9,442 matches
-
mai este mașina de dezlegat enigme, ci personificarea unei atitudini, exagerarea unei posibilități (MacShane, 1976, p. 206). Din nefericire, prejudecățile publicului moștenite de la înainte-mergători funcționează și în cazul urmașilor. Deși aduce venituri serioase, deși e citită mai mult ca oricând, ficțiunea detectivistică e în continuare tratată cu dispreț: Oricât de bine și profesionist ai scrie o poveste polițistă, ea va fi tratată doar într-un paragraf, pe când orice evocare de mâna a patra, prost construită, batjocoritoare a vieții culegătorilor de bumbac
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
era inevitabilă. Dar această stylistic misuse of language poate fi și un handicap, ba chiar mai rău: compensarea „emoției animale naturale”, a lipsei de bărbăție în tratarea subiectului și a formei. Iată motivul pentru care majoritatea celor care ocupă zona ficțiunii detectivistice sunt „eunuci literari”, întru nimic deosebiți de snobii care „mențin în viață revistele de avangardă”. Somat să dea o listă a celor mai buni scriitori de literatură polițistă, Chandler nu e mai generos decât fusese cu pletora de experimentaliști
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
exigențelor sale e Dashiell Hammett: la ce competiție am fi asistat dacă Hammett nu s-ar fi lăsat de scris înainte ca părintele lui Marlowe să se apuce, nu-i așa? Marele handicap al celor care se aventurează pe tărâmul ficțiunii detectivistice constă în precaritatea instrumentelor de luptă: cei care știu să scrie nu sunt capabili să construiască o intrigă, cei care se pricep la meșteșugul edificiului „polițist” scriu prost. Se pare că acest neajuns nu a fost surmontat nici până în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
făcut după toate regulile artei. Suspansul, dialogul sprințar, decorativismul și ideologia au distrus tot ce fusese bun în tradiția inaugurată de Hammett și continuată, cu atâta modestie, de Chandler... Pierderea „formei”, mutarea accentului pe „lucruri neesențiale” reprezintă bolile mortale ale ficțiunii detectivistice de după al doilea război mondial, iar un supraviețuitor al lumii vechi nu poate accepta așa ceva în ruptul capului... Luciditatea îi permite să constate că formula propusă de el trebuie oferită cu multă precauție, pentru a nu șoca un cititor
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de la Hollywood, articolele pentru reviste, precum și o intensă corespondență, mai ales după 1940), o bună parte din energia intelectuală a lui Chandler e absorbită de meditațiile asupra romanului polițist. Lucru rar, dar nu cu totul neobișnuit în mediul autorilor de ficțiune detectivistică. La Chandler, evadarea în spațiul speculației teoretice semnifica și rezolvarea unei chestiuni de identitate: oricâtă dezinvoltură ar fi arătat în raport cu genul abordat, el știa că există forme literare infinit superioare. Compunând seria de texte teoretice privind identitatea romanului polițist
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ceva mai mult decât un autor de texte perisabile. Or, un roman polițist se recitește - când se recitește! - pentru calitatea „scriiturii” și abia în al doilea rând pentru ingeniozitatea rezolvării enigmei. Povestirile polițiste care rezistă peste ani au, invariabil, calitățile ficțiunii de calitate. ș...ț Este necesară o mare îndemânare tehnică pentru a compensa precaritatea stilului, deși trucul s-a mai folosit uneori, mai ales în Anglia - notează, pe bună dreptate, autorul (Chandler, 1977, p. 64). Stilul bate misterul, cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu o poveste nouă, cu o suită de personaje noi târâte acolo doar ca să justifice o intrigă fără cap și coadă (Chandler, 1977, p. 64). Acceptarea fără rezerve a unei fracturi între partea propriu-zis „literară” și cea de „enigmistică” a ficțiunii detectivistice explică succesul imens al atâtor autori lipsiți în mod evident de cel mai neînsemnat talent literar. Singurul lucru pe care-l mai poate face scriitorul e să impună anumite restricții părții ce privește rezolvarea misterului. Cu alte cuvinte, Raymond
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a dovedit, și din acest punct de vedere, fericită: el a mizat cu toată forța talentului pe sporirea valorii estetice a textului, lăsându-l pe detectivul Marlowe pradă ezitărilor sale între metafizică și diegesis! Observațiile lui Raymond Chandler privitoare la ficțiunea polițistă depășesc limitele comentariului pur literar. Egoismul tradițional al scriitorului e pus între paranteze, fiind înlocuit cu o privire circulară adresată spațiului mai îndepărtat, al receptării. Cine citește povestea? Ce strategii de captare e obligat să dezvolte scriitorul? Cât de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
