3,738 matches
-
trăiesc din speranță se împacă greu cu acest univers în care bunătatea lasă locul generozității, iubirea, tăcerii virile, comuniunea, curajului solitar. De aceea, toți se grăbesc să spună: "A fost un om slab, un idealist sau un sfânt". Înjosim întotdeauna măreția care insultă. Cât ne indignăm (sau râdem, cu acel râs complice care înjosește ceea ce admiră) de cuvintele lui Don Juan și de fraza, mereu aceeași, pe care le-o spune tuturor femeilor. Dar pentru cel ce caută cantitatea bucuriilor importantă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Ce altceva înseamnă acest comandor de piatră, statuia înghețată ce s-a pus în mișcare pentru "a pedepsi sângele și curajul care au îndrăznit să gândească? În el se rezumă toate puterile Rațiunii eterne, ale ordinii, ale moralei universale, întreaga măreție străină a unui Dumnezeu supus mâniei. Piatra aceasta uriașă și fără suflet nu este decât simbolul puterilor pe care Don Juan le-a negat pentru totdeauna. Dar misiunea comandorului se oprește aici. Fulgerul și tunetul se pot întoarce în Cerul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
umilită, carnea este singura mea certitudine. Nu pot trăi decât prin ea. Patria mea este creatura. Iată de ce am ales acest efort absurd și fără urmare. Iată de ce sunt pentru luptă. Epoca îi este favorabilă, am spus-o. Până acum, măreția cuceritorului era geografică. Ea se măsura după întinderea teritoriilor învinse. Nu întâmplător cuvântul și-a schimbat sensul și nu-l mai numește pe generalul victorios. Acum măreția trebuie căutată în altă parte: în protestul și în sacrificiul fără viitor. Și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de ce sunt pentru luptă. Epoca îi este favorabilă, am spus-o. Până acum, măreția cuceritorului era geografică. Ea se măsura după întinderea teritoriilor învinse. Nu întâmplător cuvântul și-a schimbat sensul și nu-l mai numește pe generalul victorios. Acum măreția trebuie căutată în altă parte: în protestul și în sacrificiul fără viitor. Și nu din gust pentru înfrângere. Victoria ar fi preferabilă. Dar nu există decât o victorie și ea este eternă. Pe aceea n-o voi avea nicicând. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sau a depăși. Dar întotdeauna înțeleg prin ele "a se depăși". Știți ce înseamnă aceasta. În anume clipe, fiecare om s-a simțit egalul unui zeu. Cel puțin așa se spune. Dar aceasta din pricină că, într-o străfulgerare, a simțit uimitoarea măreție a spiritului uman. Cuceritorii nu sunt decât acei oameni care-și simt îndeajuns puterea pentru a fi siguri că trăiesc clipă de clipă pe înălțimi și în deplină conștiință a acestei măreții. E vorba aici de o problemă de aritmetică
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
aceasta din pricină că, într-o străfulgerare, a simțit uimitoarea măreție a spiritului uman. Cuceritorii nu sunt decât acei oameni care-și simt îndeajuns puterea pentru a fi siguri că trăiesc clipă de clipă pe înălțimi și în deplină conștiință a acestei măreții. E vorba aici de o problemă de aritmetică, de mai mult sau de mai puțin. Cuceritorii pot cel mai mult. Dar nu pot mai mult decât omul însuși, când vrea. De aceea, ei nu părăsesc niciodată creuzetul uman, cufundându-se
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și despre aceștia vreau să vorbesc. Am ales cazul extrem. La acea limită, absurdul le dă puteri regești. E drept că acești prinți sunt fără împărăție. Dar ei au privilegiul de a ști că toate împărățiile sunt iluzorii. Știu, iată măreția lor și zadarnic se vorbește de nefericirea lor ascunsă sau de cenușa deziluziei. A fi lipsit de speranță nu înseamnă a deznădăjdui. Flăcările pământului nu sunt cu nimic mai prejos decât parfumurile cerești. Nici eu și nici nimeni altul nu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
are deznodămintele sale. Dimpotrivă, întâietatea căpătată de roman față de poezie și de eseu reprezintă, în ciuda aparențelor, doar o mai mare intelectualizare a artei. Să fim bine înțeleși: e vorba în primul rând de romanele cele mai de seamă. "Fecunditatea și măreția unui gen se măsoară adesea în raport cu eșecurile sale. Numărul covârșitor de romane proaste nu trebuie să ne facă să uităm de măreția celor mai bune. Acestea poartă în sine propriul lor univers. Romanul are logica sa, raționamentele sale, intuiția și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
