2,914 matches
-
În Regula jocului, costumată În seminaristă, alături de Cartier-Bresson), a lui Bonnard și Picasso. Olvido o iubea tare mult pe bătrâna doamnă care Își petrecuse ultimii ani În sudul Franței, unde n-o interesaseră decât intrarea nemților În Paris ori ultimul amant al lui Kiki din Montparnasse. Cu puțin Înainte de a muri, o vizitaseră acolo: o căsuță albă, cu linii drepte și decorațiuni austere, În a cărei grădină cultiva - și acelea perfect aliniate -, legume În loc de flori, după ce vânduse ultimul tablou propriu și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
remușcări ultimul sfanț, inclusiv scoaterea la licitație a unui vechi și superfaimos CitrØen (acum În muzeul Cortanze de la Nisa), pe ale cărui portiere Braque pictase o pasăre cenușie, iar Picasso un pescăruș alb. Olvido i-l prezentase pe Faulques bunicii (amantul meu, zisese impasibilă), la care Încă se mai putea observa eleganța atrăgătoare care, În fotografiile din vechile albume pe care li le-a arătat În decursul vizitei (Paris, Monte Carlo, Nisa, un mic dejun la Cap Martin cu Peggy Guggenheim
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i facă rău. - Se zice că ea era fotograf de modă și artă, a spus Markovic. Că ai scos-o din lumea ei și ai dus-o cu dumneata. Că ați devenit colegi și... Cum se zice? Soț și soție? Amanți? Faulques s-a șters pe mâini cu o cârpă. — Cine spune asta? a Întrebat. Apoi s-a dus pe Îndelete spre ușă, ca din Întâmplare. Întâi, doar un pas. Privea cu coada ochiului țeava de pe jos. A pus mâna pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mergând prin muzeele, pe străzile și prin odăile cu ferestre care dădeau spre râuri bătrâne, la cei ce o văzuseră În trecut. Știa, după cum chiar ea Îi istorisise, că un fotograf de modă și un designer bisexual fuseseră primii ei amanți. Era la curent cu ei vrând-nevrând, căci Olvido Îi povestise cândva despre ei nitam-nisam, fără ca el să fi pus vreo Întrebare. Întâmplător sau deliberat, i-o spusese, apoi Îl privise, atentă, la pândă, până când el, după o pauză scurtă și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lent, experiența auto-distrucției. Prin intrarea a doi titani iluminiști În această querelle des suicidés - Montesquieu cu Scrisorile persane și Rousseau cu Julie sau Noua Eloiză -, balanța se Înclină În favoarea celor care scot sinuciderea din categoria gesturilor reprobabile. Cuvintele lui Saint-Preux, amantul dezamăgit, au devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-i scape; / Iubirea îl urcase deasupra ei prea tare, / Și-a-nmormântat-o-n carne”. Orația îndrăgostitului se adresează când unei iubite, când unui iubit. Obiectul erotic este invocat prin apelative ca „scumpa mea”, „iubita mea”, „domniță” sau „iubite”, „puternicul meu domn”, „prinț hermetic”, „amant”. Și nu e vorba (în orice caz, nu explicit) de un dialog ca acela din Cântarea Cântărilor. De exemplu, în sonetul CLXIV un bărbat vorbește altui bărbat: „Dac-ai fi fost femeie, te-aș fi ales eu oare? De ce mă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
unui soi de suprarealism desuet. Tema predilectă a versurilor e amintirea, B. făcând elogiul clipei efemere. Romanul Xena și umbrele ei (1981) e analiza unei drame psihologice, văzută din perspectiva eroinei principale. Un soț gelos, care a omorât un presupus amant, scăpând nepedepsit datorită falsei mărturii a soției sale, îi răpește acesteia copiii și îi duce în străinătate, luând toate măsurile pentru a nu fi descoperiți. De atunci, viața Xenei rămâne „înstrăinată” (cum sugerează și numele ei), sub apăsarea așteptării chinuitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285568_a_286897]
-
cele două femei care i-au iubit. Cît despre Orsenna, grațioasele sale volute lirico-exotice, amestecînd tonuri și paradisuri vegetale, de la Paris la Sissinnghurst și de la Alcazar în China, învăluind în demnitate și legitimitate legen dare senzualitatea fierbinte și inventivă a amanților, i-au asigurat de la bun început o vastă paletă de cititori veniți din toate orizonturile să se adape din farmecele fabulei, cu o neostoită și reconfortantă nevoie de absolut și de transgresiune. Totuși, ceea ce i se întîmplă nu e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