viziune asupra lumii. Seducția exercitată de acest roman provine, în primul rând, din farmecul dialogurilor, din inteligența și umorul personajelor, din spectaculozitatea situațiilor. Dar ea este potențată și de un procedeu literar folosit rarisim, înaintea lui Chandler, de autorii de ficțiuni pulp: acela al secvențelor narative independente, al micilor medalioane menite să contureze o atmosferă sau să sugereze imaginea unui univers mai complex decât cel descris îndeobște de proza de divertisment. Astfel de scurte strangulări ale narațiunii reprezintă oaze de liniște
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
creștine o veche cutumă impunea ca două stări să nu poată vota contra celei de-a treia. Primul pas către generalizarea ideii majorității a fost făcut de glosatorii scolastici, urmați de canoniști și legiști 132. Glosatorii considerau regula majorității o "ficțiune" (fictio iuris): legea, negăsind un alt mijloc de rezolvare a conflictelor, consideră voința majorității ca voință a tuturor. Pentru vot se impunea prezența a 2/3 din numărul total al membrilor adunării. În același fel se va recunoaște regimul majorității
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
majorității și în Adunările reprezentative ale stărilor privilegiate. Canoniștii au recunoscut în acest principiu o particularitate caracteristică dreptului corporativ. Deși la început ei considerau că revelația maorității nu servește decât pentru a crea unanimitatea, ulterior au adoptat principiul roman al ficțiunii: Per plures melius veritas inquiritur (un număr mare aprofundează mai bine adevărul). Rezultatul cel mai important al activității glosatorilor, canoniștilor și legiștilor în privința problemei majorității a fost extinderea doctrinei corporative asupra tuturor deciziilor publice. Din reflecțiile lui Aristotel (Politica fusese
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
dorea a fi expresia egalității dintre nobili, consacrând principiul de la 1351: una eademque nobilitas. Teza lui Werböczy era "simplă și genială", făcând din nobilimea obișnuită (nu din magnați și clerul superior) "trupul sacru" personalizat și "componentă a Sfintei Coroane"530. Ficțiunea despre una et eadem libertas a tuturor privilegiaților, ca și definirea Coroanei ca nucleu esențial al națiunii nobile și izvor la autorității regale, au devenit baza națiunii maghiare. Țăranilor și orășenilor li se interzicea dreptul de a se considera membri
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
fiind edificatoare: Există un specific dobrogean? (1-2/1993), Scara de valori a literaturii române contemporane (3/1994), Care este politica editorială în privința debuturilor? (9/1994), Cărți românești în edituri (9/1996), Stilul e omul? (3/1997), Poezia anilor ’90 - o ficțiune critică? (10/1997), Despre starea poeziei (12/1999), Cartea și publicul. Despre debut (2/2001), Istoriile literare între factologie și axiologie (4/2002), Generația artistică de după 1990 (1/2003) ș.a. Se recuperează alte texte inedite, precum cele ale lui D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290219_a_291548]
-
Și, bineînțeles, era puțin probabil ca specialiștii profesiei medicale să fie asemenea dinozaurilor portretizați în film! Cum fusese posibil să le fi luat douăzeci de ani ca să accepte niște adevăruri absolut evidente? Se spune că realitatea e mai bizară decât ficțiunea. îmi cer scuze că i- am acuzat pe producătorii filmului de exagerare. Chiar și în această eră, așa- zis luminată, a mijloacelor moderne de comunicare și având acces la aceste mijloace, n-am reușit, după paisprăzece ani, să-mi impun
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
exacte, centrate asupra detaliilor semnificative, un spectacol vorbind despre eșec și dezumanizare într-o lume meschină și fără orizont, sufocată de mediocritate. E chiar lumea „socialistă”, scrutată cu o privire detașată și rece, adeseori ironică. Autorul abandonează la puțin timp ficțiunea în favoarea documentarului, precum în cărțile de interviuri cu oțelarii din Galați - Caractere (1973; Premiul pentru reportaj al UTC) - și cu țăranii din Caraș-Severin - Biografii comune (1974). Renunțând la formula obișnuită a reporterului care își pune în temă cititorii și își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288233_a_289562]
-
modului lor de existență devin personaje și sunt privite de autor cu simpatie, dar și cu un discret amuzament. SCRIERI: Rebarbor, București, 1971; Caractere, București, 1973; Biografii comune, București, 1974. Repere bibliografice: Sanda Ghițescu, „Rebarbor”, AFT, 1971, 7; Nicolae Manolescu, Ficțiune și reportaj, RL, 1973, 41; Valeriu Cristea, Reportajul deliteraturizat, RL, 1973, 45; Eugen Uricariu, „Caractere”, ST, 1973, 24; Silvia Urdea, „Caractere”, VTRA, 1974, 24; Laurențiu Ulici, Viața la rând, RL, 1974, 3; Nicolae Ciobanu, „Caractere”, LCF, 1974, 5; A.I. Brumaru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288233_a_289562]
-