artei. Să fim bine înțeleși: e vorba în primul rând de romanele cele mai de seamă. "Fecunditatea și măreția unui gen se măsoară adesea în raport cu eșecurile sale. Numărul covârșitor de romane proaste nu trebuie să ne facă să uităm de măreția celor mai bune. Acestea poartă în sine propriul lor univers. Romanul are logica sa, raționamentele sale, intuiția și postulatele sale. El își are, de asemenea, exigențele sale de claritate 18. Opoziția clasică de care vorbeam mai sus este încă și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
drept scop. Tot astfel, tot efortul cuceritorului va devia către ambiție, care nu era la început decât o cale către o viață mai înaltă. Don Juan, la rândul său, își va accepta destinul, mulțumindu-se cu această existență, a cărei măreție nu valorează nimic fără revoltă. Unul nesocotește conștiința, celălalt revolta: în amândouă cazurile, absurdul a dispărut! În inima omenească există atâta încăpățânată speranță! Până și oamenii cei mai desprinși de toate sfârșesc uneori prin a accepta iluzia. Această aprobare dictată
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pe care am făcut-o mai sus, într-un mod mai amănunțit. Voi examina o temă favorită a lui Dostoievski. Aș fi putut, la fel de bine, să studiez și alte opere 19. Dar în problema aceasta este tratată direct, în sensul măreției și al emoției, ca și în cazul filosofiilor existențialiste despre care am vorbit. Acest paralelism îmi servește argumentarea. KIRILOV Toți eroii lui Dostoievski se întreabă asupra sensului vieții, iată prin ce sunt moderni: nu se tem de ridicol. Sensibilitatea clasică
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
-și moartea fără de viitor, pătruns de melancolia evanghelică. Sunt nefericit, spune el, pentru că sunt silit să-mi afirm libertatea." Dar după moartea lui, oamenii, în sfirșit, vor ști și acest pământ se va umple de țari și va străluci de măreție omenească. Glonțul pornit din pistolul lui Kirilov va fi semnalul ultimei revoluții. Astfel, nu disperarea îl împinge la moarte, ci numai dragostea de aproapele. Înainte de a termina în mod sângeros o inexprimabilă aventură spirituală, Kirilov rostește un cuvânt la fel de vechi
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a slobozit glonțul undeva în Rusia, dar lumea a continuat să nutrească oarbele ei speranțe. Oamenii n-au înțeles "aceasta". Nu ne vorbește deci un romancier absurd, ci un romancier existențialist. Și în cazul său saltul este emoționant, înveșmântând în măreție arta care-l inspiră. E o adeziune impresionantă, zămislită în îndoială, nesigură și înflăcărată. Vorbind despre Frații Karamazov, Dostoievski scria: " Chestiunea principală ce va fi urmărită în toate paginile acestei cărți este cea care m-a chinuit, conștient sau inconștient
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
operelor lor ca pe niște simboluri evidente ale unei gândiri limitate, muritoare și revoltate. Ele dovedesc, poate, ceva. Dar romancierii își dau aceste dovezi mai curând lor înșile decât celorlalți. Esențialul este că triumfă în concret și în aceasta stă măreția lor. Triumful acesta pe de-a-ntregul carnal le-a fost pregătit de o gândire ale cărei puteri abstracte au fost umilite. Când umilința e deplină, carnea dă dintr-o dată creației întreaga sa strălucire absurdă. Tocmai filosofii ironici sunt cei care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să știe. Din clipa în care știe, începe tragedia lui. Dar tot atunci, orb și deznădăjduit, cunoaște că singura sa legătură cu lumea e mâna fragedă a unei fecioare. Atunci răsună cuvintele uriașe: În pofida atâtor încercări, vârsta mea înaintată și măreția sufletului meu mă fac să judec că totul e bine." Oedip al lui Sofocle, ca și Kirilov al lui Dostoievski, ne dă astfel formula victoriei absurde. Înțelepciunea antică se întâlnește cu eroismul modern. Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
parte. Se pare că asistăm aici la o nesfârșită exploatare a cuvintelor lui Nietzsche: "Marile probleme se întâlnesc în stradă". Există în condiția umană - e un loc comun al tuturor literaturilor - o absurditate fundamentală și în același timp o implacabilă măreție. Amândouă coincid, cum e și firesc. Amândouă sunt întruchipate, să o mai spunem o dată, în divorțul ridicol care desparte necumpătatele noastre elanuri sufletești de bucuriile pieritoare ale trupului. Absurdul stă în faptul că sufletul acestui trup îl depășește atât de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acestei vieți duce la Dumnezeu, înseamnă că există o scăpare. Și perseverența, încăpățânarea cu care Kierkegaard, Șestov și eroii lui Kafka străbat întruna același itinerar reprezintă o ciudată chezășie a puterii exaltante a acestei certitudini 28. Kafka refuză Dumnezeului său măreția morală, evidența, bunătatea, coerența, dar nu o face decât pentru a i se arunca la picioare cu o și mai mare râvnă. Absurdul este recunoscut, acceptat, omul se resemnează, și, din această clipă, știm că absurdul a încetat să mai
