7,971 matches
-
spiritului de echilibru, își compune ficțiunea în diegeza realismului verosimil, dar și al responsabilității social-morale. Tot astfel, guvernat de același principiu, construiește și imaginea personajului principal - profesorul Condurache. Centrează interesul pe profesorul de matematică nu intâmplător. El personifică, fără să alunece în didacticism, echilibrul psiho-moral, profesionalismul, răspunderea în actul educațional cât și in dragoste, neimplicarea și păstrarea distanței față de partidele politice ca și față de declarațiile incendiare ale Minodorei care personifică femeia interesului de conjunctură. Profesorul Condurache, prin logica și coerența faptelor
ROMANUL PARFUM DE ORHIDEE, AUTOR VIRGIL STAN: NOTE DE LECTOR: PROF. UNIV. DR. MIHAI PĂSTRĂGUŞ [Corola-blog/BlogPost/370544_a_371873]
-
ca el îl poate înțelege... Victor vrea acum să stea și stă. În mâini are o oglindă ciudată, ca un inel cu marginea dinspre exterior puțin mai lată. Acolo este montată pe toată circumferința inelului o oglindă. El simte cum alunecă în ea încet încet, cum revin ca niște cârpe colorate aruncate de niciunde, din toate costumele purtate de el de-a lungul timpului, în fiecare spectacol și cum fiecare amintire a trecutul sau chiar a prezentului devenit trecut îi încropește
VICTOR, CLOVNUL DIN MINE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370567_a_371896]
-
Brusc îmi veni o idee. - În ce semn zodiacal ești născută ? - Sunt o vomitătoare. Debordez de energie și când vreau, dar și când nu. Simți ? Își strecură mâna sub cearșaful imaculat, poposi pe pieptul meu, după care o lăsă să alunece cu voie în jos. Peste câteva minute - îmbrățișați vulcanic - icneam amândoi printre mișcări spasmodice. ************************** - Ai o aură interesantă, mi-a spus ea dintr-odată. Am zâmbit. - Poți să-mi vezi aura ? - Sigur, îmi replică ea. Uite, spre exemplu partea ta
EXISTENŢA SPIRITUALĂ DUPĂ DISPARIŢIA TRUPULUI FIZIC (NU CREZI, NU CITI ! GREU ÎŢI VA FI ÎNSĂ CÂND, VRÂND-NEVRÂND, TE VEI LOVI DE ASTA …) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369308_a_370637]
-
ca vioara! Julia Jianu, frumoasă și veselă fată moldoveancă pietreană, fermecătoare glăsuitoare de melos de auzit cu visul a îndrăgostit muntele de ea, pe când ea nu-i asemenea de statornic înamorată de el, încât numai sub umbra lui să-și alunece corpul și doar în spiritul lui să-și zboare inima! Julia Jianu e artistă, iar dragostele sale sunt mistuite într-o aburoasă taină și nu pot avea prelungite răgazuri, căci scenele îi răspândesc Juliei timpul pe lungile drumuri din țară
JULIA JIANU. FRUMOASĂ ARTISTĂ MOLDOVEANCĂ PIETREANĂ... de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1490 din 29 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369428_a_370757]
-
are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele! [...] socotesc că[...] despre aceste opere vrei să faci un studiu.. iar nu despre umila mea familie vreunul heraldic”. „Poți vorbi oare despre marele meșter al anecdotei, fără să aluneci chiar și involuntar, spre snoave?” se întreba Ion Roman într-un studiu despre scriitor. Iată una despre care povestește Șerban Cioculescu. Atunci când își dă seama că Matei, fiul său natural, emitea pretenții nobiliare alcătuind pentru familia sa o ascendență strălucită
UN SCRIITOR ”BOIER CU ETICHETĂ”, DAR...FĂRĂ ”BLAZON” de NICOLAE DINA în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369454_a_370783]
-
din izvor, Ca muntele să nu mai cadă De plânsul pietrelor ce-l dor. ,, ( Aș fi ) Iubirea mistică parcă niciodată împlinită, este recompensa poemelor unde are ca fundal întregul său paradis de cuvinte. ,, M-am adormit cu ierburi de uitare, Alunecând din vis în poezie, Nu-mi pasă cât pot fi risipitoare Sub o hipnoză tandră de magie. ,, ( De spumă, viața ) În lunga suită de poeme, Mira Lupeanu, sugerează o adevărată pleiadă de sensuri metafizice de o manifestare vizibilă prin reprezentarea
