KorAP: Find »[drukola/base=etic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...675 >

16,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

numi c-o espresiune generală: Masca caracterului. Momentul al doilea ni dă o manifestare mai adâncă a personalității în atitudinea (ținuta) ei corporală și-nainte de toate în tonul ei fundamental (Grundton), în care se deschide deja dinainte-ne elementul etic, preste tot (internitatea) intimitatea caracterului. Momentul al treilea e esecuțiunea artistică a caracterului. Desfășurarea fiecărui caracter în parte e însă condiționat[ă] de apucarea una-ntr-altă a celorlalte tipuri ale dramei, căci fiecare individualitate se dezvoaltă deodată însă și mijlocit cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
obiectului. Drept esemple cităm vorbele: înverzire, înflorire, veștejire, putrezire, mirosire, curgere, creștere, izvorâre, undoiere etc. Numărăm la acestea toate espresiunile acelea cari semnifică intuițiuni din viața naturei și fenomene fizico-somatice cu variile transmiteri pe terenul intelectual și moral (psihic și etic). Accentul simbolic de speția din urmă are se-nțelege de sine o mult mai mare putere formătoare decât accentul acela care se mărginește numai la reproducerea percepțiunei proprii a simțurilor. Pentru accentul simbolic - poezia Bosforul de Alecsandri Aicea el are sa

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și laurul sus". Accentul simbolic trebuie să aducă înaintea sufletului nostru intuițiunea acestor antiteze, cari în ele poartă și semnificarea predicatelor lor. Prin mijlocul tonului vrem să vedem cum trece dinaintea ochilor spiritului nostru acel mirt misterios, cu înțelesul său etic, și acel [laur] destinat mărirei omenești, simbolul gloriei. Dar și diferitele raporturi în cari e cugetat un obiect trebuie ca accentul 399 v simbolic să-l predea totdeuna sufletului nostru. Crucea va avea o altă coloare a tonului când va

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lor, în urmă însă va trebui să caute a-nțelege și natura diferită a ritmelor. O instrucțiune sistematică își va face dintr-asta unul din obiectele sale cele mai esențiale. Nimeni n-a avut o conștiință mai perfectă asupra efectului etic al ritmelor decât grecii. Cine pricepe opiniunile lor asupra caracterului diferitelor ritme acela a priceput într-adevăr și natura lor cu deplinătate. Deși e de dorit pentru actori o mai esactă cunoștință a ritmelor mai rare, totuși ar fi suficient

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
coprinsului său, și ar însemna a-l scurta pe poet cu un element esențial. Cum e dar de evitat acest îndoit pericol? Artistul trebuie să facă din ritm purtătorul coprinsului poetic, însă astfel încît să ne impresioneze numai [efectul] său etic, fără ca să fim siliți a ne aduce aminte de elementele compozițiunii sale. Numai această lege rezolvă greutatea coprinsă în dilemă: ca versul nici să se-audă, dar nici să fie distrus. Aceasta coprinde totodată în sine cea mai mare varietate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
această mișcare monotonă, în care ar cădea desigur daca ar fi abandonat în propria sa natură. Însă elanul, coloritul sensibil pe care el îl dă coprinsului său trebuie să i se păstreze. Asta am însemnat-o noi ca efectul său etic. Metrul propriu al dramei noastre este iambul de cinci picioare. Deja grecii au declarat cumcă măsura de vers care e mai aproape de natura dialogului e trimetrul iambic. Asta a fost cauza care, după atestarea lui Aristotel, a făcut să se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e trimetrul iambic. Asta a fost cauza care, după atestarea lui Aristotel, a făcut să se schimbe tatrametul {EminescuOpXIV 321} troheic cu trimetrul, căci acela, unit cu jocul, ni arată natura corică a dramei antice. Cu asta era unit efectul etic că ritmul iambic, după spusa lui Aristotel, e acela care-i mai apt pentru reprezentarea acțiunii. Dacă, după opiniunea celor vechi deja, trimetrul cu legile sale de compozițiune atât de stricte era acela care se apropia mai mult de forma

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
forma ei primitivă, unde avântul poetic l-a dus pe autor adesea pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest caracter trebuie ca declamațiunea să i-l păstreze. O nimicire totală a ritmului ne-ar transpune iarăși în forma prozei, fără însă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ridicare a vocei, care, repețindu-se mereu, produce în declamațiune cântarea (Singsang) cea mai urâtă. Pe cât de puțin trebuie să auzim ritmul în elementele sale pe-atât de puțin și rima. Precum are artistul dătoria de-a lăsa să răsune impresiunea etică a ritmului și învălui în el sensul ca cu un văl des, tot astfel trebuie să reproducă urechei noastre și elementul muzical al rimei, fără însă de-a sili urechea noastră ca să stăruie asupra rimei. Numai acolo unde rima e

