41,505 matches
-
diabetului tip 2, dar nu au putut furniza alte indicii. In ceea ce privește factorii de mediu cum ar fi obezitatea, sedentarismul, stresul ca element al factorului de urbanizare sau în alt context, aceștia au fost asociați cu majorarea rezistenței la insulină. În concluzie, diabetul tip 2 este o boală poligenică în a cărei etiologie sunt implicați deopotrivă atât factori ereditari cât și factori de mediu, dobândiți. În prezent se consideră că diabetul zaharat tip 2 cuprinde un grup heterogen de boli
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
ereditari cât și factori de mediu, dobândiți. În prezent se consideră că diabetul zaharat tip 2 cuprinde un grup heterogen de boli în care sunt implicate etiopatogenic, în proporții variabile, două defecte metabolice majore: -deficiența betacelulară; -rezistența țesuturilor-țintă la acțiunea insulinei. 2. Deficiența beta celulară în diabetul zaharat tip 2 Prezintă cel puțin două aspecte: 1. o reducere moderată a masei beta celulare. 2. anomalii funcționale calitative și cantitative ale pattern-ului secretor insular. Aceste anomalii contribuie la eșuarea efortului de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
în diabetul zaharat tip 2 Prezintă cel puțin două aspecte: 1. o reducere moderată a masei beta celulare. 2. anomalii funcționale calitative și cantitative ale pattern-ului secretor insular. Aceste anomalii contribuie la eșuarea efortului de compensare a rezistenței la insulină ceea ce duce în final, prin deteriorarea progresivă a toleranței la glucoză, la diabet zaharat. 2.1. Reducerea masei beta celulare Conceptul masei pancreatice beta-celulare este fundamental pentru înțelegerea patogenezei diabetului zaharat deoarece cantitatea de țesut beta-celular prezent în pancreas este
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
progresivă a toleranței la glucoză, la diabet zaharat. 2.1. Reducerea masei beta celulare Conceptul masei pancreatice beta-celulare este fundamental pentru înțelegerea patogenezei diabetului zaharat deoarece cantitatea de țesut beta-celular prezent în pancreas este un determinant major al cantității de insulină care poate fi secretată. În pancreasul uman normal sunt aproximativ 600.000 insule (144), iar celulele beta ocupă aproximativ 68-80% din volumul insulei (20, 144). Masa beta-celulară a unui pancreas normal adult este de aproximativ 700 mg; greutatea pancreasului este
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
a fost dublă la subiecții obezi în comparație cu subiecții neobezi (73). Dublarea masei beta-celulare la indivizii obezi sugerează că aceasta ar putea fi o modificare indusă de aportul crescut de nutrienți (în special glucoză) pe fondul unei stări de rezistență la insulină. Semnificația acestei reduceri a masei beta celulare, în relație cu scăderea funcției beta celulare, la subiecții cu diabet zaharat tip 2, este nelămurită. Pentru inducerea diabetului experimental este necesară o pancreatectomie parțială de 90%. Aceasta sugerează că alți factori pot
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
zaharat tip 2, este nelămurită. Pentru inducerea diabetului experimental este necesară o pancreatectomie parțială de 90%. Aceasta sugerează că alți factori pot acționa în conjuncție cu o masă beta celulară redusă, pentru a induce anomalii funcționale cu scăderea secreției de insulină. Masa beta-celulară poate prezenta modificări în cadrul unui proces adaptativ la suprasolicitarea prelungită. O creștere a masei beta-celulare este prezentă în stările care se asociază cu insulinorezistența cum ar fi obezitatea (73). Experimental, la șobolanii adulți infuzați cu o cantitate mare
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
a masei beta-celulare (150). Este posibil ca glucoza să regleze fracțiunea celulelor care intră în compartimentul proliferativ al ciclului celular (151). În plus, glucoza determină mărirea de volum a celulelor beta însoțită de modificări ultrastructurale care atestă creșterea producției de insulină. Hipertrofia și hiperplazia celulelor beta-pancreatice reprezintă un mecanism de adaptare la suprasolicitarea funcțională de durată. In consecință, este posibil ca, în condițiile suprasolicitării funcționale de durată a celulelor beta-pancreatice, apariția diabetului să fie condiționată de o insuficientă creștere compensatorie a
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
prin realizarea unui mediu hipoglicemic. Se poate, pornind de la aceste dovezi experimentale, deduce că această disfuncție beta-celulară este „efectul rezidual al hiperglicemiei cronice” care a rămas în „memoria” celulelor beta-pancreatice (84). Scăderea hiperglicemiei, prin tratament timp de 24 ore cu insulină, a readus la normal (la șobolanii cu masa beta-celulară redusă după tratament cu streptozotocina) efectul de potențare al răspunsului insulinosecretor exercitat de glucoză. Obținerea euglicemiei prin tratament cu florizină (care, prin blocarea reabsorbției tubulare a glucozei, reduce hiperglicemia prin creșterea
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