său afectiv (homosexual) și intelectual. Mutîndu-se în apartamentul plin de cărți din strada Vaugirard, Mathieu Lindon își deschide cu adevărat aripile, apropiindu-se tot mai mult de bătrînul gînditor, pe care-l iubește, dar care nu i-a fost niciodată amant. "Michel e ca un tată pentru mine, în sensul de creator", îi definește el rolul central în viața sa. Alături de Foucault, Lindon simte că-și poate reechilibra viața și înfrunta tatăl. În acest al nouăsprezecilea roman al său, fiul umblă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și fasonată de interesele publicitare ale studiourilor Fox, întruchipare a femeii obiect, senzuală pînă la exces, provocatoare și excentrică nu doar în ținute, atitudini și expresii, ci și în viața particulară, în care se amestecau cinci copii, o sumedenie de amanți dezaxați, căței Chihuahua, droguri și felurite substanțe psihotrope. Dincolo de povestea femeii fatale, se configurează un Hollywood pe fond de război cu Vietnamul, la apogeul mișcării hi ppie, frămîntat, strălucitor și sensibil la impulsurile culturale venite din Europa, un univers decadent
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cunoaștem astfel pe profesorul și scriitorul Thomas, pe fosta sa soție Mei, pe fiica lor Shan, care tocmai a fugit de acasă după o ceartă cu tatăl ei, pe miliardarul Lan, pe call-girl An, pe Alice, atașatul cultural și pe amantul ei, Shi... Thomas pleacă în căutarea fiicei sale prin labirinturile multiple, suprapuse, întrepătrunse ale acestui furnicar, capitală a simulacrului și a copiei, creuzet efervescent în care milionarii, mafioții, clasa de mijloc și nenumărații săraci își trăiesc fiecare pasiunile, crizele, rătăcirile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Păturică un Julien Sorel valah. Păturică nu e un simplu vulgar vânător de avere, ci un însetat de toate senzațiile vieții. Latineasca lui Julien e înlocuită aci cu puțină elinică. Julien intră ca preceptor la un nobil rural și devine amantul soției aceluia. Păturică intră în slujba postelnicului Andronache Tuzluc și-i ia țiitoarea, pe Kera Duduca, totdeodată jefuindu-l. Păturică uzează de mijloace mai josnice, însă una e Franța de la începutul secolului XIX și alta Valahia lui Vodă Caragea. Esențial
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
armonie cu sunet dureros! Și degetele-i albe pe clapele sonore Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind - Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... * Și-am plâns - precum ar plânge amantul după dricul Iubitei fidanțate purtat spre cimitir; Și-am plâns - precum ar plânge murindul în delir. Printre atâtea versuri prozaice, întîlnim uneori fraze poetice deloc banale: Alunec, în luntre, pe lac Și umbra pe apă s-așterne; În juru-ne Alpii-și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vădit aspect de "romanță" muzicală în tradiția Chat noir și Quat'z' Arts, dar și a lui Traian Demetrescu și a celorlalți făcători de cântece de lume. Poezia minulesciană e stăpânită de motivele de bază ale romanței. În ea întîlnim "amanți" în căutare de "iubire adevărată", despre a căror dragoste "știe lumea toată". "Amantul" invită pe "amantă" să rămână cu el "toată seara", încredințînd-o că nu-i nimeni "să ne vadă și să ne-auză", nefăgăduind nici o statornicie. Tonul e fanfaron
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dar și a lui Traian Demetrescu și a celorlalți făcători de cântece de lume. Poezia minulesciană e stăpânită de motivele de bază ale romanței. În ea întîlnim "amanți" în căutare de "iubire adevărată", despre a căror dragoste "știe lumea toată". "Amantul" invită pe "amantă" să rămână cu el "toată seara", încredințînd-o că nu-i nimeni "să ne vadă și să ne-auză", nefăgăduind nici o statornicie. Tonul e fanfaron și teatral, insinuant și sentimental. Sentimentalismul, care a câștigat adeziunea publicului, este tratat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Să fiu un artist chinez Și cu cerneală de aur să scriu Un poem despre zăpadă. De la Igena Floru a rămas o singură piesă remarcabilă, Fără reazăm, dramă a unei femei în căutarea fericirii, jignită de infidelitățile soțului și ale amantului, prin care a crezut că poate compensa ariditatea casnică. Nota specifică piesei este interioritatea dramei, constând într-o vulnerare sufletească iremediabilă. Lucreția Petrescu a stârnit entuziasmul lui I. Al. Brătescu-Voinești prin piesa Păcatul. Ticu Archip a scris nuvele cu înclinări
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ex Ponto, IV, XVI, 31 se face trimitere (alături de Varus sau Varius) la Gracchus, care "punea în gura tiranilor cuvinte nemiloase". Cum Varus Gracchusque darent fera dicta tyrannis. Pe urmele lui Weichert 311, acesta este asimilat cu Ti. Sempronius Gracchus, amantul Iuliei, care a fost asasinat la ordinul lui Tiberiu. "Les rapports d'Ovide, qui cite le nom de Gracchus le tragique, avec la seconde Julie, dont le Ti. Sempronius de Tacite fut l'amant, donnent beaucoup de vraisemblance à la
