3,459 matches
-
undeva, la marginea lumii și aceasta îmi va da notă. Dar mă va înghiți așa cum înghite tot. Cum îl înghite și pe el. „-Desprinde-te, Don Juan,”-îmi strigă V. tînăr, geamănul meu. Misoginismul tău e un semn că ori ai deslușit greutatea lumii, ori o femeie te-a transformat în victimă. Nu te oferi pe tine și mediocritatea primește o mediocră împărtășire. Tu nu vezi în viață decît o fermecată prințesă. O siluetă ce aduce, doar, cu o femeie. În afara acestei
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
totul!... „-Vino, prietene” -îmi spune Doctorul-“și fie ca prezența ta să alunge moartea în uitare. Încă nu a sosit singurătatea, clipa.” El nu îl vede pe V. tînăr. Cu el ar trebui să trateze. Cum să-l anunț? Va desluși răspunsul meu numai din pulsațiile monitoarelor? „-Pleacă, Doctore”-îi strig de undeva, din adîncimea vitraliului-“ nu vreau ca-n mijlocul morții să-mi fugă mintea la altele. Dacă n-am reușit toată viața, măcar acum să știu.” V. tînăr stă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ăsta pe care niște rotații planetare, niște anotimpuri și cîteva vîrste ni lau sugerat a fi scurgerea unui rîu. Dacă ne-am putea recîștiga organul cu care să-l simțim cît e de discontinuu și de meandric, și ne-am desluși că toate vîrstele noastre se petrec cu toatele deodată, etern și efemer în egală măsură, poate că am trăi altfel. Dintrun singur gest și nu așa, în năuceală... Din adîncimea vîrstei, tînărul Doctor își continuă lectura. Și Personajul V. are un
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de cel care a făcut-o: crima de criminal care ridică ochii ca oricare și reușește să vadă cerul. Că există iertare... Și așa, regretul dispare din mine, spunîndu-mi că a meritat să trec prin hăul negurilor pentru a putea desluși, cum se cuvine, lumina. V. scriitorul caut să nu mă lupt cu răul. Îmi umplu inima, într-o respirație continuă și concentrată, cu bine și grozăvia, nemaiîncăpînd, fuge. Mă plimb pe străzi și cred. Mă îmbib de nădejde. Pentru că a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de i-aș spune că mă simt locuit, cînd și cînd, de Duh, transfigurîndu-mă ca o pîlpîire intermitentă într-o icoană de-o clipă. Că, dacă iau în mînă o carte, VĂD dincolo de rînduri cîte ceva ce nici autorul nu deslușește clar. Văd lumea în crîmpeie. Că pot privi în ochii multora și nu descopăr decît cenușiul suferinței. Doar cîțiva... Pe unii nici nu-i cunosc însă în privirea lor ard ruguri; prin lacrimile lor văd cum sclipesc cuiele bătute în
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce-mi cutreeră toate iubirile pierdute Să fiu Eu și timpul, glacial al dorințelor și poate într-un târziu tic-tac-ul unui ceasornic ce-mi amintește că mai sunt tânără și de-aici o viață începe prin cuvintele ce vor să deslușească noi sensuri, cuvintele ce strigă să fie înțelese și de cei mulți ce nu știu a vedea și simți, a ofta și iubi, a plânge și a se ferici. De fapt ei nu știu nimic dintr-o viață de-a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mi cutreeră toate iubirile pierdute Să fiu Eu și timpul glacial al dorințelor și poate într-un târziu tic tacul unui ceasornic ce-mi amintește că mai sunt tânără și de aici o viață începe prin cuvintele ce vor să deslușească noi sensuri, cuvintele ce strigă să fie înțelese și de cei mulți ce nu știu a vedea și simți a ofta și iubi, a plânge și a ferici. De fapt ce nu mai știu nimic într-o viață de-a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Începuturi, izvorul era și el plăpînd, fragil, nesigur parcă de menirea lui, făcea primii pași, cu numai cîteva cruci destul de neconvingătoare, Împrăștiate-ntr-un spațiu generos aproape pustiu, copacii impozanți de la maturitate fiind pe atunci trei puieți debili. Îi puteam desluși de la fereastră, Împodobiți cu ciori. Ori de cîte ori, mai Întîi rar apoi tot mai frecvent, trecea mortul, mă repezeam la fereastră privind cu ochi inocenți. La doisprezece ani săream gardul de beton ciobit, și mîncam cireșe mîngîind lemnul funerar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