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
e încă subordonat și în care simplitatea simțirei fundamentale cere a fi reprodusă printr-o declamațiune tot așa de ne-mpodobită și depărtată de orce lux retoric, apoi trecem la acele în cari cugetarea fundamentală e cu deosebire de-o natură etică, cugetare care pe de-o parte să pregneze o luptă și o învingere în domeniul spiritului moral, pe de altă să dezvolte aceste într-o descriere epică plină de artă. Contrastul liricei lui Gothe și-a lui Schiller s-ar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
liricei lui Gothe și-a lui Schiller s-ar putea și-aicea împărți între aceste două forme de compozițiune. În lirica lui Gothe domină momentul simțirei simple, sufletești (Regele din Thule, Erlkonig, Pescarul, Cîntărețul), în lirica lui Schiller e patosul etic care se dezvoltă într-o narațiune epică, plină de artă (Chezășia, Afundătorul, Fridolin, Lupta cu zmeul, Contele de Habsburg ). Firește ca acest contrast nu-l fixăm ca absolut între amândoi poeții, pentru că Mireasa din Corint și Zeul și Bajadera ale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se impune o asemenea concepțiune ca singura care poate fi a poetului. În Vergina d'Orleans, în Iphigenia, în Iulia, în Desdemona și Imogen va recunoaște îndată fiecine niște caractere generice în cari s-au întrupat în esistențe individuale idei etice și simțăminte din cele mai nobile. Fiecare actriță va putea fără greutate să se ridice la acea intuițiune și să vadă în tipurile citate nu oameni spețiali, ci reprezentanți a unor ideale direcțiuni a simțământului. Același lucru îl putem spune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și cu-atîta ea anticipează mai mult viitorul. Fiindcă fiece individualitate e productul unei sume de factori care își afirmă participarea lor la formarea ei; de-aceea masca are de-a le reproduce pe toate, după gradul însă al însemnătății lor etice. În viață ni se-ntîmplă adesea că fizionomiile personalităților însemnate corespund așa de puțin închipuirei noastre despre [ele] încît văzîndu-le nu ne putem mira îndestul asupra deplinei lipse de conexiune dintre însă nătatea spirituală a 424 r individului și arătarea lui

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
gust și simț simbolic nu se poate face nici aicea vreun pas c-un efect oarecare. 2. LEGEA COSTUMULUI ȘI A ESTERIORULUI SENSIBIL ÎN ȚINUTĂ Personalitatea însă pe care masca o pune dinainte-ne cu determinare plastică în ceea ce privește direcțiunea ei etică, această personalitate aparține unui timp, unei națiuni, unei activități omenești anumite. Și momentele acestea trebuie să fie primite în esteriorul sensibil, spre-a complecta reflectul liniștit al caracterului poetic. Aceasta ni se prezintă în aceste două momente, cari se întregesc

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
această învălitoare estremă. Daca deja în însași anticitatea modul cum se puneau hainele și cum se arunca mantaua ne făcea a cunoaște pe omul nobil și născut liber și daca deja în anticitate se combină cu punerea hainei un înțeles etic, cu cât e mai clar că manipulațiunea estetică a costumului antic cere de la actor un studiu deosebit și un profund simț simbolic. De-aceea actorul trebuie să facă eserciții cu costumul antic, cum face cu vocea sa, căci el nu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fundamental al celor două din început va avea un colorit pasionat, un fel de foc care ne lasă a privi în fundul unei prăpastii de pasiune; în Ifigenia va domina frumusețea plastică a tonului, care va copia în el mărimea ei etică. Am vorbit mai sus, în capitolul despre tăria și slăbiciunea tonului, despre acele voci puternice pe care nu le poate înlocui nici o arte și cari trebuie să formeze tonul fundamental al figurelor acelora în cari e întrupat principiul eroic. Theseu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ridice la o mișcare puternică a valurilor. Tonul fundamental din Ricard al III-lea și Franz Moor s-aseamănă, el ne dă în amândouă o imagine concavă, pustiită prin răutatea lor demonică, imaginea unor [naturi] suite până la deriziunea întregei lumi etice. Totuși însă pe Ri[c]ard al treilea împregiurările cele mari îl ridică la ondolațiuni cu totul altele și-i dau tonului său fundamental o ținută mult mai intensivă decât la Franz Moor. Energia cea diabolică a lui Ricard III

