pace, ne-au îndemnat să aruncăm armele, să ne alăturăm lor, să organizăm o adunare ca să hotărâm căruia dintre cei doi rivali i se cuvine titlul de împărat. Iar noi am căzut în capcană, i-am ieșit dușmanului în întâmpinare fără apărare. Dintr-odată, au pornit atacul. Soldații noștri nu știau ce să facă. Signifer-ii nu reușeau să traducă sunetele trâmbiței, alergau de colo-colo de parcă n-ar fi știut ce aveau de făcut cu însemnele. De multe ori, trâmbițele sunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luptă de tot râsul? Manteus rămase o vreme tăcut, cu brațele încrucișate, privind încruntat iarba. Valerius se sprijini de un măr și scutură puțin trunchiul, făcând să cadă câteva petale. O văzu pe Velunda în lumina soarelui, venindu-i în întâmpinare într-o zi de primăvară și ridicând brațele spre copacii înfloriți înainte de a-l îmbrățișa. Scutură din cap. — Ce spui? — Instructorii mei nu sunt educați să-i trateze pe începători ca pe niște fii de principi, răspunse Manteus, aranjându-și furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ciudat, care nu se temuse că va fi ucis când încercase să-l omoare pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri, încruntat. — La ce te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma, retiarius. Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce crezi că am venit tocmai de la Pietas Iulia? Proculus se aplecă deasupra lui Antonius. — Da... Da... Îi pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la cine se vor opri. Le întâlnesc privirea— și nu pot să rezist. Ceva din mine răspunde unui anume ceva din ei. Ce? În mintea noastră e materialul de rezervă, sunt componente detașate. Recunoaștem acest lucru și ne îndreptăm în întâmpinarea lui. Cred că unul sau doi oameni sau lucruri se apropie de mine cu mare viteză. * — Hei, prietenul meu, spune Felix în antreu, trecându-și degetul peste reverul meu subțire. Știi, îmi place stilul lui. Cu un asemenea tip, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]