3,010 matches
-
whisky ori coniac adevărat, făceau consumație, nu se Întindeau la o bere, nici nu luau vomitive de doi lei. La fel ca și Tibi. Un rafinat al acoolurilor, având În plus gusturi literare decente. Cred că cei mai mulți dintre noi Îl invidiam, fără s-o mărturisim. Fiindcă noi ne doream proletari, ăsta devenise, tot lucrând la cooperativa Celebrului animal, idealul nostru social. Iar la Tibi, la casa de la țară, ne duseserăm să sărbătorim 1 Mai muncitoresc. Veți spune că ipocriți și pozând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
important (cheful se ținea la Joy’s), farmacista a stat destul de mult În preajma mea. Începeam să mă simt și eu important, presimțeam gelozia lui Leac, aveam parte de-un cadru mediu În halat alb, nu era puțin lucru să-ți invidieze Leac reușita erotică. I-am preparat farmacistei câteva cocktailuri fanteziste, s-a amețit și a venit cu mine În spatele tejghelei, am continuat să pregătim băuturi laborioase celorlalți invitați, ea chiar zicea că se simte ca-n laborator. Nu era ruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mi-am ascultat părinții și am fost perseverentă. S-a întâmplat să trec de multe ori pe stradă, cu multe cărți sub braț și să văd alți copii de vârsta mea, râzând și tândălind prin parcul cartierului. Nu i-am invidiat și nici nu le-am reproșat ceva. Nu m-am simțit nici pedepsită, nici prizonieră a propriului vis, deoarece eu nu am renunțat la copilărie. Îmi amintesc și acum ziua de februarie a anului 2011, zi în care am aflat
ANTOLOGIE:poezie by Tania Topciov () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_694]
-
rece ai pantalonilor. Ridică privirea spre fruntea mată a lunii, în jur, infinitul lichefiat care îi ignora gândul și întrebările. „Bilanț pozitiv, am reușit, chiar dacă biografia mea nu le convenea, locuiesc în București, lucrez la cel mai mare institut. De invidiat !“ Ciocănea undeva un lung braț metalic. Nu reușea să se rotească, să vadă cine se apropie. Nimic n-ar înlocui vecinătatea vindecătoare a mării. O săptămână darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rănite, teama de ridicol, susceptibilitatea la jignire, dispreț, batjocură, insultă, dorința de a ataca și de a-și răzbuna mîndria rănită. Apoi a simțit un fel de adîncă rușine și Înjosire: un sentiment de inferioritate, care-l făcea să-i invidieze pe toți oamenii obișnuiți, care-l făcea să regrete acel accident al naturii și al nașterii prin care un spirit sălbatic, mîndru și iute ca gîndul, fierbinte ca focul, a fost Încătușat Într-o asemenea temniță caraghioasă. Iar acest sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o mare nenorocire, iar taică-tu l-a Întrebat: „Ce-ai pățit, Mel? Nu te-am văzut niciodată așa de amărît“. „Vai, Will, Will“ - zice, și stătea și dădea din cap uitîndu-se la taică-tu - „dac-ai ști cît te invidiez! Ai o meserie bună și-ți vezi liniștit de treabă și nu te supără nimeni: aș da tot ce am să fiu În locul tău!“ „Ce tot spui?“ - zice taică-tu. „Ești avocat de mîna-ntîi, ai clientelă serioasă, și-acum ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
liderului „de partid și de stat" Gheorghe Gheorghiu Dej, el însuși fost ceferist. Cu brigăzi voluntare, cântând voioși cântece patriotice, cu roaba, târnăcopul și cu dinamita răzbind prin munți, România și-a construit o infrastructură de cale ferată, demnă de invidiat, de peste 11.000 de kilometri de cale ferată bine întreținută, cu un personal calificat și disciplinat. După '90, calea ferată a fost considerată, ca și cea mai mare parte a industriei noastre, un morman de fiare vechi numai bun de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
din care avea de gând să pornească mica lui anchetă. Acum era foarte curios să știe dacă băiatul fusese acolo și ce aflase. Simțea cum această curiozitate a originilor, de atâtea ori reprimată până atunci, Îl sufocă Încetul cu Încetul. Invidia calmul cu care și-o satisfăcea Popescu și se simțea acum, acolo În fața ferestrei deschise, ca un copil care-și așteaptă tatăl să vină de la război. Deodată sări În picioare și se propti cu coatele de pervazul ferestrei. