5,281 matches
-
lume orbește. Lasă-mă pe mine să te pilotez. Ai să mă binecuvântezi. Georgeta își bătea joc în fond de Titi, dar omul i se părea blând, de treabă. Ideea de a se mărita o înflăcără subit. Făcu generalului câteva aluzii glumețe la posibilitatea de a se mărita cu el, dar acesta o luă galant de bărbie și-i spuse: - Meriți mai mult decât un reformat ca mine. Poate că Stănică avea dreptate. Măritîndu-se, intra în altă lume. Putea apoi să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cap până la picioare cu o atenție ostentativă, ca spre a nu se păcăli, în schimb Aurica fu entuziasmată: - Vai, zise ea, ce frumoasă sunteți, domnișoară. Mamă, o să fie fericirea lui Titi. Aglae o cercetă, o întrebă de toate, îi făcu aluzii clare la necesitatea ca nora ei să fie o fată de treabă, nu o dezmățată, iscodi de are zestre. Stănică făcu minuni de prezență de spirit, mințind, luând vorba din gura Georgetei, înflorind: generalul deveni "unchiul general", șantanul, "teatru". Georgeta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altceva. Să veniți cu bine, căci vă așteaptă cu dor ai voștri Stănică, Aglae, Olimpia, Aurica, Titi" Stănică puse pe toți să iscălească. Dinadins insinuase subțire indiferența lui Felix, ca să apropie și mai mult pe Otilia de Pascalopol, și făcuse aluzie la destinul bătrânilor, ca să arunce în sufletul fetei grija de moș Costache. Pe plic scrise: "Domnișoarei Otilia Pascalopol". - N-are să se supere? întrebă Aurica. - Ei, aș! Zi-mi mie Stănică Rațiu, deputat, și vezi c-am sămă supăr. Trebuie să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce e viața? ce e moartea?), așa cum le întîlneau prin broșuri. Unul pusese o dată problema: "ce e femeia?" și toți se străduiră să dea soluțiile cele mai extravagante, nimeni nu făcu nici cea mai mică glumă indecentă și nici măcar vreo aluzie la problema sexualității. Erau unii care puneau mâna pe reviste și-și scoteau din ele teme necunoscute celorlalți, pe care le dezlegau cu soluții tot din revistă, spre ciuda colegilor de dispută, care voiau să știe de unde furaseră ideile. Într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unul lângă altul, fiindcă Felix, deși iubitor de discuții, se simțea stingherit să facă mărturisiri. I s-ar fi părut o necuviință să pomenească numele Otiliei, și chiar al Georgetei, față de un altul, și chiar să facă oricât de mici aluzii la existența lor. Ca să nu pară plictisit, întrebă pe Weissmann cum trăiește, ce scopuri urmărește, dar se căi numaidecât, având sentimentul că cere altuia indiscreții pe care el nu ar voi să le facă. Weissmann nu păru deloc contrariat și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e perfect absurd ca eu...? În sfârșit, e ridicol. E de vină numai Stănică. Dar sunt și eu vinovată, că m-am jucat. Generalul a aflat, tot Stănică trebuie să-i fi spus, cum are obiceiul, și mi-a făcut aluzie. Nu din gelozie, închipuie-ți, din bunătate. E un om bun. Lui Felix i se păru ciudată și această bunătate a unor oameni cu o situație morală atât de independentă. Se gândi și la Aglae, și la Pascalopol și-și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fusese în măsură de a o prezenta multelor sale rubedenii, ceea ce îl jigni în adâncul sufletului. Lipsind această formalitate de deferență, rudele lui, surori, frați, unchi, mătuși, cumnați și cumnate, refuzară să-l viziteze, fără ca totuși să-i facă vreo aluzie oricât de puțin malițioasă asupra Olimpiei, și amintind mereu în chip cordial, în corespondență, și de ea. Poate că unele dintre rude ar fi consimțit în cele din urmă să-i calce în casă, dar Stănică rezista el însuși și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el să fie la înălțimea moșierului și să dea dovezi de aceeași demnitate. O îndoială îl chinuia. La cine făcuse aluzie Pascalopol? Evident, îi atrăsese atenția lui să nu aibă nici o bănuială asupra Otiliei, însă vorbise de calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc în așa chip încît să merite astfel de reproșuri și nu și-o putea închipui pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nici o bănuială asupra Otiliei, însă vorbise de calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc în așa chip încît să merite astfel de reproșuri și nu și-o putea închipui pe Otilia plîngîndu-se de învinovățiri pe care nu le făcuse. Aluzia lui Pascalopol aluneca dincolo de ochii lui Felix, vorbea pentru altcineva. Mai mult din gesturi decât din vorbe, Felix înțelese să colaboreze cu el la apărarea