3,836 matches
-
Ce-ai legănat / Aduce pe leu legat, / Viuleț, nevătămat. / El în casă că intra, / Frumos capu-i netezea / Și pe masă mi-l punea, / Mare nuntă că făcea, / Cu M. cea frumoasă."144 Un alt mesager al soarelui, prezent în colindele românești, este vulturul. Pasăre solară, în majoritatea mitologiilor, încarnare a voinței divine, identificat cu Hristos, vulturul reprezintă transfigurarea și regenerarea: "Luaseră, / Se duseră. / Vânători d-ai lui Pilat, / Și vânară / Cât vânară / Și vânar-un vultur sur / Cu penele d-aur
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
grăi: / Nu grăbiți pe moartea mea, / Că nu-s eu ce gândiți voi, / Că nu-s hoară zburătoare, / Ci sunt Ioan, / Sântu Ioan, / Nănașul lui Dumnezeu, / Umblă ziua botezând / Și-ncă noaptea cununând."145 Motivul solar cel mai utilizat în colinde, ilustrat de o viețuitoare pământească, supusă "vânării", este Cerbul, considerat un simbol al fecundității, al ritmurilor creșterii, al renașterilor. Mediator între cer și pământ, simbol al soarelui ce răsare și urcă spre zenit, cerbul este o imagine arhaică a reînnoirii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că și eu sunt om ca tine, / Da-s de maica blestematu / Să fiu fiară de pădure / Nouă ani și nouă luniu / Și vreo două săptămâniu. / Eu aii i-a împlinitu, / Jos la țar-am scoborâtu."147 Motivul cerbului în colinde apare din Balcani până la Marea Baltică. De exemplu, la bulgari, vânătoarea cerbului reprezintă o inițiere în social; o dată vânat, cerbul este împărțit la toate fetele, numai la fata cea sortită vânătorului nu ajunge, ea primind un alt dar, cel al cununii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-i doar de un an, / Ci de trei ani crescut, / A supt lapte de la mânză, / De la mânză cârlănioară, / De la mânză noatenioară..."148 Animalul-totem, ca reprezentare solară, vânat sau ucis, pentru a face loc unei noi lumi, este înlocuit, în unele colinde, de o ființă mitologică stranie, denumită "Sivo-Ilo" / Vasileo-Ilo, judecată de patronii spirituali ai celor 12 zile a-temporale, bătrânul Crăciun și Sfântul Ioan: "Sus în dalbe mănăstiri / Șede bunul Dumnezeu, / Șede bătrânul Crăciun, / Șede Ion-Sânt-Ion, / Șed toți sfinții de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
salbe și mărgele, cu bani, cu basmale de mătase sau de lână, cu flori artificiale, cu beteală și cu o oglindă. Cu această ofrandă, numită Vasilca, mergeau din casă în casă pentru a ura spor și belșug în toate, rostind colindul Vasilcei sau Sivei: "Ce-mi e-n cer și pe pământ? / Sus mi-e luna, soarele; / Jos mi-e dalbă mânăstire, / Iar în dalbe mânăstiri / Jețuri de aur scrise, / Iar într-însele / Șade bunul Dumnezeu, / Mai de rând cu Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că se scula / Și din gură-așa zicea: / Sculați-vă slugile, / Să măture curțile, / Cu poalele supniței, / Cu vârfu cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"199 Motivul "copilului ales", prezent în scenariul ritualic din cadrul colindelor în care se înfățișează devenirea, transfigurarea exteriorizând zbuciumul interior al ființei umane aflată în așteptarea unei noi lumi, reclădite din perspectiva sacrului, este însoțit de motivele astrale care dezvăluie însemnele cosmice: "Doamnele, / În prundul mării, / Doamnele, / Născut-au, crescut-au
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cântând: "Bună dimineața, apă rece, / V-am adus puțin grâu, / Pentru pasărea care roagă pe Dumnezeu, / Care roagă pe Dumnezeu să rodească grâul, / Să fie spicul ca brâul preotului / Și snopul ca preotul."319 În preajma solstițiului de iarnă, pasărea-suflet din colinde este reprezentată ca simbol al comuniunii dintre pământesc și ceresc: "Voi, sfinților, stați aici, / Eu mă duc cu îngerii / Pe cărarea-ntr-aurită. Unde raiul îi gâcit, / Este-un pom în drum înflorit / Tăt cu mere și cu pere, / Da nu-s
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
înflorit / Tăt cu mere și cu pere, / Da nu-s mere și cu pere, / Da nu-s mere, nici nu-s pere, / Ci-s mai multe suflețele."320 O altă reminiscență a noului an agrar, este prezența "rândunicii" în unele colinde românești. Simbol al veșnicei reîntoarceri și al învierii, în mitologia universală, rândunica este considerată o metamorfoză a zeului apelor, al cuvântului, dar și al vegetației: "Acolo jos pe râturele, / Florile dalbe, / Trece-un cârd de rândunele, / Maica Sfântă după ele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