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
la Castelul. Joseph K... și K... nu sunt decât cei doi poli care-l atrag pe Kafka. Voi vorbi ca el și voi spune că opera lui nu este, probabil, absurdă. Dar aceasta să nu ne împiedice să-i vedem măreția și universalitatea care rezultă din faptul că a știut să reprezinte în asemenea chip trecerea zilnică de la speranță la nefericire și de la înțelepciunea deznădăjduită la orbirea voluntară. Opera sa este universală (o operă cu adevărat absurdă nu e universală) în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
vor fi apropiate de observațiile noastre inițiale, fondul de formă, sensul ascuns al Castelului de arta firească în care este turnat, căutarea pasionată și orgolioasă a lui K... de decorul cotidian în care se desfășoară, se va înțelege mai bine măreția operei lui Kafka. Căci dacă nostalgia este semnul umanului, nimeni, poate, n-a dat atâta viață și atâta relief fantomelor regretului. Totodată, se va înțelege însă și ciudata măreție pe care o pretinde opera absurdă și care, poate, nu se
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
decorul cotidian în care se desfășoară, se va înțelege mai bine măreția operei lui Kafka. Căci dacă nostalgia este semnul umanului, nimeni, poate, n-a dat atâta viață și atâta relief fantomelor regretului. Totodată, se va înțelege însă și ciudata măreție pe care o pretinde opera absurdă și care, poate, nu se află aici. Dacă specificul artei constă în a lega generalul de particular, eternitatea pieritoare a unei picături de apă de jocurile luminii, va trebui cu atât mai mult să
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
care o pretinde opera absurdă și care, poate, nu se află aici. Dacă specificul artei constă în a lega generalul de particular, eternitatea pieritoare a unei picături de apă de jocurile luminii, va trebui cu atât mai mult să măsurăm măreția scriitorului absurd după distanța pe care știe s-o creeze între aceste două lumi. Secretul său e de a ști să găsească locul exact unde ele se întâlnesc, în cea mai mare disproporție a lor. Și e drept să spunem
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a lor. Și e drept să spunem că inimile pure știu să vadă peste tot acest loc geometric al omului și al inumanului. Faust și Don Quijote sunt creații fără seamăn ale artei, pentru că ei ne arată cu mâinile lor pământești măreții nemăsurate. Vine totuși totdeauna o clipă când spiritul neagă adevărurile pe care aceste mâini le pot atinge. Vine o clipă când creația nu mai e luată în tragic, ci doar în serios. Omul începe atunci să spere. Dar nu aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
exemplu, B. Groethuysen, în remarcabila sa prefață la Procesul, se mărginește, mai înțelept decât noi, să urmărească doar ceea ce el numește, în chip atât de izbitor, închipuirile dureroase ale unui om care doarme cu ochii deschiși. Este destinul și, poate, măreția acestei opere, care oferă totul și nu confirmă nimic.
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
la fel; un spirit care oferă culoare și caracter atât virtuților, cât și viciilor lor, astfel încât aceleași acțiuni, exprimate în aceleași cuvinte, nu sunt totuși la fel pentru un spaniol și un francez. Consider, de asemenea, că diferențele dintre națiuni, măreția lor relativă și răutatea lor, pe scurt, tot ce sunt și ce fac (nu într-o anumită epocă, sub influența întâmplătoare a unei mari personalități, cum au fost cartaginezii sub marele Xantipus și apoi sub Hannibal al lor), în tot
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
-lea până la declanșarea primului război mondial. Oricare ar fi fost capriciile și limitele regilor și miniștrilor lor, tradițiile clasei conducătoare și, recent, ale serviciului diplomatic profesionist erau capabile, cu unele excepții notabile, să transforme potențialul puterii naționale a statului în măreția puterii reale. Nu întâmplător, atunci când puterea Marii Britanii a atins cel mai de jos nivel din cauza diplomației lui Stanley Baldwin și Neville Chamberlain, specialiștii din Ministerul de Externe aveau o influență redusă asupra politicii externe, iar cei doi responsabili erau priviți
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]