3,155 matches
-
mai sus de buric. E micuță, „săraca...” N.D. Cocea găsea dimpotrivă, că democrația este foarte serioasă și matură, dar e virgină, na fost pusă la încercare...” Mircea Eliade, fostul coleg de școală al lui Șeicaru, era ambiguu, se scălda în lirismul ... vorbelor. Democrația fiind minoră, i se impunea, probabil, tutoratul unei dictaturi, încheia sarcastic, dar, parcă, văitânduse Pamfil Șeicaru. Hiena nr.18-19, de joi 14-21 februarie 1923 cuprindea „O anchetă în lumea intelectualilor la care răspundeau: Nicolae Iorga, C.C. Arion, Istrate
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
organizațiune, nici o structură, într-un cuvînt nici o idee poetică e clar, nu este poezie dacă nu-i prezentă ideea poetică (?) și mai sînt alte cîteva propozițiuni de aceeași adîncime și claritate. Pentru cel care a scris Lauda lucrurilor, miezul oricărui lirism se află în faptul că poeții, prin textele lor, au de spus ceva, chiar în afara unui interes de conținut. O constatare de domeniul banalității, dar de continuă actualitate, se referă la lipsa receptării și pătrunderii poeziei moderne de către oamenii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
caz. Un decret special, care a fost interzis publicării, i-a eliberat. Și i-a repus în drepturi, i-a ridicat în grade și le-a acordat reparații materiale și statut de eroi. Și ofițerilor, și brigadierilor". Sînt de un lirism tragic și deviant, la limita anormalității psihice și a grotescului dantesc, împrejurările lustrării deținuților în a doua zi a Crăciunului anului 1959: "Pe 26 decembrie 1959 a fost o zi ca de primăvară. Soarele încălzea plăcut, vîntul se potolise, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nu te deplasezi. Pe aici, nimica, mâine sunt invitat, vorbește prof. Homescu , la Casa de Cultură. De la liceu am primit o adresă care mi-a făcut plăcere. Le-a plăcut materialul pe care l-am dat (plin de frumusețe și lirism) (...). Am mai lucrat puțin. Nădăjduiesc că o dată cu primele raze aurii, ale primăverii, vei veni la Fălticeni și, ca de obicei, nu vei uita prietenii care te stimează și țin la mata. Teodor Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”Fălticeni
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
am plictisit strașnic în cursul acelor zile. Lacul Kinnereth (cuvântul înseamnă "liră mică"), mare interioară pe malurile căruia i-a recrutat Isus pe primii pescar de oameni, pe Simon, Petru, Andrei, Iacob și Ioan, m-a făcut să-i simt lirismul liniștitor, tihna lui consistentă timp de un sfert de ceas, când răsăritul soarelui, risipind ceața, i-a lăcuit suprafața cu un albastru sidefiu impecabil. De asemenea, puțin după aceea, am putut gusta blândețea toscană și primăvăratică a muntelui Fericirilor, o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un autoportret și o țărancă de la Rucăr călare); Andreescu are câteva lucrări de prima mână; Luchian are o splendidă sală, plină de lumină, coloare și poezie: fiecare bucată are preț. Am fost izbit până în inimă de farmecul artei lui, de lirismul și sinceritatea care sunt caracteristice lui Luchian. Mi-am adus aminte de prietinia pe care am legat-o dintr-o dată cu el (în 905-906), care a ținut puțină vreme (pe urmă eu am plecat la Fălticeni, iar el mai departe) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în vârstă, faptul că poezia mai există "se învecinează cu un miracol." Cu cât înaintăm în post-istorie, cu atât se găsesc oameni destui care să spună un vers pe de rost sau să-și cânte oful într-o formă de lirism sau alta: "Poezia este singura formă literară, care este păstrată în minte, azi ca și acum câteva mii de ani, chiar dacă în dozaj minimal; un text care în postura de rest pre-alfabetic se poate descărca fără scriere ori mediile de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sale, însă mai departe i-a pomenit doar pe niște minori: Matilda Cugler-Poni, colonelul Șerbănescu, Ollănescu-Ascanio etc. Detectorul său pentru poezie era vădit deficitar. A fost departe de a-l priza pe Macedonski. Complet opac la mișcările de înnoire a lirismului de la noi și de aiurea. Din păcate, ne-a lăsat teza didacticistă, perimată, mai cu seamă în perspectiva evoluției modernismului, bizuit pe creatori plurivalenți, a incapacității de comunicare critică a unui poet cu alt poet. E o prejudecată, după cum se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și fiecare nouă lectură este o aventură uimitoare; îl recitesc pe Eminescu surprins de fiecare dată, cu senzația descoperirii unui autor total necunoscut. Ați readus în actualitate, cu succes, forme ale poeziei trubadurești, s-a zis chiar că ați reinventat lirismul. Credeți că trubadurii mai pot fi luați în serios în acest veac schimonosit? După proletcultism, poeți ca Sorescu, Alexandru, Gheorghe și