KorAP: Find »[drukola/base=mânecă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...240 >

5,997 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

și culoare. Era o imensă manta roșie. Era suspendată În aer, Încremenită ca o draperie. Deasupra acestei mulțimi erau doar cerul din care mantaua roșie se coborî În liniște și atinse caldarâmul, lin, ca o statuie de piatră incandescentă. Din mâneci Îi ieșiră doi clești uriași de rac, din guler, un imens cap cu ochi diabolici, cu două mustăți sinistre. Se așeză În spatele lor și Începu să le reteze capetele, unul câte unul. Nu era nici acrobație, nici pedeapsă. Era, cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
babă pe strada Orzari ca să-i mâncați gutuile. Cățărați pe acoperișul Învelit În carton gudronat al bucătăriei (cunoașteți bine topografia locului și poziția optimă) cu ajutorul instrumentului numit hoțoaica, poftiți de vă alegeți două gutui babane și păroase. Le frecați de mânecă până le lustruiți de părul pufos, maroniu. Întinși pe spate mâncați aceste gutui acre și necoapte bine, privind la lună. Luna este destul de rotundă, cam de forma unei gutui și, În șoaptă cu gura plină de bale, discutați dacă sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
pe Lună, atunci, da, asta este altă treabă, atunci o să-ți dea cei patru metri de stofă. E vara rateurilor, dar pe Nixon tot Îl vezi. Nixon și Ceaușescu trecând Într-o mașină decapotabilă, la Piața Romană, mâinile lui ridicate, mânecile hainei căzute și manșetele acelea de un alb strălucitor, el salutând mulțimea adunată să-l vadă, lângă el un Ceaușescu imposibil dar și invidios, În sfârșit vezi și tu un președinte american pe viu, nu În poze, ca la Expoziția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
căutând un punct incert, probabil undeva În trecut, căci mișcarea sprâncenelor Îi trăda o amintire tristă Îngropată În timpuri care rămăseseră fixe, În urmă, imobile, nesortite nici unui viitor, nesprijinite de nici o cupolă. Petru Îi privi multă vreme cămașa albă cu mâneci scurte și și-l imagină coborând dealurile dinspre păduri, cu o coasă pe umăr, Întorcându-se acasă, unde Îl aștepta o ciorbă de fasole verde acrită cu mere. Dar el, nu, nu era soțul Anei, poate doar asemănarea era extraordinară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Macrameuri grele pe servanta care geme de vase. Tabloul de familie. Întotdeauna bunic și patriot. Lemnele frumos stivuite În curte. Gutuile Încă neculese. Un câine, mereu un câine, lătrând. Intră În casă ea. Se aducă găleata cu apă. Focul arde. Mânecile suflecate. Una din ele crăpată la subraț. Se vede părul. Mâinile ude din care ies aburi. Lucrează În schimbul doi la o fabrică de biscuiți. Tari ca piatra. Pe masă ceasul C.F.R. al cărui sunet se lipește de pereți și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

sora ei făcea pe mama evreică, decât pe felul ei de-a face asta. Se dovedi că a doua ipoteză era cea adevărată. Câteva ore mai târziu, când Ruby și mătușa Sylvia plecau, Ronnie o trase pe fiica ei de mânecă. —Nu te Îngrijora, dragă, Îi șopti ea, În fiecare seară, descânt pentru ca tu să-ți găsești un bărbat. Apoi Îi strecură un pachet subțire și pătrățos În geantă și-i spuse: Deschide-l când ajungi acasă, spuse ea. Capitolul 5tc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Știa regula: „Ceva ce n-ai mai purtat de mai mult de un sezon, se duce drept la gunoi“, dar ea nu putea niciodată să facă asta. Avea mereu senzația că pantalonii conici și cu talie Înaltă și puloverele cu mâneci evazate vor mai reveni la modă. Adevărul că mânecile evazate fuseseră de la bun Început doar o scurtă și nefericită toană părea mereu să-i scape. Deschise ușa cu oglindă și Începu să cerceteze bara cu umerașe. Un scriitor extrem de drăguț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
mai mult de un sezon, se duce drept la gunoi“, dar ea nu putea niciodată să facă asta. Avea mereu senzația că pantalonii conici și cu talie Înaltă și puloverele cu mâneci evazate vor mai reveni la modă. Adevărul că mânecile evazate fuseseră de la bun Început doar o scurtă și nefericită toană părea mereu să-i scape. Deschise ușa cu oglindă și Începu să cerceteze bara cu umerașe. Un scriitor extrem de drăguț merita tot ce avea ea mai bun. Se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
