4,649 matches
-
cu atîta disperare să ajungă acolo, simți că sosirea lui era nesemnificativă. — îmi cer scuze pentru întîrziere, dar m-am rătăcit. — Ai întîrziat? Marjory e încă sus, n-a terminat pregătirile. Holul avea o mobilă închisă și strălucitoare și peisaje întunecate în rame poleite. O crosă de golf și o umbrelă stăteau într-un vas imens din lut, iar pe podeaua lustruită, o minge de golf era priponită cu o sfoară de un preș de cauciuc. Doamna Laidlaw îl conduse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ei: picturi, desene și schițe, reproduceri și fotografii tăiate din ziare și reviste. — Dumnezeule, Duncan. Ce lucrări bune și multe ai. Mă faci să mă simt leneșă. El dădu la o parte desenele și se întoarse lîngă șemineu. Afară se întunecase aproape și unica sursă de lumină erau flăcările intens-pîlpîitoare de pe grătar. Marjory își ridică privirea spre el și zîmbi. își ținea mîinile încrucișate în poală. Thaw rămase lîngă masă și resimți tăcerea dintre ei ca pe aceea din ora de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-și cumpere țigări. — Aitken nu vine, spuse Marjory, detestă opera. Dar ție îți place, nu-i așa? — Da. Ea se dădu mai aproape. — Duncan, știi c-o să-ți pozez cînd dorești tu. — Marjory, trebuie să punem capăt. Desenă o umbră întunecată sub un ochi, apăsînd tare creionul și adăugînd: Ar fi mai bine să scăpăm unul de celălalt. Se uită într-o parte. Profilul ei liniștit părea că studiază desenul. Janet se întoarse spunînd: — N-au Gauloise! Ce-aș mai vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu glas tare: „Dacă exiști, lasă-mă s-o omor, dacă exiști, lasă-mă s-o omor“. în atelier nu văzu nimic altceva în pictura lui decît un talmeș-balmeș de linii urîte. Se așeză și le privi neclintit pînă se întunecă. CAPITOLUL 26. Haos A doua zi dimineață, așteptă un imbold să se dea jos din pat și, în cele din urmă, se tîrî pînă la cămară și la toaletă, apoi se întoarse în pat. Zăcu acolo ca un leș, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
luptîndu-se să respire, pe o bancă. închise ochii și văzu interiorul bisericii. Imaginile se ridicau pe pereți asemenea unor copaci și-și amestecau culorile ca ramurile pe tavan. Deschise ochii și privi în zare spre cîmpii și păduri, la povîrnișul întunecat de căldură din Campsies. Pe obraji îi curgeau lacrimi de autocompătimire și murmură cerului albastru: „Nenorocitule, îmi dai idei fără a-mi da forța de a le folosi“. își trase un pumn în cap șoptind: „încaseaz-o, pentru că-ți vin idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
te teme, Duncan, și-i șterse fața și cămașa cu un burete. — Mi-e frig, îi spuse Thaw, dă-mi pace. Doi oameni îl duseră jos, cărîndu-l prin casa pustie. Se deschise o ușă și fu dus într-un șopron întunecat cu podea de beton. — E frig aici, țipă el, nu vreau să stau aici. Fu întins pe pielea unei canapele reci, cîteva uși fură trîntite și o voce îl întrebă: — Unde locuiești? — Biserica parohiei Cowliars. — Pentru Dumnezeu, unde locuiește? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
griji, o să fiu acolo. La colțul lui Paisley, lîngă pod. O să fiu acolo. Și eu, dar tu n-o să vii. Rîse din nou, pentru că simți că nu vorbea cu ea în prezent, ci cu doi-trei ani înainte. Lumina după-amezii se întuneca devreme, iar el lucra cu ochii deschiși, în semiîntuneric, cînd cineva tuși în spatele lui. Un bărbat și o femeie stăteau în picioare în nava laterală, și cînd ochii i se obișnuiră cu lumina mai intensă de pe podea, observă că femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
le zise: — Mai e vechiul drum pietonal subteran. N-a mai fost întrebuințat de ani de zile, dar, după cîte știu, nu a fost declarat oficial părăsit. Adică, nu-i bătut în scînduri. îi conduse prin iarbă spre o formă întunecată din zidul despărțitor. Era o intrare pătrată, înaltă de opt metri și ascunsă pe jumătate de o perdea de iederă. Polițistul îndreptă lanterna spre interior. O podea, sub un strat de frunze uscate, cobora în întuneric. — Eu, una, nu merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
