4,027 matches
-
Se materializa Luigi. În paralel, la Poiană, Bușteni, Mamaia și pe salba de lacuri din jurul capitalei se înalță pe mai multe etaje crenelate roadele pământești ale acestei negustorii avantajoase, în care materia primă nu costă nimic, ca apa minerală care țâșnește singură din pământ și nu trebuie decât îmbuteliată și livrată sub un nume sonor, de circulație internațională. Trecând cu autobuzul 448 pe lângă palatele de la Săftica și Balotești, pe lângă impozanții lei de ghips păzind grădini industriale de vinete și ceapă, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prinde, în vreme ce în urma lui răsună un uragan de claxoane și înjurături. Curios, doar nu se grăbește nicăieri, și cu toate astea face mereu așa, sprintează după autobuze și tramvaie, se pogoară pe scările metroului cu velocități periculoase ca să apuce să țâșnească înăuntru înaintea anunțului Atenție, se închid ușile... Lumea nu-l înțelege, când a înțeles lumea vreodată ceva? Mai ales ceva cu totul și cu totul dezinteresat, cum e decatlonul ăsta al lui, probațiunea lui cu regiile autonome? Gâfâind, cade pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sculptorului, care între timp își văzuse de rostul lui, se însurase, făcuse copii. Pe sine însăși căuta poate să se hotărască, să se consume. O aspirație totuși legitimă? Ozymandias ar mai fi spus ceva, dar nu mai apucă. Sângele a țâșnit până în tavan. Cressida a urcat pe acoperișul palatului. Îmi face plăcere să mă arunc de pe muchia unui lucru ieșit din capul iubitului meu, a zis ea și și-a dat drumul în gol. Sculptorul a supraviețuit prefacerilor politice dar noii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se lupte de-adevăratelea cu Sfântul Gheorghe, s-a arătat foarte surprins. — Deci ăsta ți-e jocul..., a zis el. Și în clipa aceea durerea provocată de fractura multiplă i-a invadat tot sistemul nervos și din ochi i-au țâșnit lacrimi. Ieși afară, i-am spus. Sau vrei să-ți frâng și brațul celălalt, să-ți crăp capul, i-am spus punându-i capul cleștelui la tâmpla dreaptă. Și înainte să pleci o să-ți iau pistolul sau cuțitul sau ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
la români, mai ales cum a fost la noi, cu transmisie la televizor de dimineața până noaptea, dacă nu era cu pocnete, grenade, fereala de teroriști. Tot tacâmul groazei, ca la marea artă! Crezi că se mai mobiliza poporul? Broscuța țâșni și se-aruncă în băltoaca de lângă pompa americană. Din ochiul de apă stătută se înălță o mână într-o mănușă vișinie. Prinse brotacul și îl ținu ridicat de-asupra băltoacei. Apăru apoi și un ins slab, înalt, într-un un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trecute, a zilei de ieri, a zilelor de alaltăieri și de din totdeauna parcă, a timpului sec, prăbușit după moartea lui Stelian. Dar miracolul nu venea. Dimpotrivă, chiar și așa, zăcând cu ochii închiși în fotoliu, simțea cum prind a țâșni din ea lăstari firavi de înmugurire, cum vițele unor rădăcini alburii îi străpung pielea, cum cruste puroiate crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o zbughi drept în sus, printre crengile înaltului salcâm de la poarta prozatorului. Ca la un semn, becurile de pe stradă începură să lumineze. Inginerul dădu capul pe spate și rămăsese așa câteva clipe, încercând să vadă dacă nu cumva burtosul acela țâșnise de se cățărase pe vreo creangă a salcâmului și le făcea de-acolo semne teroriștilor cu vreo lanternă. Mai devreme, Dinescu sau Caramitru, sau altcineva, nu mai reținea cine, în vânzoleala care era, anunțase la televizor că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
privat), cu coastele albicioase, supte de orice urmă de carne, cu plămânii uscți și mațele strânse în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea afundului de trup, în dreptul a ceea ce cândva fusese inima, acum un ghemotoc de iască, o buhă își făcuse cuib, privea cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe scaun, și iată că în sfârșit sosise momentul. Puteam să vorbesc și să arunc cangea, fiindcă nu pescuiam cu un cârlig subțire, ci cu harponul, cu un mănunchi de cârlige otrăvite, răneam din pura plăcere de a vedea sângele țâșnind, voiam s-o văd lipsită de apărare, zbătându-se, dându-și ultima suflare. I-am spus că nu e om a cărui viață să fie hărăzită fericirii, că și în sufletul celor mai optimiști sunt genuni, și pe pereții acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