insulinosecretor (85) similare cu cele realizate la modelul cu masa beta-celulară redusă. Acest efect „toxic” exercitat de hiperglicemie, constând pe de o parte în inducerea unei „desensibilizări” a celulelor beta-pancreatice față de glucoză și a unei creșteri a rezistenței periferice la insulină pe de altă parte a ridicat suspiciunea asupra incriminării transportului glucozei ca mecanism unic al ambelor defecte. Afectarea transportului glucozei ar fi putut explica atât scăderea selectivă a sensibilității celulelor beta-pancreatice pentru glucoză cât și scăderea transportului (insulino-stimulat) glucozei în
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
întâlnite în cadrul diabetului zaharat tip 2 ar putea să fie rezultatul expunerii unei mase celulare beta-pancreatice reduse la efectele unei hiperglicemii (chiar minimă) de durată. 2.2. Scăderea funcției beta celulare 2.2.1. Anomalii ale modului secretor oscilatoriu al insulinei Celulele beta pancreatice eliberează insulina discontinuu sub forma unor pulsații periodice. Răspunsul insulinosecretor are o organizare temporală cu două componente ritmice distincte: oscilații rapide și oscilații ultradiene, mai lente. a. Oscilațiile rapide ale insulinemiei bazale survin, la om, cu o
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
2 ar putea să fie rezultatul expunerii unei mase celulare beta-pancreatice reduse la efectele unei hiperglicemii (chiar minimă) de durată. 2.2. Scăderea funcției beta celulare 2.2.1. Anomalii ale modului secretor oscilatoriu al insulinei Celulele beta pancreatice eliberează insulina discontinuu sub forma unor pulsații periodice. Răspunsul insulinosecretor are o organizare temporală cu două componente ritmice distincte: oscilații rapide și oscilații ultradiene, mai lente. a. Oscilațiile rapide ale insulinemiei bazale survin, la om, cu o periodicitate de 5-15 minute și
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
de 5-15 minute și cu o amplitudine medie de 1,6 ?U/ml (82,118) în sângele periferic. Pancreasul uman tranplantat (109,142) insulele Langerhans izolate (119) și celulele beta pancreatice izolate (45) păstrează de asemenea caracterul pulsatil al secreției insulinei. Oscilațiile secretorii rapide ale insulinei sunt prezente și în condițiile în care se realizează experimental o concentrație constantă a glucozei. Aceste fapte demonstrează că pattern-ul secretor oscilatoriu este o proprietate intrinsecă a celulelor beta-pancreatice care-și are, probabil, originea
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
o amplitudine medie de 1,6 ?U/ml (82,118) în sângele periferic. Pancreasul uman tranplantat (109,142) insulele Langerhans izolate (119) și celulele beta pancreatice izolate (45) păstrează de asemenea caracterul pulsatil al secreției insulinei. Oscilațiile secretorii rapide ale insulinei sunt prezente și în condițiile în care se realizează experimental o concentrație constantă a glucozei. Aceste fapte demonstrează că pattern-ul secretor oscilatoriu este o proprietate intrinsecă a celulelor beta-pancreatice care-și are, probabil, originea în metabolismul glucozei în celulele
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
oscilații spontane ale glicolizei sunt evidente în celulele beta-pancreatice. Acestea antrenează modificări ciclice în conținutul ADP și în raportul ATP/ADP care antrenează, prin închiderea și deschiderea canalelor de K, oscilații ale influxului de Ca și în consecință ale eliberării insulinei (42). Se pare că există o ierarhie a mecanismelor de reglare (118) ale pulsatilității secreției insulinei: insulele izolate au frecvența cea mai mare (3-5 minute) urmate de pancreasul perfuzat (6-10 minute) și de secreția în vivo (5-15 minute). Secreția pulsatilă
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
și în raportul ATP/ADP care antrenează, prin închiderea și deschiderea canalelor de K, oscilații ale influxului de Ca și în consecință ale eliberării insulinei (42). Se pare că există o ierarhie a mecanismelor de reglare (118) ale pulsatilității secreției insulinei: insulele izolate au frecvența cea mai mare (3-5 minute) urmate de pancreasul perfuzat (6-10 minute) și de secreția în vivo (5-15 minute). Secreția pulsatilă de insulină este răspunzătoare de 70% din cantitatea totală de insulină secretată în condiții bazale (120
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
Se pare că există o ierarhie a mecanismelor de reglare (118) ale pulsatilității secreției insulinei: insulele izolate au frecvența cea mai mare (3-5 minute) urmate de pancreasul perfuzat (6-10 minute) și de secreția în vivo (5-15 minute). Secreția pulsatilă de insulină este răspunzătoare de 70% din cantitatea totală de insulină secretată în condiții bazale (120). Amplitudinea oscilațiilor este diminuată de postul prelungit, somatostatină, IGF-1, îmbătrânire și este crescută după ingestia alimentară, administrare de glucoză i.v., enterohormoni (GLP-1, GIP). Deoarece aceste
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
reglare (118) ale pulsatilității secreției insulinei: insulele izolate au frecvența cea mai mare (3-5 minute) urmate de pancreasul perfuzat (6-10 minute) și de secreția în vivo (5-15 minute). Secreția pulsatilă de insulină este răspunzătoare de 70% din cantitatea totală de insulină secretată în condiții bazale (120). Amplitudinea oscilațiilor este diminuată de postul prelungit, somatostatină, IGF-1, îmbătrânire și este crescută după ingestia alimentară, administrare de glucoză i.v., enterohormoni (GLP-1, GIP). Deoarece aceste oscilații au o amplitudine mai mare la nivelul circulației