Otiliei de calomniile altora. Ale cui? Se gândi că probabil Aglae bârfise, ca de obicei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre doctor. Pascalopol se duse să aducă pe Stratulat, în vreme ce Aglae făcea semn la ceilalți să strângă cărțile de joc. Figura severă, dominatoare a doctorului intimidă pe foștii jucători, așa încît toți rămaseră în picioare, fără a mai face nici o aluzie răutăcioasă. Doctorul aruncă o ocheadă bolnavului și una spre odaie și zise: - Este aici o atmosferă imposibilă pentru un bolnav. Aci doarme de obicei? - Nu, are dormitor. A vrut el să fie adus în sufragerie. - Ei bine, să fie dus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aibă vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o antipatică nuanță pergamentoasă. Femeia fu numaidecât odioasă celor doi, din cauza blândeței mieroase și interesate. Se amesteca în toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arăta o solicitudine ridicolă pentru bătrân, care însă era așa de mulțumit, încît râdea cu toată întinderea gurii. Când bătrânul se așeză la masă, "menajera", căreia îi zicea Paulina, îl legă la gât cu un șervet înnodat la ceafă, ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl aduci pe păgân la legea creștinească, se cheamă că ai câștigat un suflet pentru rai. Dar altfel, greu lucru. - Am să-ncerc, părinte, să știi c-am să-ncerc! promiseveselă Aurica. De aci încolo, Aurica făcu tot mai dese aluzii lui Weissmann, pe care-l invita de câte ori găsea câte un prilej. G. Călinescu - Eu, zicea ea, n-am nici un fel de prejudecăți. Dacă așiubi un israelit, l-aș lua de bărbat, orice-ar zice lumea. Bineînțeles, sper că ar trece
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dorința lui moș Costache, ascultat foarte atent de Stănică, și doctorul rugă asistența, în interesul reușitei operației, să iasă puțin afară. Stănică fu cel mai împăciuitor. - Ieșim, domnule profesor, cum nu, e în interesul pacientului. Aglae se retrase, aruncând o aluzie îndeajuns de bine pronunțată, ca să se audă: - Ce mai e și asta? N-are voie "familia" să stea în odaiabolnavului? Doctorul lăsă sânge bolnavului, chiar în regiunea capului, legîndu-l apoi cu un bandaj. În urma acestei operații, bătrânul se învioră simțitor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fălcile unui clește cu coadă prelungă, de rândunică, le extrăgeau pietonilor întîrziați măselele cele mai îngrijit îmbrăcate în aur, necalicindu-se nici să-i anestezieze, trăznindu-i astfel cu bulbul unui ciocan de tâmplărie în cap. Despre Ulpiu, amintiri doar aluzive, aluzii doar destrămate și seci. Doar arareori, când crema finilor degustători ai orașului București repera o cucoană, pornită în alergare și panicată de groaza (delicioasă) de-a nu pierde vreo birjă, degustătorii fini ai orașului decideau, pe urmele ei, prin clipiri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prezentă la sediul unui liceu industrial de pe Platforma Pipera (ales special în celălalt capăt al Capitalei, pentru ca Doru, apariție proaspătă, să nu se vânzolească, de dimineața până seara, stârnind bănuieli, prin același cartier). 291 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI ...Aluzia cu urlatul nu era mai puțin adevărată. Întrucât ai mei își dăduseră, într-o anumită clipă, în petec. Întrecîndu-se să urle. Care bărbați, care femei... Dar a intervenit tot bătrânul Raicopol, explicîndu-le că, dacă nu lasă ciocurile mici, se va
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Căci sublimul e o criză temporală a eternității. Ceea ce-i sublim în exemplul lui Isus derivă din rătăcirea prin timp a veșniciei, din nemăsurata ei degradare. Tot ce e însă scop în existența Mântuitorului atenuează ideea de sublim, care exclude aluziile etice. Dacă s-a coborât de bunăvoie ca să ne salveze, atunci el ne poate interesa numai în măsura în care gustăm estetic un gest etic. Dimpotrivă, dacă trecerea lui printre noi este numai o greșeală a veșniciei, o ispitire inconștientă de moarte a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
