KorAP: Find »[drukola/base=lord & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...184 >

4,594 matches

Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735

1672, o dată cu pierderile însemnate înregistrate de flota engleză în al Treilea Război împotriva Olandei. La fel ca în vremea primilor regi Stuart, opoziția dintre rege și parlament a început cu o dispută legată de politica externă. În mod formal, în calitate de lord cancelar, Shaftesbury trebuia să susțină cererea de finanțare a guvernului pentru campania următoare împotriva Olandei. Dar, în realitate, discursul său era plin de ironii la adresa alianței. La fel ca pe vremea lui Iacob I, parlamentul era refractar la o politică

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
de anularea Declarației și au pregătit așa numitul Test Act, un act legislativ care condiționa accesul în posturile publice de îndeplinirea ritului anglican. Consecința directă a fost că ducele de York, fratele regelui, a trebuit să demisioneze din postul de lord amiral, pentru că a refuzat să depună jurământul de renunțare la sacramentele catolice (dar fără a recunoaște în mod public că era catolic). Cum el era și moștenitorul tronului, aceasta a creat un curent de opinie împotriva urmării sale la tron

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
opozant pe față, iar actul demiterii i-a adus popularitate (el fusese suspectat că ar fi contribuit la politica externă, dar răspunderea a fost deplasată către ceilalți membri ai guvernului CABAL), iar locul lui a fost luat de Thomas Osborne, lord Latimer și viitor lord Danby, care era "un autentic geniu politic care înțelegea la fel de bine munca de convingere, organizarea, mituirea și finanțele guvernului"91. Cu toate acestea, noile cereri financiare ale lui Carol al II-lea au rămas fără efect

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
actul demiterii i-a adus popularitate (el fusese suspectat că ar fi contribuit la politica externă, dar răspunderea a fost deplasată către ceilalți membri ai guvernului CABAL), iar locul lui a fost luat de Thomas Osborne, lord Latimer și viitor lord Danby, care era "un autentic geniu politic care înțelegea la fel de bine munca de convingere, organizarea, mituirea și finanțele guvernului"91. Cu toate acestea, noile cereri financiare ale lui Carol al II-lea au rămas fără efect, el fiind silit să

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
noile cereri financiare ale lui Carol al II-lea au rămas fără efect, el fiind silit să încheie o pace cu Olanda și să reducă armata. Dar chiar și după asta parlamentul nu a votat subvențiile cerute. În acest timp lordul Danby a început să organizeze o partidă parlamentară care să sprijine politica guvernului, cu toate că termenul "partid" nu era agreat în parlament. Dar opoziția din parlament vorbea despre un partid al celor fideli față de Curte și orchestrați de Danby. Acesta s-

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
corupere și au mobilizat forțele din provincie mizând pe o campanie de imagine care punea în contrast morala sănătoasă a provincialului cu morala curteanului corupt. Figura cea mai importantă a rezistenței Country era Shaftesbury care, în discursurile sale din Camera Lorzilor, a argumentat împotriva doctrinei Court, a non- rezistenței față de rege, susținând că legea este nu numai sursa puterii parlamentare, dar și a puterii regale. Cu această ocazie, Shaftesbury (care îl avea pe John Locke drept secretar) a publicat 92 un

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
forțele loialiste și a pregăti un parlament mai docil, prin noi alegeri. În acest timp regele a obținut bani din subvențiile franceze, iar opoziția deconcentrată a pierdut teren în fața lui Danby care, fiind la guvernare, a obținut majoritate în Camera Lorzilor. Acest lucru nu era suficient pentru a determina Camera Comunelor să voteze subsidii, dar era o bună modalitate pentru a face presiuni asupra lorzilor din partida Country. La reluarea ședințelor parlamentare, Shaftesbury a protestat împotriva manierei în care regele manevrează

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
deconcentrată a pierdut teren în fața lui Danby care, fiind la guvernare, a obținut majoritate în Camera Lorzilor. Acest lucru nu era suficient pentru a determina Camera Comunelor să voteze subsidii, dar era o bună modalitate pentru a face presiuni asupra lorzilor din partida Country. La reluarea ședințelor parlamentare, Shaftesbury a protestat împotriva manierei în care regele manevrează parlamentul, ceea ce a dus la arestarea lui și a altor șefi ai mișcării rezistente, pentru câteva luni. Acest eveniment a destabilizat partida Country din

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
forțe militare engleze în acțiunile Franței împotriva Olandei. Chestiunea va deveni publică odată cu scandalul complotului catolic din anturajul ducelui de York; Danby va fi acuzat de parlament și închis în Turnul Londrei (până în 1684). Shaftesbury va cere explicit în Camera Lorzilor îndepărtarea lui Iacob al II-lea din linia de succesiune, iar Camera Comunelor va cere îndepărtarea lui de la Curte. Sub presiunea evenimentelor, Carol al II-lea a dizolvat parlamentul 94 și a cerut desemnarea unui nou parlament, prin alegeri. Noul