,, SUB ZODIA CĂRȚII ,, de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369503_a_370832]
-
zărit imediat. E greu fără ele. Abia pot respira. Dacă le-aș găsi aș fi salvat. Aș deveni când și când o scânteie ce naște stele. (Ia din nou creionul și scrie.) Din când în când câte o scânteie mai alunecă pe gheața umedă încercând să deschidă ochii luminii, dar gheața nu aude chemarea poetului și își doarme viața în ruină. (Închide caietul.) Ce mici sunt oamenii! Fără stele oamenii sunt din ce în ce mai mici. Dacă le-aș putea afla! Dacă le-aș
VOLUMUL „ÎN COLIVIE“ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1940 din 23 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370727_a_372056]
-
-l va trezi, / Nici gândurile blânde, sub pașii rari ai Doamnei...”. Reflecții încastrate în clip-uri iluzoriu peisagistice. „Nisipurile-s mișcătoare și fierbinți. Te-afunzi în deșert, pășind printre dune, / Ce te-atrag, de ajuns chiar să te minți / Că aluneci spre neant, clătinându-ți ființa, / Spre o lume, ce-ți poate răpune dorința / Și înșelătorul vis, ce-ți atrage pașii / Spre un țel neclar, dar ispititor”. Umor amar. „Se leagănă valu-nspumat, / Să-mi urce spre Ararat / Corabia viselor roz / Scăpată
ARMONII CELESTE de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 2120 din 20 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370731_a_372060]
-
în: Ediția nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Și umbra-ți s-a acoperit cu colb Și colbăită-i amintirea, Povestea-i veche, fără vreun imbold, I s-a pierdut de mult menirea. Pe valuri rătăcesc cuvinte, Alunecând să se ascundă de-orizont, Dar vorba ta nu mă mai minte, Spre soare-apune a plecat de tot. Cu umbre nu poți să vorbești, Din praful rece n-am să le aleg, Însă-ți doresc să experimentezi Când cei iubiți
DOAR UMBRE RECI (ODĂ UITĂRII) de PUȘA LIA POPAN în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369648_a_370977]
-
an în urmă: eram într-o excursie de o zi la munte, soț, soție și copii. Zăpadă, brazi, pădure, cer albastru, rețeta sigură care ma îmbată de fericire în copilăria și adolescență mea. Pornim urcușul pe cărare și fiul meu alunecă pe gheață; deodată, un potop de înjurături violente se abat asupra noastră. Poate că acești copii ai mei s-au obișnuit, nu stiu ce-i în sufletul lor, dar eu am sângele înghețat și mintea blocată. Traversez kilometri de frumusețe și nu
DEMNITATEA UNEI FEMEI de OLIVIA DUMITRU în ediţia nr. 2169 din 08 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369693_a_371022]
-
extramaritale. Așa este, si bravo celor care reușesc! Dar privește realitatea: tatăl tău te-a părăsit și a refuzat să-și susțină soția și copilul, de aceea mama ta e dispărută la muncă și tu crești singur-singurel. Profesorul de sport alunecă cu ochii spre eleve, vrea să fie răsfățat de amantă, e imatur și cam leneș intelectual. Tu, fierbi de răutate. Acești bărbați să facă să viseze o școală întreaga de fete care să fie virgine în noaptea nunții? Și cine
FILMUL RUSESC (M)UCENIK, 2016 de OLIVIA DUMITRU în ediţia nr. 2280 din 29 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369692_a_371021]
-
îndrăgostit de jurnalele de călătorie și de reportajele turistice prin intermediul cărora „circulă” cultura și civilizația lumii ca sângele în corpul uman, am lecturat cu mare plăcere acest volum. M-am lăsat de fiecare dată pradă extazului și în timp ce privirea îmi aluneca alene peste cuvintele cu măiestrie „brodate” în filele cărții în fraze de o savoare aparte, încântătoare, cu ochii minții vedeam acele imagini clare pe care le descrie autoarea în pelerinajul său alături de nepoțica sa Mara, fiica Andaluza și ginerele Tibi
„FRUMOASELE VACANŢE”- O MINUNĂŢIE DE CARTE! de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1576 din 25 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369746_a_371075]
