2,947 matches
-
Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea luptei, Hidetsugu zărise un războinic călare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sunt pe cale să ne atace. Nu vă irosiți gloanțele. Așteptați ca inamicul să ajungă mai aproape de șaizeci de pași, înainte de a trage. După ce-i instrui cum să-și dispună trupele, încheie: — Dau câte o sută de banițe pentru fiecare războinic inamic mort. Ceea ce anticipa nu era prea departe de adevăr. Armata clanului Tokugawa care dăduse unității lui Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum, cu ferocitate, asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța neînduplecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-l mână înainte decât mândria de războinic! Arzând doar în focul propriei voințe și nimic mai mult, acesta nu-și cunoaște nici inamicul, nici capacitățile. Cu scaunul de campanie instalat pe Muntele Rokubo, Shonyu inspecta cele peste două sute de capete inamice care fuseseră luate la Castelului Iwasaki. Era dimineață, cam prin prima jumătate a Orei Dragonului. Shonyu încă nu avea nici cea mai vagă idee despre dezastrul care se petrecuse în spatele lui. Privind doar ruinele fumegânde ale castelului inamic din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de capete inamice care fuseseră luate la Castelului Iwasaki. Era dimineață, cam prin prima jumătate a Orei Dragonului. Shonyu încă nu avea nici cea mai vagă idee despre dezastrul care se petrecuse în spatele lui. Privind doar ruinele fumegânde ale castelului inamic din față, se lăsa îmbătat de mica plăcere căreia războinicul îi cade pradă atât de ușor. După inspectarea capetelor și consemnarea faptelor de merit ale trupelor sale, fu servit micul dejun. În timp ce-și mestecau mâncarea, soldații priveau orar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de la Nagayoshi veni în fugă, spre ei: — Am fost atacați prin surprindere! Ne-au luat pe la spate! strigă omul, în timp ce se prosterna în fața taburetului de campanie al lui Shonyu. — Cum adică, v-au luat pe la spate? întrebă Shonyu. — O trupă inamică a urmărit ariergarda Seniorului Hidetsugu. — Ariergarda? — Au executat un atac neașteptat din ambele flancuri. Shonyu se ridică brusc în picioare, în momentul când sosi un al doilea mesager de la Nagayoshi. N-avem timp de pierdut, stăpâne. Ariergarda Seniorului Hidetsugu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
presupun că și forțele lui Shonyu vor fi gata curând, pe un munte sau altul. Să se grăbească o iscoadă într-acolo, să arunce o privire. Iscoadele se întoarseră repede să-i dea raportul lui Ieyasu. Desigur, informațiile despre pozițiile inamice soseau treptat. Ascultând știrile, Ieyasu începu să-și formuleze strategia. Între timp, se făcuse aproape Ora Șarpelui. Trecuseră cam două ore de când apăruseră steagurile inamicului pe muntele din fața lor. Ieyasu, însă, era calm. — Shiroza. Hanjuro. Veniți încoace. Încă așezat, privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-mi capul! răcni el din nou. Nici chiar acum nu avea în mână sabia lungă. Singur chemase moartea, singur își oferea capul. Denpachiro fusese stăpânit de o transă îngâmfată, dar, când își dădu dintr-o dată seama de ce trăia acel general inamic și de felul cum își întâmpina ultimele clipe, fu cuprins de o emoție violentă, de-i venea să plângă. Ah! strigă el. Nu-și mai încăpea în piele de bucuria acelei mari izbânzi neașteptate, astfel încât uită ce avea de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptei. Masuda Jinemon aștepta lângă el, privind în depărtare. — Nu credeți că va fi o problemă dacă Seniorul Tadaoki, impulsiv cum e, va pătrunde prea adânc în rândurile inamicului? Îngrijorat să vadă cât se apropiaseră trupele lui Hosokawa de fortificațiile inamice, Jinemon studie expresia de pe chipul lui Hideyoshi. Va fi bine. O fi Tadaoki tânăr, dar Takayama Ukon e un om cu judecată. Dacă se află cu el acolo, totul va fi bine. Mintea lui Hideyoshi se afla undeva, departe. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aici fără să fac nimic. Gândiți-vă. Forțele stăpânului nostru sunt, cu siguranță, epuizate, după luptele de astă noapte și de azi dimineață, iar dacă cei douăzeci de mii de oameni pe care-i conduce Hideyoshi se alătură restului armatei inamice într-un atac atât din față, cât și din spate, cum credeți că va scăpa cu bine Seniorul Ieyasu? După cum văd eu lucrurile, chiar dacă greșesc repezindu-mă singur spre Nagakute, în caz că stăpânul meu va fi ucis în luptă, sunt hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că Hideyoshi e acolo, unde se vede stindardul de comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, în mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi în bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită încoace, bănuitori. — Trebuie să-l întârziem pe Hideyoshi din mers, lângă Râul Ryusenji, fie și doar pentru câteva momente. — Oare să-l atacăm? — Nu, inamicul are douăzeci de mii de oameni, iar forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e. Omul care vorbise era Inaba Itettsu, comandantul Castelului Sone din Mino. În pofida venerabilei sale vârste, intrase în acea mare bătălie de dragul lui Hideyoshi și îi stătuse alături ca ghid, încă de la începutul campaniei. — A, Itettsu. Îl recunoști pe generalul inamic de pe cealaltă parte a râului? — Ei, după coarnele coifului și fireturile albe ale armurii, sunt sigur că trebuie să fie mâna dreaptă a lui Ieyasu, Honda Heihachiro. Mi-l amintesc foarte bine de la Bătălia de pe Râul Ane, cu ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scoțând strigăte de război, o avangardă condusă de Sakai Tadatsugu și Ii Hyobu a provocă în repetate rânduri ca și cum ar fi spus: „Ieși afară, Hideyoshi!“ Palisadele cu șanțuri erau apărate de Hori Kyutaro și Gamo Ujisato. Privind spre zgomotoasele trupe inamice, Kyutaro scrâșnea din dinți. După Nagakute, inamicul răspândise zvonuri că soldații lui Hideyoshi se temeau de războinicii clanului Tokugawa. Dar Hideyoshi dăduse clar de înțeles că militarii nu aveau voie să efectueze nici o ieșire la luptă fără ordinul lui concret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ambele exerciții de perfecționare a măiestriei de a lovi ținta? Și ce altceva este ținta, fie că e reprezentată prin câteva cercuri concentrice, fie printr-o siluetă umană (cât mai depersonalizată din motive tot de ipocrizie), decât un semen denumit inamic? Nu pe acel individ trebuie să fii capabil să-l ucizi, indiferent dacă ai exersat prin tragere sau prin tir? Ba parcă tir presupune o doză de cinism pentru că, ajuns eventual pe câmpul de luptă, poți ucide un om (sau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
crede din tot sufletul că laba e un lucru numai pentru mine, și tot timpul îmi sugerează că ar fi cazul să mă duc și să-mi mai trag câte una. Dar tot în mine sălășluiește și o unitate paramilitară inamică, ale cărei sentimente față de luatul la labă sunt exact pe dos și care își dorește eliminarea totală a acestui obicei. Numai că această poliție a labei e o prezență cât se poate de neregulată, întotdeauna își găsește de lucru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la centru operativ, urma să revină la orele 3 noaptea, pentru a ne conduce la debarcader. În scopul desprinderii de inamic prin discreție totală și liniște desăvârșită, am primit ordin să organizez o incursiune formată din 3 voluntari, în poziția inamică, pentru a răpi un soldat cu stea roșie în frunte, de la care să aflăm informații privind dispozitivul și planul de luptă al lor pentru a doua zi. S-a oferit caporalul Cuzmici din Banatul Sârbesc, cel care era folosit și
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
unde se cronometra timpul. Șoapta plecării trecu de la om la om ca un fior, ca o speranță, dublată de regretul învinșilor. Șanțul de retragere era desigur mai scurt decât distanța de 2 kilometri până la locul de îmbarcare. Aviația și artileria inamice bombardau de zor, răspunzându-le prompt tunurile și brandurile unităților germano-române de rezistență și acoperire. Curierul Gliga nu s-a mai putut întoarce să ne conducă strategic, ghidarea companiei revenindu-mi în întregime, ajutându-mă de o schiță și de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
