4,944 matches
-
să ne terorizeze azi. Teoria e că dacă ne sperie destul la început, n-o să le dăm bătăi de cap mai tîrziu. Așa speră. Urmă o tăcere meditativă, apoi cineva zise: — Ce credeți despre talent? — îmi place de fătuca aia blondă. — E, ai văzut-o? Nu stătea locului o clipă. N-aș zice nu să-i pipăi burta pe întuneric. Toți rîseră batjocoritor, în afară de Thaw. Unul din ei îi dădu un cot și-l întrebă: Ce zici de ea, lunaticule? După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
L-a zvîrlit într-un vagon de clasa a doua, și astfel ai fost creat tu. Lanark întinse brînză pe o felie de pîine de secară și zise: Asta n-o înțeleg. Capul Rimei se agită printre valurile de păr blond risipite pe pernă. Fără să-și deschidă ochii, murmură: — Continuă povestea. CARTEA A DOUA CAPITOLUL 21. Copacul Dormitorul din față era plin de praf, perdelele murdare, cărțile și hîrtiile erau puse peste pieptenii din baga și cutiile cu agrafe de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
piedestalul aruncătorului de disc, vorbind din cînd în cînd cu fetele de alături, și alteori dîndu-și capul pe spate pentru a exhala fumul prin nări. Era îmbrăcată într-o haină din piele întoarsă și o fustă strîmtă, iar o buclă blondă i se ondula pe chip, ascunzîndu-i pe jumătate ochiul stîng. Thaw își acoperi ochii cu mîinile de parcă ar fi dorit să și-i apere de lumină, și se uită printre degete la celelalte fete. Toate luate împreună dădeau senzația unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
marginea hîrtiei pentru a le arăta cum ar trebui reprezentat becul. Thaw lucra impasibil, cu un chip cînd inexpresiv, cînd zăpăcit luptîndu-se cu furia și dezgustul. La un moment dat, îi șopti vecinului său, un student cu fața pătrată, mustață blondă, bine-îmbrăcat: — E incredibil. — Ce anume? — Să faci artă cu un bec mort. — Recunosc, nu-i prea amuzant, dar poate că e cazul să învățăm să mergem înainte de a alerga. Avea un limbaj nesărat, de student care-și plătește cursurile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dulapul gol. — Ar fi trebuit să-ți iei un lacăt înainte de a-ți lăsa lucrurile de valoare aici, zise el. Poți să-ți cumperi unul destul de bun cu doi-trei șilingi de la Woolworth. Thaw îl recunoscu pe vecinul lui cu mustață blondă, care stătuse lîngă el de dimineață, cel care doarea să meargă înainte de a alerga. O străfulgerare de intuiție, care nu avea de-a face cu logica sau vreo probă materială, îl convinse că el era hoțul. — Ai dreptate, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înalți care rîdeau liber în locurile publice. La ore făcea tot ce-i spuneau profesorii cu o lejeritate care părea disprețuitoare, dar îl impresionase pe Thaw pentru că era mereu în compania lui Molly Tierney, fata cu voce catifelată și bucle blonde. Se așeza lîngă ea în timpul orelor, îi dădea țigări și-i ducea planșeta dintr-un loc în altul. De obicei avea o expresie nerăbdătoare, copilăroasă. Cofetăria Brown’s din Sauchiehall Street avea o scară îngustă care cobora într-o încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ele, iar profunzimea banală a luminii și aerului era mai rafinată și mai sănătoasă în comparație cu sobrietatea lui monotonă și rigidă. Alte picturi erau interesante prin caracterul lor ciudat. Molly Tierney expunea un peisaj exotic în care douăzeci sau treizeci de blonde ca ea își spălau părul într-o cascadă. Pictura lui Macbeth părea ca un Van Gogh fals. Un profesor grăsuliu, cu părul și mustața albe, intră și se plimbă prin fața tablourilor, vorbind pe un ton superior despre țelurile artei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
