5,205 matches
-
am pierdut prezența de spirit nici nu mă gândisem să comentez comunicarea secretarei care, oricum, nu avea un cuvânt de spus în probleme de natură academică. Atunci am părăsit-o fără să-i adresez o vorbă și am ieșit pe culoar copleșit de gravitatea situației în care mă aflam din nou. Acolo am dat de un grup de colegi agitați de bucuria revederii cărora le-am spus: "Istoria mea personală se repetă autoritățile au hotărât din nou că sunt o persona
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
domnea bezna. Tovarășul meu de drum mă privea pe mine, eu îl priveam pe el și chipurile noastre afișau nedumerire și de îngrijorare. Oare încotro ne conducea șoferul care tăcea chitic? Dar după vreo zece minute de călătorie pe un culoar unde numai lumina farurilor noastre sfâșia împărăția neagră a nopții boreale, am început dintr-odată să ne întoarcem la civilizație. Întâi câteva lumini palide, apoi lumină după lumină, trotuare care se succedau continuu conducând către o piațetă circulară și, ajungând
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
domnule primar. De asta a venit, se repede funcționara. Vrei, domnule doctor, la azil? Zi că vrei, țipă funcționara. Da, vreau, spune doctorul. Să intre următorul, țipă polițistul la ușă. Spre capătul firului Acum mulți ani, pe cînd colindam pe culoarele Universității "Alexandru I. Cuza", habar n-aveam de cum ne vom trăi anii mulți de muncă, ani care ne vor asigura o pensie. Cei care vor apuca, firește, această pensie. Pentru că mulți colegi au părăsit scena asta aglomerată, fără a ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ne avertiza, fără a-și mai lua rămas bun. Pe atunci însă, habar n-aveam că acei care au umplut "Eternitatea" pînă la refuz au fost exact ca și noi. Puțin defazaj în timp, nu și în spațiu. Deci, pe culoarele bătrînei universități ne trăiam pauzele dintre ore și dintre cursuri. Unii scoteau cîte o țigară și fumau cu pasiune, alții cerșeau cîte o țigară: Dă-mi și mie o țigară... Să mor, mai am doar trei... și nici un chior. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aceea de veșnicie. Ochii ei sclipesc a sălbăticiune și fiori reci îl trec pe John prin șira spinării. Un gînd îl străbate, mai întîi ca o glumă. Doar n-or fi mai mulți! Se uită înapoi. Drumul tăiase un îngust culoar prin desimea codrului și la capătul acestuia era cerul, lăptos argintiu pînă în apropierea lunii, înconjurată de imensa sa coroană de aur. Ei, cu lupul m-am mai întîlnit eu, își face curaj John. Privește atent încercînd să pătrundă desimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pungă de sînge și umple seringa. Gata, fata îmi zîmbește fermecător și eu rînjesc a mulțumire. Doctorul mă invită la o cafea și eu refuz politicos. Vă conduce Letiția, mă copleșește medicul cu politețe. Sigur, zîmbește micuța satrapă. Merg pe culoarul întunecat, dar n-o strîng de gît. Gurița aceea frumoasă mă apostrofează brutal: Ați picat-o la matematică la bac pe sora mea! Îmi pare rău, dar n-am fost anul acesta la bac. Dar ea mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
jenat și regret că am acceptat această haltă, la rugămintea primarului, care venise cîndva cu ajutoare la Iași. Știți, sînt votanții dumneavoastră, continuă primarul fără a-mi da impresia că mă ia la vale. Mă duc aproape cu silă. De pe culoarul lung poți privi în celule. Doar un grilaj te desparte de cei care s-au mutat temporar acolo. Ghiocel stătea pe pat și ronțăia ceva. O burtă imensă digera vitaminele. Televizorul mergea pe un canal sportiv. Avea lîngă pat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
jos. Se apleacă... vai, vai ce chin. Ce bucurie! Găsește buletinul și-l întinde. Da, es...c...a...n...del, pronunță rar femeia. Sînteți rudă cu... Nu-s rudă, las buletinul, mor, vă rog. Bine, răspunde înduplecată femeia. Mergeți pe culoar pînă în fund, apoi o luați pe culoarul din dreapta. În capăt sînt două ghișee. Vă adresați la ghișeul din dreapta. Eduardo merge cu genunchii lipiți. Nu, cu siguranță că nu mai ajunge pînă la capăt. O să explodeze. Ca o bombă. Oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bucurie! Găsește buletinul și-l întinde. Da, es...c...a...n...del, pronunță rar femeia. Sînteți rudă cu... Nu-s rudă, las buletinul, mor, vă rog. Bine, răspunde înduplecată femeia. Mergeți pe culoar pînă în fund, apoi o luați pe culoarul din dreapta. În capăt sînt două ghișee. Vă adresați la ghișeul din dreapta. Eduardo merge cu genunchii lipiți. Nu, cu siguranță că nu mai ajunge pînă la capăt. O să explodeze. Ca o bombă. Oare se moare din asta? Ce lung este culoarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
