4,078 matches
-
citirea limbajului corpului, lucru pe care doar mentaliștii de elită îl practicau; este opusul citirii gândurilor, pentru că nu făcea decât să observe schimbările survenite în mimica și gestica lui Cheryl ca urmare a replicilor sale. Unele îi spuneau că se depărtează de gândurile ei, altele, dimpotrivă, că este pe drumul cel bun. Acum de pildă, povestea despre unul din prietenii săi care tocmai trecuse printr-un divorț, lucru pe care se vedea că îl făcuse și ea și că îi produsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
atragă atenția și să-i sustragă arma din toc. Câteva persoane se aflau acolo, dar nimeni nu părea că s-ar fi furișat prin spatele ei atât de aproape. Sau poate că vreunul din ei o făcuse? Un om se depărta șchiopătând. Nu putea fi Magicianul. Sau putea fi? Magicianul își poate schimba înfățișarea în doar câteva secunde, îți aduci aminte? În jurul ei: un cuplu în vârstă, motociclistul cu părul lung, trei adolescenți și un bărbat uriaș în uniformă ConEd. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
telefonul de la computer, iar pe acesta din urmă îl scoase din priză. Apoi, se apropie amenințător spre Rhyme, care își afundă iute capul între perne, așteptându-se ca dintr-o secundă în alta să simtă tăietura lamei. Dar Magicianul se depărtase puțin, respirând adânc. Păru mai degrabă impresionat decât enervat de încercarea lui Rhyme. - Știi ce a fost asta, nu? întrebă el cu un zâmbet înghețat pe chip. Iluzionism în formă pură. M-ai ținut ocupat cu trăncăneala ta și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sau din Harlem, cu trupurile perfecte, pe care nici drogurile, nici bătaia, nici băutura nu le puteau afecta. Nu, chiar nu își putea da seama de ce făceau atâta zarvă pentru tipul ăsta bătrân și slăbănog, Weir Erick A. - Nu te depărta de el și fii atentă mai ales la mâini. Orice-ai face, nu-i da cătușele jos. Acestea fuseseră cuvintele lui Lon Sellitto. Dar suspectul arăta obosit, deprimat, unde mai pui că nici nu putea respira bine. Se întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
văzu partenerul ridicându-se în picioare. Apoi își dădu seama că nu se mai lupta cu nimeni pentru armă. Rămăsese în mâna ei; Weir avea mâna prăbușită pe lângă corp. Clătinându-se, reuși să se salte în picioare și să se depărteze de el. Dumnezeule... Glonțul îl nimerise pe prizonier direct în cap, lăsând o gaură imensă. Pe peretele din spatele lui, erau stropi de sânge, bucăți de creier și de os. Weir era întins pe spate, cu ochii goi îndreptați spre tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bandă de culoare galbenă purtând însemnele poliției, în fața unei uși. Tot acolo, găsi un detectiv stând de vorbă cu o femeie în uniformă și cu nasul bandajat. Sachs se prezentă și îi anunță că urma să investigheze locul. Detectivul se depărtă și Sachs o întrebă pe Linda ce se întâmplase. Cu o voce nazală și aproape de nedeslușit, aceasta povesti că în drum spre celula ce-i fusese rezervată, suspectul reușise cumva să scape de cătușe. - Nu i-a luat mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
jur, pe stradă. Era posibil să mai fie și alți lunetiști. După câteva secunde, un vehicul blindat al Serviciului de Intervenție opri în dreptul lor, un moment mai târziu aflându-se amândoi înăuntru, în deplină siguranță, și demară apoi în trombă, depărtându-se de locul atentatului și îndreptându-se spre familia lui din Upper West Side. Bell privi în urma mașinii, unde mai mulți agenți de intervenție înarmați pătrundeau în clădirea de vizavi de Centrul de Detenție. Nu-ți face griji... Ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trecător sau vagabond, dar nu și-au dat seama că e el. Prin geamul vechi al sălii de interogatoriu, Andrew Constable putea vedea chipul întunecat al unui gardian care îl privea cu atenție. Chipul dispăru apoi din cadru, gardianul apoi depărtându-se de ușă. Constable se ridică grăbit de la masă și ajunse lângă ușă. Privi în hol, unde văzu doi gardieni, discutând cu gravitate. Foarte bine. - Poftim? îl întrebă Roth pe clientul său. - Nimic, răspunse Constable. Nu am spus nimic. - Aha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o să încerce să facă ceva să îl scoată pe Constable. E pe undeva prin tribunal. - Sunteți pe drum spre casa păzită? - Da. Toată familia. O să stăm aici până îl prindeți pe tip. Până? Mai bine zis dacă. Închiseră telefoanele și, depărtându-se de fereastră, Rhyme reveni la panoul cu indicii. Mâna e mai iute decât privirea. Numai că nu e. Ce plan avea maestrul iluziilor, Erick Weir? Simțind că e pe cale să aibă un cârcel la mușchii cefei din pricina încordării, privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
