3,349 matches
-
de mașini vechi de toate mărcile În care nimerise să se transforme În Salon internațional auto. Mai potrivit ar fi fost Într-un sanatoriu sau spital de recuperare. Nu avea nimic Împotriva lor. A le disprețui era ca și cum s-ar disprețui pe sine. Uneori, i se Întâmpla acest lucru. Îi trecea Însă repede și resemnarea lua locul revoltei. Își sprijini spatele de o mașină, ca de un zid sau ca de un copac, cum i se Întâmplase de atâtea ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vedea lumea, de ce nu? Flavius-Tiberius știa că porcul nu putea fi prea departe. Îi auzea parcă grohăitul lângă vreun container de gunoi sau În jurul unor pubele. Ajutați de Grațian care se apropia Încet din pricina troienelor, ar putea recupera dobitocul. Îl disprețuia din tot sufletul pe omuleț, dar nici pentru sine nu avea mai mult respect, iar dimensiunea simbolică pe care o acordase inițial gestului său sfârșea acum În deriziune. Trăise și el ca toți ceilalți din propria sa osânză, mâncase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
arăt. Am deschis ochii. Meeks învârtea încuietoarea unui seif din perete. — Cu cât te-a plătit Loew ca să-ți ții gura? l-am întrebat. — Un miar, scăpă el suma și se trase înapoi, de teamă să nu-l lovesc. Îl disprețuiam prea mult ca să-i dau satisfacția unei pedepse, așa că am plecat, în timp ce prețul lui plutea încă în aer. • • • Acum aveam zilele lipsă ale lui Elizabeth Short pe jumătate rezolvate. Roșcatul Manley a lăsat-o în față la Biltmore vineri, 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nici să nu știe vreodată că este luat în batjocură. Madeleine era nedespărțită de Emmett. Ea era copilul cel încântător, iar el o iubea la nebunie. Martha deveni fetița lui mămica - chiar dacă era bucățică ruptă Emmett. Emmett și Madeleine o disprețuiau pe Martha și n-o scoteau din grăsancă și plângăcioasă. Ramona o proteja, o învăța să deseneze, o culca în fiecare seară și o sfătuia să nu-și urască sora și tatăl - chiar dacă ea îi ura. Ocrotirea Marthei și educarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în afara nopților când își făcea drum pe deal și supăra turmele, ca un băiețel excitat. Rahela povestea că printre oieri, poftele bunicului meu erau legendare. „Aleargă oile ca niște gazele când urcă Laban dealul”, spuneau ei în batjocură. Fetele îl disprețuiau din o mie de cauze și eu le știam pe toate. Zilpa mi-a spus că atunci când de-abia trecuseră câteva luni de la primul ei sânge și căzuse pe ea sarcina de a-i duce bunicului prânzul, el se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trântelor. Iosif și cu mine ne-am apropiat din ce în ce mai mult, dar în doi nu ne mai distram la fel de bine. Nici unul nu îngenunchea în fața celuilalt doar de dragul poveștii, iar Iosif trebuia să se lupte mereu cu batjocora fraților noștri, care-l disprețuiau pentru că se juca cu mine. Erau foarte puține fete în curtea noastră - femeile glumeau spunând că Iacob otrăvise fântâna cu ceva împotriva fetelor. Am încercat să mă împrietenesc cu cele câteva ale lucrătorilor, dar nu eram niciodată potrivită pentru jocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era femeie, dar fusese în același timp tot ce putea fi mai diferit de mama. Nu înțelesesem niciodată de ce Lea era așa de bună cu ea. Eu, în sufletul meu, îi înțelegeam bine pe propriii ei fii ei care o disprețuiau. De ce îl suporta pe Laban? De ce nu se făcea respectată de fiii ei? Cum de avusese curajul să se omoare, dar nu avusese curaj să trăiască pur și simplu? Mă simțeam rușinată de inima mea împietrită, pentru că știam, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
femeie. Țărâna care atunci s-a amestecat cu sângele ei lunar. Din păcate, multe dintre fiicele ei au uitat secretul darului făcut de Innana și au întors spatele cortului roșu. Nevestele lui Esau, fiicele lui Edom, pe care Rebeca le disprețuiește, nu le învață nimic și nici nu le primesc cum se cuvine pe tinerele lor atunci când devin femei. Le tratează ca pe animale - le trimit afară, singure și înspăimântate, le lasă afară în întuneric, fără vin și fără o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