rînjete care mai de care, a unor priviri strivitoare și capete care hohoteau. Veselia se prăbuși ca un val peste carapacea lui de singurătate și gravitate. Am nasul verde sau ce? rînji el și se așeză lîngă studentul cu mustață blondă pe care îl urîse instictiv cîndva. — Nu, dar arătai ca Cezar care meditează cu capul lui Pompei în mînă. După curs, merseră la cantină împreună. Pe studentul mustăcios îl chema Kenneth McAlpin. — E ciudat să-ți bei cafeaua în locul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o cameră obscură, unde cuplurile se prindeau și se învîrteau în sunetul unui gramofon. Brusc, o femeie în rochie neagră zise tare: — Sfinte Dumnezeule, tu ești Duncan? Nu vrei să dansezi cu mine? Dansară, și el îi privea fascinat părul blond și umerii goi. Ea chiocoti și-i spuse: — Nu-ți mai amintești de mine, dar ar trebui. Eu sînt prima fată cu care ai dansat. Pentru prima și întîiași dată. El îi rînji recunoscător și zise: — Mă bucur mult. — îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
rucsacuri umflate. Doctorul Munro dorește să vă îmbrăcați în acest moment. Zice că în rucsacuri aveți mîncare pentru drum, și că puteți începe să mîncați cînd doriți. Rima puse mîna pe veșmintele femeiești și le mîngîie cu vîrfurile degetelor. Erau blonde și catifelate. Buzele i se curbară într-un zîmbet însuflețit. — O să mă îmbrac în baie, zise ea sărind goală din pat. Alergă spre ușa de la capătul salonului și Lanark examină rucsacurile. în ambele era o haină din piele rulată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un bovindou înalt, de unde se vedea frunzișul coroanei unui castan și, dincolo, o casă veche din piatră. Restul încăperii era ascuns de șevalete cu picturi mari ale încăperii. Picturile păreau mai vii și mai curate decît realitatea, și o tînără blondă, înaltă și frumosă stătea înclinată în ele, uneori nud, alteori îmbrăcată. Fata însăși, mai preocupată și mai neglijentă decît în portrete, stătea lîngă ușă cu un șorț pătat de măcelar. Cu o pensulă mică, adăuga frunze la reprezentarea copacului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fără vlagă. — Haide, afară. Ăsta nu-i hotel. Fu condus spre un birou. Un alt sergent se afla în spatele ghișeului, și o bătrînă în jeanși și haină de blană în fața lui. Avea o față ascuțită și respingătoare; părul rar, vopsit blond, era strîns într-un conci în vîrful capului, și printre bucle i se zărea scalpul. — Salut, Lanark, zise ea. — De ce nu a fost dus în fața magistraților azi dimineață? întrebă ea. — Aglomerația. — Curtea nu mi s-a părut prea aglomerată. Haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă: ― John, să nu crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
comercial... Toate acestea pentru că noi continuăm să gîndim ca animalele și n-am învățat încă să raționăm cu adevărat ca ființe umane. A.K. John Prescott ― agent galactic? asta, se putea admite. Bărbatul întins pe divan, îi privea. Părul său blond părea ciudat de alburiu sub lumina puternică. În ciuda călușului care îi umfla obrajii colțurile gurii schițau un slab surâs: Gosseyn zise cu dezgust: ― E de-a dreptul infect. Tipul ăsta a lăsat să-i fie asasinată nevasta în cadrul unui incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
în antreul unui tânăr avocat, pe strada Puțul cu Plopi, colț cu Astronomului, avea un câine de piatră la scară și un proprietar italian, te rog să recapitulezi : seara îmi bătea în geam când o fată brună, când o fată blondă, ai fi putut jura că mă vizitează o spaniolă și, respectiv, o suedeză, ambele îmi aduceau mere, dar să lăsăm... Apoi m-am mutat pe un coridor, la etajul nouă sau zece, și așa mai departe. Acum însă, nu știu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prietenii mei, îmi făcea semne de departe, părea că vine la o întâlnire dinainte fixată. Prietenul acela, al cărui nume nu l-am știut și cred că n-am să-l știu niciodată, era un băiat destul de înalt, mai mult blond, am impresia că purta totdeauna cămăși albe cu gulerul răsfrânt, oricine ar fi spus că arăta bine. Prima oară îl întâlnisem în Gara de Nord, cu câtăva vreme înainte de plecarea mea în mlaștini, mă aflam în sala de așteptare clasa a doua
