3,066 matches
-
lor în vederea unui efect de claritate. Plecând de la aceste observații, putem vorbi în acest caz de o stilistică în măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stilistic de registrul hiperbolei. Să nu uităm că avem aliniați trei termeni : delirul politic, sexul și bășcălia. Primii doi nu vor fi utilizați în analiză, însă relevanța primului este capitală și pentru opera lui Caragiale și pentru edificarea unui complex identitar. Dacă delirul politic este un element constitutiv al operei lui Caragiale, în schimb, cum am văzut, tema sexualității face parte din perspectiva deformatoare a lui Lucian Pintilie. Caragiale a apelat la o serie întreagă de eufemisme vehiculate cu ironie pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
parte din perspectiva deformatoare a lui Lucian Pintilie. Caragiale a apelat la o serie întreagă de eufemisme vehiculate cu ironie pentru a amortiza tema sexualității litigioase. Bășcă- lia apare însă ca un element nou, element care ține de o stilistică identitară în măsură să facă sesizabilă diferența chiar și în cazul imposibil al înlocuirii limbii române cu limba germană. Bășcălia devine acea inflexiune cu totul particulară care desconspiră și cel mai spectaculos travesti, cel lingvistic. Fac uz personajele lui Caragiale de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pentru care Caragiale, „cu tot ce este reprezentativ în el pentru spiritul românesc, trebuie invocat” . Reflexul acatholiei asupra persoanei empirice Caragiale constă într-o aparență a lipsei de sfințenie, bineînțeles nu în sens teologic. De la Caragiale, Noica deduce un fapt identitar fundamental, zeflemeaua, în măsură să-i caracterizeze pe toți românii, ca „exercițiul suveran al deșteptăciunii”. „S-au zeflemisit în trecut prea multe lucruri, stări și destine, în viața noastră publică, dacă n-ar fi fost decât Revoluția de la „pasiopt”. (...) așa cum
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
permite astfel de identificări - ceea ce ține de reflexele mentalitare care descriu „partea blestemată” a acatholiei, culoarea ei locală. Există și o pedagogie subia- centă, o amendă pe care Noica o face acestei forme de acatholie, bășcălia, un derivat de reflex identitar al comicu- lui pe care filozoful îl disociază de ridicol și de absurdul contemporan ca forme cu o mai mare detentă spirituală. Dacă trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care filozoful îl disociază de ridicol și de absurdul contemporan ca forme cu o mai mare detentă spirituală. Dacă trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea”, ea devine un fapt identitar înregistrat ca atare în chiar momentul respingerii identificării așa cum observă și Alexandru Dragomir : „De Caragiale obișnuim să ne scuturăm în două feluri. Spunem : Caragiale este un zefle- mist. Și Caragiale nu mă privește pe mine, ci pe alții ; râzând de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în două feluri, ca o formă de exces a ceva ce deja este excesiv, o ducere până la ultimele consecințe a flecărelii, ca pe o deformare a ei sau ca pe o trăsătură de caracter care se fixează genetic ca reflex identitar și atunci termenul de „antro- pologie” utilizat de Gérard Dessons este cum nu se poate mai potrivit. Pentru a defini bășcălia, H.-R. Patapievici construiește un alt dispozitiv explicativ apelând de data aceasta nu la stilistică, ci la retorică, utilizând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
teologii, care nu îndeamnă la acțiune, ci reclamă non-acțiunea și o euforie particulară a unei universale nimiciri fictive. Mă întorc la întrebările esențiale : această formă cu totul particulară de exces, această deformare corespunde lumii personajelor caragialiene ? Constituie ea un fapt identitar în măsură să califice gesticulația noastră ca români ? Și ceea ce s-a pierdut pe parcurs, este bășcălia, formă de violență aparent beningnă, dar în fond malignă ca un fel de genă recesivă în codul genetico-estetic al personajelor caragialiene ? Constatăm că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sau „nu”. Însă în mod cert, spiritul bășcăliei este recuperabil din acest inefabil care consituie aura perso- najului caragialian. Excesul nu este însă doar cel al seco- lului său, mai degrabă, în acest exces avem un potențial al unei configurări identitare. Și în cele din urmă, avem chiar acestă extrapolare deformatoare pe care o imprimă chiar textul lui Patapievici, pornind de la o interpretare deja deformatoare, cea a filmului lui Lucian Pintilie. Opera lui Caragiale oferă însă argumentele pentru o astfel de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
