3,588 matches
-
la distanță”. Porecla dată de Einstein a fost "quantic entanglement", încurcătură cuantică. Două particule, aflate la distanță una de alta, pot să aibă o legătură între ele, așa fel încât măsurarea stării cuantice a uneia dintre ele schimbă instantaneu starea cuantică a celeilalte particule entanglate cu ea. Pe atunci se părea că astfel de corelații non-locale ar putea viola postulatul limitării vitezei luminii (transmiterii de semnale) din Teoria relativității restrânse. Au existat încercări de a explica corelațiile non-locale dintre particule folosind
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
corelațiile non-locale dintre particule folosind Teoria variabilelor ascunse, unde corelațiile sunt descrise de variabile necunoscute (ascunse). Însă în 1964 John Stewart Bell a demonstrat că nici astfel nu se poate construi o teorie locală bună, iar entanglementul, prezis de mecanica cuantică, se poate deosebi experimental de teoriile cu parametri locali ascunși. Rezultatele experimentelor ce au urmat au dovedit natura non-locală a mecanicii cuantice, cu toate că în experimente au fost și mici inexactități. Corelarea non-locală duce la o interacțiune interesantă cu Teoria relativității
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
a demonstrat că nici astfel nu se poate construi o teorie locală bună, iar entanglementul, prezis de mecanica cuantică, se poate deosebi experimental de teoriile cu parametri locali ascunși. Rezultatele experimentelor ce au urmat au dovedit natura non-locală a mecanicii cuantice, cu toate că în experimente au fost și mici inexactități. Corelarea non-locală duce la o interacțiune interesantă cu Teoria relativității restrânse, care afirmă că informația nu se poate transmite dintr-un loc în altul mai repede decât cu viteza luminii. Deși există
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
în experimente au fost și mici inexactități. Corelarea non-locală duce la o interacțiune interesantă cu Teoria relativității restrânse, care afirmă că informația nu se poate transmite dintr-un loc în altul mai repede decât cu viteza luminii. Deși există sisteme cuantice entanglate care se află la mare distanță unul de altul, transmiterea instantanee a informației nu este posibilă, de acea entanglementul cuantic nu violează cauzalitatea. Este un fenomen descris de teorema non-comunicației. Alte experimente vor verifica dacă entanglementul rezultă din retrocauzalitate
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
informația nu se poate transmite dintr-un loc în altul mai repede decât cu viteza luminii. Deși există sisteme cuantice entanglate care se află la mare distanță unul de altul, transmiterea instantanee a informației nu este posibilă, de acea entanglementul cuantic nu violează cauzalitatea. Este un fenomen descris de teorema non-comunicației. Alte experimente vor verifica dacă entanglementul rezultă din retrocauzalitate. Discuția următoare construiește fundamentul teoretic folosit în articolele despre formularea matematică a mecanicii cuantice. Fie două sisteme ce nu interacționează formula 1
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
informației nu este posibilă, de acea entanglementul cuantic nu violează cauzalitatea. Este un fenomen descris de teorema non-comunicației. Alte experimente vor verifica dacă entanglementul rezultă din retrocauzalitate. Discuția următoare construiește fundamentul teoretic folosit în articolele despre formularea matematică a mecanicii cuantice. Fie două sisteme ce nu interacționează formula 1 și formula 2, în respectivul spațiu Hilbert formula 3 și formula 4. Spațiul Hilbert din sistemul compus este un produs tensorial: Dacă primul sistem este în starea formula 6 și al doilea în starea formula 7, starea sistemului
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
Alice prin măsurători locale în sistemul A. Aceasta rămâne neschimbat chiar dacă sistemele A și B sunt spațial separate. Este fundamentul paradoxului EPR. Aici cauzalitatea se păstreză, pentru alte argumente vezi no communication theorem. Entanglementul are multe aplicații în Teoria informației cuantice. Entanglementul poate fi privit ca o sursă pentru comunicații cuantice, codarea superdensă și teleportarea cuantică. Teoria care se ocupă de aceste aplicații se numește „teoria entanglementului”. Alte aplicații ale entanglementului sunt:
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
chiar dacă sistemele A și B sunt spațial separate. Este fundamentul paradoxului EPR. Aici cauzalitatea se păstreză, pentru alte argumente vezi no communication theorem. Entanglementul are multe aplicații în Teoria informației cuantice. Entanglementul poate fi privit ca o sursă pentru comunicații cuantice, codarea superdensă și teleportarea cuantică. Teoria care se ocupă de aceste aplicații se numește „teoria entanglementului”. Alte aplicații ale entanglementului sunt:
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
sunt spațial separate. Este fundamentul paradoxului EPR. Aici cauzalitatea se păstreză, pentru alte argumente vezi no communication theorem. Entanglementul are multe aplicații în Teoria informației cuantice. Entanglementul poate fi privit ca o sursă pentru comunicații cuantice, codarea superdensă și teleportarea cuantică. Teoria care se ocupă de aceste aplicații se numește „teoria entanglementului”. Alte aplicații ale entanglementului sunt:
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