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
de modalitatea de cunoaștere a legii naturale. În al doilea rând, Locke își exprimă convingerea că orice cunoaștere, inclusiv cunoașterea morală, este derivată din experiență. Societatea de la Oxford precum și convingerile sale morale și politice l-au apropiat pe Locke de lordul Ashley, conte de Shaftesbury, cel care făcea parte din guvernul lui Carol al II-lea și va deveni pe parcurs opozantul regelui și unul din liderii partidului whig. În 1666, Locke a intrat în slujba lui Shaftesbury ca secretar și

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
în vedere de către Locke, chiar dacă acest lucru nu se precizează în mod explicit) ia naștere prin două pacte: unul prin care se pune mai întâi capăt stării naturale și, apoi, altul prin care poporul deleagă suveranitatea anumitor persoane (rege, Camera Lorzilor, Camera Comunelor); acestea au drept scop executarea clauzelor primului pact. Putem spune că primul contract a fondat societatea, iar al doilea guvernământul; în termenii lui Locke, primul este contractul social propriu-zis, iar al doilea constituie legea fundamentală în stat38. Puterea

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
filosofiei politice a lui Locke, ci un context mai larg, dedicând un capitol întreg problemei raportului dintre biserică și stat în secolul al XVII-lea (ibidem, pp. 44-77). 2 Trei evenimente au dus la radicalizarea politicii de stat conduse de lordul Cecil: masacrul protestanților din Franța în Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572), excomunicarea reginei Elisabeta de către Papă, și înființarea unor agenții papale pentru recucerirea religioasă a Angliei. "A excomunica pe suverană însemna a dezlega pe supușii catolici de fidelitatea față de

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
2004, p. 183. 90 J. Kent Clark, Whig's Progress: Tom Wharton Between Revolutions, Associated University Presses, Londra, 2010, p. 16. 91 Ibidem, p. 59. 92 A nu se confunda acest prim conte de Shaftesbury (1621-1683), Anthony, baron Cooper, prim lord Ashley, cu nepotul său, marele scriitor și filosof Anthony Ashley-Cooper, al treilea conte Shaftesbury (1671-1713). Au existat până în prezent doisprezece Ashley-Cooper Shaftesbury în viața politică britanică (majoritatea dintre ei numindu-se Anthony). Un alt om politic important din această familie

Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea (2015) [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525

de chestiune orientală nu a fost inclus până în perioada războiului grec de independență (18211832). La 1876 însă, conceptul atinsese “proporții atât de vaste, încât nu mai putea surprinde pe nimeni spațiul pe care îl ocupa în discursurile publice”, după cum declara Lord Stratford de Redcliffe ziarului The Times. Același termen era folosit și de unii țari ai Rusiei, dar în accepțiunea unei realități geografice și politice aflate la vestul propriului imperiu, mai ales atunci când situația geopolitică o impunea. Au fost avansate numeroase

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
politice aflate la vestul propriului imperiu, mai ales atunci când situația geopolitică o impunea. Au fost avansate numeroase definiții. Pentru W. Miller, “chestiunea orientală poate fi definită ca problema umplerii golului creat de dispariția treptată a Imperiului otoman din Europa”, în timp ce lordul Morley credea că este vorba de “Triunghiul complicat, înșelător și întrețesut de interese conflictuale, popoare rivale și credințe antagonice, care se ascunde sub numele simplist de chestiune orientală”. Mai cinic, Disraeli credea că “Chestiunea orientală nu este condiția câtorva milioane

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
susțină Rusia, care era privită ca un potențial aliat împotriva Franței și ca un partener economic avantajos, care oferea o piață bună desfacerii mărfurilor engleze, prin care se spera refacerea bugetului Companiei. în aceste condiții, nu este de mirare că lordul Chatham (William Pitt Senior) se declara “cu totul rus” și că ambasadorul englez la Constantinopol nu era, după expresia lui Fabvier, decât “însărcinatul cu afaceri al Rusiei”. Dezbaterile parlamentare și corespondența diplomatică demonstrează că și la nivel de stat, la

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
au devenit evidente, St. Petersburgul propovăduind un intervenționism agresiv, sub masca “diplomației de congrese” și a “frăției creștine” dintre suverani, atunci și politica externă a Marii Britanii a părăsit vechea rezervă, devenind mai activă, fără a elimina însă prudența obișnuită. Astfel, lordul Castlereagh, Secretarul de stat britanic al Afacerilor, s-a plasat pe o poziție neintervenționistă, redactând celebrul document intitulat State Paper (5 mai 1820), în care sublinia că “Niciodată [ Sfânta Alianță ] nu a fost destinată a fi guvernul lumii sau superintendența

