6,722 matches
-
horn înfundat. Auzisem că cei care mor noaptea în somn se duc mai liniștiți către rai. Mai povestește Gonzales cum a fost când ai fugit de la ai tăi, mă ruga Marius care avea chef de povești. Eu o vedeam pe Mătușa cum mă punea să mă spăl cu săpunul lor mare de casă, pe față, pe mâini și după urechi și-apoi cum trântea mămăliga pe fundul rotund ce trona peste masă, cum scotea brânza cea grasă de la burduf și cum
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
toți cei din jur. Mă supăra fiindcă povestea se lega cumva și de mine. Tăceam privind la tot ce mișcă în jur, tăceam fiindcă mi-era frică să nu spun prostii, tăceam fiindcă-mi intrase liniștea n oase, tăcea și Mătușa fiindcă de atâta amar de vreme se învățase să-i cânte-n timpane singurătatea. Fusese o femeie frumoasă dar urmele lacrimilor ei săpaseră adânc în obraji. N-avea copii. Dumnezeu nu se îndurase să le lase în ogradă un prunc
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vezi, parcă spunea ridicând din sprâncene. Din bucătărie venea un miros ca de ars. O fi afumat mămăliga, mă gândeam, dar e bună la foame. Liliana maică, mai zăbovești, că i-o fi foame copilului, că vine de afară? Imediat Mătușă!... să se-nverzească apa de la mentă un pic și vin... vin imediat... Cine e? am întrebat mirat, auzind acel glas răzbătând prin toată casa și punându-mi sângele să alerge prin vene mai iute? E odorul nostru... o nepoată de la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
probleme, am văzut-o cum vine spre noi cu o cană de sticlă în mâini și o farfurie de porțelan pe care erau două felii de pâine prăjită pe plită, unse cu un strat foarte fin de unt, cum numai Mătușa știa să prepare. Contrastau cu străchinile noastre și cu fundul de lemn, așa cum glasul ei dulce se deosebea de tăcerea cu care ne-nvățasem eu și Mătușa. Cine a fost Codruț?... întrebă dintr-o dată Liliana, ghicind nelămuririle mele. Își trase
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
prăjită pe plită, unse cu un strat foarte fin de unt, cum numai Mătușa știa să prepare. Contrastau cu străchinile noastre și cu fundul de lemn, așa cum glasul ei dulce se deosebea de tăcerea cu care ne-nvățasem eu și Mătușa. Cine a fost Codruț?... întrebă dintr-o dată Liliana, ghicind nelămuririle mele. Își trase scaunul sub ea și se uita insistent la Mătușă. Un copil aciuat pe aici, venit de nu se știe unde, i-a răspuns, privindu-mă complice. Greu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cu fundul de lemn, așa cum glasul ei dulce se deosebea de tăcerea cu care ne-nvățasem eu și Mătușa. Cine a fost Codruț?... întrebă dintr-o dată Liliana, ghicind nelămuririle mele. Își trase scaunul sub ea și se uita insistent la Mătușă. Un copil aciuat pe aici, venit de nu se știe unde, i-a răspuns, privindu-mă complice. Greu scoteai cuvinte de la Mătușă dar Liliana avea o putere anume asupra ei. Hai, povestește-ne, că uite, amândoi suntem la fel de curioși! Bătrâna
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Codruț?... întrebă dintr-o dată Liliana, ghicind nelămuririle mele. Își trase scaunul sub ea și se uita insistent la Mătușă. Un copil aciuat pe aici, venit de nu se știe unde, i-a răspuns, privindu-mă complice. Greu scoteai cuvinte de la Mătușă dar Liliana avea o putere anume asupra ei. Hai, povestește-ne, că uite, amândoi suntem la fel de curioși! Bătrâna își fixă privirea pe un punct imaginar de pe perete, duse instinctiv mâna la gură de parcă ar fi avut grijă să nu scape
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
imaginam ca fiind de-o seamă cu mine, la fel de înalt, cu fața la fel de arsă de soare și cu picioarele goale și pline de zgârieturi. Ochii lui trebuiau să fie la fel cum sunt și ai mei că doar așa spusese Mătușa și nu știu de ce, parcă eu mă transformam în cel din poveste sau mintea mea îi desena chipul cu propriul meu contur. Și cum a murit? tăie dintr-o dată povestea Liliana, care nu contenea să mă uimească cu felul ei
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
