3,043 matches
-
că a avut partea cea mai bună, că eu trebuie să duc povara cea mai grea. Ne amintim că Marius Daniel Popescu, de altfel bun prieten cu Agota Kristof, a găsit un alt mijloc de a-și croi un spațiu identitar care amestecă trecut și prezent, care îi permite să călătorescă nestingherit între amintiri și trăirile actuale. De fapt, două sunt mijloacele la care recurge: pe de o parte, o imprecizie temporală și spa țială, întreținută printr-o desemnare deliberat neclară
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se gîndește și care se privește privind și trăind" și o "gîndire ca existență", solidară cu "existența individuală pentru care este în același timp secreția și principiul de pîrguire interioară". Iar această pîrguire se însoțește de o formă de risipire identitară a spațiului care urmărește, paradoxal, reconfigurarea unității originare. Rătăcitor într-o lume în metamorfoză, Fondane resimțea această spațializare ca afectivă, căci orice loc de identitate a unui subiect este un spațiu simbolic, oniric, angoasant sau securizant. Nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
deplina satisfacere a cititorului, nu ieși din carte lui cu toate răspunsurile, ci mai degrabă cu o serie suplimentară de între bări și cu o derutantă nevoie de a-ți scruta cu mai mare luciditate propria existență. Faliile și faldurile identitare umane, armoniile contrariate în roman trezesc în fiecare din noi imagini și reconsiderări pe care, poate, încercăm prea adesea să le ocultăm sub pulpana amăgitoare a timpului iertător. Lupi și rîndunici Ești așezat în fața calculatorului tău care e deschis și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
întotdeauna deconcertant. Nu există ceva mai ticălos decît cuvîntul și totuși prin el ne înălțăm la trăiri de fericire, la o dilatare ultimă (...). Supremul atins prin vocabulă, prin simbolul însuși al fragilității! (Exerciții de admirație) Prima carte, ultima carte: fracturi identitare. Cioran și banda lui Möbius Într-o logică melioristă, orice autor ar trebui să marcheze o distanță semnificativă, datorată maturizării firești, între prima și ultima sa carte. Lucrurile nu stau însă așa pentru Cioran, care afirmă peremptoriu, în 1973: "Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de a fi, ca și felul meu de a scrie. Un om fragmentar." (C) Împingînd la limită această logică, el convoacă în propriul text alte voci pre-existente, ceea explică mai bine utilizarea sistematică a interși intratextualității. Circularitate, punere în abis identitar, confuzie și suprapu nere temporală, distanțare tot mai mare de sinele turbulent de la început și totuși cu obsesia definitivă a lui eu, purtate de un idiom riguros și constrîngător. Întreaga operă a lui Cioran reprezintă lucrul unei aceleiași subiectivități ("Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o primă vedere, e greu de găsit două personalități, două stiluri și două opere mai diferite decît cea a gînditorului român de expresie franceză Emil Cioran și cea a romancierului canadian franco fon Maxime Roussy. Și totuși... autoficțiunea și problemele identitare concepte dense și fecunde, la intersecția dintre singular și colectiv, conștient și subconștient pun în joc noțiuni precum: reprezentare, apartenență, sine, celălalt, recunoaștere și (re)construcție, conformitate și diferențiere, tot atîtea axe de cercetare care pot îmbogăți studiul fiecăruia dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
răspundă în ecou: "Sunt distinct de toate senzațiile mele. Nu reușesc să înțeleg cum anume. Nu ajung să înțeleg nici cine le trăiește. Și, de altfel, cine e persoana de la începutul celor trei propoziții?" (MA) Dacă principalele forme de construcții identitare rămîn relativ stabile în teorie, ca și concept, identitatea trebuie mereu precizată, căci ea desemnează un principiu plural și complex. În cazurile discutate, printre materializările imaginarului creativ al celor doi autori, vom reține un fel de dublă punere în abis
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să dea seamă de identitate. Fie că e vorba de personaje virtuale din jocuri (de calcu lator, de rol etc.), sau de tulburări ale personalității, "dublurile", ca expresie sau punere în scenă de sine, par a fi răspunsuri la problema identitară pentru Roussy, ca și pentru Cioran. O identitate recreată, reinventată, în cazul primului, sau dislocată, decalată, eventual reconstituită prin figurile unor creatori apropiați, în cazul celui de al doilea. Autoficțiunea apare atunci ca un substitut, o prelungire sau o ruptură
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
simultan "în" și "în afara" universului personal. "Mă dezindividualizez văzînd cu ochii", constată Cioran, "Să o terminăm odată cu acest Eu învechit!" (C) Iar frontiera lumii reale pare să nu mai constituie ultima frontieră... Un alt unghi de abordare permite analiza imaginilor identitare reflectate de societate sau de mediul înconjurător, căci convențiile și oglinda exterioară sunt și ele motoare autoficționale puternice. Integrare, interogație, respingere, disimulare sunt tot atîtea mijloace de lectură indirectă a unei viziuni asupra sinelui. Și aici, cei doi scriitori se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
