3,438 matches
-
-o cu sfială convinsă fiind că această floare nu este una obișnuită, ci una care avea să aducă o schimbare în viața ei. O luase din mediul ei natural, fiindcă voia să o privească mai atentă și să-i simtă mireasma, știa că această floare poate să facă minuni și probabil, chiar să-i îndeplinească dorința de a avea un moștenitor. Credea cu tărie în această minune. Când o apropie de nas ca s-i simtă parfumul intens, începu să strălucească
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spune că ar fi îndeplinit orice dorință persoanelor care aveau intenții într-adevăr speciale. Acest copac se afla însă într-un codru ale cărui împrejurimi erau foarte înspăimântătoare, cu lacuri locuite de șerpi imenși și balauri înfricoșători. Doar frumusețea și mireasma îmbătătoare a copacului înveseleau împrejurimile acelea‚ iar lungimea crengilor lui îți mai dădea speranța că poți face față provocărilor doar pentru o singură dorință. Foarte mulți tineri curajoși au încercat să pătrundă în acest codru sumbru, însă nimeni nu s-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
toiagul magic. Deodată, la o cotitură, o lumină orbitoare săgetează din cer ca o scânteie în miez de noapte și îi luminează voinicului nostru o cărare scurtă către copacul fermecat. Era atât de mirifică culoarea și blândețea florilor din copac! Mireasma lor se strecura lin pe sub nările sale, părea ca o mângâiere caldă care îi încărca sufletul cu viață. Însă această priveliște minunată este uitată cu ușurință de către tânărul voinic din cauza unui lac imens cu apa neagră în care se vedeau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
viața pe unde trecea, cu falnici arbori de-o parte și de alta a cursului de apă, cu masive de piatră ce străjuiau intrările, una la răsărit, alta spre miazănoapte, cu florile ce se legănau sub o briză ușoară, împrăștiind mireasma lor pură. M-am afundat în oceanul timpului și am privit totul de la început, iar la început totul era sterp, lipsit de orice asemănare cu prezentul. Timpul a mai trecut și, încet-încet, apa a luat în stăpânire totul: cât vedeai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
natura, să iubim florile, copacii, cântecul păsărilor, fluturii și toate viețuitoarele ce ne înconjoară. Câteodată uităm de aceste bogății și de lucruri frumoase pe care ni le oferi, acționând împotriva ta cu gesturi ce își pot dăuna foarte mult. În loc de mireasma florilor ce ar trebui să ne încânte diminețile, aerul poluat cu tot felul de substanțe chimice și tot gunoiul ce îl aruncăm zi de zi pe jos, înlocuiesc această senzație plăcută. De asemenea unii oameni își taie pădurile, lăsând în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru mine tot o sărbătoare. Când rostesc cuvântul ,,bunici”, inima îmi este copleșită de iubire. Pentru mine sunt ființe scumpe și dragi care mi-au fost alături la bine și la greu, de când am deschis ochii. Într-o zi cu miresme de struguri, de toamnă timpurie, am pășit sfios pe poarta școlii. Am privit-o cu interes și curiozitate pe doamna învățătoare. Privirea ei învăluită în căldură ascundea grijă și dragoste față de copii. S-a scurs toamnă după toamnă, și anotimpurile
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
grădina bunicii, nu-l poți vedea, dar îl poți simți, e ca sunetul produs de razele de soare desprinse din divinitatea cerească întru-un asfințit de vară, nu-l poți vedea, dar îl poți auzi cu inima. Aduce cu el mireasma de nectar, parfum de păpădie și iarbă crudă, chiot de copil și praful de pe ulițe. Mirosul pitei coaptă în vatră amestecat cu mirosul busuiocului de la icoană. Toate astea mă trimit în trecut și-mi aduc aminte de copilăria care m-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care și este îmbrăcată școala pe dinafară, ne asigură siguranța, stabilitatea și rezistența. Un asemenea climat de liniște, de pace, propice activităților intelectuale, plutește în timpul activităților noastre. Culoare și cuvânt...Sunt o floare care-și arată strălucirea și își împrăștie mireasma, între celelalte flori ale școlii mele. Sunt o floare care primește în fiecare zi mângâierea duioasă a dascălilor, care primește și dăruiește putere. Sunt o floare, iar școala mea este o grădină de flori. Pop Sergiu, clasa a VI-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam la mingea roșiatică și la jocurile ei de raze, stând la pieptul bunicii, aceasta mângâindu-mi părul blond. Priveam grădinile înflorite și viile cu mireasma lor ce-și trimiteau ciorchinii grei ai zeilor în butoaiele muritorilor, prin care alergam, mă jucam și mă ascundeam de bunicul, dar acesta când mă găsea mă lua în brațe și mă arunca către cerul cristalin, pe care eu încercam