obraji. Spunea că cel mai important lucru pentru frumusețe este să miroși bine, așa că respirația ei avea aroma mentei pe care o mesteca toată ziua. Ceva înlăuntrul ei ardea ca un foc nestins. Mânca puțin și rareori stătea jos. Îi disprețuia pe toți cei care păreau să aibă nevoie de odihnă. Critica pe toată lumea, mai puțin pe cei doi fii ai ei și, deși era evident că-l prefera pe Iacob, lăudându-i frumusețea și pe cea a fiilor săi, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o combinație insuportabilă de fructe putrezite și excremente umane. Mergeam prea repede ca să pot vedea ceva înăuntrul cocioabelor întunecate, dar după zgomote și după miros îmi dădeam seama că animalele locuiau împreună cu stăpânii lor și astfel am înțeles de ce tata disprețuia atât de mult statul la oraș. Cum am trecut însă pragul palatului, am intrat într-o altă lume. Zidurile erau destul de groase ca să țină afară zgomotele și mirosurile orașului, iar curtea în care am ajuns era mare și luminoasă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
reginei ne urma, cu un rânjet pe față. Stăpâna ei avusese dreptate; era o rază de lumină între prinț și nepoata Oracolului de la Mamre. Spre deosebire de mine, fiul lui Re-nefer nu putuse să-și ascundă inima de mama lui. Re-nefer le disprețuia pe femeile din oraș de când venise ca tânără mireasă în Salem. - Proaste și seci, le ștampilase ea pe toate. Nu știu să toarcă, țes catastrofal, se îmbracă ca niște bărbați și nu știu nimic despre ierburi. O să-ți facă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am văzut în piață, nu m-am străduit să sper la nimic. Când te-am recunoscut prima dată ca fiind iubita mea, inima mi s-a trezit la viață. Dar apoi ai dispărut și mi s-a părut că mă disprețuiești. M-am umplut de furie. Pentru prima dată în viață, m-am dezlănțuit împotriva cerului, pentru că-mi furase familia și apoi pentru că mi te fluturase prin fața ochilor, doar ca să te ia înapoi. Eram furios și speriat de propria mea singurătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui un exces. Poate chiar din pricina unor excese eșuaseră acolo. Bătrânețea și împrejurările îi ticăloșiseră pe unii sau îi siliseră să pară ușor ridicoli, însă, trebuia să recunosc, eu n-aveam nici o calitate care să-mi dea dreptul să-i disprețuiesc. Fiecare dintre ei tânjea în secret după ceva. Dominic tânjea după o uniformă cu fireturi. Anton tânjea după un proces; când se gândea la asta se îndrepta din spate, devenea marțial și parcă nici proteza nu-i mai juca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: „S-a dus leguma?” „S-a dus, dragule”. Dacă aș povesti cuiva ce se întâmplă nu m-ar crede. Sau m-ar disprețui. Poate și merit. 25 mai N-am plecat la salină. Deocamdată. Dorm noaptea la dispensar. Ai mei nu știu nimic și nici nu vreau să le spun. Destul că lor le datorez această „fericire”. Dealtfel, dacă n-ar fi spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi trecuse beția când m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care te privește fără să zică nimic. A început să plouă mărunt, părul lui Vecu se udă, i se lipește de frunte, de ceafă, de urechi. Brusc, bătrânul se desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te disprețuiește?, și pleacă legănându-și în ploaie silueta deșirată. Scuipatul lui, cleios și galben, ți s-a lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit cu singurătatea Ta absolută gustul funebru al puterii absolute. Da, nu mă feresc să recunosc că drama mea e drama renunțării la mediocritate. Am vrut să devin neapărat „cineva” și am disprețuit fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile și mi-am umplut camera cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și ceva gelatinos în slăbiciunea lui; o frică moale care îi aburea privirea, dându-i o nesiguranță de miop. Ceva mai devreme îl zărisem pe coridor, ridicând brațele afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate, se agăța de cine putea; instinctul lui de conservare intrase în panică. L-am repezit iritat. — Dacă nu te țin nervii, du-te și le spune că regreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