iar mâine de un altul. Aceeași incertitudine în privința formei. Este vorba de a impune sacrificii unora pentru toți sau tuturor pentru unii. Cine poate să îmi spună ce formă va lua legea? Căci nu se poate nega că numărul formulelor identitare este infinit. Nu există zi în care să nu îmi ajungă cinci sau șase prin poștă, și toate, remarcați bine, complet diferite. Într-adevăr, nu este oare o nebunie să se creadă că o națiune poate gusta oarece odihnă morală
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de apropriere a universului de sensuri pe care îl construiește aceasta. Mod de manifestare a personalității creatoare eminesciene, publicistica exprimă, alături de opera poetică, măsura a ceea ce înseamnă Eminescu pentru identitatea românească, pentru valorile naționale și pentru păstrarea specificului autohton, semn identitar în întâlnirea cu celălalt. Vitregită pentru multă vreme de atenția publicului cititor și a criticii, publicistica conduce la resemnificarea întregii creații eminesciene, prin prisma atitudinilor și opiniilor exprimate de jurnalist în paginile de ziar507. Între cele două domenii de creație
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
legătura organică dintre cadrul natural, profilul psihologic al artistului autohton și tiparele creativității. Ca atare, naratorul adoptă mai întâi postura criticului și apreciază că literatura română n-ar fi decât expresia caracteristică a sufletului țărănesc și a civilizației pastorale, coordonatele identitare ale etnosului nostru fiind ilustrate estetic de poezia lirică (sublimare a doinei populare) și de povestirea născocită în zvon de șezătoare (sunt amintiți ca reprezentativi pentru spiritul locului Creangă, Dragoslav, Sadoveanu). În consecință, civilizația modernă (adică civilizația romanului, la care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
gândim la disocierile pe care Lovinescu însuși le făcea, în propriile scrieri memorialistice, între "voință" și "temperament", considerând că un proces reușit de formare nu poate avea loc fără ca voința să prevaleze asupra "naturii" instinctive; după cum însăși opera de autoconstrucție identitară descrisă în Istoria civilizației române moderne are loc tot prin preeminența unei opțiuni lucide asupra "naturii" sufletești inerte a unui popor. Însă chiar și aceste teorii lovinesciene, arată Antonio Patraș, au partea lor de umbră: teoria progresului prin imitație ("voință
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mit cultural", în op. cit., p. 35. O foarte ingenioasă explicație a fenomenului am găsit-o în excelentul studiu al lui Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența unui mit, Editura Polirom, Iași, 2008. Vezi capitolul "Negocierea ofertei identitare: între mască și sosie" (pp. 227-252): "Imaginea lui Eminescu este dublul operei eminesciene. Ea poate să tragă, după cum se raportează față de identitatea operei, fie spre mască, fie spre sosie. Prin cultivarea sosiei, se cultivă iluzia identității, smulgerea măștii anulând însă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Or, "mila și bunătatea, ca forme sublime ale iubirii, întrețin echivocul eului și, implicit, speranța mântuirii". Prin urmare, "dezideratul echilibrului interior, individualist", ilustrat de celebrul vers din Odă (în metru antic) "Pe mine mie redă-mă", nu e deloc "formula identitară potrivită individualității eminesciene" (op. cit., p. 323). 158 Așa este definit, în toate lucrările de specialitate, voyeurismul. 159 Neagoe ilustrează un tip masculin pur, de o virilitate naturală, opus "efeminatului" Eminescu: "voinic ca un taur, cu gâtul scurt, brun; om dintr-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
chestioneze fără încetare propriile sale propoziții a prioriși să se pună în situația de învățare,,.9 Curios este faptul că această necesară și vitală învățare este astăzi sabotată, constant și eficient, de ceea ce autorii cărții numesc a fi ,,entuziasmul căutărilor identitare,,. El invadează rapid și chiar spontan lumea, grație Internetului și new media. Mai precis, în condițiile creșterii valului de emigranți (cel puțin în anumite zone ale Occidentului), a globalizării tehnologiei și mondializării stilului de viață occidental, nu mai suntem cei
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
obscure ale inconștientului (individual și colectiv), izbucnind surprinzător pentru a ne evidenția singularitatea și specificul în raport cu ceilalți. Această singularitate a mea ca român, de exemplu, mi-o relevă chestionarea tăcută și meditativă a propriului Sine, fie analiza minuțioasă a mărcilor identitare specifice comunității din care prin naștere fac parte. Mai există o altă cale onorabilă de a-mi defini identitatea: cea care aduce în prim plan hermeneutica lui alter, cu scopul precis de a mă înțelege mai bine pe mine prin