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
împotriva lui Napoleon decât pe măsuri interne eficiente. Flexibilitatea și agerimea de care au dat dovadă în politică le-a permis să-și mențină majoritatea parlamentară până la 1830. în sânul partidului se confruntau mai multe facțiuni: reacționarii, în frunte cu lordul cancelar Eldon și ducele de Wellington, moderații, în jurul primului ministru Liverpool și a ministrului de externe Castlereagh, și progresiștii, printre care Canning și Huskisson erau figurile cele mai proeminent. Deși guvernată de conservatori, în comparație cu despotismele care alcătuiau Sfânta Alianță, Anglia

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
mult față de Tory, pentru care îndelungata experiență la guvernare a reprezentat o infuzie de pragmatism. Liberalilor le-a lipsit multă vreme un lider carismatic, care să unească diferitele facțiuni ale partidului, acesta fiind la fel de divizat ca și cel conservator. Oficial, lordul Grey, un fugar de la conservatori, era președintele nominal al acestei formațiuni politice, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, dar el nu avea autoritate în sânul partidului. Diferitele facțiuni votau sau nu o lege în funcție de propriile interese sau

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
facă Grecia un stat independent, ci să-i transfere dependenta de sub jugul turcesc sub al ei însăși, (...) obținând astfel o stație navală în Mediterana”. Moartea neașteptată a lui Canning a împiedicat materializarea unei politici ale cărei baze fuseseră doar trasate. Lord Goderich și mai apoi Ducele de Wellington nu s-au ridicat la înălțimea predecesorului lor. în condițiile refuzului ferm al Porții de a accepta termenii Tratatului de la Londra, la 20 octombrie 1827 flota combinată anglo-francorusă a zdrobit flota turco-egipteană la

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
comandată de amiralul Codrington, făcea o demonstrație navală în fața Alexandriei, ceea ce a dus la retragerea forțelor egiptene din Moreea și în ultimă instanță, la obținerea independenței Greciei, care devenea monarhie constituțională un an mai târziu. Wellington l-a numit pe lord Heytesbury, ale cărui convingeri filoruse erau cunoscute, ca ambasador în Rusia și l-a trimis pe lângă cartierul general al armatei ruse. Acestuia i s-a ordonat să-l convingă pe țarul Nicolae „să adopte la începutul domniei sale, a unui caracter

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
și răsăritul continentului. Epoca lui Metternich lua sfârșit la 1848. Relațiile dintre Anglia și Franța se amelioraseră considerabil, mai ales că în Anglia venise la putere un guvern whig, condus de Earl Grey, avându-l la portofoliul de externe pe lordul Palmerston, care declanșase reforme liberale cuprinzătoare pe toate palierele administrative. Pe de altă parte, Anglia nu mai putea fi indiferentă la înecarea în sânge a unor mișcări pentru drepturi politice și civice, chiar dacă nu avea interese directe în regiune. In

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
atunci în apropierea coastelor olandeză și portugheză, iar Franța, al cărei sprijin fusese de asemenea solicitat, asedia orașul Antwerpen și oricum nu era dispusă să lupte cu o armata numeroasă, disciplinată și antrenată de ofițerii săi. Pe de altă parte, lordul Holland, persoană influentă în cercurile de decizie ale primului ministru, ca și Earl Grey însuși, erau convinși de iminența prăbușirii Imperiului otoman; doar Palmerston realiza miza adevărată a acestor evenimente, dar nu-l putea convinge pe primul ministru, al cărui

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
bucura ca și cuceritor”. Lentoarea în adoptarea unei decizii energice de implicare a Marii Britanice își găsește justificarea și în faptul că Londra era privată de ambasadori recunoscuți și cu puteri depline, atât la Constantinopol, cât și la St. Petersburg: Lord Ponsonby, ambasadorul la Constantinopol, se găsea pentru o lungă perioadă de timp la Napoli, în timp ce Stratford Canning, ambasadorul în Rusia, era declarat persona non grata, țarul refuzând să-l acrediteze sau măcar să-l primească în audiență. Știrile ajungeau astfel cu

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
pentru toate momentele când au fost abandonați și siliți să cedeze teritorii Rusiei. Atacul a fost respins în condițiile în care defensiva orașului era coordonată de englezi, dar amenințarea a rămas prezentă. Pentru a rezolva criza, guvernatorul general al Indiei, lordul Auckland, l-a atacat în octombrie 1838 pe Muhammad Dost, emirul Afghanistanului. O armată engleză a trecut fluviul Indus și l-a depus pe emir, înlocuindul cu Shah Shuja, căruia i-a fost lăsată o gardă de 8 000 de

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]