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de la cinci ani eram cu sapa În mână la prașilă. Situația nu era tocmai convenabilă pentru povestitor, nu-i convenea nici lui să povestească unui care era deja cât de cât avizat asupra subiectului și alegea altul cu iuțeală de invidiat. — Dar În mină n-ați fost, nu? Nu, uite, În mină n-am intrat niciodată - recunoștea grasul. Era deja mai mult decât suficientă această recunoaștere pentru ca celălalt să Înceapă acum să vorbească pe larg despre galerii și vagoneți, stâlpi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vieți anoste. În același timp, Katherine Mansfield se mută deseori dintr-un apartament într-altul, călătorește mult, cultivă prietenii literare Ăcu D.H. Lawrence și Virginia Woolf, aceasta din urmă susținând că scriitura lui Katherine Mansfield este singura pe care a invidiat-o vreodată), fapt ce își pune amprenta asupra micilor „scene“ sociale regăsite în prozele ei de început. Pe de altă parte, și ea își resimte propria existență drept o captivitate, în propriul trup care o trădează, care îi devine închisoare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
drumul Golgotei e sus!” (Autorul ) O inimă iubitoare de Dumnezeu și neam, însetată de împliniri mărețe, are la îndemână două puteri invincibile: credința și rugăciunea. Să nu le părăsim! De 2000 de ani supraviețuim în ciuda tuturor răutăților celor care ne invidiază și ne cotropesc. Credința, lupta și rugăciunea ne-au ținut în istorie și nu am primit slugărnicia față de nicio stăpânire. Mișcarea Legionară s-a născut pe pământ românesc și din zbuciumul sufletului românesc, ca o necesitate de supraviețuire în istorie
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
vineri, când era zi de târg la Făgăraș, mă uitam lung după căruțele încărcate cu bărbați și femei care se îndreptau, grăbite, spre orașul magic, imaginat de mine. Mi se părea că ele porneau într-o mare aventură și îi invidiam pe toți cei care aveau norocul extraordinar să ia parte la expediție. Din nefericire, tata n-avea cai (marea suferință a copilăriei mele), iar un loc, în căruța altora, trebuia plătit. Cu ce bani? Și cum puteam motiva dorința mea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am închircit în bârlogul meu interior, fără să profit în nici un fel de norocul care îmi surâsese. Mai rău, la "Spiru Haret" am descoperit pentru prima oară umilința și ranchiuna, ceea ce a avut, probabil, efecte dezastruoase asupra psihologiei mele. Îi invidiam pe colegii mei că erau bine îmbrăcați, că știau să se poarte și că nu aveau nici un fel de complexe. Pe lângă ei, eu eram un necioplit. Prăpastia care ne separa se vedea ușor. Nu izbuteam deloc să fiu natural, dezinvolt
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cum a mers pe șoseaua care urmează coasta între Messina și Palermo, în timp ce, foarte aproape, marea fiind agitată, valurile se spărgeau de malul stâncos. Eu o ascultam din ce în ce mai uimit. "De ce te uiți așa la mine, Luca?", m-a întrebat. "Te invidiez", i-am mărturisit sincer. La Damasc, văzuse, scrisă pe un pergament vechi, "Cartea morților". Răsfoind-o, se întristase. "M-am gândit că sfârșitul poate veni dintr-o dată, ca apusul soarelui în Africa, și că trebuie să fiu pregătită". La fel de serioasă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Începuse să se răcorească; se apucară să glumească bine dispuși: - Vrem să știm cum e marea! Ei o lăudară imediat, - În primul rând este udă, caldă... și albastră nu neagră cum i s-a dus vestea! Fetele și-au arătat invidia că nu sunt în locul lor, - Hai să facem schimb! - Nu... mai bine veniți voi în ea... vă primește fiți fără grijă! Uitându-se la hainele de pe ele cu regret au găsit motiv, Nu... că e adâncă ! Băieții se apropiau de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
din fundul celui mai mare hambar, unde erau întotdeauna o mulțime de pisici tigrate slabe și adormite. Mă întindeam pe fân lângă ele, nedumerit de misteriosul mecanism al torcăitului lor și hipnotizat de rânjetul impenetrabil care mă făcea să le invidiez pentru visele lor. Pe atunci, eram îndrăgostit de o fată pe nume Susan Clement, care stătea pe banca alăturată la școală. Avea părul lung și blond, ochi albaștri deschis și cred acum, când privesc înapoi, că și ea ținea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de Sud“ - și l-a ridicat în slăvi pe David Blunkett care conducea pe atunci consiliul primăriei laburiste a orașului. Venind de la Londra, unde opoziția doamnei Thatcher era virulentă, dar în mod fatal dispersată și fragmentată, m-a cuprins imediat