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tandru pe obraji ei frumoși. Plecau mirosindu-și degetele și dând din cap. Pentru că Rahela mirosea ca apa de izvor. De-adevăratelea! De câte ori mătușa mea trecea prin preajmă, rămânea în urma ei un miros de apă limpede și curată. Era o mireasmă aproape ireală, verde și vie, mirosul vieții și al bunăstării în acele dealuri deșertice. Și era adevărat, timp de mulți ani, familia lui Laban nu căzuse pradă foametei datorită fântânii pe care o avea. A existat speranța, încă de la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
foametei datorită fântânii pe care o avea. A existat speranța, încă de la început, că Rahela o să fie un fel de vrăjitoare a apelor, una care ar fi putut să descopere izvoarele ascunse sub nisip. N-a fost așa, dar totuși mireasma asta de apă prospătă și dulce a însoțit-o mereu, agățată de pielea, și chiar de hainele ei. Când nu se știa pe unde dispăruse câte un copil, micul ticălos era găsit de cele mai multe ori dormind între rufele ei, liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
va avea opt copii sănătoși. Și mama a știut că vorbele ei aveau să fie adevărate la fel cum știa să facă pâine și bere. Mirosul Leei nu era un mister. Mirosea ca drojdia pe care o frământa zilnic. Avea mireasma pâinii și a bunăstării și - i se părea lui Iacob - a sexului. Se holba la această femeie gigantică și saliva. Din câte am auzit, n-a zis nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua născută a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ofeream să-i car diverse lucruri sau o întrebam și-i ceream sfatul când aveam ceva de făcut. Mă țineam după ea cât era ziua de lungă și câteodată chiar adormeam în patul ei și mă trezeam dimineața înconjurată de mireasma hainelor ei. Încercam să fiu discretă, dar ea știa că o urmăream. Cu o seară înaintea plecării, Rahela mi-a surprins privirea, care era ațintită pe fiecare mișcare a ei. La început a părut supărată, dar apoi m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rămas în urmă. M-am plimbat pe malul fluviului, care mă vrăjea ca un povestaș. Am stat pe mal până când ultima rază de lumină a dispărut și apoi, după masa de seară, m-am întors să mai simt încă o dată mireasma lui, care era la fel de tare ca o mirosul ofrandelor, tare și întunecată și atât de diferită de mirosul suav și dulce al apei de izvor. Mama, Lea, ar fi zis că e doar mirosul ierbii putrezite de pe maluri amestecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sub cerul liber, așa cum am făcut în tinerețe, când am traversat râul ăsta în sens invers. A spus asta și apoi n-a mai adăugat nimic. Luna era încă în primul pătrar, așa că noaptea era întunecoasă. Apa ar fi adus mireasma ei dulce în aer, dacă n-ar fi fost animalele cu blana udă care să-i strice aroma. Behăiau în somn, neobișnuite să stea ude în răcoarea nopții. Am încercat să nu adorm ca să aud muzica apelor învolburate, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care l-am petrecut cu mama la lumina chioară a unei lămpi cu gaz, fiindcă se luase curentul, m-am uitat la sicriul lăcuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
serii va trebui să le ude. Continuă să citească Tout l’Univers, sau cărți din colecția Cent questions sur; Michel absoarbe cunoștințe. De asemeni, pleacă adesea cu bicicleta pe drumurile de țară. Pedalează din toate puterile, umplându-și plămânii cu mireasma eternității. Eternitatea copilăriei este o eternitate scurtă, dar el Încă nu știe; peisajul defilează. La Charny n-a mai rămas decât o băcănie; Însă dubița măcelarului trece miercurea, cea a negustorului de pește vinerea; adesea, sâmbătă la prânz, bunica gătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
