11,054 matches
-
Își dăduse seama că abia mă trezisem, dar și de faptul că aveam o mahmureală de zile mari. — Am Înțeles: Britz, Vogelsang, Chérie, muncitorii de la șantier, de peste tot... nume multe, martori mulți. Asta e bine. Își dădu la o parte agenda cu spirală. Părea că am scăpat basma curată, cel puțin pentru moment. Clicăind cu stiloul aurit În dantura sa, inspectorul părea să cântărească alternativele. Trecu un minut, apoi Încă unul. În sfârșit, Îndreptându-și spatele, deschise servieta și scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lăsat acolo, dar când le-a pescuit din geantă, mi-am dat seama că nu memoria slabă era cea mai urgentă problemă a mea. Cu toate acestea, cheile despre care susțineam că erau pe masă au fost confiscate de către poliție. Agenda de lângă telefon, la fel. Poate că Dora avea un calendar? Încercam să mă concentrez. Poate că da. Cândva obișnuia să țină o cărticică Învelită În piele neagră pe biroul din camera de zi. În ea Își nota Întâlniri și lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
casa d-nei Witting, și mi-am dat seama că Încă mi se părea jenant că Dorei Îi plăcea așa ceva. — Măcar știa să păstreze un secret. — Ce vrei să spui cu asta? Anton nu găsise cartea capitonată cu piele și nici agenda. Dacă poliția a răscolit apartamentul, sigur le-a luat. Probabil că așa au și reușit să mă localizeze. Eram nevoit să fac pe prostul În continuare. Simplul fapt că numele meu se afla În agenda Dorei nu Însemna că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
capitonată cu piele și nici agenda. Dacă poliția a răscolit apartamentul, sigur le-a luat. Probabil că așa au și reușit să mă localizeze. Eram nevoit să fac pe prostul În continuare. Simplul fapt că numele meu se afla În agenda Dorei nu Însemna că am fost la ea. Dar vizitatorul ei necunoscut trebuie să fi căutat ceva. Și dacă el n-a găsit ce căuta, era oare posbil ca nici poliția să nu fi reușit? Anton mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
când, subit, ne-ați vizitat. Înainte de a avea timp să decid ce minciună să inventez drept răspuns, aceasta continuă: Oricum, să nu credeți că acest caiet este singurul obiect confiscat ca probă din apartamentului amicei dumneavoastră. Am găsit și o agendă, printre altele. Chiar lângă telefon. Foarte sugestiv. Am Încuviințat tăcut. Sau prostesc. La litera K, de pildă, sunt trecute două persoane. Un anume doctor Karp și dumneavoastră, domnule Knisch. Dacă n-ați fi apărut de bunăvoie, probabil vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să creadă În continuare că ea murise În noaptea aceea, târziu. Și noroc că Anton Îmi recuperase cleștișorii de bicicletă pentru pantaloni chiar la timp. Dar nici măcar prietenul meu n-a fost În stare să șteargă intrarea aceea incriminatoare din agenda Dorei: „AK 6 p.m.“. Poate ar fi mai bine să mărturisesc? N-a trebuit să meditez prea mult la opțiunile pe care le avea, ca să-mi dau seama că preferam paragraful 168, decât să fiu acuzat de omor. Uite cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cum să afle de vizitele acelea preîntâmpinate ale celorlalți altfel decât de la hotel - și am tras concluzia că n-avea cum. Persoana care a sunat era cu siguranță un prieten apropiat, Încât n-a simțit nevoia să-l treacă În agendă sau, dimpotrivă, o persoană pe care n-o aștepta. O a treia variantă nu exista. Dar aveam un contraargument pentru prima variantă: faptul că Dora nu mă Îndemnase să mă Întorc peste o oră. Sigur că ar fi făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acum - sau, mai bine spus, cele două puncte printre care se desfășurase relația mea cu Dora. Și fiindcă elementul comun care le domina era Hotelul Kreuzer, am trecut acolo și un „Kr“, prescurtând numele, la fel ca prietena mea În agenda ei. Dacă n-ar fi existat o anumită cameră În clădirea aceasta, nu cred că evenimentele nefericite din apartamentul Dorei ar fi putut fi conectate cu ceea ce se Întâmpla la cinematograful În care lucram. Da, nu Încăpea Îndoială că stabilimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și doamna Bulă se mândresc cu Seymour și cu frumoasa lui soție și cu cei șapte mii de copii deștepți și arătoși, care vin să-i viziteze în fiecare vineri seară... — Uite ce, eu, unul, sunt foarte ocupat! Am o agendă plină de chestiuni importante. Care-și așteaptă rezolvarea!... Hai, lasă, ripostează el, de mâncat tot trebuie să mănânci și tu, ai putea să vii la masă o dată pe săptămână, fiindcă, până apuci tu să mănânci, oricum se face ora șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
