KorAP: Find »[drukola/base=gaură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...285 >

7,117 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

până jos. Aș fi stat liniștit și-aș fi tăcut chitic. — Dar eu habar n-aveam de petele de sânge din baie și, dacă n-ar fi fost jegoasa aia de păpușă gonflabilă, nici n-aș fi aruncat-o în gaura de pe șantier. M-aș fi dus să mă culc. în loc de asta, uite că m-am enervat și am acționat ca un idiot. — Dă-mi voie să-ți mai spun ceva, Wilt, zise inspectorul. Chiar ești idiot, un afurisit de idiot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
puțin posibil, zise dr. Mayfield. — Cu o remarcabilă lipsă de succes, cel puțin până acum, comentă dr. Board. Greu le-ar fi să se facă și mai remarcați. Chiar acum zece dintre ei stau și se holbează în jos pe gaura aia. Directorul-adjunct trecu la o temă mai veselă. — Am plăcerea să vă anunț că am reușit să refacem conexiunea electrică la cantină, le spuse el celor prezenți, așa că o să putem să facem un prânz ca lumea. Eu sper numai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
într-o asemenea perioadă să evităm confruntările dintre catedre și să trecem la treabă. Se așternu o tăcere pe care în cele din urmă o rupse dr. Cox. — Credeți că poliția ar putea fi convinsă să ridice un paravan în jurul găurii ăleia? întrebă el. — în mod cert le voi sugera așa ceva, zise dr. Mayfield. Apoi trecură la subiectul întreținerii oaspeților. — Am aranjat ca în perioada respectivă să avem băuturi din belșug înainte de prânz, zise directorul-adjunct, și, în funcție de situație, prânzul va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
apoi picioarele fuseseră în mod clar contorsionate până în pragul mutilării, iar brațul ei întins avea - așa cum prezisese Barney - un aer de rugă disperată care provocă maximum de emoție. Tot brațul acela provocă și maximum de greutăți la extragerea păpușii din gaură. Picioarele nu ajutau la nimic și, în plus, cimentul îi dăduse păpușii o masivitate și o înălțime aproximativ similare cu cele ale Evei Wilt. — Presupun că asta se înțelege prin rigor mortis, zise dr. Board în timp ce dr. Mayfield încerca disperat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
oasele genunchilor. Diformitatea aceea făcea ca sarcina lui Barney să fie atât de dificilă și insuportabil de grețoasă. După ce trupul alunecă în josul puțului pentru a patra oară, Barney coborî el însuși jos sub pământ, ca să ajute la recuperarea obiectului din gaura de pilon. — Afurisiților, dacă o scăpați, urlă el din adâncuri, o să aveți aici jos două cadavre, așa că țineți-vă strâns de funia aceea, indiferent ce s-ar întâmpla! Eu o să i-o înfășor în jurul gâtului. Inspectorul Flint se uită lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada, Irina ieșise din cubul de cărămidă, avansa învăluită de valurile moi, parfumate, ale întunericului, desi era încă lumină și ziua era plină, puternică, agresivă, cu miile de guri și găuri deschise, flămânde. Cândva, ajunse în centru, în stația de tramvai de la Rosetti. Tramvaiul tocmai venea, uruind. Treapta era prea înaltă pentru pasul ei mic și fusta prea îngustă. Iritată, dădu un brânci gentuței de piele, se încordă, se agățase, strângea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
platoșă sfidătoare, asta era! Atât îi rămăsese, Sfidarea, și nu se plângea că e doar atât, nu, nu se plângea, bineînțeles. Noaptea se spulberase, asta era adevărata victorie. Calendarul însemna succesiunea diurnă, atât. Noaptea, doar o mlaștină fără contur, nimicul, gaura neagră. Slavă Domnului, scăpase încă o dată. Nicicând nu poți fi sigur că ajungi la hotarul unei noi zile. Magnifică pățanie, ziua, o, da, don Dominic Vancea era pregătit. Acțiunea reîncepe, cacofonia-miracol a zilei îl va reprimi. Costumat în negru, proaspăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
o să înțeleagă despre ce e vorba. Se iese în curte. Îmbrânceli, râsete, zbenguială. Să tot apeși pe butoanele vechi. „Surpriza surprizelor,Ira! Uitasem, știi cum sunt eu, uitasem... Tu aici, tu aici?“ „Normal, Tolea, e normal! Aici, da. Aici, în gaura de șoricei. În găurica asta otrăvită, pentru șoricei.“ Așa că domnul Vancea ajunge iar în stația de tramvai. Așteaptă răbdător tramvaiul, se urcă, găsește loc liber lângă casieră, se așază, deschide ziarul. Răsfoiește paginile: fantoma Octavian nu apare, nici președintele Orest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Prin urmare, Tolea incearca numărul miracol. Miercuri la prânz, seara, noaptea, dimineața, să zăpăcim adversarul. În orele amnezice, încolăcite, lenevoase, când vântul țiuie, neauzit, prin spații confuze și plesnesc capacele ceasornicelor și se înmulțesc stopurile cardiace. Într-o astfel de gaură a timpului, dom’ Dominic avu, brusc, iluminarea: dacă am întrebat a mia oară la informații și ni s-a comunicat că telefonul nu e defect, nici pe alt nume, nici blocat, desființat, codificat înseamnă că, pur și simplu, nu răspunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
dilată și nu-și găsește o ieșire, o ventilare. Dospește, dospește, ies doar rareori bâlbâieli chinuite. Un model extrem. O limită a ceea ce am devenit, de fapt, cu toții? Nimic din ce e real nu e absolut, totul e plin de găuri, translații, maculări. Suntem obligați să imaginăm ca să putem înțelege, nu-i așa? Am fost pasionată de matematică, profesore. O adevărată pasiune, zău așa. Reducerea la absurd! Artificiul care să facă insolubila ecuație mai accesibilă trucurilor noastre. Dar o reducție, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
L-am adunat de pe drumuri, i-am dat numele strămoșilor mei, un nume vechi ca patria noastră scumpă. Un nume de care nu se poate atinge nimeni! Iar avocatul Demostene Orleanu-Buzău călărește toate scursorile. Îl apucă amețeala cum vede o gaură, asta face domnul Sulă Spermă Buzău, v-am avertizat. N-ați luat nici o măsură. Am să raportez secretariatului general al partidului, sabotorilor! Bine a făcut Tovarășul că a interzis avorturile și divorțurileși bolile venerice. N-aveți capul decât la futai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
profesorului. Vorbea cuiva. I s-a părut ciudat. Chiriașul nu primea vizite, nici nu avea unde, cămăruța lui era prea mică, știu asta. Cu atât mai puțin noaptea, la ora aceea. Madam Murătură n-a rezistat, s-a uitat pe gaura cheii. S-o fi uitat ea mereu, nu numai în noaptea aia, știu asta. Cică recepționerul era în picioare, gol, în fața oglinzii. Vorbea cu unul, Tudor. De fapt, cu puța lui tăiată, la care se uita tot timpul. Dacă vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și sufletul nostru găurit ca un șvaițer, cică așa spunea. Ne ascundem, atât am învățat, ne micșorăm într-atât că nici noi nu ne mai putem găsi, așa vorbea Limbutul. Nu era glumă, vorbea de-adevăratelea, parcă plângea. N-avem găuri de scăpare, toate orificiile sunt capcane, toate orificiile, Tudore, toate, așa vorbea. Murim împreună, Tudore, că suntem unul și am murit deja, asta-i. Nu mai sunt guri de incendiu, doar de canalizare și moarte, așa recita, înnebunită, coana Veturia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
nu obosesc. Dar sunt pe moarte... Păi, cum... sunteți foarte, cum să spun... în foarte bună... condiție. Da, excelentă condiție. — Ei, sigur, excelentă. Excelentă, excelentă, așa zicea și doctorul ăla mic și grăsuț, cu un ochi de sticlă. Își ascunde gaura sub ochelari, dar are un ochi desticlă, degeaba se ascunde. Glumeț altfel... la doctori e important, să știi. Gluma, jumate de leac. Că leacurile, cine știe... Dar nu mai reușește nici glumețul ăla de doctor de nebuni. M-am molipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