nările dilatate de mirosul unui pericol neașteptat. Dante văzuse o expresie asemănătoare la vitele duse la tăiere. Nu Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse ținând piept la asaltul aretinilor, atunci când cavaleria inamică se aruncase asupra rândurilor lor destrămate. De ce, acum, Îi era frică dinaintea porții unei biserici? Durerea din tâmple Îi reveni Într-o explozie violentă. Își Înăbuși un nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Padova, unde lazaretul a fost golit? Că ghibelinii, prin intermediul câtorva călugări vânduți, au răspândit printre acești nenorociți lăsați În voia sorții zvonul că la Roma Își vor găsi vindecarea suferinței. Vor să se folosească de masa asta imundă Împotriva cetăților inamice. — Și mai trebuie să Îi mai și Îngrijim pe blestemații aceia. La Ospedale Maggiore a fost deja pregătită o subterană pentru dânșii, dar ar putea să nu fie de ajuns. Leproșii Își ispășesc păcatele prin răul care Îi devorează. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
elan, și În fața sa apăru femeia din vitrină, cu cortul portocaliu În brațe. Nici măcar nu era Împachetat cum s-ar fi cuvenit, ci făcut ghem ca o parașută pe care trebuie s-o Îngropi după ce ai fost „desantat” În teritoriul inamic. Înaltă, osoasă, gura mare, ochii verzi ușor oblici, părul roșu venețian. V-am adus cortul, zise ea și dădu drumul cearceafului portocaliu care se lăți spre Încântarea sa În mijlocul camerei. Uite un mod original de a-ți cere scuze, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care pun la Îndoială cunoașterea nu au parte de rod; cei care se ascund În arbori neatinși de mâna omului nu au parte de rod; trădătorii cauzei omenirii nu au parte de rod.“ JOHN FOWLES, Copacul Terenul neutru dintre tranșeele inamice (În engl. În original, n.tr.). Opusă schimbării; termenul este legat de mișcarea Ludiților (sec. al XIX-lea) - grupuri de muncitori industriali care au Încercat să distrugă noile mașini, a căror introducere reducea necesarul de forță de muncă, ca expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Asigurările Sociale, bătrânul avea camera lui proprie, trei mese pe zi și o mulțime de „activități de grup“. Majoritatea pensionarilor din azil erau evrei și mă bucuram în sinea mea că frițul nebunatic își va petrece restul vieții în tabăra inamică. Împreună cu Pete, l-am instalat acolo, iar când am plecat, o bălăcărea pe sora șefă și îi făcea ochi dulci unei fete de culoare care aranja paturile. După asta m-am izolat în apartament. Citeam, ascultam jazz la radio și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
crunte, de-arderi mari, de disperare Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic; Soarele divin ce-apune varsă ultimile-i raze Pe-a istoriei câmpie mult iubită și se lasă În oceanul de-ntuneric, ce s-arată inamic. Spune-o veste cumcă-n țara unde fug a lumii zile Să trăiască mai departe, strălucite și copile, Într-a nopților grădine stele cresc în loc de flori; Unde-n codrii de aramă cîntă-n crengi arfe-atîrnate, Smei-și fac din cîte-un munte uriașele palate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai multe detalii despre atacatorul meu. Se mișcase cu iuțeala unui specialist În lupta corp la corp, precum comandourile thailandeze pe care le văzusem În acțiune la o defilare din Bangkok, demonstrînd cum se prinde și se ucide o santinelă inamică. Îmi aminteam de genunchii săi grei, de pulpele puternice, Îmbrăcate Într-un fel de cord negru, și de tălpile profilate ale Încălțărilor, care scoteau un zgomot de sucțiune pe podeaua de piatră, singurul sunet pe care-l mai auzeam În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
că era În stare să provoace lumea să sară În picioare și să răspundă la chemarea lui cu egală Însuflețire. La fel cum Își dorise să fie Înfrînt de mașina de tenis, acum Îmboldea complexul Costasol să se regrupeze Împotriva inamicului secret dintre zidurile sale. Însă afecțiunea lui pentru locuitori era lipsită de falsitate. Am plecat Împreună de la clubul sportiv, el pe bancheta din spate, iar cînd am trecut cu Citroënul pe lîngă Marina Players, s-a Întins printre scaune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
toate soarta comunității, ba uneori pe aceea a unui singur membru al acesteia. Astaghfirullah era și el de față de fiecare dată când putea, cu vorbă arogantă, dar rostită cu glas scăzut, pentru a arăta limpede că se află pe teren inamic. Dacă încă n-o pornise pe drumul bejeniei, se grăbea el să precizeze, era doar pentru a-i întoarce pe cei șovăielnici de la calea pierzaniei. Șovăielnici erau destui printre cei prezenți, începând cu tatăl meu, care nu-și pierduse nădejdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]