n-o ascultă, cum cea mai mare vină a ei o constituie faptul că e prea bună. Deoarece, cu siguranță că n-o ascultă nimeni - cu siguranță că nimeni nu stă să dea din cap și să-și noteze în agenda telefonică căcatul ăsta străveziu, absurd, părtinitor, prin care poa’ să vadă până și un copil de grădiniță. Știi care-i vina mea cea mai mare, Rose? Nu-mi face deloc plăcere să spun așa ceva despre mine, dar sunt prea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
îndepărtatul Connecticut!). Lucrurile considerate exotice sau chiar tabu ea le înfăptuia fără probleme, ca pe ceva firesc: și m-am trezit exclamând la fel de entuziasmat (și asta încă nu-i tot) ca Desdemona când a auzit de antropofagi. Am dat în agenda ei peste o tăietură dintr-un ziar, cu un articol intitulat „O tânără din înalta societate pe zi“, care începea așa: „SARAH ABBOTT, MAULSBY - «Rațele, prepelițele și fazanii ar face mai bine să-și ia zborul» din New Canaan în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vârâtă printre foile cu temele săptămânale ale studenților mei, sau sub telefon, împreună cu alte hârtiuțe pe care îmi notam mesajele telefonice și programul pe care mi-l întocmeam duminica pentru zilele săptămânii următoare. Ideea că e și asta tot o agendă cu lucruri ce așteaptă să fie făcute mi-a venit în minte doar atunci când, în loc s-o studiez cum făceam de fiecare dată când își făcea o nouă apariție surprinzătoare, în loc să caut un tipar profund care să-mi dezvăluie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dori un soț mai atent. Oricum vin la o cafea mai târziu, n-ai cum să mă Împiedici. Ne vedem la ora 6. Cu asta, puse receptorul jos. Ce făceam eu la 6 În seara aia? Am răsfoit repede prin agendă: aveam o Întâlnire În acea după-amiază cu Thack și cu un seniorbuyer de la Neiman Marcus 3. Avea să meargă greu - eram sigură că cei de la Neiman n-or să prea comande ceva din noua colecție. Poate că era un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cred că mă minte. —O, Doamne, spuse Lauren Încet. —Ce să fac? — Ar trebui să vii cu mine la Moscova la meciul de polo pe zăpadă și să uiți de toată povestea asta. Pe 6 noiembrie. Să-ți notezi În agendă. —Sunt foarte tentată. Dar acum, serios, ce-o să mă fac? am continuat eu. Poate că nu este ceea ce pare... Începu Lauren. Nu e deloc cool să faci tamtam Înainte de a fi absolut sigură. Vai, Îmi pare că o să plângi. —Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În fundal, apoi, reveni la telefon. —Nu știm sigur unde este acum. A plecat acum câteva ore. Zicea că merge la Zürich... sau era vorba de Geneva? Ăăă ... — Când trebuie să se Întoarcă? l-am Întrebat, disperată. Și-a luat agenda de lucru de pe birou... Chiar nu știm cât timp va fi plecat. Am Închis. „Unde era Hunter? Cum aveam să dau de el? Urma să fiu eu cea părăsită, până la urmă? Poate că... poate că... am fugit În stradă. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
etaj, încălzire centrală pe bază de gaz și spațiu de relaxare îngropat în podea, unde încă mai răsună ecoul armei cu care a fost comisă o dublă omucidere, acum mai bine de zece ani. Toate lucrurile astea sunt scrise în agenda ei cea groasă, groasă și legată, din câte se pare, în piele roșie. Aici își trece ea totul. Mai ia o gură de cafea și zice: Ce naiba-i asta? Nechezol ca la armată? Cafeaua ar trebui să aibă, totuși, gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cafea și zice: Ce naiba-i asta? Nechezol ca la armată? Cafeaua ar trebui să aibă, totuși, gust de cafea. Mona apare în ușă cu mâinile-n sân și zice: — Ce? — Vezi că trebuie să treci pe la - zice Helen, frunzărind prin agendă - ... așa, să treci pe la casa din Willmont Place, numărul 4673. E în stil colonial olandez, cu verandă, patru dormitoare, două băi și omor deosebit de grav. „Recepție?“ zice în stație. — Faci ca de obicei, zice Helen, apoi scrie adresa pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
