4,723 matches
-
a părăsi crâșmele și se mulțumesc cu o limonadă cu lămâie și Vichy, au ieșit toți, ovaționându-l, agitând pălăriile, strigând : Trăiască armata română ! Comparase spectacolul cu cel de la 10 Mai, când bietul Ferdinand a trecut prin mijlocul unei mulțimi mute și nepăsătoare. Amicul Victor a avut chiar un moment de grandilocvență, mărturisind că sentimentele lui coincideau perfect cu ale populațiunii și că fusese, până în ultima clipă, convins că „neamțul de Ferdinand n-avea să intre“. Altfel umoarea lui era, ca
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
seara ! Da vezi ce s-a repezit Ivona în vestibul să-i deschiză lu putoarea de Niki ? De, bărbatu ei, omu ei ! Așa o să sară și lighioana bătrână când m-o auzi pân curte ! Biata lighioană bătrână ! Că ursuz, că mut, că rău de clanță, cum e, da știi că poți să ai în el o bază ! Că s-a dus și el cum a putut în fabrică, l-a muncă, s-a sculat cu noaptea-n cap, la patru jumate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Își dă silința să ne facă atenți la vechile direcții ale societății noastre socialiste și la țelurile omului nou care se Întîmplă să fim, dar, așa cum e obișnuit, vorbește mai mult la pereți, are În față o turmă de animale mute, cîteva zeci de trupuri țepene parcate regulamentar pe băncuțe sau valize de lemn. Soarele e În continuare destul de zgîrcit aici sus, stă să plouă, dar veselia e mare și Încep să se lege camaraderii. CÎnd ne Întîlnim la locul de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu mai am trup, că plutesc fără repere, suspendat Într-un fel de nicăieri pașnic. Un moment ca o lecție care se asimilează În miezul aflat Într-o formă de abandon. Cre deai că ești amuzant? Întreabă blînd o voce mută, Întunecată. CÎnd În sfîrșit coborîm, liniștea e densă, absolută, nici pașii nu ni se aud pe pămîntul reavăn și moale al potecii. Ne ia o teamă organică, ca teama de infirmitate. Parcă am surzit. — Aha... și mie mi se pare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aleargă nori urîți, Încît la răstimpuri se aud sunetele pe care tot noi le producem: fie ambalajul unui pachet de biscuiți foșnind, fie un pocnet metalic scos de vreo cataramă, fie cineva tușind și scuipînd cu discreție, fie acel sunet mut pe care Îl emit creierii noștri, un fel de geamăt, un sunet cărnos, subliminal. Eu... eu mă gîndesc că nu am nici un motiv să... Dar apoi Îmi dau seama că de fapt nu pot să mă gîndesc la nimic. Am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
copil, ștrudelurile cu mere, eclerurile, sava rinele, nimeni nu mai știe cum arată... pentru că au trecut ani de cînd nimeni nu a mai văzut vreuna din aceste prăjituri... În cofetăria asta găsești o vînzătoare urîtă ca un strigoi... și la fel de mută... Ți se pare că frigul din camera mea, din casa noastră e o „pierdere clasică“? CÎte nopți am dormit În pulover În iarna asta? Mai degrabă... cîte am dormit fără...? Eu cred că ți s-a defectat memoria. Lasă- mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
altceva decît să ne Îmbîrlige ca pe guguștiuci... și-a făcut norma... Dar Între noi e doar tăcere. Dacă aceste confesiuni se produc, o fac În acea limbă fără voce. Cuvintele care ne exprimă sînt transparente, adevărul lor comun țipă mut undeva În miezul unor intuiții. Nu, nu sîntem niște eroi, sîntem statistica unei anomalii politice și sociale, sîntem elementele unui experiment. Ne umanizează doar iluziile și felul În care ne justificăm eșecul imatur, pe buza unei prăpastii despre care știm