împărtășește aceeași condiție peri- ferică în raport cu un Centru omologat. Mircea Eliade era preocupat de un astfel de demers în Românii, latinii Orien‑ tului (1943) prin comparație cu Portugalia. Și Andrei Pleșu identifica grotescul și caricatura drept componente ale unei stilistici identitare, ale unui raport problematic cu Sinele, iar această identificare deformatoare era pusă sugestiv sub semnul unui narcisism à rebours. „Suntem scuturați toți de febra caricaturii (s.n.), de voluptatea grotescului. Avem un ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în termenii psihanalizei, caragialescul fiecăruia dintre noi ar constitui un eveniment refulat pe care anam- neza îl poate readuce în planul conștiinței. Deformarea stă în centrul operei după constatarea lui Alexandru Dragomir și ea se leagă inevitabil de o stilistică identitară și în măsura în care ea nu survine accidental, nu caracterizează atât limbajul, cât pe utilizatorul lui, personajul, și societatea din care face parte, iar această caracterizare vizează întregul. Această deformare nu repre- zintă efectul îndelung utilizat în comedia clasică a unui defazaj
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în sfera simulacrului, în simulacru evidențiindu-se cu precădere deformarea, procesualitatea unui mimetism dereglat, derealizat. Cultura personajelor lui Caragiale înscrisă în conduita lor este o cultură a simulacrelor, care creează discursuri supraponderale. Enormitatea și mon- struosul devin expresiile unei stilistici identitare în încer- carea de a regla distanța față de Centru.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a venit și pe la noi colhozul?”. A fost lovitura de grație dată sentimentului identității personale în copilăria timpurie. A identității conturate în jurul lui: eu sunt X, cea cu holda „de peste vale”. Și a fost prima reacție de refuz al pierderii identitare: refuzul hranei asociat cu privarea de bucuria de a continua să trăiesc. Satul se proletariza într-un ritm incredibil. Uzina din Călan înghițea eco-comunitatea dându-i în schimb sirenă, funingine, salam și marmeladă. Curțile căpătau încet aspectul finalului marquezian al
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
cultura instituțională a corupției. Nici câte coarne pot să fie puse pe la spate, în propria instituție, guvernamentală sau nu, exact celor care ar trebui să fie beneficiarii ei. În afara intereselor financiare, politicienii cu deficit de scrupule au însă și interese identitare pe care nu ni le spun în campanie și ne mai pun niște coarne despre eficiența și competența lor spre binele nostru. Cine vine să ne ceară votul cu un discurs de tipul: „Dacă nu sunt senator, sunt nimeni, până
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
cuțitului”, spărgând cu (ne)răbdare rândurile întâi-stătătorilor adesea contrareformiști, iar aceștia din urmă vor număra pe sub birou anii până la pensionarea forțată, posibilitățile de prelungire, dar cu condiția să rămână „cineva” (președinte, rector, decan, șef de catedră), altfel intră în criză identitară majoră. Unii dintre cei vârstnici sunt pur și simplu profesioniști deosebit de valoroși pentru domeniul lor. Ei sunt purtați de tăvălugul cobeligeranților, adesea pe post de portdrapel legitimator într-un război universitar care, purtându-se mai mult pe dos, arată mai
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și clientelism în dauna dezvoltării și competiției. Știe să prețuiască democrația ca pe ceva care este încă departe de a ne permite să o luăm drept garantată, „naturală”. Are experiența recentă a traiului în instabilitate, în schimbări dramatice și răsturnări identitare de necrezut. România are multe motive să facă o politică de sprijinire fermă a unificării politice europene într-un stat de tip federativ care are constituția sa unică. Românii știu care sunt costurile arbitrariului și abuzului în politica făcută „de
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
poate reprezenta. Mitologia (ansamblul miturilor dintr-o cultură dată) ar putea desemna în acest caz sistemul simbologic care poate să schimbe, cu aportul imaginarului și al creativității, atât statutul unui obiect comun al vieții cotidiene, cât și valoarea unei imagini identitare mult circulate. O astfel de interpretare actualizată a mitului ne este propusă într-o lucrare colectivă dedicată metodologiilor de studiu al imaginarului, în numele grupului de cercetători, de către unul dintre semnatari, Claude-Gilbert Dubois, cunoscut îndeosebi pentru studiile dedicate manifestărilor fenomenului în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
consacrare apoteotică); datorită acestui aspect, ea îndeplinește și o funcție specifică (în continuarea exemplului: cremația atestă și "de-scrie" scoaterea definitivă a corpului mort din rândul formelor vii, din masa "corpului comunitar"). Dintre miturile explicative, puternic ancorate în discursul epic identitar, abordarea rădăcinilor semantice ale imaginarului ne apropie de miturile de origine sau de fondare (în general, a comunităților, a orașelor, a popoarelor sau chiar a națiunilor - precum în cazul Romei și al Constantinopolului). Pe aceeași linie de analiză, problematica puterii