samuraii bîntuie prin coclauri de reclamă Camel, costumele-s moderne, culoarea grea, de multe ori ești nevoit să-ți mijești ochii pentru a Înțelege ce vor chinezii, trebuie să fie și chinezi pe undeva, prin boscheți, altfel nu s-ar desluși din ce motiv scenariul, atît cît există, e aproape identic cu al lui Akira, de ce să se obosească să mai facă altul cînd primul a fost atît de bun, exceptînd faptul acum remediat că eroii nu erau pe atunci decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
trece, Îmi strig soția, să-l vadă și ea, automobilele claxonează, abia așteaptă un prilej de bucurie să arate că au claxon, la ferestre apar oameni fini, În maieuri, cu binocluri de infanterie, eu n-am binoclu și-ncerc să deslușesc cu mîna streașină la ochi chipul cu ochii-nchiși din dricul tras de cai Într-un swing de-nceput de secol New Orleans. E jazz funebru, iar nemăsurata mea jale c-a mai pierit un rrom mă aduce aproape de vertij
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se încolăcesc de atâta căldură, oamenii fug pentru o săptămână, două, cât pot. Sunetul strident al telefonului îl trezește din amorțeala agitată. Ioana Sandi îl caută pentru a patra sau a cincea oară, să vină după ea la mare. Îi deslușește în vocea gravă nerăbdarea. Se hotărăște pe loc. O să ajungă acolo a doua zi în zori. A doua zi era vineri, își terminase treburile pe-o săptămână înainte, n-o să se prăpădească lumea dacă o să lipsească o zi. La trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
secerate, sate ce coborau în întunericul nopții, între care trenul își deschidea drum în mare viteză, nici măcar urmărind cu mintea depărtarea de țărm, ci în măsura în care dopurile de liniște ce-i astupaseră urechile în ultimele trei zile pocneau pe rând și deslușea dintr-odată zgomote ce fuseseră și până atunci prezente, fără ca el să le audă, până când lumea a fost iarăși ceea ce fusese, cu terorizantul gând că tot ceea ce lăsase va găsi intact la întoarcere ori și mai rău. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
oriunde, mocnind tot timpul și întinzându-se asupra tuturor actelor lui. Începând sau sfârșind cu Ioana Sandi, fapt este că o includea. Insist asupra comportării lui din acea perioadă pentru că, mai târziu, Ioana Sandi, dar și alții au încercat să deslușească schimbările lui, bruște aproape, de comportament, neștiind cum să le interpreteze și socotindu-le aproape femeiești schimbări de umoare. În numai câteva săptămâni se închisese cu totul în el. Atunci probabil că n-ar fi vorbit chiar nimănui despre abisurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gândise în dimineața acelei zile, probabil reușind în liniștea de nepătruns în care se auzeau tresăririle Ioanei Sandi în somnul greu și murmurele ei, frânturi de cuvinte spuse cu vocea ei gravă, de noapte, din care s-ar fi putut desluși un „te iubesc“, nici acesta foarte clar, toate murmurele încetând tot așa de brusc cum se porniseră, ea continuând să alunece în somnul foetal, neștiutoare, liberă, fericită. Iar el treaz multe ore, privind-o cum doarme și simțindu-se cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe care bătrâna doamnă Marga Pop nu i l-a mai spus. Convins că acela este o cheie. Orice s-ar întâmpla, va rămâne o taină și ar fi o eroare să-l imaginez, pentru că o taină nu poate fi deslușită, e asemenea unei comori visate și orice încercare de-a o atinge n-o face decât să pălească și rămâi cu mâinile goale și... Când doi sau trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tot ce era scris acolo nu știusem și crezusem că știu tot. Se învălmășeau toate într-o rară dezordine, se amestecau timpii, lunile, anii, uneori nu înțelegeam cu exactitate despre care I sau M sau R sau S vorbește, abia deslușeam că-i femeie ori bărbat. Dar după o vreme toate au început să prindă contur, să se ordoneze într-un anume fel care se poate să nu fi fost cel pur cronologic, era mai puțin important însă, cert era că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-o sperie, constată spre disperarea lui că mormăia de una singură. Simți un ghem în stomac: părea că fusese totuși prea optimist în privința stării ei și poate că se pripise sugerând să fie acceptată la petrecerea familiei. Nereușind să deslușească nimic inteligibil din mormăelile și șușotelile ei întretăiate, tușise politicos și drept urmare Tabitha scosese un țipăt de spaimă, se auziră