chiar Nichita Stănescu într-o bună măsură, au simțit nevoia să zburde surprinși ei înșiși de câtă libertate expresivă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nevoia să zburde surprinși ei înșiși de câtă libertate expresivă li se oferea: numai că "fachirismul" verbal, trucurile redescoperite au coborât poezia foarte mult astăzi, cu excepția lui Nichita Stănescu, ei fiind practic niște poeți ilizibili, penibili și plicticoși la maximum. Lirismul nu se reinventează decât după o descindere în trecutul unei arte: lirismul marilor italieni din acest veac, Ungaretti, Montale, Quasimodo, Saba, e întemeiat pe redescoperirea liricilor antici, greci și latini, de la ei au reînvățat italienii rostirea lapidară, esențială... Am refăcut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
oferea: numai că "fachirismul" verbal, trucurile redescoperite au coborât poezia foarte mult astăzi, cu excepția lui Nichita Stănescu, ei fiind practic niște poeți ilizibili, penibili și plicticoși la maximum. Lirismul nu se reinventează decât după o descindere în trecutul unei arte: lirismul marilor italieni din acest veac, Ungaretti, Montale, Quasimodo, Saba, e întemeiat pe redescoperirea liricilor antici, greci și latini, de la ei au reînvățat italienii rostirea lapidară, esențială... Am refăcut și eu acest drum și mai întâi, primul meu volum, "Rod", ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o repet de fapt, pentru că am amintit o și altă dată scriind despre Crama, că închi derea lui în tăcere, vreme de douăzeci de ani, pe lângă împrejurările amintite care țineau de climat, a fost ajutată și de factura intimă a lirismului său, care ea însăși îl predispunea la „închidere“, la filtrări îndelungi, la reprimări severe ale gesticulației spontane. Se poate presupune de aceea că și alta să fi fost ambianța pentru poezie în cei douăzeci de ani de tăcere a lui
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ipochimen al lumii literare disprețuit de poet pentru comportamentele inavuabile. Tăcea brusc și ieșea îndată din încăpere. Felul de-a se manifesta în lume al lui Ion Caraion se poate spune că avea un corespondent în cele două fețe ale lirismului său: una „întunecată“, „nesociabilă“, și alta „radioasă“, „prietenoasă“, dacă e să simplificăm, una marcată de viziuni sumbre, de grimase, de proiecțiile „nevrozei“ („noi am scris cu nevroză pe ziduri“ e un vers memorabil al lui Caraion), iar alta deschisă candorilor
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
calambururi etc. Dar încă și mai potrivit ar fi să-l amintesc pe Mircea Dinescu, la care se regăsesc toate acestea, dar unde, în afara nonconformismului funciar și a umorului, deslușim și un suflu patetic și mai multă căldură, mai mult „lirism“, ca și mitul rimbaldian al poetului tânăr, prezent și la el, și la Geo Dumitrescu. După aceștia doi, pe Geo Dumitrescu îl aflăm răspândit în mai toată poezia generației optzeciste și nouăzeciste (nepoții și strănepoții!), la rândul ei, această poezie
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Dar Utan a scris și altfel de poezie decât numai de circumstanță, poezie adevărată, în linia discret elegiacă a unui Șt.O. Iosif, poetul ardelean cu a cărui sensibilitate a sa a fost asociată. Eugen Si mion i-a apreciat lirismul de transparențe și suavități retractile: „T. Utan este un timid și poezia este pentru el un joc cu por țelanuri fragile, o trecere printr-un câmp de flori, cu spaima enormă de a nu le strivi.“ Să adăugăm înnegurările, notele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
dau binețe. Altu-i timpul care i-a fost dat lumii mele maștere să-l spuie. Eu rămân pe-acest pământ uitat, ca un fiu al ei bătut în cuie. Să fie chiar rupt de spiritul vremurilor în care trăim acest lirism al marii însingurări și damnări, al pierderii rosturilor și al pustiirii? Nu cred. După o lungă absență În ziua de 30 decembrie 1989, în biroul lui Mircea Dinescu de la Uniunea Scriitorilor era o agitație postrevoluționară care amintea de filmele cu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Dumitru Micu. Gândirea și gândirismul, București, Minerva, 1975. ... Începuturile și o bună parte a producției literare (gândiriste n.n.) ocolește nocivitatea concepției gândiriste pentru că în poezia semnată de Ion Pillat, V. Voiculescu sau Aron Cotruș, precumpănitoare uneori este expresia modernă a lirismului în linia neoclasicismului esențializat... Rezumând gândirismul, D. Micu scrie: „Organ al unui curent ideologic obscurantist, reacționar, Gândirea n-a îndeplinit, în epocă, doar rostul acesta. A fost un lung șir de ani, un receptacul de opere menite să dureze. Colecția
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