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
GLP-1, GIP). Deoarece aceste oscilații au o amplitudine mai mare la nivelul circulației în vena portă (de 3-10 ori) se crede (64) că efectul lor major se exercită asupra producției hepatice de glucoză. Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei a demonstrat un efect hipoglicemiant mai puternic (12, 99) comparativ cu administrarea continuă a unei cantități egale de insulină. Administrarea pulsatilă i.v. a insulinei la pacienți cu diabet zaharat insulinodependent (tip 1) a produs o reducere a producției hepatice
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
se crede (64) că efectul lor major se exercită asupra producției hepatice de glucoză. Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei a demonstrat un efect hipoglicemiant mai puternic (12, 99) comparativ cu administrarea continuă a unei cantități egale de insulină. Administrarea pulsatilă i.v. a insulinei la pacienți cu diabet zaharat insulinodependent (tip 1) a produs o reducere a producției hepatice de glucoză și o creștere a utilizării glucozei echivalentă cu cea produsă prin infuzia continuă a unei cantități de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
major se exercită asupra producției hepatice de glucoză. Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei a demonstrat un efect hipoglicemiant mai puternic (12, 99) comparativ cu administrarea continuă a unei cantități egale de insulină. Administrarea pulsatilă i.v. a insulinei la pacienți cu diabet zaharat insulinodependent (tip 1) a produs o reducere a producției hepatice de glucoză și o creștere a utilizării glucozei echivalentă cu cea produsă prin infuzia continuă a unei cantități de insulină cu 40% mai mare (12
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
Administrarea pulsatilă i.v. a insulinei la pacienți cu diabet zaharat insulinodependent (tip 1) a produs o reducere a producției hepatice de glucoză și o creștere a utilizării glucozei echivalentă cu cea produsă prin infuzia continuă a unei cantități de insulină cu 40% mai mare (12). Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei (prin administrare discontinuă) a demonstrat că majorarea efectului hipoglicemiant devine semnificativă după aproximativ 7 ore de administrare pulsatilă (99) iar legarea insulinei de monocite a fost crescută
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
1) a produs o reducere a producției hepatice de glucoză și o creștere a utilizării glucozei echivalentă cu cea produsă prin infuzia continuă a unei cantități de insulină cu 40% mai mare (12). Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei (prin administrare discontinuă) a demonstrat că majorarea efectului hipoglicemiant devine semnificativă după aproximativ 7 ore de administrare pulsatilă (99) iar legarea insulinei de monocite a fost crescută după administrarea pulsatilă a insulinei comparativ cu administrarea continua a unei cantități egale
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
continuă a unei cantități de insulină cu 40% mai mare (12). Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei (prin administrare discontinuă) a demonstrat că majorarea efectului hipoglicemiant devine semnificativă după aproximativ 7 ore de administrare pulsatilă (99) iar legarea insulinei de monocite a fost crescută după administrarea pulsatilă a insulinei comparativ cu administrarea continua a unei cantități egale de insulină. Pentru explicarea eficacității crescute a secreției pulsatile a insulinei au fost furnizate următoarele argumente: se pare că semnalele dependente de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
12). Reproducerea experimentală a caracterului pulsatoriu al secreției insulinei (prin administrare discontinuă) a demonstrat că majorarea efectului hipoglicemiant devine semnificativă după aproximativ 7 ore de administrare pulsatilă (99) iar legarea insulinei de monocite a fost crescută după administrarea pulsatilă a insulinei comparativ cu administrarea continua a unei cantități egale de insulină. Pentru explicarea eficacității crescute a secreției pulsatile a insulinei au fost furnizate următoarele argumente: se pare că semnalele dependente de frecvență sunt mai ușor de diferențiat de „zgomotul de fond
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
administrare discontinuă) a demonstrat că majorarea efectului hipoglicemiant devine semnificativă după aproximativ 7 ore de administrare pulsatilă (99) iar legarea insulinei de monocite a fost crescută după administrarea pulsatilă a insulinei comparativ cu administrarea continua a unei cantități egale de insulină. Pentru explicarea eficacității crescute a secreției pulsatile a insulinei au fost furnizate următoarele argumente: se pare că semnalele dependente de frecvență sunt mai ușor de diferențiat de „zgomotul de fond” comparativ cu creșterea constantă, de mică amplitudine, a unei substanțe-semnal
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]