cu decolteu adânc Înainte de a strâmba din nas și a căuta mai departe. Prea ieftină. Aproape că scria pe ea „Ia-mă, aici și acum!“. Continuă să răscolească bara de umerașe. Într-un sfârșit scoase de-acolo un top fară mâneci petrecut pe după gât, din mătase de culoarea zmeurei. Îl asortă cu o fustă dreaptă cu mărgele pe margine Într-o nuanță puțin mai Întunecată. Găsi chiar și un sutien roz Închis care se petrecea pe după gât și chiloți de aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
de la La Perla. Sutienul crem Închis din dantelă avea un decolteu adânc, care, chiar și ea recunoștea, Îi făcea sânii să arate chiar superb. Știa ce avea să poarte pe deasupra. Rochița diafană de țigancă de un verde de mentă cu mânecile scurte și bufante, avea să fie ideală. O cumpărase de la Whistles cu câteva săptămâni În urmă, dar n-o purtase chiar dacă Își dorise foarte tare. Ruby simțise mereu că unul din lucrurile care o deosebeau de femeile bogate care făceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
mira și singură cât de calmă și de stăpână pe situație era. El stătea În fața ei cu o durere Înfiorătoare Întipărită pe față. —Și nu prea văd ce motiv ai mai avea să te Întorci. Se șterse la ochi cu mâneca de la halat. El dădu din cap aprobator. —Ai dreptate. Cred că cel mai bine ar fi să plec. Se aștepta ca el să protesteze, să se lupte pentru ea, s-o implore să nu pună capăt relației. În loc de asta, pleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
se ghemui lângă Ronnie. Cât de des vin contracțiile? Înainte să mai apuce să răspundă, mai avu una. —AAAA! Vreau să Împing! Vreau să Împing! —OK, cred că tocmai mi-ai răspuns la Întrebare. Își scoase haina și Își suflecă mânecile de la cămașă. Apoi Întrebă dacă avea cineva niște prosoape În bagaj. Un bărbat Își desfăcu valiza, scoase câteva și i le pasă lui Sam. Spuse că trebuie s-o examineze pe Ronnie. Pentru ca să Îi protejeze intimitatea Îi rugă pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

radiograma tomografiei către lumina care intra pe fereastră: — Hematomul se întinde între creier și dura mater... Ada, strângându-și mâinile, a ridicat vocea: — Seamănă cu el, nu-i așa? — ... Ar putea fi și intradural. Afară ploua. Ada, în halatul cu mâneci scurte, a traversat, fără să facă zgomot cu saboții ei de plastic verde, porțiunea exterioară care desparte Urgența de Pavilionul de medicină generală. Nu a luat liftul să urce la chirurgie, a urcat pe jos. Simțea nevoia să se miște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o protejează, desigur, dar o și apasă, crede-mă. Știu că nu faci nimic ilegal, te întâlnești cu prietenii în fața școlii închise. Vă opriți să vorbiți în întuneric, în frig, sub inscripțiile de pe pereți, sub acel mare graffiti, trăgându-vă mânecile puloverelor peste mâini. Te-am lăsat întotdeauna în pace, am încredere în tine, am încredere și în greșelile tale. Te cunosc așa cum ești acasă și în puținele momente pe care le petrecem împreună, dar nu știu cum ești cu ceilalți. Știu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tău. Părul pe care l-am mângâiat noaptea, aplecat deasupra fețișoarei tale strânse în încruntarea somnului, în timp ce mă lăsam prins de atâtea gânduri pentru tine. Unul era legat de ziua nunții tale, mi-am imaginat brațul tău alb spijinindu-se pe mâneca mea închisă la culoare, scurtul drum la capătul căruia te-aș fi încredințat altuia. Sunt ridicol, știu. Dar adevărul oamenilor este deseori ridicol. Aici, afară, este liniște, liniște pe scaunele goale aflate în fața mea, liniște pe podea. Aici, afară, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în timp ce afară plouă. Geamul se aburește de la respirația noastră, te întinzi și-l ștergi. Nu ești niciodată somnoroasă, ești întotdeauna atât de trează dimineața. Controlezi tot ce mișcă în jur. Vorbim puțin, eu îți privesc vârful degetelor ieșind afară din mânecile prea lungi, pe care ți le tragi tot timpul în jos. Te îmbraci cu puloverele acelea ciudate, scurte în talie, dar cu mânecile foarte lungi. Dar nu ți-e frig la burtă, Angela? Nu, ți-e frig la mâini, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