marocan înflorit. Suntem înconjurați de mirosul de piele al mașinii lui Helen, o mașină mare, cu însemne de agent imobiliar. Ea conduce. Eu și Helen stăm în față, Stridie și Mona, în spate. Pe locul dintre Helen și mine stă agenda ei; coperta de piele roșie e lipită de bancheta de piele cafenie. Mai e un atlas al Statelor Unite. Și o listă, scoasă la imprimantă, cu bibliotecile care au cartea de poezii. Și poșetuța albastră a lui Helen, care pare verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să se uite înapoi. Amândoi avem privirea ațintită înainte, la drum, în lumina farurilor, care țâșnește de sub capotă. — Patrick este la centrul medical New Continuum, zice. Și cred din răsputeri că, într-o bună zi, își va reveni pe deplin. Agenda ei legată în piele roșie se află pe locul dintre noi. O întreb, în timp ce străbatem Dakota de Nord și Minnesota, cum a dat de descântecul de adormire. Și, cu o unghie roz, apasă un buton, undeva, în întuneric, și trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la loc și continuă cu una galbenă. Și Helen zice: — Nu mă interesează ce protecție are. Se va face în mai puțin de-o oră. Închide telefonul și-l pune pe scaunul de lângă ea. Pe scaun, între noi, se află agenda ei; o deschide și scrie un nume și data de azi. Cartea din poala Monei este o Carte a oglinzii. Orice vrăjitoare adevărată, zice, are o Carte a oglinzii. E un fel de jurnal și de rețetar în care aduni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
FBI-ului... Uitându-se la mine, Helen zice: — Să nu-mi spuneți că se mai folosesc telexuri în ziua de azi! Telefonul pe care l-a primit adineauri - în legătură cu diamantul cu tentă albăstruie... numele pe care l-a scris în agendă era „Gustave Brennan“. Capitolul 23 Cu secole în urmă, marinarii porniți în călătorii îndelungate lăsau câte o pereche de porci pe fiecare insulă pustie. Sau o pereche de capre. Oricum, la o vizită ulterioară insula avea să fie o sursă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
apă pe lângă care treceau trenurile. A mers până acolo încât a construit cisterne feroviare speciale, cu o capacitate de nouă tone, care au transportat puietul de crap în toate bazinele hidrografice din America de Nord. Lui Helen îi sună telefonul; îl deschide. Agenda este deschisă pe scaunul de-alături. — Și unde anume se află Altețea Sa Regală în acest moment? zice, și scrie un nume sub data de astăzi. Zice în telefon: Spuneți-i domnului Drescher să-mi cumpere cerceii cu topaze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Poate că oamenii sunt doar niște pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu! Capitolul 24 La următoarea bibliotecă, le spun că rămân în mașină; Helen și Mona intră să dea de urma cărții. Rămas singur, răsfoiesc agenda lui Helen. Aproape că nu există zi fără un nume; pe unele le știu. Ori vreun dictator dintr-o republică bananieră, ori vreun șef mafiot. Fiecare nume este tăiat cu o linie roșie. Ultimele vreo zece le scriu pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona se urcă în spate, zicând: — V-a fost dor de noi? Încă un descântec a ajuns în veceu. Și Stridie își strânge picioarele, zicând în telefon: — Spuneți-mi, erupția sângerează? Helen pocnește din degete spre mine, ca sa-i dau agenda. Zice la telefon: — Da, acvamarinul de două sute de carate. Sunați-l pe Drescher, la Geneva. Deschide agenda și scrie un nume sub data de azi. Mona zice: — Mă gândeam... Ce credeți, zice, oare ceaslovul original o fi avut vreo vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în veceu. Și Stridie își strânge picioarele, zicând în telefon: — Spuneți-mi, erupția sângerează? Helen pocnește din degete spre mine, ca sa-i dau agenda. Zice la telefon: — Da, acvamarinul de două sute de carate. Sunați-l pe Drescher, la Geneva. Deschide agenda și scrie un nume sub data de azi. Mona zice: — Mă gândeam... Ce credeți, zice, oare ceaslovul original o fi avut vreo vrajă pentru zburat? Mi-ar plăcea la nebunie. Sau vreuna care să te facă invizibil? Își scoate Cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]