-
în rest îmi ascund cearcănele, mă mângâie gândul că au rămas și alții pe dinafară privindu-se cu îngăduință în apa de ploaie. Zilele fug de rugină mâncând pământul cad într-o groapă fără fund cu drojdii de humă, noaptile alunecă după ploi și se înnegresc, plimbă un fel de limbă de moarte pe buze. Tot ce spun se naște din singurătatea oarbă, durerea mă mângâie cu ceaiuri fierbinți și umbre la pândă vibrează prin aer, vechile cântece cu parfum de
DESTĂINUIRE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1608 din 27 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369800_a_371129]
-
distingă persoană căreia îi aparținea vocea aceea ascuțită, dar nu identifica decât o umbră ghemuita lângă perete într-o poziție ciudată. Oricum, el nu primea ordine decât de la A-Ma, așa că ignoră sfatul, protejându-și câmpul energetic cu scutul frontal. Alunecă într-o amorțeala vecină cu somnul, visându-se alături de camarazii săi, servind-o pe A-Ma cu toata dăruirea. A-Ma era totul pentru ei! Dacă ea hotărâse că trebuiau să se retragă pe această planetă zguduită de conflicte, pentru
RUPTURA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368031_a_369360]
-
făptură mică ... și mult prea multe crengi; crengi drepte, încâlcite, arcuite, din ce în ce mai dese, mai răzvrătite, mai nemulțumite, că ea, o furnică, o ființă-atât de mică a îndrăznit să-ncerce să caute calea de-a gusta lumina. Pe calea scorțuroasă aluneca furnica, împiedicându-se în umbre de crengi, dar colțul luminii din vârful copacului, unde crengile au făcut sită de noade îi dă curaj și urcă. Pădurea de crengi, labirint de ochiuri de munte, o clipă netede, pe urmă câlți, fundături
UMBRE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368047_a_369376]
-
cheia, cheia ce deschide poarta eternității, poarta cerului meu; să mă cunosc, să simt că trăiesc cu adevărat clipa. La fiecare pas mă-mpiedicam în umbre, cărările clipei mele se-necau în umbre, când spuneam că prind soarele de coadă, alunecam pe-o umbră și mă rătăceam, iar timpul trecea zadarnic pentru clipa eternității mele. Ard Mi-e teamă că mă aprind cu-atâta patimă și ard o clipă ca pentru-o eternitate și-apoi mă sting, brusc, mă sting ca
UMBRE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368047_a_369376]
-
mut, Așteaptă-un fulg din neagra dimineață Să le deschidă drum spre absolut. Ieri seară a nins mult peste grădină, Un ger cumplit a rupt spre zori ninsoarea; Cu prima rază de lumină Arborii au scuturat floarea. Cristale pe omăt alunecau Din palme răstignite în lumină, Cu degete văzduhul scrijeleau Toți arborii din vechea mea grădină. Cu trunchiul greu și suflet nins Pomii mocnesc sub stratul de zăpadă; Când iarna crede c-a învins Rădăcinile fac vlăstari ca altădată. LUT ȘI
UMBRE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368047_a_369376]
-
intrând într-un con de umbră, apoi totul s-a transformat într-o noapte întunecoasă... ... Legată la ochi, mergea printr-un tunel părăsit, pustiu, lipsit de orice fel de zgomote. Erau foarte multe pânze de păianjen, pe care le simțea alunecându-i pe față, pe mâini și pe trup, învăluind-o și împiedicând-o să se deplaseze. Încerca să le rupă, pentru a-și face loc să treacă, dar nu reușea. Pânzele se tot întindeau ca un elastic, încurcând-o și
ÎN MÂNA DESTINULUI...( XIV ) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1599 din 18 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368063_a_369392]
-
VECHI AMINTIRI DESPRE ION Autor: Constanța Abălașei Donosă Publicat în: Ediția nr. 1590 din 09 mai 2015 Toate Articolele Autorului Cred că aveam vreo 5 ani când l-am văzut pentru prima oară pe Ion pictând. La acea vârstă, copii alunecă prin toate ambiguitățile lor datorită tumultului fără de astâmpăr al anilor de joacă dar și al altor fapte fără de însemnătate. Impresia resimțită de mine șață de Ion, și el copil pe atunci, nu mi-a putut stinge-o anii, el rămânânmd