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vorbesc singur, Moise e deja În căruță și-l Împunge cu degetul În spinare pe Barbu, să mîne calul. Sar În vehiculul rustic din mers și rămîn așezat pe muchia din spate, cu ranița plină cu pîini În spinare. SÎnt mut și teama Începe să mă ajungă și pe mine. Pe aleile cazărmii trec În pas alergător plutoane de soldați Înarmați, care urlă toți același lucru: să eliberăm drumul. Nu, e clar că nu e bine. Mi se pare absurd, mi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ați cunoscut un ungur, că asta ați vrut... iar dacă mai vreți și altceva, vă aștept În spatele corpului de gardă, ca să mi-o beliți... A ieșit livid, tremurînd de nervi, s-a făcut liniște și ăsta a stat cîteva minute mut de uluială, după care s-a ridicat și s-a dus În biroul lui și ne-am Împrăștiat și noi... eu a trebuit să plec În post. CÎnd m-am Întors, nimeni din corpul de gardă nu știa exact cum
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lor și, pînă le vine următorul, adică pînă ne vin nouă răcani... nu mai au oameni nici măcar la bucătărie, să curețe cartofii. Fiecare soldat contează. Mă mir că ți-a dat drumul... În gară ne Îmbrățișăm cu gesturi din filme mute, Își flutură batista cînd trenul se pune În mișcare și strigă: — Ai grijă să nu te Îmbolnăvești În spital. Și mai ales ai grijă cu cine votezi. A... și vezi că, am uitat să-ți spun, În Spitalul Militar e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Nu rîde, e serios. SÎnt ultimele clipe În care mai reușește să spună ceva. Limba i s-a umflat În gură sau s-a transformat Într-o broască. Sau i-a dispărut. Împreună cu cea mai mare parte a feței. E mut, dar nu pentru că nu mai are nimic de spus. Cele două tentacule ale acestui far alb uriaș se apropie de fața lui, Înarmate cu niște instrumente masive și strălucitoare. Pacientul e Înspăimîntat. Țipă cu creierul: Ai grijă ce faci cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spună una alteia. Nu-i plăcea Brian, pentru că-l știa ostil lui George și preluase felul lui Alex de a-l privi pe Brian ca pe cineva străin de familie. Îi plăcea în schimb Adam, cu care legase o prietenie mută, semisecretă. Pe când era mic, Adam se ținea de poala ei, și chiar și acum, uneori, băiatul o atingea sau o apuca în joacă de rochie, în amintirea timpurilor de demult. Nu-l putea suferi însă pe Zet, o creatură cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote îi zâmbi. Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în curând, toți cei de față aveau să se oprească de tot, să ajungă, poate, la o moarte senină, împăcată. Uneori, nu vorbea nimeni pe parcursul întregii reuniuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
neîncrezător, cu o mustață moale, pleoștită, și o expresie de blajină și inteligentă nedumerire. Ambii săi părinți aveau un aer „desuet“. Taică-su arăta ca un ofițer din primul război mondial, iar mama lui ca o vedetă de pe vremea filmului mut. Avea părul blond, ondulat și pufos, tuns scurt, un nas mic, drept, o gură mică și ochi mari, frumoși. Încă nu reușise să-și trădeze vârsta mijlocie; părea foarte tânără și întotdeauna prefera să șadă pe podea sau pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clasică, pe care altădată nu le agrea. Când are musafiri, niciodată nu inițiază ea conversația, dar răspunde și discută subiectele abordate de ceilalți. Subiecte alese, desigur, cu mare grijă de vizitatorii ei. Față de Ruby a revenit la vechile lor relații mute, cu excepția faptului că Alex e mai puțin peremptorie, iar Ruby (cel puțin așa i se pare lui Gabriel) e mai blândă și mai afectuoasă. Singurele momente când Alex manifestă oarecare emoție sunt acelea în care o vizitează George, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îmbogăți prin tot ceea ce voi vedea frumos și interesant în jurul meu, pe drumul ce-l voi parcurge. Stiu că mă îndrept spre un drum ce mă va primi cu brațele deschise, sau poate va fi pe alocuri banal, gol și mut. Poate că voi întâlni multă gălăgie, agitație și puține cuvinte înțelepte, puțină liniște și seninătate. Voi încerca să înțeleg, să pun întrebări, să mă minunez sau să rămân tăcut în fața a ceea ce nu înțeleg. Indiferent ce va fi, voi