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
este asimilat cu Ti. Sempronius Gracchus, amantul Iuliei, care a fost asasinat la ordinul lui Tiberiu. "Les rapports d'Ovide, qui cite le nom de Gracchus le tragique, avec la seconde Julie, dont le Ti. Sempronius de Tacite fut l'amant, donnent beaucoup de vraisemblance à la conjecture de Weichert. Gracchus serait, comme Pollion ou Titus, un de ces aristocrates distingués, qui ne se contentaient pas d'apprécier les œuvres d'autrui"312. Sed sat prata... * * * Înainte de a trage concluziile asupra
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
V, XI; V, XIV; Ponticele, I, IV; III, I; III, VII (adresată unor amicis și indirect unor uxori). În epistola Tristele, I, VI, Ovidiu proclamă că mai puțin a fost iubită Lyde de către Antimah din Colofon, mai puțin Battis de amantul ei Fileta din Cos (340-290 î.H.), decât Fabia care a pătruns adânc în inima sa. Aceasta l-a susținut pe sulmonez în nenorocirea sa, i-a apărat patrimoniul de un individ rău intenționat: acesta din urmă a fost oprit
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cu care se mândrește poetul, dacă la baza relegării lui ar fi ceva infam, cum era fără îndoială (cel puțin pentru contemporanii mai iluminați decât sulmonezul), să o faci pe "mediatorul adulterului" chiar dacă e pentru nepoata împăratului și al său amant. Ovidiu nu numai că nu se rușinează de asta, dar îi exagerează valoarea, incitându-i și pe prietenii mai apropiați și, în primul rând, pe soție să facă la fel. Cu alte cuvinte, datorită exilului său (și implicit pentru cauza
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ca să se răzbune pe el, când a devenit soțul Creusei), nici ca Danaidele, nurorile lui Egipt (care și-au ucis proprii soți), nici precum Clitemnestra (care și-a ucis soțul, pe Agamemnon, la întoarcerea din Troia, complice fiindu-i Egist, amantul său), nici ca Scilla (care înspăimântă apele siciliene), nici ca vrăjitoarea Circe (mama lui Telegonus), nici ca Medusa (cu coamele-i împletite cu șerpi). E interesant de semnalat și comparația pe care Ovidiu o instituie, chiar dacă în mod apofatic, între
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
este deloc evident, pentru că fratele la care se face trimitere poate fi foarte bine Africanus Fabius Maximus 374, fratele lui Paulus, născut în 45 î.H., consul din 10 î.H. (un an după consulatul fratelui Paulus), împreună cu Iullus Antonius (amantul Iuliei, fiica lui Augustus). Africanus, deci, era un personaj nu mai puțin important decât M. Valerius Messalinus 375. Amintim și aici că destinatarul este numit tot Maximus și niciodată Cotta sau Cotta Maximus: I, IX, 16; 26; 27, 32; 50
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
aceeași libertate și în sfera morală: o libertate născută dintr-o interioritate profundă care nu are deloc nevoie de frâne exterioare, cum ar fi legile. Conceptul lui Ovidiu este cât se poate de clar în elegia Amores, III, IV: "Crudule amant, impunând un paznic tinerei fete, tu faci un lucru zadarnic: femeia trebuie apărată de temperamentul ei. Dacă una, nu din teamă, rămâne castă, aceea e cu adevărat castă; cea care nu înșeală, pentru că nu poate, aceea înșeală. Chiar dacă îți vei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
impusese "interziceri" la această "libertate" cerută de poet, tocmai pentru a stăvili imoralitatea care se extindea. Ovidiu, însă, asumându-și rolul de purtător de cuvânt pentru criticile venite din partea opoziției, îi face lui Augustus (identificat aici de poet cu "crudul amant") o lecție de morală solemnă care pleacă de la premiza că "noi tindem întotdeauna spre ceea ce ne este interzis și dorim ceea ce ne este refuzat: astfel bolnavul râvnește cu ardoare apa care îi este interzisă" (v. 17-18), și reclamă cu insistență
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
consul coleg cu Africanus Fabius Maximus, fratele lui Paulus, era fiul lui Marcus Antonius și al Fulviei și că frații îi fuseseră asasinați (cfr. G. BOISSIER, op. cit., p. 135); condamnarea lui și, ca urmarea, sinuciderea, pentru că a fost unul din amanții Iuliei maior au, deci, rădăcini mai adânci în teren politic. Dacă Iullus Antonius, cfr. din nou H. BARDON, op. cit., II, p. 67; GRABE 22) Iullus Antonius, în RE, I, col. 2585. Nici consulii anteriori: Paulus Fabius Maximus și Q. Aelius
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]