și opt de secunde, însemnând trecerea celor zece suflete plecate pe lumea cealaltă și sărbătorind nașterea celorlalte zece. Harry își simțise inima frântă de multe ori, dar acum nu mai era decât o grămăjoară de cenușă care îi astupa o gaură din piept. În ultima sa zi de libertate, și-a petrecut douăsprezece ceasuri așezat pe patul copilei, privind-o cum se leagănă în balansoar și ascultând-o cum striga alternativ „bucurați-vă“ și „jeliți“ în timp ce urmărea limba mică a ceasului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
pe marginea vasului, și se rădea pe picior cu un aparat Schick cu baterii. La un moment dat, aparatul i-a scăpat din mână și a căzut în apă. Ea a băgat mâna după el, dar acesta se înțepenise în gaura de evacuare și nu a reușit să îl apuce. Atunci a deschis ușa și a strigat: Tati (pe vremea aceea încă-mi mai spunea tati), am nevoie de-o mână de ajutor! Tati a sărit să ajute. Ce m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
ea. Pentru un bătrân ieșit din circulație ca mine, era suficient. Eu îmi trăisem traiul și-mi mâncasem mălaiul, iar ce se întâmpla cu mine mai avea prea puțină importanță. Dacă mi se oferea ocazia de a mai da o gaură la curea, n-aveam să spun nu, dar nu mai era o chestiune de viață și de moarte. Pentru Tom, totul depindea de curajul de a se arunca din nou acolo unde jocul era mai înfierbântat. Altfel, avea să tânjească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Harry are dreptate, Tom. Dracul nu-i chiar atât de negru. TOM: Ba e. Și, dacă vreți să știți, e chiar mai negru de-atât. HARRY: Precizează despre ce vorbești. Eu nu mai înțeleg despre ce discutăm. TOM: Despre lume. Gaura mare și neagră pe care o numim lume. HARRY: Aa, lumea. Sigur. Fără îndoială. Lumea e o hazna. Asta știe oricine. Dar facem tot ce ne stă în putere s-o ocolim, nu? TOM: Ba nu. Suntem în centrul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

