6,257 matches
-
doar imaturitatea noastră duhovnicească, ci și o educație religioasă bazată pe relația juridică, de tip feudal, cu Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că, din pricina acestei distorsiuni doctrinare, spațiul ortodox a suferit mult, mai cu seamă în mediile monastice obsedate de numerologia canoanelor penitențiale. Fără să știe, mulți păstori de suflete au adoptat și în Biserica Răsăriteană psihologia calvinistă a vinei și doctrina augustiniană despre păcatul originar (un concept greu de găsit la Părinții greci), contribuind astfel la răstălmăcirea sensului ontologic al pocăinței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe Hristos Cel „după Scripturi” (recunoscut în Patima și Învierea Sa), ci ar trebui să inventeze - precum gnosticii - un Hristos subiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
milenii, creștini cu Scriptura în mână au putut justifica chiar totul. Biserica impune însă exigențe suplimentare față de cunoașterea despuiată a textului biblic. În citirea Scripturii, avem nevoie de tiparele tradiției și de rugăciunea „în Duh și Adevăr”. Urmând lecționarul și canonul patristic, credincioșii ortodocși vor putea renunța să pescuiască citate „anti-baptiste” sau „anti-penticostale” (transformând memoria Scripturii într-un rezervor de ticuri mentale). Urmând calea Părinților duhovnicești, ei vor practica o exegeză teologică ancorată în etosul sfințeniei. Numai insuflarea Duhului ne oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Chiar și îndolierea totală din cântarea Prohodului se face după ritmul transfigurat al unei bune-cuviințe cerești. Corul adunării se reculege în rostirea lamentațiilor care, deși păstrând un pregnant aer folcloric, emană o imaculată frumusețe. De la cântările Deniei mari până la sfârșitul Canonului de Sâmbătă, un fir continuu, abătut din textura Evangheliilor, subîntinde imnografia Bisericii. Ca un freamăt abia recunoscut, lumina Învierii pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe „semănătorii de cuvinte” însetați de adevăr să găsească soluția de avarie în șezătorile mediului virtual și tradiția epistolarului. Mărturisirea publică și polifonia culturalătc "Mărturisirea publică și polifonia culturală" Această resemnare în fața privatizării dezbaterii teologice (căreia îi va urma, după canonul republican francez, inhibarea manifestărilor religioase publice) ajunge să trădeze însăși realitatea unui Crez religios 1. Transformarea criticii teologice într-un simplu comentariu antropologic, suspin domestic sau fragment de jurnal nu reprezintă oare o abdicare de la vocația profetică a creștinismului tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi. Pentru a transpune ecuația teologică a patristicii în termeni actuali, nu ne putem permite să ne îngropăm romantic în editarea marilor clasici doar pentru a întârzia să vorbim despre incomensurabilitatea paradigmelor. Fără discursul propedeutic, simpla retipărire a operelor din canonul culturii universale riscă să se transforme într-un veritabil rit funerar la care ultimii mari savanții slujesc ca arhierei, iar funcționarii marilor biblioteci ca bocitoare. Între timp devenim tot mai incapabili sau poate chiar imuni în fața unor întrebări simple, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
71 Ortodoxia și datoria răscumpărării 74 Urgența integrării 78 Reforma învățământului teologic 80 Principiile teologice ale educației 80 Condiții de viață 81 Maestru și discipol 83 Profesoratul și programa 85 Noutatea 86 Metoda predării 88 Concluzii 91 Cateheza liturgică și canoanele memoriei 93 Prioritatea gestului 93 Mitul neutralității 94 Dilema educației seculare 96 Despărțirea apelor: Biserica și Securitatea 99 Tabloul confuziei 99 Toamna smintelilor 100 Prologul căderii 101 Refuzul fatalității 103 Presiunea externă 104 Riscul ipocriziei 105 Păcatul turnătoriei 106 Mărturisirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
primenească și să radicalizeze dezbaterile noastre cultural-ideologice, fiindcă directorul-fondator al revistei, Ion Bogdan Lefter, precum și echipa lui de redactori și colaboratori aveau în perioada lor de activitate o propunere concretă, formulată adesea explicit, inclusiv cu retorica manifestului: revizuirea drastică a canonului cultural-ideologic românesc, pe baza aderenței la o formă autohtonă de corectitudine politică. Spunând asta, salut totuși o atare formă asumată public de partizanat (ocazional dezmințită de însuși Ion Bogdan Lefter, în mod inexplicabil), deși sunt departe de a-i îmbrățișa
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mesaj public”, un „gest politic” fără precedent, independent de intențiile autorului său, dar poate nu fără consimțământul tacit al regimului comunist. Jurnalul, susține Borbély, a dezlănțuit în România o „bătălie canonică” în sânul înaltei culturi naționale, care a înlocuit supremația canonului literar ca expresie a excelenței culturale prin cea a canonului filozofic, altminteri marginal în comunism atunci când nu era integral substituit prin dogme ideologice pseudofilozofice 12. După părerea mea, schimbarea produsă de publicarea cărții a avut o anvergură mult mai mare