chiar de pârlești, / Tot a timp frumos îmi miroși, / Chiar de-mi ningi, ori ești cu toane, / Tot primăvara mi-aduci! Eu am trecut marea-n zbor, / Pământul nu l-am uitat..."323 La ucraineni, motivul rândunicii se păstrează în colindele rostite în cadrul sărbătorilor de iarnă, rândunica prevestind rodnicia anului ce va urma: "A venit în zbor o rândunică / Și s-a așezat pe pervaz, / A început să ciripească / Și să-i grăiască gazdei: / Ieși, ieși afară, gospodare, / Și te du
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să-i grăiască gazdei: / Ieși, ieși afară, gospodare, / Și te du până la vite / Că ți-au fătat două vaci, / Doi tăurași ți-au fătat, / Frumușei și buni și harnici, / Și ai să iei pe ei groși buni..."324 În unele colinde ucrainene apare și o altă pasăre prevestitoare, cucul: "Deschideți, boierule, locuința, / Că ți-a venit, boierule, un cuc / Și s-a așezat sus, pe pervazul ferestrei, / A zis cucu, boierule, și a ciripit: / Gospodare, ieși din casă, / Ieși din casă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fătat, / Cu coame aurii, cu steluțe-n frunte, / Sirepi cu zvelte crupe! / Iar albinele toate ți-au roit, / Câte trei roiuri la fiecare stup, / Pe fiecare ramă câte patru faguri, / Vor da miere, bliduri pline..."325 La polonezi (poloni), în colinde, motivul păsării (cucul) este însoțit de alte două motive, prezente în mitologia universală, motivul aurarului și motivul paharului de aur, care ilustrează o nouă geneză a umanului, într-un spațiu temporal sacru: În livada de vișini Aleluia! / A cântat cucul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se îngroașă foarte tare în trup, i se mărește capul, făcându-i-se sub grumaz o gușă mare, îi cresc aripi și, după mărimea pietrii ce-au înghițit-o, încă unul, doauă, sau mai multe capete..."361 Șarpele balaur din colindele românești este un simbol al creației repetate, realizând legătura continuă dintre elementul acvatic primordial și Arborele cosmic: "Colea jos, Doamne mai jos; Florile dalbe lemn de măr! / În prundurile mării dalbe, / Născutu-mi-ai, crescutu-mi-au, / Măr înalt și minunat; / Face
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mărului, / Împuiatu-s-a șoimul vânăt; / Dară Dulful mării-ei, / Când sare din mare-afară, / Vidra-ncepe de-a lătrară, / Șarpe verde-a șuierară, / Șoimul vânăt de-a țipară."362 Șarpele fertilizator și apotropaic, ca substitut al Arborelui cosmic, este reprezentat în colinde, prin intermediul usturoiului crescut din capul îngropat al șarpelui, făcând legătura dintre forțele teluricului și energiile acvatice. În poezia populară, șarpele este prezent ca dușman, ca pericol care pune în dezechilibru ordinea lucrurilor: "În jos înspre răsărit / Este-un măr mândru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Crăciunului cu “O brad frumos “ de Radu Gyr: “Omătul spulberat de vânt Se cerne prin zăbrele, Si-mi pare temnița mormânt Al tinereții mele“ Acum poate aceste lucruri par adevărate banalități dar atunci când nici oamenii liberi nu îndrăzneau să cânte colinde în spațiul public ci doar în casele lor, această atitudine a deținuților era o adevărată ofensă adusă regimului ateu. Sfântul Sinod a instituit rugăciuni speciale pentru toți care au suferit în temnițele și lagărele comuniste. In cinstea lor biserica a
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mai uluitoare din viața mea. L-am văzut și auzit pe Victor Rebenciuc la televizor spunând “Crezul”. Nu mai crezusem că voi trăi să aud la televizor această minunată rugăciune pe care o murmuram în copilărie la biserică. Au urmat colindele din Ajunul Crăciunului, colinde pe care unii dintre noi le cântam în fiecare an dar nu speram să le auzim la televizor. Timp de ani întregi emisiunea de la televizor ținuse doar câteva ore și acelea erau închinate cu precădere conducătorului
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mea. L-am văzut și auzit pe Victor Rebenciuc la televizor spunând “Crezul”. Nu mai crezusem că voi trăi să aud la televizor această minunată rugăciune pe care o murmuram în copilărie la biserică. Au urmat colindele din Ajunul Crăciunului, colinde pe care unii dintre noi le cântam în fiecare an dar nu speram să le auzim la televizor. Timp de ani întregi emisiunea de la televizor ținuse doar câteva ore și acelea erau închinate cu precădere conducătorului iubit și iubitei lui
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