baltă morcovii, Hipiotul-Cărunt dispăruse. Își turnă o bere, merse la fereastră. Se vedea la mai mulți kilometri, până la pantele acoperite de brazi. În depărtare, Între culmile Înzăpezite, se zărea scânteierea albăstruie a unui lac. Aerul era blând și plin de miresme; era o superbă dimineață de primăvară. Uitase de cât timp era acolo, iar gândurile lui, detașate de trup, pluteau senine printre culmi când fu readus la realitate de ceea ce, mai Întâi, i se păru a fi un urlet. Îi trebuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nopții. Pe drum am dat peste o strălucitoare etalare de orhidee. Ne‑am lăsat atrași de luminile și culorile florăriei și am traversat strada pustie. În vitrina florăriei era o deschizătură verticală - mărginită de două fâșii subțiri de alamă - pentru ca miresmele florilor să se reverse peste monoxidul de carbon din Place de la Madeleine. O nouă seducție franceză. Curvele se adunau În fața marii catedrale, În locul unde se organizează de obicei funeraliile naționale. Ravelstein mi‑a atras atenția. Ăsta era Ravelstein. Dacă n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon afumat și tartine cu caviar, în cupe adânci încălzite de mireasma celui mai bun armagnac. Și la gândul căldurii și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali și oficiale se umplu de o dulce, aromitoare bonomie. Aaaah! Ce bine-i să te simți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Se uita pe fereastră și se gândea la ceva. Nu se întâmplase nimic, era doar vară din nou. Plopii fremătau și se despuiau de lâna lor pe care cu atâta sârg o torc în fiecare an. Păsărelele ciripeau. Florile răspândeau miresme. Știți prea bine cum e. Ce mare lucru? Jos în stradă un băiat și sora lui, așa cel puțin și-a închipuit ea, că era sora lui, cerșeau printre mașini. Băiatul era frumușel, un profil arămiu de amforă grecească. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
speriați poate de lupta de clasă și de uneltirile imperialiștilor. Oftă. Luă o crenguță uscată și începu să scurme țărâna. Atârnau de bățul acela câteva vișine stafidite, chircite. Rupse una și o mirosi. Parcă vroia să-i mai simtă amăgirea miresmei. - Erau dușmani căcălău, p’atunci, părinte. Și afară, dar mai ales aici. La politică partidul vroia să facă una, și la aplicare dușmanii sabotau totul. Și atunci, cu minerii, crezi că ei au făcut-o acțiunea aia a lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nepovestitei, țipătul paserii ascunse urcând până în răcoarea buzelor întredeschise, lucii de o rouă atunci venită din pajiștile necălcate de altă urmă decât trecerea razei de lună în dusul ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale neatinsului, îi împurpurau obrajii și lăsau ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
poziție totuși nefirească, ceea ce, în câteva ore, urma să-i provoace furnicături. Până să-i examineze tremurul ușor al pleoapelor, străinul fără corp se înfioră: brațul fetei puțea de-a dreptul oribil. Era acolo o bubă ce răspândea spirale de mireasmă grea și ascuțită. Nici această fată nu-i era pe plac. Ar fi putut să plece chiar atunci, dar își dădu seama că apariția lui se limita doar la cadrul sufrageriei unde dormeau fetele; dincolo nu era nimic; poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
doar obrajii iubitei Poem de dragoste, al spusului-nespusului. Anotimpul? Cel de-al patrulea, al iernii. Și totuși dragostea e mereu văratecă, pentru că atunci înfloresc trandafirii. Cât încă există iubire și cât încă există obraji înroșiți de timiditate, nu suntem pierduți. Mireasmă de tei - țestoasa scoate capul din carapace Haiku plin de strălucire. Îngemănează efemeritatea florilor de tei , a miremelor, cu stăpâna vremii, țestoasa ce ține pe carapacea ei pământul. În opt cuvinte , din care 5 substantive, este adus un elogiu existenței
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]