chipul cu propriul meu contur. Și cum a murit? tăie dintr-o dată povestea Liliana, care nu contenea să mă uimească cu felul ei direct de a întreba. L-or mâncat lupii, pieri-le-ar nesațul! Ce căuta el la lupi mătușă? întrebă iar Liliana. Apăi maică, așa i-o fost moartea. Găsise un pui de lup lovit în pădure. Mergea zilnic cu merinde la el și se jucau în felul lor. Păreau să se fi făcut prieteni. Mai venea sângerând câte-odată
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
n-a fost destul de voinic să se urce în copac ca să scape. I-a murit în brațe, ca un miel jupuit, cu ochii rotunzi, căutând după soare. Liliana se pornise pe plâns și mă-ncerca și pe mine oleacă. Cuvintele Mătușii se transformaseră în imagini și eu deja vedeam totul de parcă s-ar fi petrecut totul acum, aici, în fața mea. Badea Vasile părea c-o s-o ia razna. Își ascuțise în foc, la fierar, barda și a plecat după lupi. N-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
scuză. Tu Ileană, mă iartă, dar înțelegi, că ești femeie trecută prin toate. Ziceai ceva de un rachiu... Acu’ parcă aș be` ceva. Mâinile lui aveau urme de sânge și pantalonii erau plini de ace de brad. Mă uitam la Mătușă și ochii ei mă rugau să nu spun nimic. N-am întrebat pe unde umblase badea Vasile dar știam că-n pădure era acum un pui de lup mai puțin. Uneori poveștile noastre din viață se tot repetă de parcă ceva
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
frunte aveam broboane reci de sudoare, un tremur nebun pusese stăpânire pe mine și totuși nu înțelegeam de ce îmi e bine. Pot veni la tine în pat? M-am săturat să stau singură și n-am somn. Ce-o să spună Mătușa? o întreb speriat știind în gândul meu că nu de Mătușă mă temeam în acele momente. Ea râdea și i-am văzut izvorând în lumina palidă a lunii un deget arătând către cer. Ia!... Auzi? Am râs pe înfundate, molipsit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe mine și totuși nu înțelegeam de ce îmi e bine. Pot veni la tine în pat? M-am săturat să stau singură și n-am somn. Ce-o să spună Mătușa? o întreb speriat știind în gândul meu că nu de Mătușă mă temeam în acele momente. Ea râdea și i-am văzut izvorând în lumina palidă a lunii un deget arătând către cer. Ia!... Auzi? Am râs pe înfundate, molipsit de trăirile ei care mă făceau să mă simt diferit, râdeam
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
am văzut izvorând în lumina palidă a lunii un deget arătând către cer. Ia!... Auzi? Am râs pe înfundate, molipsit de trăirile ei care mă făceau să mă simt diferit, râdeam și de sforăitul greu care o scutura pe biata mătușă de grijile de peste zi, turuind ca un motor de tractor. Mă simțeam mai relaxat și ea, lunecând printre umbre, ajunse la marginea patului, apoi mă chemă și pe mine. Poți să iei loc unde vrei, i-am zis și am
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de curățat două, trei boxe, din urmă mizeria se așternea la loc, așa că am priceput repede că eram acolo pentru a mi se testa răbdarea și supunerea. Fumam și-mi aminteam de prima fugă de acasă, de Baci și de Mătușă, de porcul care m-a găzduit în cocina lui ținându-mi de cald o bună bucată de noapte, de lacrimile femeii aceleia care simțea prin ce trec chiar dacă-i eram un străin, de ochii mereu strălucitori ai Lilianei și dintr-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fire, mi-a spus cu o voce lucidă și calmă: „Sunt în Piața Universității, trebuie să-i înțelegi, ai fi făcut la fel”. Alături, în cabina cealaltă, unul din băieți a scăpat receptorul din mână: - Am sunat la Cluj, la mătușa mea. Nu am auzit decât zgomotul de mitralieră care îi acoperea vocea. Noaptea am auzit și eu la radio tot răpăieli de gloanțe. Nu reușeam să înțeleg nimic din vocea omenească. M-am închis într-o cămăruță și am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Poate toată existența noastră este supusă unor întâmplări asemeni. Sau nu sunt întâmplări. - Pe domnu’-l cunosc. Ne cunoaștem din tren: poate v-aduceți aminte... astă vară. Dar nu știam că sunteți judecător și mai ales că locuiți în casa mătușii mele. - Mi-aduc aminte, confirmai, cum să nu! și-i sărutai mâna, observându-i absența verighetei. Apoi, către doamna Pavel: De unde să bănuiesc că vă e nepoată? Ce coincidență! - Da, nepoată, rosti grăbită, vădit mândră doamna Pavel. Apoi completă la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și pe altul. Târziu, spre miezul nopții, când mă aflam în picioare lângă o măsuță cu jucători de rumy, urmărindu-i cum țineau cărțile, în mâini, desfăcute evantai, timp în care tânăra mea interlocutoare se afla la bucătărie ajutându-și mătușa la preparatul unui nou rând de cafele, Ana se apropie de mine, îmi puse mâinile pe umeri și mă sărută pe obraji. „În sfârșit, singur! Aștept de atâtea ore. Te iubesc! și-ți urez, ne urăm La mulți ani!” Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Toate s-au dus”. Fosta elevă de liceu din anul 1918 simți o adiere ușor răcoroasă, numai cât o clipă, întoarse capul nedumerită - era timpul care trecea pe lângă noi - dar nu întâlni decât prezența și zâmbetul neutru al uneia dintre mătuși, care, mai puțin sensibilă, nu sesizase nimic deosebit. Fericite firi. Veni peste câteva ore dimineața, răsăritul soarelui din prima zi a noului an. 1947. Musafirii începură să plece. Tata îi conduse, iar la sfârșit, rămas singur în prag, respiră aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
duioșie, dar i-aș fi deranjat, poate chiar speriat, clipa de iluminare. Iubitul.... 17. Trecătorul mea tată!... Dacă ai fi trăit... Deodată ușa se deschise: în prag Marga Popescu. - Iată, am venit să vă spun „La mulți ani!” - eram la mătușa. E a doua zi din noul an, cred că nu e prea târziu. Era veselă. Îi sărutai mâna, iar ea, surprinzător, mă îmbrățișă parcă ne cunoșteam de ani de zile. Își lepădă paltonul pe care și-l ținuse pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în aceeași gară cu mine, v-am și salutat, în compartiment fiind, ca de rămas bun, apoi pe peron - ați trecut pe lângă mine, dar nu m-ați observat. Nu mai avea nici o importanță. Oricum, împrejurarea că aveam să devin chiriașul mătușii dumneavoastră și că ne vom întâlni aici, nu-mi putea trece prin minte. - Vedeți, asta dovedește că viața este imprevizibilă. - Ca destinul, precizai. Vroiam să mai spun ceva (acum am uitat: ceva grav, important), dar am fost întrerupt, a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mă plimbam, aici, pe micul bulevard din fața porții cu Anna Viaceslava - pe atunci elevă de liceu din Cracovia, refugiată cu tatăl ei, colonel în armata Poloniei, care venise o dată cu trupele după invazia germană; locuiau pe bulevardul acesta, încartiruiți la o mătușă a mea care, acum după război, se retrăsese mândră și liniștită în cimitirul din partea de apus a orașului. Îmi aduceam aminte de acestea acum, prin nu știu ce asociație de idei și de unde venind, întâmplări trecătoare ale vieții. Gândul mi se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
modă încă mult înainte de război; o auzisem prima dată când eram în clasa a patra de liceu, „Ionel-Ionelule...” și când să treacă la alta ușor deocheată, „Dimineața la șosea...”, poarta se deschise și intră domnișoara Marga Popescu care întrerupse repertoriul mătușii ei prin simpla deschidere a porții căci aceasta apăru la fereastră uitând de melodii, întâmpinând-o cu bucurie nestăpânită: - Bine-ai venit, scumpa mea! Nepoata intră în casă, și după jumătate de oră, chemat de doamna Pavel (de altfel m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la „franceză”. - N-am știut, zâmbi. Apoi, glumind o reverență, adăugă: „ Scuzați vă rog” și zâmbi în continuare. Dar atunci de ce ați mai ținut-o? - Am considerat că ar fi fost o grosolănie să v-o restitui chiar atunci, prin mătușa dumneavoastră, ați fi putut interpreta greșit. Gândeam să v-o dau înapoi, când aveam să vă mai văd, cu explicația necesară, cum fac acum - și-i înmânai cartea -, or de atunci nu v-am mai văzut până azi. Țin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nimic din ce i se spusese. Venea, dinspre ea, confirmarea spontană a unui adevăr esențial în timp ce eu încercasem să explic, cu împiedicări, de ce floarea este floare și pământul, pământ, de ce apa ia forma vasului în care este turnată. - Așa e, mătușă, exclamă, profesoara râzând, sculându-se din fotoliu și îmbrățișând-o. Stăturăm cât mai stăturăm de vorbă până veni și domnul Pavel, întors din oraș, preocupat de amenințările inflației. - Dă-o încolo de inflație, are cine să se ocupe de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]