2,894 matches
-
Le duceam mâncare cu furca în livadă, să nu mă muște. Astăzi n-a mai rămas nimic. Decât blocuri de șobolani gri. Cum să mai găsească străbunica drumul înapoi în cimitir când ăștia au demolat totul? Sabina zâmbește. În spatele ei apune un soare feliat de nori. Are părul de cerneală și pielea străvezie. Râde: tu, Piti, chiar ai vrea să te cred? LVI Doar două rude mai aveam în Botoșani: tanti Clemanza și tanti Mizi. Două surori care la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
perete. Cere bătrânului un ștergar și se duce din nou la fântână să se spele pe mâini și pe față cu apa rămasă În găleata de lemn de pe ghizd. Ceața s-a ridicat inexplicabil de rapid, dar soarele deja a apus dincolo de creasta pietroasă a muntelui. Dealul din spatele mânăstirii pare ceva mai Întunecat acum, iar pe drumul ce-l Înconjură, pentru a ajunge În partea dinspre pădure a satului, o siluetă neagră, probabil a bătrânei, se deplasează cu o oarecare iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Pitită-n ghiozdan cea mai dragă păpușă - zâmbet cu lacrimi În zori pe șosea - frunze rostogolindu-se după mașină Capăt de holdă - baraca din scânduri vechi abandonată Hambarul vechi - razele soarelui printre scânduri Lângă hambarul vechi o căruță goală - soarele apune Hambarul plin - un șoarece apropiindu-se pe furiș Amurg de toamnă - luna plină se ivește prin crengi de arțar Cireș sălbatic - două frunze arămii cad împreună Cireș desfrunzit - printre crengile rare o singură stea Seară fără nori - pe mormântul vecinei
CULORILE TOAMNEI by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83880_a_85205]
-
fel de cântare nemaiauzită. Când Mădălina închise cartea auzi în văzduh un zbârnâit ca de aripi de cărăbuș. Până să se dumirească, se pomeni lângă ea cu un pitic cât o lingură de supă, și cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: "Bună seara!" cu o voce de clopoțel. Mădălina băgă de seamă că noul sosit ședea pe un covor mic, cam vechi, zdrențuit și întrebă: "Covorul fermecat?" Piticul strânse din umeri și Mădălina îl întrebă iar: "Te-ai
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
se cernea estompată după un norișor și fiecare avea impresia că acel colț de lume numai pentru el fusese special creat. Păreau singurii oameni de la începuturile pământului, timpul blocase acele ceasornicului iar apa le ajunsese deja la piept. Soarele aproape apusese... se ascunsese în asfințituri și nu mai încălzea. Începuse să se răcorească; se apucară să glumească bine dispuși: - Vrem să știm cum e marea! Ei o lăudară imediat, - În primul rând este udă, caldă... și albastră nu neagră cum i
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
turnuri gotice, neogotice, subgotice și pseudogotice care dădeau numele casei, ele semănau cel mai mult cu o uriașă mână neagră, noduroasă și deformată: degetele ei își întindeau ghearele spre cer, ca și cum ar fi vrut să înșface soarele care strălucea la apus ca un ban bine lustruit și care părea că în curând va coborî în mod inexorabil în mâna apucătoare. — Nu prea arată a tabără de vară, nu-i așa? spuse Roddy. — Nu mai sunt alte case pe-aici? — E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că asfințește soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Taberei, numit astfel precum se știe pentru că în vremurile de demult aici se adunau cu puști, cu săbii, cu mustățile lor răsucite militarii care fie făceau instrucție fie se pregăteau să dea buzna în București după proclamația de la Islaz, soarele apune cu totul altfel decât în Pajura sau în Titan. De ce? Simplu. Cartierul este extremitatea vestică a capitalei iar majoritatea blocurilor din el au o perfectă orientare E-V. Iar aici este chiar capătul lumii, unde, în lumina gotică a amurgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o lipească la loc cu Poxipol. De atunci procedează ceva mai atent, totuși. Astăzi nu i-a răspuns. Sorana se întristează, mai că-i scapă o lacrimă. Se duce în camera de la stradă, mai exact spus de la câmpie, afară soarele apune și apune, tristețea devine irezistibilă, ar vrea să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la loc cu Poxipol. De atunci procedează ceva mai atent, totuși. Astăzi nu i-a răspuns. Sorana se întristează, mai că-i scapă o lacrimă. Se duce în camera de la stradă, mai exact spus de la câmpie, afară soarele apune și apune, tristețea devine irezistibilă, ar vrea să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din ce în ce mai greu să număr ceasurile Dacă nimic nu-i o întâmplare de ce E totul atât de întâmplător Voi pleca ai zis nu voi fi departe Aș Ești foarte departe Ești chiar depărtarea în care mă rotesc Eu planețica ta Care apun după tine” Exact în acest moment soarele a trecut de cealaltă parte a orizontului și în cerul vizibil al poetei apare luceafărul de seară. „Eu cea născută din spuma valurilor Trandafirii și din strălucirea nopților Eu stăpâna tuturor singurătăților” Venus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