tip pe care nu-l deranja să râdă de el. Dacă reușeam toate astea, poate ajungeam să deschid cât de cât calea comunicării și să-ncep procesul de scoatere la iveală a minunilor ascunse. În vreme ce ultimul client din fața mea se depărta, am început să-mi descarc cumpărăturile și am privit-o. E ciudat cât de rapid se adaptează parametrii unei persoane la ceva neobișnuit: deși era evident că este exagerat de supraponderală, aceasta nu mai părea a fi trăsătura ei dominantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
tuturor celor din zona sa de acțiune. Cu o rotire lină, încrezătoare a șoldurilor, făcu câteva manevre, ocolind prin spatele casei de marcat și se opri lângă mine, cu o mișcare bruscă. —Ssssspune, Stacey, zise el cu buza de jos depărtată de dinți și cu un soi de plescăit al limbii atinse de cerul gurii, transmițând prin puținele cuvinte ce om ocupat era el. Cu siguranță, asta părea să o impresioneze pe Stacey, care deja nu-l mai privea doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
supradimensionată Bottega Veneta. — Cine-i norocosul de săptămâna asta? întrebă Gilles când Adriana se apropie. Întoarse scaunul rotativ spre Adriana care, știind că toată lumea din salon se uită la ea, se aplecă un pic în față cât să i se depărteze bluza câțiva centimetri de piept și să i se ridice deasupra de fund — un fund nu foarte mic, dar bombat și ferm cum le place bărbaților — apoi se așeză pe scaunul din piele. — Te rog, chiar îți pasă? E plictisitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
decât fusese în ultimele șaptezeci și două de ore. Am spus că mă despart de Russell. Unde ești? întrebă Emmy. — Emmy, sunt bine. Îți mulțumesc pentru— — Unde dracului ești? strigă ea atât de tare că Leigh se văzu nevoită să depărteze telefonul de ureche. — Tocmai intru în apartamentul lui. Încă n-a ajuns acasă, dar comand ceva pentru cină și atunci am să-i spun. Emmy, știu că probabil te întrebi ce mi-a venit, dar— Vocea i se frânse, sugrumată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de gardă din trei în trei nopți și din două în două weekenduri, doctorița zâmbea, ridica din umeri și zicea: — N-ai încotro. Câteodată pare imposibil, dar întotdeauna se rezolvă într-un fel sau altul. Emmy era întinsă cu picioarele depărtate pe masa de consultații, exact cu o zi înainte să împlinească treizeci de ani și era hotărâtă să audă din nou veștile încurajatoare. — Mai spune-mi cum e cu pacienta de vârstă medie, o îndemnă Emmy fără să-i pese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
tandru În timp ce ștergea fruntea bebelușului cu un prosop și Îl pupa de zor pe față. E o nimica toată pe lângă ce Îți vor face păgânii ăia. Sărmanul tău cocoșel... Ce-o să-i facă sărmanului tău cocoșel? În timp ce vorbea, s-a depărtat de chiuvetă și a văzut-o pe Ruby. — Fi a refuzat să aducă un preot pentru a-l boteza, spuse Bridget simplu, strângându-l pe Connor la pieptul său, așa că m-am gândit că unul improvizat n-are cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
respirația Îi deveni din ce În ce mai gâfâită. Îi simți mâna cum urca pe sub fustă și-i mângâia interiorul coapsei. Începuse deja să se excite. În următoarea clipă, el Îi dăduse chiloții la o parte și Își Împingea degetele În ea. Ruby Își depărtă picioarele, Își puse capul pe pieptul lui și icni adânc și aproape sălbatic. — Hai În pat, Îi șopti el. Apoi capul ei se scufunda Într-o grămadă de perne moi și el Îi ridica rochia deasupra șoldurilor. Când Îi scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa un șarpe. Pielea lui neagră lucea, în timp ce se ascundea din nou în iarbă. Ea nu era. În timp ce mă în depărtam, umbra locuinței sale se întindea peste peisajul acela dezolat și mă îngropa. M-am urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încălzește mâinile ținându-le între picioare. Dau încălzirea la maximum, vreau să simtă imediat căldura. Are fața răvășită, până și la ochi îi este frig. Nu se foiește pe scaun, nu-și caută locul, rămâne așa, nemișcată, cu spatele ușor depărtat de scaun. Apoi căldura o relaxează, în timp ce mașina aleargă pe banda pustie a autostrăzii. Îi ating vârful nasului. — Ți-e mai bine? Zâmbește și dă din cap. — Ciao, zic. — Ciao, răspunde. — Cum te simți? și îi vâr mâna între picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Doar așa voi ajunge să mă cunosc..., văzându-mă în ochii unei femei... Și oglinda îl privea într-un chip ciudat. Rosario se gândea: „Bărbatul ăsta nu mi se pare ca ăilalți; se vede că o fi nebun.“ Augusto se depărtă brusc de ea, se privi, apoi se pipăi, exclamând în cele din urmă: Și-acum, Rosario, iartă-mă. — Să vă iert? Pentru ce? Și glasul lui Rosario era mai mult stăpânit de frică decât de orice alt simțământ. Simțea impulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
meu. N-aveam să le spun niciodată copiilor mei. O făcusem în parte pentru ei. Așa că de ce să îi spun acestui străin, acestui nepoftit care se ținea de mine ca scaiul? Sunt. Dădu din cap. Dar nu sunt credincios. Își depărtă buzele într-un zâmbet sinistru. — Nu am întrebat dacă sunteți credincios. Se apropie mai mult. Am simțit din nou mirosul de naftalină și gustul prăjiturilor. —Spuneți-mi, o să vă mai întoarceți? Avem nevoie de bărbați ca dumneavoastră. —De bărbați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
numărul meu la spațiul de deasupra capului meu. —Un tatuaj pe partea interioară a brațului. Își ridică mâna dreaptă spre subsuoara brațului său stâng pentru a indica locul. —Cam atât de lung. Își ridică mâna cu degetul mare și arătătorul depărtate câțiva centimetri. —SS, cred. Uitasem că și acesta era tot pe brațul stâng. SS sau prizonier, cu toții purtam semnul pe aceeași parte. Cunoștințele mele de latină din copilărie îmi amintiră că îl purtam pe partea numită „sinistra“. Doctorul îmi freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o vacă tiroleză, răsturnată cu fața în sus, Matilda bătea aerul cu mâinile și cu picioarele, ca pentru a se ridica în patru labe. Plecai înstrăinat, fără să-i dau bună ziua. Cu sângele primenit, cu trupul ușor ca fulgul, mă depărtai legănat de una dintre cele mai sublime melodii ale sufletului, cu game în efluvii divine, abia perceptibile în alunecarea lor prin ființa mea, pe care o adoram. Îmi sărutai mâinile cu drag, îndreptându-mă spre Bianca și Maria. Bianca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
împinse dincolo de pragul odăii, în care intrarăm în vârful picioarelor. Sub lumina potolită, răsfrântă de para roșie a becului, văzui pe iubita lui Faust stând în picioare și privindu-și sânii prin scobitura cămășii, pe care cu stânga o ținea depărtată de trup, ca să poată cu dreapta să-și vâneze puricii. Neîndoielnic că era Margareta. Era Margareta din înscenarea lui Reinhardt, așa cum am văzut-o la Berlin, cu ochi albaștri, nasul ascuțit, gura cât un bănuț și ovalul prelung la obrajilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de lucru cu recuzita din primul tablou, „Un salon parizian“, la lumina stinsă a unei singure lămpi cu gaz, și rearanjând scaunele cu câte doi-trei centimetri. Dintr-un motiv sau altul, cortina era lăsată. Fără să știe nici el de ce, depărtă cele două părți, păși În fața ei și privi În hăul enorm al sălii Întunecate și goale. Așteptă câteva momente, până când ochii i se obișnuiră cu bezna și se asigră că era singur. Apoi, grav și calculat, exersă o plecăciune. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
departe, calcanul cel sănătos cu oasele lui, pisica, cu privirea ațintită asupra șoarecelui, șobolanca ce mi-a apărut în vis, cobea, care am ajuns să fiu, precum și melcul, cum ne-a ajuns el din urmă, ne-a depășit și se depărtează iute, fără un sunet... Ceea ce prezisese deja femeia de serviciu a gazdei noastre din Schmargendorf, care venea din estul orașului ca să citească viitorul în cafea, se împlinea: am început să-mi fac un nume. După regula tradițională a meșteșugului, anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]