evidențiază nu atât clasicismul concepției, cât înclinațiile și gustul. În ceea ce privește raportul dintre operă și cititor, el susține, înrâurit de Schopenhauer, că opera exercită o profundă influență moralizatoare dar nu în mod direct, ci prin înălțarea cititorului în lumea așa-zisei „ficțiuni ideale”, care este o aparență a realității și nu realitatea însăși; altfel, arta ar copia realitatea. Lumea „ficțiunilor ideale” îl ridică pe cititor deasupra intereselor cotidiene, egoiste și îl determină să se uite pe sine ca individ. Pentru a atinge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
de Schopenhauer, că opera exercită o profundă influență moralizatoare dar nu în mod direct, ci prin înălțarea cititorului în lumea așa-zisei „ficțiuni ideale”, care este o aparență a realității și nu realitatea însăși; altfel, arta ar copia realitatea. Lumea „ficțiunilor ideale” îl ridică pe cititor deasupra intereselor cotidiene, egoiste și îl determină să se uite pe sine ca individ. Pentru a atinge acest scop, artistul trebuie să fie de o sinceritate desăvârșită și să ocolească imitația. Aceasta din urmă este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Oprea, Terminologia filozofică românească modernă, București, 1996, 158-162; Titu Maiorescu comentat de N. Mecu, București, 1996; Doru George Burlacu, Revenirea la Maiorescu, Cluj-Napoca, 1997; Zaciu, Departe, 9-13; Dicț. esențial, 477-482; Dan Mănucă, Principiile criticii literare junimiste, Iași, 2000, passim; Simion, Ficțiunea, III, 103-151, 209-211; Cornel Moraru, Titu Maiorescu, Brașov, 2003; Ciprian Șiulea, Retori, simulacre, imposturi, București, 2003, 69-130. D.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
C. Mihăilescu, Răspunsurile monahului rătăcitor, „22”, 2000, 41; George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt, Brașov, 2000; Dicț. esențial, 796-797; Cristea-Enache, Concert, 429-434; Manolescu, Lista, II, 316-319; Micu, Ist. lit., 783-784; Petraș, Panorama, 593-594; Pop, Viață, 19-36; Popa, Ist. lit, II, 1055-1056; Simion, Ficțiunea, III, 363-371; Arșavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, Cluj-Napoca, 2002; Cristian Bădiliță, Două cărți despre iudaism ale lui N. Steinhardt, CL, 2002, 12; Constantin Mihai, N. Steinhardt. Intelectualul-monah sau monahul-intelectual, CL, 2002, 12; Nicolae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Napoca, 2002, 79-83
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
personaje reapar și în al doilea roman, Sybaris. Astfel, Duduia, bătrână, se reîntoarce pe meleagurile unde trăise alături de Bujor pentru a muri răpusă de remușcare. În cu totul alt registru față de nota falsă, cu vădită tendință moralizatoare, caracteristică scrierilor de ficțiune ale lui A., este scrisă monografia Constanța pitorească cu împrejurimile ei (1908), un adevărat ghid pentru cel ce dorește să cunoască istoria acestui ținut străvechi. SCRIERI: Flori de câmp, București, 1900; Pe lângă vatră, București, 1900; Leagănul viselor, București, 1902; Rătăcire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285174_a_286503]
-
personajului Mozart (compozitorul), lăsând impresia unui film mental, în care sunt incluse fragmente de pastel. Performanța prozatorului o constituie romanul În căutarea miresei pierdute, comparabil în parte cu Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov. V. cultivă și aici absurdul oniric, ficțiunea realizând relativizarea aspectelor antinomice, pentru a dovedi precaritatea convenției realului. Realitatea pare traversată continuu de o mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
ficțiunea realizând relativizarea aspectelor antinomice, pentru a dovedi precaritatea convenției realului. Realitatea pare traversată continuu de o mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.) în opusul lor. Protagonistul-narator are o existență ce adună simboluri cu valoare alegorică, privind, dincolo de umorul imediat, dramatismul condiției umane. Un bărbat care își amintește că este căsătorit și are șapte copii poposește într-o seară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
unei dimensiuni superioare - a treia -, În care există obiecte de un fel necunoscut. (Cum nu ne pot vedea, chiar și cei mai inteligenți dintre locuitorii Suplandei Își vor Închipui, probabil, că cea de a treia dimensiune nu e decît o ficțiune matematică, servind exclusiv ca mijloc euristic.) Într-un mod similar, noi nu reușim să Înțelegem ce fenomene ar putea exista Într-un continuum spațio-temporal (și ce Înseamnă cu adevărat „istorie”), mai ales atunci cînd obiectele căutării noastre nu sînt tangibile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să reconstituie o „geneză veritabilă”, În opoziție cu cea „falsă” inclusă În Vechiul Testament 213. Ambii Învățați pornesc În căutarea unui „text originar” și Bernard Barc ajunge să creadă În existența unui asemenea arhetip; mai precaut, Dahl Îl consideră o simplă ficțiune euristică. Cercetările celor doi autori sînt de o importanță specială, Întrucît au arătat că secvențele mitului gnostic prezintă transformări ale unui mit, respectiv ale mitului creației prezent În Cartea Genezei. Într-adevăr, gnosticii doresc să stabilească o Geneză revizuită, În cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]