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginarului ne apropie de miturile de origine sau de fondare (în general, a comunităților, a orașelor, a popoarelor sau chiar a națiunilor - precum în cazul Romei și al Constantinopolului). Pe aceeași linie de analiză, problematica puterii întâlnește miturile de individuație identitară, care au ca figură esențială eroul (sau tipuri asemănătoare de actanți); schema narativă, absolut necesară, este cea a unei inițieri încununate de glorie. Procesul de individuație constă în explicarea statutului politic, a legii, a structurii sociale particulare − cazul cetății eterne
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sau ecouri (supraomul, victoria raselor superioare, repartiția egalitaristă a bunurilor) duc în practică la eșecuri tragice, cum știm, considerate a fi "crizele de nebunie ale modernității" (32-33). Emergența însă a unei mitologii a timpurilor moderne, după perioade tumultuoase de căutări identitare, apare ca o "passation d'héritage" (Dubois 33), în care se regăsesc, adaptate, valorile fundamentale ale păgânismului și ale creștinismului, dar mai ales noțiunea, de origine creștină, a "demnității umane". Ea moderează extremismul prometeean și laicizarea cunoașterii (de origine antică
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
eroice), cunoscute de comunitate direct sau prin intermediul povestirii (legendă, mit etc.). Timpul, spațiul, corpul, precum și raportul (de putere) dintre sine și alteritate − teme cu o bogată morfologie și semantică, fundamentale pentru imaginar, în toată istoria sa − au încadrat permanent reprezentările identitare și legătura dintre trecutul memorat și necesitățile de autolegitimare ale comunității sau ale individului. Constatarea cu privire la funcția istorică a imaginarului, de releu și de arhivă identitară, poate fi punctul de plecare pentru o sondare adâncă în magma vocabularului, în căutarea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
morfologie și semantică, fundamentale pentru imaginar, în toată istoria sa − au încadrat permanent reprezentările identitare și legătura dintre trecutul memorat și necesitățile de autolegitimare ale comunității sau ale individului. Constatarea cu privire la funcția istorică a imaginarului, de releu și de arhivă identitară, poate fi punctul de plecare pentru o sondare adâncă în magma vocabularului, în căutarea "genealogiilor" cuvântului, a semelor care au migrat în timp de la o noțiune la o alta învecinată, pentru a-i întări sensul în raport cu formele lingvistice uzuale și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care îi diferențiază funcțiile și care sunt relevante pentru subiect. Cercetarea urmează traseul de la obiect (mască) la reprezentare ceremonială (funus) și la imagine mentală (arhetipul divus), de la funcția semantologică (manifestată în cadrul unui ritual, prin faptul că este structură de discurs identitar) la funcția de simbolizare (în interiorul procesului de memorare a experienței colective). În plus, una din constatările revelatorii la care conduce acest parcurs este că semnificația cuvântului nu dispare odată cu obiectul de referință, iar semele nu se pierd în magma vocabularului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ele sunt memorate și structurate, precum într-un depozit de mărturii. De aici, se poate întoarce oricând înspre realitate o imagine legitimantă sau o schemă de mit, în funcție de situațiile politice, sociale, poate chiar culturale, dar și de necesitățile de argumentare identitară. Complexul structural al memoriei colective nu este însă imuabil, el poate suporta dislocări sau schimbări de funcții ale unităților simbolice din componența imaginarului, chiar și reordonări interne, date fiind regulile după care o comunitate își proiectează imaginea despre sine, în raport cu
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Arheologia cunoașterii 34) În căutarea lor se află și această "archæo-logie" a imaginarului. Semantică și ritual De la kolossós la imagines I. Ritualul funerar grec și mitul memoriei Ce anume asigură coerența acestui "fenomen" de gândire colectivă, imaginarul, garant identitar, depozitar de reprezentări colective, cu o capacitate reactivă proprie, necesară discursului legitimant pentru comunitate, atât în raport cu individul particular, cât și cu feluritele chipuri ale alterității sale? Ce a semnificat la originile sale cuvântul "imaginar", utilizat astăzi în multiple contexte, domenii
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]