didacticienilor, Principele să devină fie o carte piesă de muzeu fie o sămînță roditoare. Problemă de context și calități personale, cum ar fi spus secretarul florentin. Dar, o formă de neacceptare e și răstălmăcirea sau folosirea cărții ca pretext, spre apune în evidență, prin ricoșeu și confuzii voite, alte idei. Așa, Leo Strauss, autorul unei cărți bizare, Gînduri despre Machiavelli, predînd un curs special la Universitatea din Chicago, îi reproșa gînditorului renascentist un anume ateism pe motivul că biblia lui a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de joc, în care se găsesc jucători cinstiți, dar și trișori; pentru ca un principe, care trebuie să joace această partidă, să nu fie înșelat, trebuie ca el să știe în ce mod se trișează la joc, și aceasta nu pentru apune în practică vreodată aceste lecții, ci pentru a nu fi el cel tras pe sfoară de ceilalți. Să revenim la concluziile politicianului nostru: Pentru că toți oamenii sînt ticăloși și oricînd nesocotesc cuvîntul pe care vi l-au dat, nici voi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sigură că mâine vine. Trebuia să fi venit demult. Și după aia, În oraș, o să se ocupe de piciorul tău și o să facem niște distrugere de aia bună. Nu de asta oribilă, cu vorbe. Vrei să bem ceva? Soarele a apus deja. — Crezi că ar trebui să bei? Eu o să beau una. Să bem amândoi. Molo, letti dui whisky cu sifon! — Ar trebui să-ți pui cizmele, ca să nu te muște țânțarii. — Mai Încolo, după ce-o să fac o baie... Se-nsera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de pământ. Privi cerul printre crengile copacilor și-și Închise ochii. Îi deschise din nou și privi În sus. Sus, printre coroane, adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza și, ieșind din pădure, o porni spre râu prin lanul de ferigi. Știa că n-are cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vegheze somnul, așa cum veghea bolnavii să învingă, împreună cu ei, Moartea. Rămase așezat la masă, în lumina lămpii, cu mâna sprijinită de cartea pe care, în noaptea aceea cu vânt și bântuită de spirite, nu avea s-o citească. 14 Soarele apunea, un imens disc palid ce părea că se scufundă în câmpia Pannoniei. Pe cer se zăreau deja câteva stele. Pe malul Dunării, la câteva mile de castru, era un mithraeum. Construcția subterană - un templu care celebra nașterea zeului Mithra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
facă mâncărurile pe care le gătesc eu. Listarius o porni repede pe cărare. — De asta ești așa de arogant, pufni Vitellius, șchiopătând în spatele băiatului. Fiindcă ești sigur că nu mă pot lipsi de tine. — Trebuie să ne grăbim. Dacă soarele apune, n-o mai găsești pe vrăjitoare - mai făcu câțiva pași, apoi se opri. Și ai grijă să n-o întrerupi când vorbește. Dacă o întrerupi, nu-ți mai spune nimic. Listarius îi întoarse spatele și-și continuă drumul. Vitellius înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
toate luminile și umbrele Destinului. — Coroana a căzut de pe capul lui Galba, iar puii sacri au zburat? — Da. Hector se ridică, deschise ușa și privi spre cer, apoi se întoarse în grabă și se așeză la masă. — Luna stă să apună. E târziu, peste puțină vreme trebuie să plec. Mai povesti că Galba îl alesese pe Piso - Vitellius tresări de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lung, gânditor spre cea mai înaltă dintre colinele care, în dimineața aceea senină, se vedeau dincolo de zidul de apărare și de păduri. Revăzu o scenă nocturnă: Valerius, întins pe iarbă, lângă un foc pe cale să se stingă, luna plină care apunea, cenușa risipită de vânt... Velunda. Glasul lui Manteus îl trezi din visare. — Fostul proprietar era un negustor bogat, zise lanistul arătându-i, în stânga, micul teatru din piatră înconjurat de tei. Făcea negoț cu carne sărată, dar iubea actorii, dramele, comediile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tu să nu mai fii în fața lui, zise Proculus zâmbind. Valerius înțelese atunci că salturile în lături și mișcările continue ale tracului aveau un scop precis. Se ridică și reluă antrenamentul care, dincolo de aparența jocului, presupunea un efort enorm. Soarele apunea când Valerius se întinse pe salteaua lui de paie. Nu-i era foame și-și simțea mușchii arzând din cauza efortului. Mestecă încet felia de pâine care constituia cina și rămase nemișcat, cu capul pe sacul în care păstra panglica albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A spus cândva poetul Mircea Ciobanul. Despuiere Nu mai sunt cuprinsă de vedeniile simțurilor; a trecut demult acea sărbătoare de dor, au apus de tot flăcările de după-amiază, au rămas tulburi în memoria mea. Fantasme și gesturi suspendate își așteaptă împlinirea dincolo; și mintea așteaptă o stare adâncă. Caii albi și negri, brocarturi, haine de mătase, poleite cu aur și argint stau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și căința unui păcătos îngenuncheat, pe treptele bisericii uitat. Mă plimb pe zăpada albă, prin ceață în fiecare dimineață. Îmi sună în timpane trompete despre țară, că-mi vine să plec afară să nu asurzesc de tot. Atâtea glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă. Mică, în spital, refuzam moartea. Așa era familia mea! Nimeni, nici mama nici bunica nu vorbeau despre ea. Șica, frumoasă cu ochii albaștri, fusese bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
după-amiaza, cînd purtam pălării cu boruri largi și treponeme. Sau sfioși bacili Koch seara, prin plămîni cu monogramă, semn al talentului și fizicului firav dar indiscutabil timp de cel puțin Încă un an, dacă te duci la munte, acum au apus zilele lor, s-a inventat hidrazida. Pe de altă parte, boema pariziană de Început de secol e frumoasă numai la Paris și la Începutul secolului, vorbesc de XX, deci n-avea cum fi autentică nici măcar În Bucureștiul Întunericului, orice asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]