foșnete violente în tufișuri și peste câteva secunde apăru și ea, desprinzându-și nervoasă crenguțele și ciulinii de pe haine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină pasul cu el în timp ce mergea în zig-zag de la un tufiș la altul, încordat și înfierbântat de tainicile plăceri nocturne. Am ascultat foșnetele tufișurilor și foșgăiala lui printre ele, singurele zgomote care se deslușeau în afară de câte o sirenă din când în când, peste zumzetul monoton înăbușit al Londrei. Am plecat de la fereastră, m-am dus să scot o cutie de suc de portocale din frigider și am pus trei, patru cuburi de gheață într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
casă părintească. Prima impresie a lui Phoebe despre Winshaw Towers n-a fost încurajatoare. Cocoțată aproape chiar pe coama unei coline întinse și amenințătoare, clădirea lăsa adânci umbre întunecate pe terenul de sub ea. Grădinile încă nu se vedeau; dar Phoebe deslușea deja o zonă dens împăturită care ascundea casa când te apropiai de ea, iar la poalele dealului era o întindere mare de apă mohorâtă și searbădă. Cât despre aglomerarea haotică de turnuri gotice, neogotice, subgotice și pseudogotice care dădeau numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rece, gen Grace Kelly. Se urcase la Knightsbridge. Iar în celălalt capăt al vagonului era o brunetă mai înaltă, cu o înfățișare ascetică: o remarcasem pe peronul de la Earl’s Court, dar atunci, ca și acum, era greu să-i deslușesc trăsăturile în spatele frumoasei perdele de păr negru și al ziarului care era clar că o absorbea. M-am uitat din nou la blondă, cu o privire piezișă riscantă, pe care - dacă nu cumva îmi făceam iluzii - ea a observat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în toată splendoarea sa neterminată. L-am privit câteva minute până a început să capete sens. La început n-am văzut decât pete de culoare răspândite la întâmplare, șocante în sine, dar oprimante și derutante. Apoi, treptat, în timp ce începeam să deslușesc unele curbe și linii de graniță, îl vedeam mai puțin ca o compoziție din petice și mai degrabă ca pe vâltoare și m-am simțit prins într-un amețitor vârtej de mișcare și energie. În sfârșit, au început să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
gândești cum s-ar putea încheia cartea ta? — Era ceva ciudat cu armurile din capul scării, spuse Michael neluând-o în seamă și continuându-și gândul lăuntric. Ceva s-a schimbat când am trecut adineauri pe lângă ele. Nu reușesc să deslușesc ce anume. Fără a mai rosti un cuvânt, se ridică și porni spre hol. Tocmai dădea să urce scara, când îl văzu pe Pyles venind din bucătărie, cu o tavă balansându-se într-un echilibru precar pe braț. — Vă bucurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bine uns și părea să fi fost folosit de curând. O deschise fără dificultate și se pomeni, după cum se așteptase, în sala de biliard. Încă nu se iviseră zorile, dar câteva raze de lună pătrundeau prin spațiile dintre perdele și desluși în întuneric cadavrul lui Mark, acoperit acum cu un cearșaf pătat cu sânge. Brațele lui retezate încă mai ieșeau grotești, ca niște toteme sălbatice, din buzunarele mesei de biliard. Michael se cutremură și era pe punctul de a se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cuvinte, că ne împotmolim în ea. Nebunia nu se va sfârși niciodată. Cel puțin nu... (glasul îi scăzu până la o șoaptă spectrală) pentru cei vii. Pic. Pic. — Uite, domnișoara Barton, de exemplu. Vorbele lui Mortimer începeau să nu se mai deslușească. E o fată atât de bună... Atât de încrezătoare. Și totuși eu am înșelat-o tot timpul. Picioarele mele sunt într-o formă relativ bună. Câteva ulcerații, pe ici, pe colo, dar nimic care să mă împiedice să umblu. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iasă dorindu-și un ghem...“ Își sorbi ceaiul și rîse din nou. Era un puști tare drăguț. Tata i-a dat trusa aia și nu-i venea să-și creadă ochilor. Stătea ore În șir și citea cartea, Încercînd să deslușească scamatoriile; dar În cele din urmă, ei, a dat-o la o parte. L-am Întrebat: „Ce s-a-ntîmplat? Nu ți-a plăcut trusa?“. Iar el a zis: „Ei, a fost ca lumea“, dar el credea c-o să-i arate cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]