era chiar un coș, dacă mă gândesc bine, ci un fel de umflătură cu lichid. Am încercat s-o storc. La început a ieșit puțină apă. Când am înfipt unghiile în carne cu ceva mai multă putere, din umflătură a țâșnit durere și o budincă albă, care s-a sleit printre cutele pielii. M-am șters de mâneca hainei. Ciorba a fost bună, deși cam grasă. I-am spus să o facă mai nesățioasă, dar văd că nu mă ascultă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
închizând ochii și ascultând cu luare aminte fiecare zgomot al camerei. Pe atunci îmi plăcea să-mi închipui că sunt un câine-lup care ciulește urechile. Auzeam ticăitul ceasului, scârțâitul obloanelor de la parter, freamătul vișinului din curte. Uneori ploua, iar sunetele țâșneau de peste tot în ritmul unor mici tobe. Îmi lipeam urechea de podea, procedeu copiat din filmele cu indieni. Multă vreme nu se întâmpla nimic; fiecare secundă o alunga pe cea dinaintea ei și era alungată de următoarea. Nu era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
până la buric și pe dedesubt se vedea o bustieră neagră; o fată cam de optsprezece ani, îmbrăcată în pantaloni negri și pulover alb, ochi albaștri-verzui de factură senzuală, gravi, curioși, calmi, păr brunet strâns într-un coc din care firele țâșneau ca niște raze, piciorul drept îndoit sub coapsa stângă. Au vorbit numai două din ele. Cea cu puloverul nu a scos nici un cuvânt. - Ne pare rău că te-am speriat așa, a început cea din stânga. - N-am știut că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
L-am sucit pe toate părțile, l-am aruncat în perete, l-am scuturat. De-abia atunci când l-am apăsat foarte puternic cu o cărămidă am simțit o mișcare înăuntru. S-a auzit un clic și din mijlocul cutiei a țâșnit cu putere o lamă ascuțită și zimțată, ca la un briceag. M-am speriat. Am pus cap la cap toate detaliile pe care le găsisem atât de ușor de parcă cineva ar fi vrut ca eu să le combin și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o lua în jos pe scări, către scenă, după ce ieșiseră din cabinele lor unde își puseseră la loc hainele lor obișnuite. Când am trecut pe lângă cabina cea mare de pe primul palier, ușa acesteia s-a deschis brusc și Bill a țâșnit ca din pușcă, rotunjimea lui ducându-te imediat cu gândul la omul-ghiulea. —Dragule, nu mă părăsi așa! se auzi vocea lui Hugo, în urma sa. Ți-a rămas un picușor de rimel pe ochiul stâng. Lasă-mă pe mine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă ating de copila aia. Pe sănătatea maică-mii că nu aveam de gând să mă ating de ea. A fost o glumă, Rafalo... Celălalt împinse pușca și cu cătarea îl zgârie pe față de jos în sus. Sângele începu să țâșnească din tăietură, dar Lucas nu făcu nici un gest, se mărgini să rămână foarte liniștit. Cred că n-o să te mai întorci niciodată pe pământ creștin, Lucas, îl amenință Rafalo. Cred că dacă nu te descurci, asta o să fie ultima ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
atât de puternică, încât privind-o, te dureau ochii. Aerul - atât de nemișcat - părea că s-a întărit și era atât de arzător, încât îți făcea rău în piept când îl inspirai. Sudoarea - chiar și așa nemișcat cum stătea - îi țâșnea încet prin toți porii, îi picura din vârful nasului și din sprâncene, se oprea în colțurile gurii și lupta să-și găsească adăpost în gura uscată ca iasca. O muscă stăruia neobosită să i se vâre în ureche și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