invidia la gândul că exista o comunitate atât de unită în jurul unei cauze comune. Așa ceva nu există în sud, am spus. Jumătate din socialiștii pe care-i cunosc au trecut la social-democrați. Joan râse. — Au dominat alegerile locale de luna trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se dovedeau a fi pline de uși mascate și de coridoare secrete; povestiri cu aventuri de roman gotic desfășurate în benzi desenate sinistre, ale căror detalii erau cu greu aprobate de părinți; povestiri cu adolescenți din îndepărtata Americă, demni de invidiat, care se adunau în cluburi de detectivi și păreau să trăiască în proximitatea improbabilă a unor castele bântuite, case fantomatice și insule misterioase. Nu mai citisem de ani de zile o asemenea carte. Mama le dăduse pe cele mai multe la tombolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Oamenii care mănâncă la tejgheaua din locanta cu firmă verde, chiar și cei care umblă ca el pe strada umedă, chiar și femeia care vinde eșarfe și basmale, toți par fericiți și astronomul, deși n-ar recunoaște-o niciodată, îl invidiază acut pe fiecare din ei. 3 februarie Domnișoara Mihaela Carbon este o femeie modernă, abonată la Elle, Cosmopolitan și Financial Times. Totuși din când în când mai cumpără și câte-o fițuică paranormală, o inimă sălbatică, un magazin. Astăzi deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu ochii deschiși și dicționarul în mână, toată populația patriei noastre va dispărea, toți vor fi morți, deodată. Numai eu voi rămâne, printre palate și grădini, printre maghernițe și marile vizuine abandonate. Adio trai la bloc! Nu-l voi mai invidia pe cutărică de la primăria de sector că stă în ditamai vila pe Doctor Lister, nu mă voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la fabrica de stixuri, unde proviziile nu-mi vor lipsi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
primejdiile care li se ivesc de-a lungul drumului, ei trebuie să le înfrîngă prin însușirile și priceperea lor; dar odată ce le-au înfrînt și încep să se bucure de respectul oamenilor, întrucît i-au doborît pe aceia care îi invidiau pentru că pierduseră situația dinainte pe care oamenii aceștia noi le-o luaseră, ei vor fi mereu puternici, siguri de victoria lor, onorați și fericiți. La exemplele atît de înalte pe care le-am dat, vreau să adaug un exemplu mai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
emfază. (...) Al doilea motiv este că oamenii nu resimt nici un sentiment de ură care să nu fie expresia fie a fricii naturale, fie a invidiei. Aceste două motive nemaiexistînd, pentru noi, în trecut, nu vom găsi nici pe cine să invidiem, nici de cine să ne temem. Dar nu se întîmplă la fel cu evenimentele în care sîntem noi înșine actori, sau care se petrec sub ochii noștri; cunoașterea pe care o avem despre ele este întreagă și completă; nimic nu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mâncare și unde confortul era un concept străin, și muncise din greu de când se știa pe lume. Era un băiat bine făcut, cu părul foarte negru și aproape creț, cu o dantură sănătoasă și o piele pe care surorile o invidiau, și mai avea un zâmbet spontan și deschis. Era iute de picior, Își făcea bine treaba și-și iubea surorile, pe care le găsea frumoase și sofisticate. Îi plăcea Madridul, un oraș Încă incredibil În ochii săi, și Îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
trebui să-și refacă viața. Dintr-o dată, Începu să simtă spaima acută că va rămâne singură. Dar voia să fie cu cineva pe care să-l poată respecta. Totul a-nceput foarte simplu. Îi plăcea ce scria el și-l invidiase mereu pentru viața pe care o ducea. I se părea că el face mereu exact ce vrea să facă. Pașii prin care l-a cucerit și felul În care până la urmă s-a Îndrăgostit de el, toate erau parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
împărat. Cocoșatul se întoarse la sturzii lui. — Ne păcălești ca să ne lași cu gura căscată de mirare. Vrei să ne uimești inventând profeții după ce l-ai uimit pe Vitellius cu păsările tale - în glasul ascuțit al bucătarului-șef se simțea invidia. — Otho a fost un bun conducător în Lusitania, declară paharnicul. Cinstit. Dacă la moartea lui Galba va ajunge imperator, va fi bine pentru Roma. E loial. — Dar când a pus mâna pe Poppaea? râse Lucilius. Știți că Nero i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]