dimineața. Controlezi tot ce mișcă în jur. Vorbim puțin, eu îți privesc vârful degetelor ieșind afară din mânecile prea lungi, pe care ți le tragi tot timpul în jos. Te îmbraci cu puloverele acelea ciudate, scurte în talie, dar cu mânecile foarte lungi. Dar nu ți-e frig la burtă, Angela? Nu, ți-e frig la mâini, nu este trendy să-ți fie frig la burtă. Te acoperi bine cu jacheta, dar dedesubt ești de fapt prea dezbrăcată, vară, iarnă, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
găini pitice, cu ciufurile cozilor ridicate, mergeau în șir una după alta. Italia nu s-a atins de banii mei, i-a acceptat și i-a zvârlit în borcanul acela. Am făcut un duș, apoi îmbrăcat cu halatul Italiei cu mânecile care-mi ajungeau până la cot, am luat telefonul și m-am așezat pe pat. I-am spus mamei tale că în weekend-ul acela nu mă duceam la ea. — De ce? — Sunt de gardă. De pe perete maimuța mă privea și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
este deja în stradă, gata machiată. O paiață în umbră. O sărut, are piele rece. — De cât timp aștepți? — De-abia am coborât. Dar e înghețată. Are o jachetă cu umerii prea ridicați, care-i ajung până la gât, neagră, cu mâneci scurte. Pielea de pe brațe e pătată ca marmura. Își încălzește mâinile ținându-le între picioare. Dau încălzirea la maximum, vreau să simtă imediat căldura. Are fața răvășită, până și la ochi îi este frig. Nu se foiește pe scaun, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și ziare, ci o sticlă de vin frantțuzesc, o lumânare albastră și paharele cu picior. Mama ta a apărut în ușa de la bucătărie. — Ciao, iubitule. — Ciao. Îmi zâmbește, este machiată, coafată și îmbrăcată cu un pulover de culoarea fildeșului, cu mâneci scurte, pantaloni negri și un șorț de bucătărie. Vărs vinul în pahare și merg la ea în bucătărie, e lângă aragaz, mestecă cu o lingură mare într-o cratiță. — Cum a fost călătoria? — Plictisitoare. Noroc. Paharele se ating. — De ce? — Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rău, lăsați-mă să cobor. Probabil că am un aspect înfiorător, fata în uniformă cu părul blond strâns la spate și un năsuc inofensiv se retrage și intră în cabina comandantului. Intru și eu. Doi bărbați în cămăși albe cu mâneci scurte se întorc spre mine. — Sunt medic, am un infarct, deschideți ușa. Scara se apropie de avion, se deschide ușa. Aer, în sfârșit aer, dau buzna pe scări. Manlio mă urmează. Stewardesa îl cheamă: — Ce faceți, coborâți și dumneavoastră? Manlio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
dimineața asta, nu la ora asta. — Nu-i așa cum crezi tu... — Dar cum este? Spune-mi, cum este? Există o sfidare în ochii ei, în plânsul acela care nu vrea să izbucnească. Își ține buzele strânse și își trage insistent mânecile jachetuței în jos. Mă deranjează mâinile ei nervoase și expresia chipului care nu-mi lasă nici o portiță de ieșire. Ar trebui să-i spun de Elsa, dar astăzi n-am chef de șocuri afective. Mă obosește să stau cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
chipul. Sunt singur cu ea în zgomotul ploii. Ea neadăpostită, cu trupul nemișcat înghețat de frig, cu jacheta de lână udă leoarcă și picioarele descoperite. Ridic mâna și o scutur de apa care cade de pe copertină și-mi intră în mâneca impermeabilului. Îi spun să mă aștepte, îi spun: nu te mișca. Taxiul s-a oprit lângă noi, Elsa se sui cu umbrela strânsă pe jumătate deasupra capului. Îi văd umerii, paltonul care se strecoară pe ușă. Mă întorc cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
atinge volanele. — Ce păcat, să sperăm că n-a intrat la apă. O întoarce pe dos, caută eticheta internă. — Nu, din fericire, se poate spăla cu mâna... Ce face? Ce spune? — ... trebuie doar călcată, va fi perfectă. O împăturește. Ia mânecile, le întoarce spre interior, cu grijă, ca și cum n-ar reuși să se desprindă de materialul acela. Ochii ei nu vor să mă privească, se uită dincolo de mine, între oamenii care se mișcă în cealaltă parte a localului. — În dimineața în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ultim, nemotivat retuș al machiajului sau poate doar un salut, o urare pentru viața care va veni. Mă aplec să iau sacoșele, mă lasă, șoptește „Mulțumesc“ și merge să-și ia jacheta de mucilagine care e întinsă pe divan, cu mânecile desfăcute ca un crucifix în așteptarea brațelor ei. Ajunsă în prag, se întoarce să mai vadă o dată casa, umila ei casă. Nu mi se pare că există vreo urmă de nostalgie în ea, doar grabă și un soi de neliniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]