greu sufletul și simțindu-și genunchii și mîinile înghețate. O lumină se îndrepta spre ei, peste gheață, și auziră o voce spunînd: — îmi cer scuze pentru întîrziere. Pe măsură ce lumina se apropia de ei, observară că era purtată de o siluetă întunecată cu o bandă albă care-i separa capul de umeri. în cele din urmă, în fața lor se opri un preot. Poate că era între două vîrste, dar avea o față însuflețită, netedă și tînără. Ridică felinarul și păru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark de nas și să-i acopere gura. Lanark își dădu seama că urmărește o răsfrîngere feței lui și a mîinii lui Macfee într-un ceainic strălucitor de pe raft, aflat la o distanță de cîțiva centimetri. Reflecția sclipi și se întunecă, iar el presupuse că atunci cînd va deveni neagră, își va pierde conștiința. Nu simți nici o durere, așa că nu se îngrijoră. Apoi auzi pocnete și pe Helen abia respirînd. — Dă-i drumul, dă-i drumul. Fu eliberat și auzi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
le-a pierdut. Iar nouă dă-ne suficientă fericire și curaj pentru a muri fără să ne simțim înșelați; în plus... Ezită. O voce îi șopti: „Spune amin“. — Amin. Ceva rece îi pișcă obrazul. Deschise ochii și văzu un cer întunecat cu nori năvălitori. Era singur, iar la picioarele lui nu era nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
departe. Continuă să cadă cît se încumetă, apoi rămase la același nivel, războindu-se cu vîrfurile aripilor care se subțiau și zburau înapoi ca niște săgeți. Pieptul și coastele golașe îi înghețau în cădere. Aerul cețos se rări pînă se întunecă și harta neagră a orașului se întinse jos, cu străzi ca niște puncte luminoase. Mici bucăți din acea hartă ardeau. O floare mare de flăcări îl atrase spre ea. Văzu un turn de sticlă în flăcări, o piață cu statui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
N-ar trebui să v-o spun, dar puteți s-o găsiți pe miss Hardie la palatul Mașinii. Gosseyn explodă: ― E aici, în capitală! Nici un băgă măcar de seamă când întrerupse legătura. Dintr-odată, chipul fetei dispăru. Ecranul video se întunecă. Era singur în fața surprinzătoarei realități: Patricia era în viață! Bineânțeles că o știuse. Creierul său, obișnuit să accepte lucrurile așa cum erau, admisese deja faptul că un detector de minciuni nu minte. Stând acolo, în fața aparatului, se simțea ciudat de satisfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
vizitei lui la Mașină, sfatul ce i-l dăduse aceasta să se sinucidă, precum și anunțul privind apariția iminentă a unui al treilea Gosseyn. Nu-i spuse însă nimic despre informația dată de Mașină privind atacul asupra planetei Venus, și încheie întunecat la față: ― Trebuie să văd acest al treilea corp. Judec destul de non-A ca să nu cred, chiar după ce am văzut prima copie. Cred că nu-ți închipui că un om în toate mințile ca mine e în stare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
cam prea plăpând pentru sarcina pe care i-o trasase Patricia Hardie. În același timp, el prezenta numeroase indicii ale unui antrenament non-A, cum ar fi maxilarul ferm și ținuta generală. ― Trebuie să mă grăbesc ― zise tânărul. Gosseyn se întunecă. ― Mi-e teamă ― îi replică Gosseyn ― să nu fi venit momentul să riscăm totul. Mă gîndesc că-și vor da toată silința să demonteze cât mai repede posibil Mașina jocurilor. Dacă mi s-ar da o asemenea sarcină și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
centimetri în afară. Îl apucă și trase de el, din ce în ce mai tare. Dar nu reuși să-l scoată. Își schimbă direcția și împinse, în loc să tragă. Fără îndoială, era o închizătură care trebuia decuplată. Tubul făcu clic! Brusc, un voal des îi întunecă privirea. Camera se balansă cu el ― deși complet uluit, rămânea conștient, iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
atacată deodată, din toate părțile, planeta cu arbori colosali și climatul veșnic paradisiac. Cum au căzut din nori agresorii în număr atât de mare încât cerul încețoșat al marilor orașe, pe care el nu le văzuse niciodată, probabil că se întunecase de mulțimea lor. Cum milioanele de oameni dezarmați fuseseră surprinse de soldații super antrenați, dotați în cantități nelimitate cu tot armamentul imaginabil. Personal, lui nu-i venea să creadă că un asemenea asalt ar fi putut deja să eșueze. Thorson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