culoarul din dreapta. În capăt sînt două ghișee. Vă adresați la ghișeul din dreapta. Eduardo merge cu genunchii lipiți. Nu, cu siguranță că nu mai ajunge pînă la capăt. O să explodeze. Ca o bombă. Oare se moare din asta? Ce lung este culoarul ăsta parșiv! Parcurge chinuit traseul, bate la ghișeul din dreapta. Un om se foiește înăuntru și nu-l bagă în seamă. Bate din nou, cu forță, nervos, asasin. Ce ai, camarade? Am auzit, ai răbdare. Dar sînt teribil de grăbit, vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și cu alta. Atunci dincolo. Ghișeul se închide nervos. Eduardo se îndreaptă la celălalt ghișeu. Gemulețul se deschide și reușește să spună: Și cu una și cu alta... Apoi așa, omule, de ce n-ai spus de la început? Ține cheia, pe culoar, ultima ușă pe stînga. Clopi, clopa, ajunge la locul atît de dorit. Dar... prea tîrziu. Procesul începuse deja... în pantaloni, printr-o explozie. O zi grea Nu știu cum se face, dar uneori, într-o singură zi, ai o mulțime de lucruri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu a mai putut depăși trenul de călători până la Ploești-sud, deși el a oprit în stații, mai mult de cât marfarul. În schimb a prins trenul de București-Vaslui-Iași, în care s-a urcat, dar fiind foarte aglomerat a stat pe culoar cu alți călători, « moțăind de somn », până la Mărășești, când eliberându-se un loc într-un compartiment, a fost chemat în interior și mai protejat de curentul ce era pe culoar. Compartimentul era luminat slab, ceea ce făcea ca să nu se observe
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
s-a urcat, dar fiind foarte aglomerat a stat pe culoar cu alți călători, « moțăind de somn », până la Mărășești, când eliberându-se un loc într-un compartiment, a fost chemat în interior și mai protejat de curentul ce era pe culoar. Compartimentul era luminat slab, ceea ce făcea ca să nu se observe bine persoanele din el. Pe la Tecuci, o femeie la vreo cincizeci de ani, intră în vorbă cu Săndel, pe care îl face mai atent în cunoașterea ei. Era o femeie
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
și a împuținării, dar și vârsta înțelepciunii, a experienței, a prestigiului. Bătrânii azilelor sunt triști. Bătrânii cetății sunt impunători. Din păcate, viața cotidiană valorifică în mult mai mare măsură latura sumbră a celor doi termeni, pejorația lor. Bătrânii încurcă: blochează culoarele gloriei, împovărează bugetul familiei și al statului, nu reușesc să moară la timp. Sunt „vechituri“. Sunt „o problemă“. și, câtă vreme îi percepem ca problemă, nu avem acces la nici o soluție. Soluția începe să se contureze abia după ce schimbăm perspectiva
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și vițelul în casă "să nu dejere". Drept coperișuri, cât cuprindea priveliștea, căciuli de stuf tăiat din iazurile lui Chiriță sau al Loieștilor. În general, fiecare casă bătrână arată până astăzi două cămări scunde, la care se ajunge printr-un culoar intermediar, strâmt și întunecos. Prin ferestrele mărunte mult soare nu răzbătea în încăperi. În curte, alături, se humuia un bordei pentru troacă, pentru așezatul lemnelor sau chirpiciului; în alt loc se zidea un cuptor pentru vară; lângă casă, cușca câinelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tot tacâmul... Acesta ar fi etajul I PRECENZURA, în care instituția învinuită nici nu era implicată. Urma CENZURA propriu zisă, dar și POSTCENZURA. A tipări o carte, acum, e floare la ureche. Altădată, ehei, ce trudă, ce aventură! * P e culoarele cenzurii (adică, Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor) se vorbea numai în șoaptă și se pășea pe vârfuri, într-o atmosferă de FBI+Biroul 5. Cenzorii n-aveau nume de familie: trecea ca o umbră tovarășa Cici, dincolo, ștampila tovarășa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
studențimea arăta ca vai de ea: mai toți purtam amărâtele haine din liceu. După trei-patru ani, paltoanele erau date la întors (trădau cheutorile cusute...); la pantofi purtam blacheuri, așa că băteam mereu un soi de step involuntar și dezordonat pe sobrele culoare universitare. Fetele se înveșmântau în "sare și piper", așa numita "pânză America" (repede rebotezată în ton cu epoca "pânză muncitorul"), ieftină și, în felul ei, arătoasă, dacă se purta peste juponul scrobit. Și profesorii se îmbrăcau "pe puncte" un soi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