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și-a pierdut, de fapt, propria sa identitate. Tot ce a putut fi salvat, vechile biserici și cimitire, puținele clădiri laice cu valoare patrimonială - mai toate, abandonate unui ireversibil proces de degradare -, este insuficient pentru a reda urbei vechea marcă identitară. Fatalmente, opera de restituire a trecutului acestui oraș revine intelectualilor, istoricilor în mod special. II. A. Procesul de extindere a suprafeței orașului. Structura teritorial-administrativă În mod natural, forma fizică a orașelor a cunoscut evoluții diferite, acestea fiind puternic influențate de
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
cu indiferența membrilor societății civile. Timpul și nepăsarea și-au pus amprenta asupra multora dintre aceste monumente și cimitire. Degradarea, abandonarea, profanarea, dispariția, sau chiar mutilarea lor, creionează o simptomatologie a celei mai periculoase „boli” a timpului prezent: boala spiritului identitar. Degradarea lor înseamnă, de fapt, erodarea românismului în fiecare dintre noi. Mediul citadin băcăuan a fost produsul exclusiv al principalelor funcții ale orașului - funcția economică (comercială și industrială) și cea administrativă. Așa cum am arătat, spațiul urban s-a dezvoltat în jurul
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
16 19 P.M.. În perioada interbelică, odată cu instalarea guvernului liberal condus de I. I. C. Brătianu (1922-1926), România a cunoscut un amplu proces de normalizare a vieții politico-sociale și de așezare a principalelor sale componente (statală, culturală și socio-economică) în albia identitară. Marile tensiuni sociale, manifestate violent la nivelul întregii țări în perioada 1918-1921, s-au mutat, începând cu anul 1922, din stradă în forul legislativ al țării, Parlamentul. În orașul Bacău, revenirea la starea de normalitate de dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, s-
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
de o parte, opțiunea clară, dar, din păcate, mult prea publicistică, pentru recuperarea trecutului imediat - în special, mișcarea de rezistență anticomunistă - și, pe de altă parte, activarea, pe fondul unei puternice crize politice, a unor mai vechi și nerezolvate complexe identitare românești. Dincolo de numeroasele drapaje emoțional-publicistice ale momentului, de vocalizele unor porniri îndreptate polemic asupra patriotismului de paradă, considerat, pe bună dreptate, inactual, nemodern și antieuropean, se simțea „ura de sine” despre care vorbea Andrei Pleșu, oglindirea permanent negativă a propriilor
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
numeroasele drapaje emoțional-publicistice ale momentului, de vocalizele unor porniri îndreptate polemic asupra patriotismului de paradă, considerat, pe bună dreptate, inactual, nemodern și antieuropean, se simțea „ura de sine” despre care vorbea Andrei Pleșu, oglindirea permanent negativă a propriilor fapte, deruta identitară ce traversează întreaga națiune română. Despovărate de corvoada roșie a preamăririi și a reflexelor omagiale, ultimele dou) decenii au readus în discuție problematica legată de beteșugurile de caracter și comportament ale românilor, reliefate atât de tranșant, încă din prima jumătate
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
Moscova, dar Dej își consolidase deja suficient poziția politică pentru a le putea face față. Identitatea imaginată de regimul comunist pentru a se autodefini și impusă societății prin practici discursive cotidiene a fost una de o inovativitate radicală în raport cu palimpsestul identitar pe care societatea îl dezvoltase până atunci. Clasele, noile categorii identitare, sunt afirmate prin "act[e] de putere" inițiate de regim printr-o propagandă asiduă. Diferite de manifestările "tari", coercitive, ale puterii comuniste, acestea urmăreau penetrarea și modelarea societății în conformitate cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
le putea face față. Identitatea imaginată de regimul comunist pentru a se autodefini și impusă societății prin practici discursive cotidiene a fost una de o inovativitate radicală în raport cu palimpsestul identitar pe care societatea îl dezvoltase până atunci. Clasele, noile categorii identitare, sunt afirmate prin "act[e] de putere" inițiate de regim printr-o propagandă asiduă. Diferite de manifestările "tari", coercitive, ale puterii comuniste, acestea urmăreau penetrarea și modelarea societății în conformitate cu ideocrația leninistă (Morar-Vulcu: 2007, 32). Societatea, la rândul ei, rezista asaltului
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
sunt afirmate prin "act[e] de putere" inițiate de regim printr-o propagandă asiduă. Diferite de manifestările "tari", coercitive, ale puterii comuniste, acestea urmăreau penetrarea și modelarea societății în conformitate cu ideocrația leninistă (Morar-Vulcu: 2007, 32). Societatea, la rândul ei, rezista asaltului identitar venit "de deasupra" (ilustrativ în acest sens este titlul lucrării lui Ioan Lăcustă Republica Populară și România, 1948-1952), la început activ, dar ulterior tot mai pasiv, pe măsură ce comunismul părea să devină ireversibil. Nu numai în intervalul pe care acest studiu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]