cameră. Înălță din umeri, se apropie de un aparat încastrat în perete, manevră un cadran și reveni în mijlocul camerei. ― Cred că e mai bine să vezi cu ochii tăi toate astea, îainte să mergem mai departe. Tăcu și camera se întunecă. Un dreptunghi luminos se contură pe perete. Apoi lumina varie și căpătă relief; imaginea ce se formă avea o veridicitate frapantă. Gosseyn avea impresia că privește prințr-o fereastră o scenă zgomotoasă și confuză, scăldată într-o lumină crudă. Fereastra, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
părerea mea, ei au depășit momentul critic, în timp ce pentru noi (vocea lui era îngrozitor de tristă:) aceasta abia începe. Se opri în mijlocul camerei. În privirea lui se citea amărăciunea. Își mușcă cu sălbăticie buza inferioară și, în cele din urmă, rosti întunecat la față: ― Gosseyn, n-am mai auzit așa ceva. Un asemenea lucru nu s-a mai întâmplat în întreaga istorie a Galaxiei. Popoarele sau națiunile cucerite, chiar când era vorba de grupuri întregi de planete, rămâneau acasă și gloata s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
masă de vehicule militare se îndrepta în procesiune către celebrul scuar; odată ajunși acolo, oameni și mașini pătrunseră în clădire prin toate părțile de acces. În fața bolții multiple a intrării principale, bogat ornamentată, Thorson îi arătă literele gravate în marmoră. Întunecat la față, Gosseyn se opri și citi antica inscripție: RAȚIONAMENTUL NEGATIV ESTE CULMEA CONȘTIINȚEI Suna ca un suspin ce răzbate din străfundurile veacurilor. Ceva din realitatea semnificațiilor, din modul lor de acțiune asupra sistemului nervos uman, se regăsea în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
au dispărut, pe cât se pare cu o mașină în care se aflau doi bărbați. 15. Îmi e nespus de greu s-o situez pe Zenobia în cadrul ei real, nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că de prea multe ori cuvintele întunecă ceea ce vor să spună; un amărât de fard peste paloarea feței n-ar fi în stare să redea vederii nimic din frăgezimea ei lăuntrică; în plus, ea bombăne mai toată ziua (încă de mică bombănea jucându-se cu păpușile ei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
intra în norul meu, șoptea ceva, nu învăța nimic de la mine și nu mă învăța nimic, eram trăiți fiecare de universul nostru comun, ne înțelegeam firesc, fără prea multe vorbe. Pe urmă ea zâmbea, uita, uitam și eu, afară se întuneca, stăteam așa, îmbrățișați, în mijlocul odăii, de afară nu pătrundea nici un zgomot, nici un fir de lumină, mă întindeam pe sofa. „Zenobia“, spuneam, „am scris niște poheme tâmpite, n-ai vrea să mi le citești tu ? Sunt acolo, pe masă...“. Ea lua
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
au oprit din joc. Dragoș mi-a făcut un semn de salut, cu mâna la căciulă, copilul mă ignora și au ieșit amândoi bi-ni-șor din odaie, pe când eu mă prăbușeam într-un somn adânc. Când s-a întors Zenobia, se întunecase de-a binelea, a aprins lumina, m-a trezit. „Ce ai ?“, mi-a spus, „De ce gemi ?“. I-am povestit că pesemne lucrasem prea mult, din care cauză avusesem un coșmar plăcut și neplă cut, că mă vizitase un băiețaș, „Închipuiește-ți
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nevoie. Din fericire, starea aceasta n-a durat mult, s-a stins când am ajuns în Parcul Ioanid. Acolo, m-am așezat pe o bancă, voiam să culeg o floare pentru Zenobia, erau destule, îmi părea rău că nu se întunecase de tot : pe întuneric, la lumina mâinilor, aș fi ales mai bine. În aer se statornicise o calmă încremenire. Cred că m-am ridicat de pe bancă și am călcat peste pajiște, spre brazdele de flori. Atunci pământul m-a acoperit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și indiferentă, blândă și generoasă, surdă, primitivă și infinit superioară grosolanei mele masculinități, ea mă ferea, mă ocrotea, mă conducea prin aparența complicată care ne învăluie cum ne învăluie aerul pe care îl respirăm ignorându-l. Brutalitatea imaginii, tragismul dimensiunii întunecau strălucirea conceptului intuițional, îi amputau promisiunile, îl transportau în zona anomaliei și a grotescului, acolo unde numai promiscuitatea s-ar fi putut simți în largul său. În plus, unele fapte mă făceau să descopăr în mine reacții suspect de inegale
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]