câteva ori și citind informațiile de pe ecranul televizoarelor mari, agățate din loc în loc, de plafoanele gangurilor pe care le urmam. Am așteptat mai mult într-un loc și ne-am recuperat bagajele, apoi, în sfârșit, am reușit și am identificat culoarul cu numărul 15 unde, la capăt, se afla sala de așteptare, cu punctul de viză și control, spre Stockholm. Dacă ne rătăceam și n-ajungeam la timp, pierdeam biletul de dus și trebuia să plătim un nou bilet, din rezerva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mă prindă. Da’ Într-o bună zi tot o să trebuiască să mă Întorc să o caut pe Ortansa... De vreo trei ceasuri fugim cu trenul ăsta fără becuri. La intervale de timp egale se aude o sticlă rostogolindu-se pe culoar. A băut-o părințelu’ ăsta alcoolic de unu’ singur cât am dormit, și a pus-o acolo la păstrare ca-n hangar. Nu s-a Îndurat s-o arunce pe geam. — Ai băut-o? — Vezi că mai e una-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de porumb, peste dealuri și pâlcuri de pădure. Mi se Închideau ochii. III Până să oprească trenul, zărisem pe geam ceasul de pe peronul gării Timișoara. Trecuse de opt și jumătate când mă tot sfădeam și mă târguiam cu Andrei pe culoar, În fața ușii compartimentului În care dormea Laur. Sforăia cu mâinile Încrucișate peste capul căzut Într-o parte și cu gura Întredeschisă. Cât Îl mai fugărisem, sărmanul de el, și Andrei, nu, ca să-l lăsăm aici să-și facă somnul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
i-o fi luat zilele, aia e Relule, că nu stăm noi În loc de ei, nu suntem noi Dumnezeu, noi trebuie să ne vedem de drum dacă am luat-o pe drumul ăsta. Nu zăbovisem mai mult de zece minute pe culoar cu geanta Între picioare când a apărut controlorul ăla care vânturase toate ușile compartimentelor strigând pentru cei uitați și adormiți În tren că-i ultima stație. N-am apucat să-l oprim sau să-i spunem ceva, pentru că nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cinci mii pentru amândoi, așa mai c-ar fi mers. Hansi se ridică și-și scutură blugii de firimituri de pâine prin farfuriile cu zgârciuri de splină și bojoc amestecate cu scrum și mucuri de țigară, răsfirate de-a lungul culoarului dintre saltele. Acuma-l văd că-i mai Înalt cu cel puțin un cap decât oricare dintre noi și de două ori mai spătos decât mi s-a părut stând pe saltea. Mișcările lui emană o agilitate relaxată și par
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Înjurături, cu bucăți de pământ din ringole și pietre smulse din caldarâm, care le fac să-și mărească viteza. Tremură pământul de bubuiturile ce se aud tot mai aproape prin fumul și duduitul infernal al bestiilor astea mătăhăloase tăind un culoar nesfârșit prin popor. Zboară pământ și pietre din toate părțile și busturi În combinezoane negre se ivesc pentru câteva secunde ca să tragă capacele turlelor. Se succed din ce În ce mai repede pe o fâșie de țarc pavat cu pământ bătătorit de șenile, mergând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
șenilele uneia, care mai merse zece metri și se opri horcăind și scuipând flăcări prin eșapamenți. Douăzeci de inși s-au cocoțat după Carol ca să tragă de capacul turelei, În timp de tancurile și taburile din urmă Își croiau alt culoar, strivind poporul și stârnind zbierete și vaiete de moarte. Rafalele s-au Întețit o dată cu balamucul claxoanelor și al clopotelor de tramvai, dar n-am văzut Încă pe nimeni căzând Împușcat. Fugim care Încotro prin perdele de fum și ne repliem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cadrele și toate marginile pereților despărțitori ai compartimentului mașini, ale bucătăriilor și ale altor spații în care se produce căldură vor fi corespunzător izolate acolo unde există posibilitatea apariției unor efecte de căldură în vecinătatea spațiilor de cazare sau ale culoarelor. De asemenea, se va asigura protecție împotriva căldurii provenite de la țevile de aburi și/sau de la țevile de apă caldă. 4. Pereții interiori vor fi dintr-un material aprobat, care să asigure protecția împotriva insectelor. 5. Cabinele de dormit, sălile
CONVENŢIE nr. 92 din 18 iunie 1949 privind cazarea echipajelor (revizuită)*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/126755_a_128084]