altcineva. Filozoful se gândește la Divinitate, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esență, altul la persoană. Divinitatea este ipostaza abstractă și impersonală a lui Dumnezeu. Credința fiind un imediat transcendent, ea își extrage vitalitatea din ruina esențelor. Filozofia e doar o aluzie existențială, precum Divinitatea e un aspect indirect al lui Dumnezeu. Nu vorbi de singurătate dacă nu simți cum se clatină Dumnezeu... și nici un blestem, dacă nu-L auzi sfîrșindu-se în tine. Viața este ceea ce aș fi fost, de nu m-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singura expresie de viață complet opacă pentru fenomenul morții. Chiar și în grație, o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această neglijare organică și ignorare irațională a morții este mai puțin vădită. Căci ondulațiile grației sânt uneori o aluzie îndepărtată la caracterul de iluzie al vieții. Există în grație mult farmec melancolic; în entuziasm, nu există deloc. Admirația mea teribilă pentru oamenii entuziaști derivă din faptul că eu nu pot pricepe cum de există astfel de oameni într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numai concesivitate. Iar pe acela care s-a crezut mântuitorul lumii, dacă l-ar fi luat de pe cruce înainte de a intra definitiv în nimic, el n-ar mai fi avut nici măcar această concesivitate, această indulgență, care este mai mult o aluzie la iubire decât iubire. Iubire din suferință? Ea poate fi nemărginit de mare, dar florile acestei iubiri nu se înrădăcinează mai puțin în otravă. Totul este posibil și nimic nu e posibil; totul e permis și nimic. În orice direcție
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu forța... Să plece! Cum adică să le studiem problemele, le-am dat tot ce-și puteau dori...”. Mai mult decât atât, membrii Biroului Politic Îl acuză pe Gh. xe "Stoica"Stoica că are o sensibilitate specială la problema evreiască - aluzie directă la originea lui - și că el Însuși ar fi influențat de sionism. În finalul Întrunirii, Gheorghe xe "Stoica"Stoica, enervat de acuzațiile ce i se aduc, are o replică ce În perspectiva timpului pare vizionară: „În condițiile astea și
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
a propagandei și a altor moduri de persuasiune. Și așa se face că bărbații, adevărații stăpîni ai domeniului publicitar, au ajuns să vorbească astăzi despre o feminizare a mijloacelor mass-media, în paralel cu democratizarea lor. Dar alunecarea la care fac aluzie are, în cultura noastră, o origine mult mai veche, care urcă pînă la Aristotel. Pentru greci, ca și pentru noi, materia a avut întotdeauna imaginea femeii, și ea creatură receptivă, cu care bărbatul aspiră să se unească și pe care
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mediei indivizilor. Dar de ce? Răspunsul e simplu: pentru că toți membrii unei mulțimi artificiale imită și trebuie să imite șeful care a creat-o. Rezultă că inteligența lui devine și a lor. "S-a remarcat pe bună dreptate, scrie Tarde făcînd aluzie la Le Bon și la discursul lui despre mulțimi, că în general ele sînt inferioare în inteligență și moralitate mediei membrilor lor. Aici compusul social nu este numai neasemănător elmentelor sale, cum se întîmplă de obicei, el fiind mai curînd
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
are o singură dimensiune, o disciplină unică: psihologia, toate celelalte fiindu-i subordonate. Vă spuneam că oamenii acestei planete concep universul ca pe o serie de procese mentale care nu se dezvoltă în spațiu, ci se succed în timp"382. Aluzia la Freud este transparentă. Și chiar dacă nu-inici un fel de aluzie, nu înseamnă că descrierea e mai puțin exactă și veridică. Vom vedea, în cele ce urmează, cu cîtă îndrăzneală a știut Freud să își înfrunte lumea. Capitolul IV Mulțimile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
-i subordonate. Vă spuneam că oamenii acestei planete concep universul ca pe o serie de procese mentale care nu se dezvoltă în spațiu, ci se succed în timp"382. Aluzia la Freud este transparentă. Și chiar dacă nu-inici un fel de aluzie, nu înseamnă că descrierea e mai puțin exactă și veridică. Vom vedea, în cele ce urmează, cu cîtă îndrăzneală a știut Freud să își înfrunte lumea. Capitolul IV Mulțimile și libidoul I Observațiile din capitolul precedent au un caracter preliminar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Gramsci, filosof, lider al Partidului Comunist Italian, părea a fi sigur că "în funcția de conducere, organismele colective (partidele) iar locul indivizilor aparte, șefilor individuali (numiți și carismatici de Michels)"459. Cuvinte eroice dezmințite de partidele comuniste la care fac aluzie. Cînd le scria Gramsci, în închisoarea fascistă pe care a părăsit-o doar pentru a muri, aceleași partide aveau în fruntea lor "șefi individuali" al căror antidot ar fi trebuit ele să fie. Iar dacă rolul lor urma să se
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]