ce spune prefațatorul: Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Pillat, la care se adaugă Fundoianu, Maniu, Philippide, Vinea și Voiculescu, au acoperit spațiul poeziei dintre cele două războaie mondiale, în tot ce avea acesta reprezentativ ca orientare ideatică, și ca viziune asupra lirismului, exceptând avangardismul post-simbolist, în speță suprarealismul, care, deși foarte activ și bogat în partizani, nu a dat, la noi, nici un mare poet. Artele lor poetice, așa de deosebite în expresie lirică, au comun impulsul psihologic, efortul spre ieșirea de sub magnetismul
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
istoriei literare, în general. "Comentariul lui Iosif Vulcan spune doamna Ioana Vasiloiu, referindu-se la articolul Epilog la primele poezii ale lui Eminescu este realmente modern", criticul intuind "însemnătatea poeziilor de debut pentru creația de maturitate", observând că la originile lirismului acestuia stă melancolia și nu pesimismul, teză dezvoltată într-o demonstrație recentă de George Gană, în Melancolia lui Eminescu (2002). Desigur, intervențiile lui T. Maiorescu sunt cele hotărâtoare într-o primă receptare a operei eminesciene, în epocă și nu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nivelul imaginarului creator, în ipostaza plenară a poetului"). Capitolul central al studiului, firește, este acela consacrat analizei metodice a polimorfismului operei eminesciene, Cornel Munteanu luând în discuție construcții literare specifice, polimorfe, în dinamica lor: construcții triadice ("consecvent, în proza eminesciană lirismul induce meditația, pastelul și idila"), vorbind despre poetica vederii în pandant cu poetica viziunii, într-o sugestivă așezare a textelor pe coloane paralele, cu menționarea caracteristicelor specifice la Alecsandri, prima, și pentru Eminescu, cea de a doua; se ocupă apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Ion Pillat) Poetul care a înțeles modernismul (modernitatea) nu doar în expresivitatea lui formală ci și în subtilitatea cu care acesta își asuma tradițiile de esență, rafinându-le, Ion Pillat se apropie de romanticul Eminescu, fascinat de puterea misterioasă a lirismului său, ce degajă, zice el, "armonii secrete și specifice", având "puterea unei adevărate vrăji, singura în stare a ne influența adânc sufletul, răpindu-l și punându-l sub domnia exclusivă și tiranică a poetului". Sunt cuvinte pe cât de exaltate pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a logos-ului integrat (rațiune, cuvânt) este, deși în inferioritate față de poezia-cântec, în egală măsură definitorie". Aceasta poezia-cântec ilustrează "dominanta pitagoreică specifică universului liric eminescian", situându-l pe poet "printre creatorii "lirismului omogen", limbaj numit de Blaga, "integral metaforic"". Numai că Eminescu "este reprezentativ și extrem de important sub aspectul poeziei-cuvânt, spațiu în care limba nu numai vorbește (heideggerian), ci și creează, vorbind, gândire". Un cuvânt, deci, care să exprime adevărul. Un adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din faptul că "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă în figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice". Privită în ansamblul ei, lirica eminesciană e definită "în termenii unui lirism vizionar", totul e văzut "prin fereastra miturilor fundamentale". E, așadar, o altă deschidere de perspectivă în comentariul acesteia, chiar dacă nu numaidecât inedită (despre poezia filosofică s-au scris tomuri întregi de studii și articole) dar, în orice caz, orientată tranșant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Frumos din lacrimă, pentru ca pe o direcție ce merge în sensul "tradiției moraliștilor" să se reveleze aceea a "fiziologiilor" (Aur, mărire și amor, La curtea cuconului Vasile Creangă, Visul unei nopți de iarnă, Părintele Ermolachie Chisăliță și Moș Iosif), unde "lirismul este comprimat și cruzimea realistă din pamflete se află încă în stare incipientă". În fine, cea de a șasea direcție, în care sunt concentrate "reveriile" pământene, "viziunile paradisiace", într-un soi de "rousseauism", propunând o "filozofie de existență sau un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
-se ca o "cuprindere a Ființei în tot Întregul ei de către un poet care caută adevărul, acesta ducând la ființare", adevărul fiind "un adevăr ontologic". Eminescu se constituie ca "paradigmă a Totului românesc, a unui summum ontic". Dedus de aici, lirismul eminescian oferă în primul rând muzicalitatea, concepută "ca mijlocul cel mai eficient de a coborî în zonele abisale ale ființei". Sunt trecute în revistă diverse comentarii ale înaintașilor (T. Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, Mihail Dragomirescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, Alain Guillermou, I.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]