niciodată nimic cu mine. Chiar și de ziua ei eram forțată să fiu „sclava ei personală“ ca să mi se dea și mie câteva dulciuri amărâte. În adolescență ne certam ca nebunele. Mă acuza că o copiez când mi-am dat găuri în urechi la trei săptămâni după ce și-a dat ea. De parcă ar fi fost singura fată de pe planetă care a făcut asta. Mi-a spus Goofy când mi-am pus aparat dentar și i-a zis mamei să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

mă uit la ea preț de câteva clipe, neștiind ce să zic. Nu e vorba că nu mi-ar plăcea lucrurile croșetate... OK. Ba ăsta e adevărul, nu Îmi plac deloc lucrurile croșetate. Și mai ales bluzele roz decoltate, cu găuri mari. I se vede pur și simplu sutienul. — E... super, reușesc să articulez În cele din urmă. E nemaipomenită ! — Nu-i așa ? Îmi zâmbește fericită. Și am făcut-o atât de repede ! O să-mi fac și fustă asortată. — Bravo, spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Mă răsucesc spre ea. Lissy, s-a uitat toată lumea. Și și-au dat imediat seama cu toții că e vorba despre mine ! Și au Început să râdă de mine cu toții, și tot ce-mi doream era să mă ascund undeva În gaură de șarpe și să mor... — O, Doamne, spune Lissy cu tristețe. Pe bune ? — A fost Înfiorător. În clipa În care mă copleșește un nou val de jenă, la aducerea aminte, Închid ochii. În viața mea nu m-am simțit mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

a învia sub dușul fierbinte cu presiune crescândă. Noaptea mă surprindeam mai vital, între somnul puțin și prelingerea prin odăi a fantomei - unchiul Tony așa cum arată acum, cu fața măruntă fără gură, doar cu un nas ascuțit în vânt și găurile negre ale ochilor de Alien. E adevărat că nu putem ști când ni-e dat să murim, ar fi prea simplu să vină la toată lumea cum i-a venit bunică-mii, la optzeci și patru de ani. Ne-a sunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
repede, scoate țigara din gură și și-o vâră după ureche. Abia acum a observat namila de câine, dă fuga-n drum ca apucatul, acolo rămâne aplecat peste corp, cu fața rânjită sinistru. Mă apropii - în capul câinelui e o gaură de glonț prin care s-a scurs în praf o baltă de sânge albicios amestecat cu creier. Asta chiar nu putea s-o facă decât Țârțâc, pe altcineva cu armă nu mai știu pe-aici. El tocmai s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
din somnul ăsta nesănătos mă trezesc cu impulsul să sun imediat la cei pe care tocmai i-am visat și pe care-i știam în viață, bine merci, dar dacă Doamne ferește?... Mă arunc spre telefonul vechi, pipăind cu degete încleștate găurile discului și numărând șoptit, așa sun în puterea nopții, puțin după ora unu la Bogdan. O VOCE (de femeie, doar pe jumătate somnoroasă): Alo? EU: Sărut-mâna, ce mai faceți? VOCEA: Ah, Tudor, ce să fac, uite, mă chinui, prin fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

râd și individul mă fixează fără nici o expresie, de parcă aș fi anormală la cap. Așa și trebuie, zice. Ăsta e modelul. A, da? zic imediat. A, da. Și dispar instantaneu în cabină. Nu îndrăznesc să‑l întreb în care din găuri trebuie să‑ți bagi capul, așa că mă lupt cu prima - și arată groaznic. O încerc pe cealaltă, și arată la fel de cumplit. — E vreo problemă? zice tipul, din apropierea cabinei și simt că‑mi iau foc obrajii. Nu pot să recunosc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]