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
autorului său, dar poate nu fără consimțământul tacit al regimului comunist. Jurnalul, susține Borbély, a dezlănțuit în România o „bătălie canonică” în sânul înaltei culturi naționale, care a înlocuit supremația canonului literar ca expresie a excelenței culturale prin cea a canonului filozofic, altminteri marginal în comunism atunci când nu era integral substituit prin dogme ideologice pseudofilozofice 12. După părerea mea, schimbarea produsă de publicarea cărții a avut o anvergură mult mai mare, pentru că a marcat punctul de cotitură decisiv în dezbaterea endemică
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
josnice expresii ale protocronismului, folosite deseori drept ketman pentru a câștiga prestigiu și resurse instituționale, nu convingeau pe nimeni. Întregului discurs îi lipsea un nucleu tare, o teorie articulată a românității care să poată susține atât vulgata națională, cât și canonul culturii înalte. Este, cred, momentul în care opera lui Noica a ajuns să joace un rol central. Teoriile antebelice ale lui Noica despre românitate, o combinație de heideggerianism și autohtonism radical, fuseseră destul de populare, dar nu atinseseră profunzimea și eleganța
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ceva din retorica unui manifest. Cele patru capitole trec în revistă patru problematici clasice ale liberalismului politic anglo-saxon: toleranța liberală, valorile plurale, libertățile rivale, modus vivendi. Ca orice lucrare polemică, și Cele două fețe ale liberalismului propune serioase revizuiri ale canonului, precum și discutabile proiecte de viitor bazate pe „valorificarea moștenirii”, pe „întoarcerea la izvoare”. Astfel, Gray reliefează contradicția internă a tradiției liberale, o tradiție duală și ambiguă articulată în forma a două discursuri filozofice incompatibile: pe de o parte, teoria consensului
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
se legitimează prin revenirea la surse -, încetăm a fi anacronici: societățile (post)moderne sunt complexe, plurale axiologic, ba încă din ce în ce mai mult astfel! Oamenii moderni deja, iar cei postmoderni într-un grad înalt, fiindcă sunt stimulați de multiculturalism, prăbușirea generală a canoanelor și permisivitatea sporită a societăților și statelor (cel puțin în Occident), adoptă deseori (succesiv sau simultan) mai multe stiluri de viață dintre cele aflate parcă la alegere în supermarketul identitar. Prin urmare, este mai inteligent și mai pragmatic, nu doar
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Istoria..., mai polemică, nu i-a tratat în primul rând pe Adam Smith, Jeremy Bentham, John Stuart Mill) este antologia în două volume realizată de același Pierre Manent, Les Libéraux, Hachette, Paris, 1986. Pentru raportul dintre tradiția liberală franceză și canonul anglo-saxon, vezi studiul meu „Umbra lui Tocqueville. Filozofie politică franceză contemporană”, Polis, 2, 1995, pp. 133-148, publicat în volumul Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode, Nemira, București, 1997, 1998, pp. 211-234. 2. Statul hobbesian, așa cum îl cunoaștem din Leviathan, nu este
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în toamna lui 1964 de Partisan Review, să fi fost lesbiană ea însăși și să fi avut revelația reconcilierii culturii populare cu înalta cultură și cercetarea academică grație mentorului ei din acea perioadă (pariziană), Alfred Chester, homosexual excentric. Prezența în canonul culturii înalte americane a altor elemente din cultura populară este asemănătoare: „Abe” e fan de baschet (Chicago Bulls, Michael Jordan), iar implicația directă este că se uită la sportivi, ca și la militari, cu jind homosexual. Implicațiile oblice sunt însă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și programatic) impact ideologic. Ca toate noile curente, postmodernismul a parcurs la început o promițătoare etapă revoluționară și creativă, după care a intrat în faza „clarificărilor doctrinare” și „epurărilor”, devenind tot mai dogmatic și intolerant, ridicându-se vehement împotriva tuturor canoanelor, dar promovându-și-l agresiv pe al său. E vorba de un „anticanon” (adică tot un canon, așa cum „antimateria” e tot materie) care își ascunde ipocrit propria canonicitate, legitimându-și noua redefinire a normelor (absolut normală, practic inevitabilă și în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și creativă, după care a intrat în faza „clarificărilor doctrinare” și „epurărilor”, devenind tot mai dogmatic și intolerant, ridicându-se vehement împotriva tuturor canoanelor, dar promovându-și-l agresiv pe al său. E vorba de un „anticanon” (adică tot un canon, așa cum „antimateria” e tot materie) care își ascunde ipocrit propria canonicitate, legitimându-și noua redefinire a normelor (absolut normală, practic inevitabilă și în principiu bine-venită) printr-o pledoarie pro domo, întemeiată pe o autoatribuită superioritate etico-morală. Această imaginară superioritate provine