cântam în fiecare an dar nu speram să le auzim la televizor. Timp de ani întregi emisiunea de la televizor ținuse doar câteva ore și acelea erau închinate cu precădere conducătorului iubit și iubitei lui soții; iar acum, ascultam la televizor colinde religioase. Era chiar peste puterile mele de a gândi așa ceva cu câteva zile mai înainte. In același timp așteptam cu sufletul la gură veștile privindu-l pe Ceaușescu. El fugise cu helicopterul în ziua de 22 decembrie de pe Comitetul central
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
și Ion Brad cred că au fost hărăziți de ursitoare să rămână nemuritori, în timp ce pe A. E. Baconsky l-au ursit stelele sa fie poetul rătăcitor al cetății. Isus, Fecioara Maria, arhangheli, îngeri, Învierea, Nașterea, Judecata de apoi, spirite malefice, colinde apar și în lirica unor poeți de factură modernă. În consecință, nu se poate face o delimitare precisă în gruparea poeților, pentru că motivele circulă. Dumitru Trancă, Marin Tarangul, Romulus Guga nu sunt poeți ai pământului și ai evocării satului, și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Și numai târziu, altădată,/ umbrele luară aminte/ că la masa întinsă-n ogradă/ sunt mai puțini ca-nainte". Un întreg univers rustic umple spațiile poeziei: strugurii roșii, spicul de grâu, porumbul, iezii, șopârlele, vicleimul, colinde în spiritul tradiționaliștilor: "Primiți cu colindul, cinstiți gospodari?/ Primiți Vicleimul?/ Prin veche viforniță, mai bați în zadar/ în poartă cu frigul." Pe poet îl strigă pământul Maramureșului, pentru că zac în el osemintele strămoșilor. Sentimentul dezrădăcinării este atât de puternic, încât îi hărțuiește existența: "E strigătul pământului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare în care cina zeilor este anunțată de imensul clopot imperial. Fantezia lui M. Robescu crește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l vezi pe Domnul/ Care-mi tulbură somnul și mă lasă/ Cu iubita moartă pe masă/ La miezul nopții/ La stâlpul porții/ La colțul casei/ În vis/ Cu ochiul deschis". Elemente de colind, de joc de copii se cuprind în invocarea îngerului: "Tare ca fierul/ Iute ca oțelul/ Bună ca somnul/ Blândă ca Domnul/ Care trupul de moartă îl vede/ Și nu-l crede." Așa cum remarcă Al. Piru, tot decorul din celelalte volume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sabie, răscoalelor țărănești li se dau dimensiuni mitice: "Domnule, Iancule mare/ aud bătăi de tipare/ pe lemnul de spânzurătoare/ cum să-nțeleg vuietul oarecare de unelte lucrătoare/ că doar morții nu mai fac ciubare". Pe alocuri poetul inserează formule de colind popular: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Trei crai de la răsărit/ Spre stea au călătorit/ Cloșca vine cu aurul/ Crișan poate s-aducă arme,/ Horea stă de vorbă cu balaurul/ și poate să-l adoarmă". Păcatul nașterii a cerut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
apocaliptic, ideea de sacrificiu în artă sau de sacrificiu pentru iertarea greșelilor: Capul i l-au înțepenit în coroana de fier înroșit." Lumea este nepregătită să-l primească pe apostolul român care vine să mântuiască poporul de la Dunăre. Într-un colind, apar fecioara Maria, fuga cu pruncul, nașterea lui Isus, totul desfășurat iconografic sau în desene murale. Poetul este când comentatorul subtil și ironic, creatorul detașat de credință și datină, când țăranul care și-a făcut un cult pentru icoana sfântă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noastră contemporană). 4 Adrian Maniu, "Lângă pământ"; Nichifor Crainic, "Șesuri natale" etc. 5 Motivul astrelor apare frecvent în perioada interbelică, bunăoară la Adrian Maniu, Lucian Blaga, Nicolae Crevedia, V. Voiculescu, Tudor Arghezi. 6 În "Poeziile populare ale românilor", Ion din "Colind lui Ion" "pare un soare răsărit", iar sora din "Surorile" este "ruptă din soare": "am avut o surioară/ iubitoare, cântătoare/ născută din foc de soare." ("Poezii populare ale românilor", editura Minerva, 1971, pag. 212). Motivul incestului, în legenda "Soarele și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dă pe cel spart celui ce l-a spart, face buboaie. Cînd ai bube la încheietura gurii, să dai cu lingura și cu coada pisi cii pe acolo, că-ți trece. Să nu lăsați copiii după Crăciun să mai zică colindul, căci fac buboaie. Se crede că este de trebuință a împrăștia urma ce a lăsat vreo ulcică în spuza* sobii, căci la din contra, s-ar putea căpăta buboaie pe șezut. Apa în care s-a scăldat copilul nou-născut nu
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]