VECHI AMINTIRI DESPRE ION de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1590 din 09 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368007_a_369336]
-
în mijlocul nopții. Părea că vine de undeva din vintrele pământului, că acesta geme, se vaită și se scutură ca apucatul, cuprins de friguri. Pe cer nu era nicio stea, iar întunericul era de nepătruns. Geamurile începuseră să zăngăne, iar podeaua aluneca în stânga și în dreapta, ca un patinoar mobil ce pune la încercare capacitatea oamenilor de a-și menține echilibrul. Hana se sculă brusc foarte speriată și dădu năvală în camera Sakurei. Keiko, mai înceată, se ridică și ea și se îndreptă
SAKURA de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368111_a_369440]
-
Ediția nr. 1317 din 09 august 2014 Toate Articolele Autorului Era o vreme când în vârful fiecărui unghi puteai să vezi cum crește o piatră. Trei sute șaizeci de zile creștea, apoi, pe neașteptate, numai ce-o vedeai desprinzându-se și alunecând de-a lungul uneia dintre cele două bisectoare. Vai, ce strigate se puteau auzi atunci, ce vaier... Duhurile toate simțeau irezistibila pornire de-a se purta pentru câteva clipe dedesubtul apelor iar cercurile din apropiere își conștientizau condiția de poligoane
DORUL DE PIATRĂ de RAUL BAZ în ediţia nr. 1317 din 09 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368237_a_369566]
-
bagaje cu tot să i se alăture pentru toată viața. „Iar doctorii voiau să-l sluțească să-l lase ciung, tocmai când..." N-apucă să-și mai ducă gândul la capăt. Speriat de trecerea garniturii de tren prin gara pustie, alunecă. Pălăria-i căzu furată de pe creștet de curentul iscat de goana trenului neanunțat. Căzut fără de voia lui, Costache își întinse instinctiv mâinile după ea, încercând s-o salveze de sub roțile trenului. Mâinile se mișcau cu zvâcnete scurte printre traversele potopite
MÂNA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/362725_a_364054]
-
răcoarea pământului. Deasupra e cerul. Și frunzele. Da, frunzele. Se înroșesc brusc și cad, acoperindu-mă de foarte multe frunze. Și cerul pălește, iar frunzele continuă să cadă. În trup, răcoarea pătrunde tot mai adânc. Tot mai adânc. O simt alunecându-mi de-a lungul picioarelor. Iar frunzele cad. Și crengile sunt goale. Tot mai goale și negre, de parcă văioaga s-ar fi urcat spre cer. Iar eu tot mai rece. Frunzele cad și iar cad, de parcă ar vrea să-mi
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
se citea patina zecilor de ani trecuți de la confecționarea lor. Ambii părinți ai lui Mircea erau colecționari. Tatăl colecționa tablouri și mama obiecte de mobilier, bibelouri și obiecte vechi de artă. Peste parchetul lustruit de-ți era teamă să nu aluneci când pășeai, tronau covoare persane originale în care ți se scufundau picioarele adânc. Cum a parcat Fordul în fața vilei, ușa de la intrare s-a deschis larg și în cadrul ei și-a făcut apariția o femeie la vreo cincizeci de ani
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1150 din 23 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362648_a_363977]
-
munții cu păduri dese stăpânesc așezările, demult, pe când moșul lui, bătrânul celui care îmi spunea întâmplarea, urca munții fără toiag, iar tatăl bătrânelului de acum, pe atunci copil de vreo nouă - zece ani, îl ținea strâns de mână să nu alunece pe zăpada care îi scârțâia sub opincile alunecoase, se întâlniră, în drumul lor de întoarcere spre casă, cu un tânăr voinic cu niște ochi albaștri și pătrunzători și cu plete blonde care îi fluturau în vânt. Era ziua premergătoare sărbătorii
TAINE ALE IDENTITĂŢII ÎN SĂRBĂTORILE POPULARE ROMÂNEŞTI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 2066 din 27 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/370040_a_371369]