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dunăre și mă uscam întins pe buruieni, când a trecut un șlep. Plutea spre mare. Pe punte, o fată spăla niște rufe într-un lighean alb. Mă uitam la ea, o simțeam cum frige, ca soarele, de la distanță, cu toate că era blondă. Când m-a văzut gol, pe mal, și-a scos din lighean mâinile pline de spumă și a început să-mi facă semne. N-am putut să rezist. Mi-am pus palmele la gură și am început să-i strig
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nimeni. Dar, cum dinăuntru se auzea muzică ritmică însoțită de niște țăcănituri metalice, a intrat. Poenaru ocupa o singură cameră, mărișoară, cu un singur divan în ea. Într-un colț al camerei, lângă patefonul pus direct pe podea, o fată blondă bătea step, la disperare. În colțul opus, o altă blondă spăla ceva într-un lighean alb. Poenaru se odihnea pe divan. Când a dat cu ochii de Constantin, s-a ridicat în coate. „Ia te uită !“, a spus. Părea bucuros
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu gratiile în afară și în mine. În spațiul acela imens, orizontal, fără aproape și departe, cu începutul și sfârșitul în același punct, s-a ivit Jeni Pop. Pe ea o cunoscusem cu doi-trei ani în urmă. Era o fată blondă, purta o rochie cenușie neobișnuit de lungă, cu franjuri la mâneci și pe poale. Vorbind, făcea mișcări ciudate, împingeri înainte ale bustului, zvâcniri din umeri, strângeri ale feselor. Mă acostase pe stradă, voia să ne plimbăm la braț, să trecem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă: ― John, să nu crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
comercial... Toate acestea pentru că noi continuăm să gîndim ca animalele și n-am învățat încă să raționăm cu adevărat ca ființe umane. A.K. John Prescott ― agent galactic? asta, se putea admite. Bărbatul întins pe divan, îi privea. Părul său blond părea ciudat de alburiu sub lumina puternică. În ciuda călușului care îi umfla obrajii colțurile gurii schițau un slab surâs: Gosseyn zise cu dezgust: ― E de-a dreptul infect. Tipul ăsta a lăsat să-i fie asasinată nevasta în cadrul unui incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
întorc la Becky. Ce-mi place la ea e că, exact ca mine, știe și franceză, și engleză. Ce nu-mi place e că, exact ca mine, are green eyes. Mi-aș fi dorit ochi căprui, ca Jacques, și păr blond, ca Becky, dar se vede că modelul lipsea din fabrică, acum 21 de ani, așa că mă mulțumesc cu părul negru. Oare de ce din aceiași părinți, ambii cu ochi căprui, un copil iese la fel ca ei, iar altul cu ochi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
spate. Nu-l observasem. — Alta-acum! a exclamat Petre și s-a apropiat de forma din zăpadă. Ce-i cu voi, oameni buni? Am coborât și eu, cu prudență. Mă durea tot corpul. Pe jos era un bărbat cu chip tânăr, blond, cu barbă îngrijită și cu o rană mai jos de umăr. Ochii mi s-au lipit de îmbrăcămintea lui: un costum elegant, ale cărui piese nici nu le-aș fi putut numi exact, care părea nou-nouț, și cizme înalte, negre
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tânărului și a-ncercat să-l ridice în căruță. S-a căznit o vreme și s-a răstit la mine scoțând un fuior alb pe gură, de parcă fuma: — Nu vezi că nu bot? Aide, bune mâna! L am apucat pe blond de umeri, după indicațiile lui Petre. Era greu. Petre m-a privit cu dispreț. L-am pus pe un pled, peste lemne. Petre l-a aranjat puțin, ca pe-o marfă, i-a pus pălăria pe cap, a scotocit în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Ne-a cuprins umbra unui zid. Mi-am amintit de tânărul leșinat și m-am întrebat dacă n-a murit între timp. M-am uitat, mi s-a părut că geme. Avea ceva nespus de copilăros pe figură, iar părul blond, destul de lung, îi acoperea puțin obrazul. O clădire impunătoare, gălbuie, cu un etaj, s-a ivit în fața noastră și desupra intrării, sub stemă, se afla un ceas încastrat care arăta ora două și jumătate. Sub ceas se putea citi bine
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]