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vieței sale interne în vremea vorbirilor celorlalte persoane este jocul mut. Elementul în care se relevează viața cea mai intensivă a caracterului, în care se-nsumă tot patosul său ca și într-un vârf, cum am zice, acela-i accentul etic. Amândouă săvârșesc mijlocirea tutilaterală (în toate laturile) a caracterului în sine și cu întregul. Prin ele esecuțiunea unei individualități poetice e încheiată. În orice tip dramatic trebuie ca în fiece clipă să se reflecte viața individuală a tuturor figurelor celorlalte

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care le vede. O singură privire, o mișcare cu mâna, o întoarcere a capului dă aceleași simțiri a amorului, a durerei, a deriziunei și a răutății un alt caracter, fără însă de a prinde prin asta caracterul general. 2. ACCENTUL ETIC Jocul mut ne mijlocește sensibil tranzițiile dispozițiunei sufletești; accentul etic ni discopere în elementul tonului dispozițiunea sufletească, care rezultă din suma tuturor împrejurărilor. În despărțirea întîia, care - am consacrat-o formărei (culturei) vorbirei, am dezvoltat ființa accentului logic și simbolic

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o întoarcere a capului dă aceleași simțiri a amorului, a durerei, a deriziunei și a răutății un alt caracter, fără însă de a prinde prin asta caracterul general. 2. ACCENTUL ETIC Jocul mut ne mijlocește sensibil tranzițiile dispozițiunei sufletești; accentul etic ni discopere în elementul tonului dispozițiunea sufletească, care rezultă din suma tuturor împrejurărilor. În despărțirea întîia, care - am consacrat-o formărei (culturei) vorbirei, am dezvoltat ființa accentului logic și simbolic. Cel întîi aduce urechei sensul gramatic cu toate privințele sale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
spiritual, care e cuprins în noțiunea vorbei, așa încît auzitorul deodată cu sunetul primește și intuițiunea obiectului. Accentul logic - subordonat celui simbolic. Amândouă spețiile de accente au aparținut părții întîia, care are de obiect cultivarea și formarea vorbirei dramatice. Accentul etic se distinge esențial de celelalte două prin aceea că el relevă espresia individuală sufletească a caracterului; descopere în fiece moment în tot adevărul ei individualitatea ce ni se prezintă în viața ei cea mai personală, în mișcarea ei cea mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
caracterului; descopere în fiece moment în tot adevărul ei individualitatea ce ni se prezintă în viața ei cea mai personală, în mișcarea ei cea mai intimă prin spiritul caracteristic pe care artistul știe a-l insufla tonului. [... ] Abia prin accentul etic înviază înainte-ne o esistență individuală, o stare sufletească în determinarea sa caracteristică, pe care o produce și care-i o rezultantă a situațiunei ca un component și a personalității deosebite ca alt component. Spre a întrebuința o comparațiune: nu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
reacțiune. În acest moment însă una și aceeași împrejurare produce un efect cu totul deosebit. În fața aceluiași foc apa se face abur, fierul se topește, lutul se pietrifică. Această dispoziție primordială în rău sau în bine se manifestă în accentul etic. El deschide misteriile adevărate a vieței omenești, adâncimile caracterului și este creația cea mai însemnată pe terenul artei reprezentărei. La lovirea aceluiași ciocan aurul va răsuna cu timbrul său senin și original, lutul, fierul și celelalte cu a lor. În

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
multe momente ale artei noastre sânt implicate în viața internă a unui caracter cu-atît mai puțin ele pot fi comunicate prin învăț și doctrină esecutorului dramatic - și aceasta în nici un punct nu este mai adevărată decât în acesta al accentului etic, pentru că el e cel mai însemnat act de creație în reprezentarea unei personalități poetice. Am însemnată odată că tonul fundamental este elementul tonic în care ni se împlinește intuițiunea totalității unui caracter. Tonul fundamental ne sensifică trăsura fundamentală a caracterului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care se ridică accentul etic în diferite grupe și figuri în lucru reliefat sau întreg, care însă toate stau în cea mai strictă legătură cu espresia și însămnătatea arhitecturei, cu spiritul întregului și cari ajută la complectarea înțelesului zidăriei. Accentul etic deslucind adâncimile vieței sufletești individuale, urmează că accentul logic și cel simbolic îi sânt subordonate. Amândouă acestea nu pătrund până la espresia individuală a sufletului și stau în urma accentului aceluia, care predă o vorbire urechei auditorului asemenea unui fruct care au

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]