operator eliptic, care are multe aplicații. În fizică, este folosit în modelarea propagării undelor și propagării căldurii, stând la baza ecuației Helmholtz. Este esențial în electrostatică și mecanica fluidelor, prin prezența sa în ecuația Laplace și ecuația Poisson. În mecanica cuantică, el reprezintă termenul energie cinetică din ecuația Schrödinger. În matematică, funcțiile al căror laplacian este nul se numesc funcții armonice. Operatorul Laplace este un operator diferențial de ordinul al doilea în spațiul euclidian "n"-dimensional, definit ca divergența gradientului. Astfel
Laplacian () [Corola-website/Science/311552_a_312881]
-
este primul model de natură cuantică al atomului și a fost introdus în anul 1913 de către fizicianul danez Niels Bohr. Acest model preia modelul planetar al lui Ernest Rutherford și îi aplică teoria cuantelor. Deși ipotezele introduse de către Bohr sunt de natură cuantică, calculele efective ale
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
model de natură cuantică al atomului și a fost introdus în anul 1913 de către fizicianul danez Niels Bohr. Acest model preia modelul planetar al lui Ernest Rutherford și îi aplică teoria cuantelor. Deși ipotezele introduse de către Bohr sunt de natură cuantică, calculele efective ale mărimilor specifice atomului sunt pur clasice, modelul fiind, de fapt, semi-cuantic. Modelul lui Bohr este aplicabil ionilor hidrogenoizi (He, Li, Be, etc, adică ionii care au un singur electron în câmpul de sarcină efectivă a nucleului). Modelul
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
poate deduce condiția pentru cuantificarea razelor orbitelor electronilor. Pentru atomul de hidrogen (Z=1) se obține: unde mărimile reprezintă: Relația exprimă faptul că un electron se poate deplasa doar pe anumite orbite în cadrul atomului, rază acestora crescând cu pătratul numărului cuantic principal formulă 22. În modelul planetar, nucleul este considerat fix, iar energia totală a atomului este dată de suma energiilor cinetice și potențiale ale electronului aflat în mișcare circulară. Introducând cuantificarea razei calculată de Bohr în expresia energiei, se obține pentru
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
gândirea rațională, Davidson a argumentat contra lui Aristotel, că după cum sufletul nu poate exista fără corp, Dumnezeu nu poate exista aparte de lume. Noțiunile idealiste au câștigat o influență puternică printre fizicienii de la începutul secolului 20, confruntați cu paradoxurile fizicii cuantice și a teoriei relativității. În prefața celei de-a doua ediții (din 1900) a cărții "Gramatica științei", Karl Pearson scrie, „Sunt multe semne că un idealism sonor înlocuiește, ca bază pentru filozofia naturală, materialismul brut al fizicienilor mai în vârstă
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
este un fapt natural și că cosmosul își are baza în minte și inteligență și este străbătut de acestea. Bernard d'Espagnat, fizician teoretic francez, cunoscut pentru lucrarea sa despre natura realității, a scris un articol intitulat " Teoria și realitatea cuantică" potrivit căruia: „Doctrina care susține că lumea este confecționată din obiecte a căror existență este independentă de conștiința umană se dovedește a fi în conflict cu mecanica cuantică și cu factorii fixați de experimet.” Într-un articol din the Guardian
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
sa despre natura realității, a scris un articol intitulat " Teoria și realitatea cuantică" potrivit căruia: „Doctrina care susține că lumea este confecționată din obiecte a căror existență este independentă de conștiința umană se dovedește a fi în conflict cu mecanica cuantică și cu factorii fixați de experimet.” Într-un articol din the Guardian intitulat " Ciudățenia cuantică: Ceea ce numim 'realitate' este doar o stare a minții" d'Espagnat scrie că: „Ceea ce ne spune mecanaca cuantică, cred eu, este cel puțin surprinzător a
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
Doctrina care susține că lumea este confecționată din obiecte a căror existență este independentă de conștiința umană se dovedește a fi în conflict cu mecanica cuantică și cu factorii fixați de experimet.” Într-un articol din the Guardian intitulat " Ciudățenia cuantică: Ceea ce numim 'realitate' este doar o stare a minții" d'Espagnat scrie că: „Ceea ce ne spune mecanaca cuantică, cred eu, este cel puțin surprinzător a spune. Ea ne spune că componentele de bază ale obiectelor - particulele, electronii, cvarcii etc. - nu
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
dovedește a fi în conflict cu mecanica cuantică și cu factorii fixați de experimet.” Într-un articol din the Guardian intitulat " Ciudățenia cuantică: Ceea ce numim 'realitate' este doar o stare a minții" d'Espagnat scrie că: „Ceea ce ne spune mecanaca cuantică, cred eu, este cel puțin surprinzător a spune. Ea ne spune că componentele de bază ale obiectelor - particulele, electronii, cvarcii etc. - nu pot fi gândite ca „autoexistente”.” Mai departe scrie că cercetarea sa în fizică cuantică l-a condus la
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
Ceea ce ne spune mecanaca cuantică, cred eu, este cel puțin surprinzător a spune. Ea ne spune că componentele de bază ale obiectelor - particulele, electronii, cvarcii etc. - nu pot fi gândite ca „autoexistente”.” Mai departe scrie că cercetarea sa în fizică cuantică l-a condus la concluzia că există o realitate fundamentală, care nu este zidită în spațiu și timp.