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ajută să ne orientăm în inepuizabila și proteica lume a ideilor, a naturii umane, a societății (care, așa cum sugera Georg Simmel prin termenul său celebru, Vergesellschaftung, este mereu în prefacere). Revenind la analiza generală: câtă vreme sunt încă legați de canoanele trecute, fie și numai pentru a le face fărâme prin tot mai alexandrine jocuri deconstructiviste, postmoderniștii împlinesc o funcție vitală în marele proces de regândire permanentă a fundamentelor culturii și societății; când postmodernismul devine exclusiv autoreferențial și conformist - „disciplinându-i
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pentru generațiile care nu au cunoscut direct experiențele trecute. La scara continentului, o amnistie fără iertare - din moment ce dimensiunea creștină nu este o componentă acceptată a sferei publice - și o reconciliere fără justiție retrospectivă - cel puțin prin memorializare, prin integrarea în canonul mnemonic emergent - pentru toate victimele par să fie soluția preferată 9. Nu e locul să insist asupra întregii problematici, prin urmare trec repede la unul dintre acele fragmente de istorie europeană care nu se regăsesc foarte ușor în memoria continentală
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
viziunile statului postindustrial și postideologic global. Mai rare sunt interpretările critice ale autorilor de stânga discutați de Lilla: Walter Benjamin, Michel Foucault și Jacques Derrida. Acestea sunt capitolele de cel mai mare interes ale cărții, în opinia mea. Intrați în canonul stângii academice, adevărați „idoli ai tribului”, cei trei - dincolo de marile lor diferențe - au fost mai curând subiectul unui cult extrem de ardent. Astfel, puțini discută sincer deriva lui Walter Benjamin - o derivă tragică, pe fundalul ridicării nazismului, sfârșită prin sinucidere (pe când
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Ignat - Cu privire la opera lui Mihai Eminescu. Petru Dumitriu - Vom lupta pentru ca nicăieri și niciodată să nu mai fie posibilă drama lui Eminescu. Lucia Demetrius - Un mare Îndrăgostit de viață și dreptate. Maria Banuș - Eminescu al nostru. Substanțial micșorată, ajustată după canonul ideologic, opera lui Eminescu - devenită și ea «armă de luptă» - bate recordurile editoriale, dovedind, scrie Horia Bratu 7 că numai clasa muncitoare poate și are interesul să prețuiască la justa lor valoare creațiile trecutului; dar și amploarea aniversării centenarului lui
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de prin funduri palide de Sciții/până-n fruntea lanelor de vară? Iar acum: puzderiile astea/de lumini, de oameni pretutindeni! Deodată tinere deprinderi -/vremea: ca poenile-n Armindeni. (Ă) Progresul cine-o să ni-l fure?/ E ora-n care cad canoane. Ca-ntr-un sfârșit de aspre toamne,/ frunzișul pică prin pădureă (Ă) Geamiile se-ndoaie peste roade/de calcar și de piatră cu abubă, ne-nfașă delta-n valuri ca o șubă/rămasă-n seară plină de noroade. Ce doldora
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
tiraje mamut, diareea de spectacole, larma muzicală permanentă. Formele În sine și Înmulțirea lor nu erau deloc rele; deprimant este conținutul cu care erau umplute, pe care trebuiau să-l asimileze, să-l răspândească și, pe această bază, În același canon, să devină ele Însele creative, educative, producătoare de modele. Pentru literatură, de pildă, o asemenea cale și formă de popularizare, educare și stimulare a creativității maselor, era cercul și cenaclul literar: la orașe, pe lângă reviste, ziare, instituții de cultură, școli
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
apariția lui, prin ideile Înaintate pe care le propagă, prin Îndrumările prețioase pe care le dă cenaclurilor”. Iată-ne și la sfârșitul celui de-al șaptelea an (și-un trimestru) de nouă viață literară, de literatură nouă, implementată solid În canoanele realismului-socialist. Frământările și problemele literare au fost multe, cu ecoul În presă pe care l-am menționat În paginile anterioare; dar căile de răspândire ale acestui ecou au fost, În acest an, mult mai puține, căci câteva megafoane care amplificau
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
direcții: elaborarea și conștientizarea bazei teoretice a RS, a complexului programatic și principial al noului curent sau metodă de creație; analiza constantă a fenomenului literar concret, călăuzirea fermă a acestuia spre tematica și finalitatea partinică, demascarea promptă a abaterilor de la canon și a influenței literaturii „decadente”, În scopul apărării purității r-s, precum și revizuirea moștenirii literare românești și universale prin prisma ideologiei de partid. Cele trei direcții aveau la bază experiența sovietică În domeniu. Cea mai mare parte (și cea mai
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]