învețe să trăiască în secolul al XX-lea, când vor importa vite ca să îmbunătățească vechiul lor șeptel... „Și vor continua să aștepte veacuri după veacuri, își spuse el. Vor aștepta până când vor găsi o mină de cupru sau până când va țâșni un puț de țiței, dacă o fi existat vreodată țiței pe aceste înălțimi.“ Simți în urechi efectul pierderii rapide din înălțime și în fața ochilor îi apărură primele plantații de bananieri, care deveniră apoi un verde de culoarea oceanului care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar curiozitatea se dovedi mai putrnică. Vindeți cărți uzate? — Nu... Nu, nici vorbă. E ca să le citesc... — Pe toate? se miră ea. — Firește - ascunse banii rămași. Le puteți păstra câteva zile? O să trec să le iau când plec. — Unde? Întrebarea țâșnise iute și pe negândite, dar păru imediat că revine la realitate și încercă să se scuze: — Ah! Iertați-mă, îl rugă ea. N-am vrut să fiu indiscretă. Doar că... Știți... Nu e normal ca cineva să cumpere cărți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bază. — E departe? Cinci minute. Spunând asta, șoferul așeză ziarul pe scaunul de lângă el, ultimul triumf al lui Schilacci afișat pentru publicul iubitor de fotbal, și băgă În viteză. Fără a se sinchisi să se uite la stânga ori la dreapta, țâșni afară din parcarea gării, intrând direct În traficul ce trecea pe lângă ei. Ocoli orașul, Îndreptându-se Înapoi spre est, pe direcția din care venise Brunetti. Brunetti nu mai fusese la Vicenza de cel puțin zece ani, dar și-l amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
crescut binișor de-atunci. — Da, așa aș crede și eu, sigur că da, zise Brunetti. Brusc, se Întoarseră cu toții spre sunetul unul lătrat sălbatic din casă. Pe când se uitau, ușa din față se crăpă puțin și-un câine mare negru țâșni de după ea pe scări În jos. Lătrând cu demență, cățeaua alergă direct la Kayman și sări la el, lingându-l pe față. Se Întoarse spre cei doi bărbați, Îi cercetă din priviri, apoi alergă câțiva pași Într-o parte pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pietriș care se târa cu zece kilometri la oră, forțându-l pe Ambrogiani să schimbe necontenit vitezele din a doua În prima când opreau la curbe pentru a da voie camionului să treacă. Din când În când, câte-o mașină țâșnea pe lângă ei pe stânga, apoi se Înfigea la milimetru Între două dintre mașinile Înghesuite În urma camionului, forțându-le să se depărteze cu botul și claxonul. Uneori, câte-o mașină trăgea brusc pe dreapta și căuta un loc de parcare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
precisă, dar, chiar dacă nu el conducea, știa că era bine să nu sugereze ce să facă. După aproximativ douăzeci de minute astfel petrecute, camionul ieși de pe drum Într-o parcare lungă, fără-ndoială concepută tocmai În acest scop, și mașinile țâșniră pe lângă el, unele făcând semne de mulțumire, majoritatea nesinchisindu-se. Zece minute mai târziu, intrară În micul oraș Barcis și Ambrogiani coti la stânga și-n josul unui drum abrupt de acces ce ducea către lac. Ambrogiani se opinti afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să Înțeleagă engleza. Însă imaginea Îl lovi acum, când lumina lunii se Întindea peste lagună ca argintul bătut Într-o foiță diafană. Iar Ruffolo, sărmanul, nesăbuitul de Ruffolo, zăcea mort la picioarele lui. Șalupa se auzi de departe și apoi țâșni afară din Rio di Santa Giustina, cu girofarul albastru de pe cabina din față pus În funcțiune. Își aprinse lanterna și-o Îndreptă pe direcția lor, oferindu-le un reper pentru a se apropia de plajă. Veniră cât de aproape putură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Brunetti era contagioasă. Apăsă butonul sirenei cu două tonalități, Împinse maneta În față și roti barca spre canal. La capătul lui, coti În Rio San Giovanni Crisostomo, cu sirena țiuind, și porni spre Marele Canal. Câteva minute mai târziu, barba țâșni În apele largi ale Marelui Canal, ratând la mustață un taxi și trimițând pe ambele părți câte-un val violent care lovi bărcile și clădirile. Goniră pe lângă un vaporetto care tocmai oprea la San Stae, valul iscat de ei făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se pare ideea?!) și își propuse să facă din viitorul roman al vieții sale un material numai bun de trimis la gunoi. De fapt, nici nu se mai gândea la o eventuală publicare - de ce să publici un roman din care țâșnesc personaje pentru a sta cu tine de vorbă, pentru a te muștrului sau pentru a-ți cere sfaturi? Un roman trebuie să stea pe raft sau pe noptieră, acolo este locul său, trebuie să se umple și de praf după ce
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]