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
se suprapuneau cât mai puțin. În final, au fost alese patru filtre de bandă largă, centrate la lungimile de undă de 300 nm (aproape de ultraviolet), 450 nm (lumină albastră), 606 nm (lumină roșie) și 814 nm (aproape de infraroșu). Deoarece eficiența cuantică a detectoarelor lui Hubble este destul de scăzută la 300 nm, zgomotul observațiilor la această lungime de undă este datorat în primul rând zgomotului CCD și nu fundalului cerului; deci, aceste observații puteau fi efectuate în momente când zgomotul mare de
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
învățământul superior. În 1981-1982 este lector la Institutul Pedagogic din Tiraspol; în 1982-1988 - conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar din 1988 și până în prezent - profesor universitar (conferențiar până în 1997) la Universitatea de Stat din Moldova. Ține cursuri la Mecanica cuantică; Fizica statistică; Fizica stării solide; Fizica supraconductorilor; Fizica sistemelor electronice de dimensiune redusă; Fizica Materialelor; Fizica Nanomaterialelor și Nanotehnologiilor, la care a publicat 4 manuale. A pregătit 10 doctori și doctori habilitați în științe fizico-matematice. Activitatea didactică a fost încununată
Valeriu Canțer () [Corola-website/Science/311109_a_312438]
-
de Stat din Moldova [1]. Valeriu Canțer a dezvoltat direcția științifică „Fizica proceselor electronice în materiale și nanostructuri cu anizotropie a caracteristicilor cvasiparticulelor”. Cercetările legate de dezvoltarea teoriei structurii și proprietăților electronice ale compușilor semiconductori și supraconductori, precum și ale structurilor cuantice, investigarea efectelor electronice de ordonare și coexistența mai multor faze, elaborarea tehnologiilor și principiilor fizice noi în proiectarea microdispozitivelor electronice s-au materializat într-o serie de rezultate valoroase. Dintre ele pot fi menționate următoarele: în baza conceptului de ierarhizare
Valeriu Canțer () [Corola-website/Science/311109_a_312438]
-
semiconductori de simetrie diferită și efectul de inversie dublă; a fost generalizată metoda variațională de studiu a fenomenelor de transport în cristalele anizotrope; au fost prezise și studiate stări electronice topologice și efecte noi termoelectrice și spintronice în structurile semiconductoare cuantice; au fost evidențiate mecanisme noi de formare a stărilor de interfață în nanostructuri semiconductoare și supraconductoare; a fost propus un model nou al stărilor de impurități în heterojoncțiuni și gropi cuantice; a fost identificat efectul de amplificare a cuantificării dimensionale
Valeriu Canțer () [Corola-website/Science/311109_a_312438]
-
și efecte noi termoelectrice și spintronice în structurile semiconductoare cuantice; au fost evidențiate mecanisme noi de formare a stărilor de interfață în nanostructuri semiconductoare și supraconductoare; a fost propus un model nou al stărilor de impurități în heterojoncțiuni și gropi cuantice; a fost identificat efectul de amplificare a cuantificării dimensionale prin anizotropie; a fost propusă o metodă nouă de caracterizare a fenomenelor de transport. În prezent, dezvoltă cercetările în domeniul fizicii nanomaterialelor și nanostructurilor [5]. A contribuit efectiv la dezvoltarea de
Valeriu Canțer () [Corola-website/Science/311109_a_312438]
-
și de cercetare ale institutului. În 1966, acesta a devenit profesor la Institutul M.I.T. și mai târziu în același an, a demisionat din poziția de rector pentru a se întoarce la cercetări mai importante, în mod particular în domeniul electronicii cuantice și astronomiei. A fost numit profesor universitar la Universitatea din California în 1967. În această poziție, doctorul Townes a luat parte la predare, cercetare și alte activități în mai multe campusuri ale universității cu toate că acesta se afla în campusul Berkeley
Charles Hard Townes () [Corola-website/Science/311164_a_312493]