corecție, a trebuit să vă supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu sunt decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face”. „Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești, mi se pare, pe Mopsul. Atunci de ce îl asculți?” Hingherul mă privi lung înainte de a-mi răspunde: „Eu pot să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face”. „Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești, mi se pare, pe Mopsul. Atunci de ce îl asculți?” Hingherul mă privi lung înainte de a-mi răspunde: „Eu pot să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea”. „Dar dacă legea ți-ar cere să omori un câine?” l-am încercat. N-a ezitat deloc: „Aș încălca legea”. Și abia atunci m-am revoltat. „Eu valorez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a Americanului se va prezenta la Londra. Septembrie era prima dată posibilă, pentru că trupa avea angajamente să joace În provincie până În luna iulie. Nu se mai ostenea să Își ascundă față de prieteni legătura cu lumea teatrului, dar pretindea că o disprețuiește ca pe o „ocupație nedemnă“, pe care era obligat să o practice din motive financiare. Realitatea era Însă că noul mediu de expresie Îl acaparase complet, fascinându-l cu obstacolele ridicate În calea inventivității sale auctoriale și seducându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
posibil de montat, În principiu - intrigile bine construite, dialogul plăcut auzului -, dar le lipsea ceva ce nu ar fi putut descrie decât ca pasiunea reală pentru teatru ca mediu de expresie artistică. Teatrul Îl fascina, dar În același timp Îl disprețuia, dăruindu-i numai ideile de mâna a doua (uneori chiar și la mâna a doua). Atitudinea lui Henry față de teatru Îi amintea uneori de un unchi bătrân, care hotărâse să se joace cu nepoții și nepoatele, ceea ce făcea arătând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
îmbrățișeze, aline, creadă, așa că nu avea rost să prelungesc agonia mea ( înțelesesem asta de curând, lăsând în urmă un gol, o furie din cauza unei eliberări totale, turbate, fără suferință, să îmbete și apese pe crudul vid al realității, fără măsură; disprețuiesc toată simțirea pe care mă chinuisem s-o cultiv, perfecțiunea unor simțiri care să fie exact așa cum le visam, doream, tânjeam eu). Fără să mă uit înapoi, de ciudă că nu l-aș fi putut ucide din priviri, am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
are formă, are suflet, are corp. Întunericul e puternic. Nimic nu-i rezistă. Decât acel ceva ce i se opune. Acel ceva peste care Întunericul trebuie să treacă din punct de vedere spiritual. De nu o face, Întunericul se va disprețui. Întunericul să-l învingă prin sine, astfel încât și acel ceva să învingă. Astfel încât cele două entități să fie indisolubile. Acel ceva, Lumina, îi dă Întunericului un loc numai al său. Un loc deosebit ce să îi dea Întunericului dorință. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nuia sau putea fi auzit plângând disperat dincolo de ușile odăilor lui mademoiselle de Sade din Casa Fiului Răsare. A fost unul din motivele pentru care îl părăsise Dolores. Cei care trec în mod involuntar prin suferințe sau mutilări fizice îi disprețuiesc pe cei ce și le provoacă singuri, în numele lui Dumnezeu. Singura ei reacție posibilă fusese fuga. — Sfântă Fecioară! striga O’Toole către nevasta unui fermier, care se făcuse mică de frică. Pari să fii gata pregătită, scumpa mea. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]