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
pe vecina de pat, care apoi, dimineața i-a reproșat faptul că nu și-a închis telefonul în timpul nopții. Pe ecranul și în memoria telefonului însă nu era niciun număr, ci doar indicația că au fost două apeluri. Am rămas mut în fața acestei istorisiri și m-am abținut de la orice comentariu. La fel și ea, pentru câteva clipe a tăcut. Intr-un târziu, mergem la culcare, eu profund impresionat de povestirea ei, cu care am adormit în gând. Miercuri, 8 august
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
și dragoste. Simt că-i iubesc și că aș vrea să-i strâng în brațe pe toți. Simt iubire și compasiune pentru ei. Dar, infinită este iubirea și compasiunea lui Dumnezeu pentru ei. Si totuși, nu înțeleg misterul suferinței. Rămân mut, într-un fel de ”adorație” pentru suferința acestor mulțimi ce stă sub privirile mele. Nu-i găsesc nicio explicație logică acestei suferințe, și simt doar solidaritate, compasiune, rugăciune ce curge de pe buzele și din inima mea, rugăciune dureroasă ca un
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
multe cuvinte acolo, unele prea mici ca să le poți desluși de la distanță. Dar în mijloc puteai să citești clar cuvântul COMUNIȘTI, scris cu roșu. Luca Băleanu răcnea ca ieșit din minți, agitându-și brațele ridicate. Cătălin se uita la ei, mut, ca și cum i-ar fi văzut pentru prima oară. Urlau ca apucații. Ia uite, lui Lucian Anghel i se umflaseră vinele de la gât. Cătălin nici că mai văzuse vreodată așa ceva gâtul pur și simplu i se îngroșase și i se înroșise
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
al holului ce venea imediat după coridor stăruia un aer îmbătrânit și cenușiu de biserică. Trebuia să-i răspundă aici, înainte să facă cei câțiva pași până în hol, înainte de a fi prea târziu. Clătină din cap cu disperare înverșunată dar mută, privind în pământ. Nu vrei să vii? Dragoș nu era în stare să-și ridice fața spre ea ca să vadă dacă mai era la fel de prietenoasă... Domnul Postolache ne-a vorbit despre colectiv... Călătorii dintr-un tramvai nu sunt un colectiv
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mod constant, raportul dintre cuvântul lui Dumnezeu și răspunsul omului. Mărturisirea pe care o face penitentul trebuie să fie în mod normal vocală, însă aceasta depinde și de posibilitățile sale fizice și morale. Există cazuri speciale, cum ar fi persoanele mute, muribunde, persoane cu blocaje psihologice sau emotive, cazuri în care li se poate permite acestora să se exprime și prin diferite gesturi, semne, sau prin scris. În astfel de situații, confesorul trebuie să se asigure că înțelege mesajul penitentului și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
și nevastă-mea este înaintată în vîrstă." 19. Drept răspuns, îngerul i-a zis: "Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc, și să-ți aduc această veste bună. 20. Iată că vei fi mut, și nu vei putea vorbi, pînă în ziua cînd se vor întîmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor." 21. Norodul însă aștepta pe Zaharia, și se mira de zăbovirea lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
Norodul însă aștepta pe Zaharia, și se mira de zăbovirea lui în Templu. 22. Cînd a ieșit afară, nu putea să le vorbească; și au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna, și a rămas mut. 23. După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. 24. Peste cîtva timp, Elisaveta, nevasta lui, a rămas însărcinată, și s-a ținut ascunsă de tot cinci luni. "Căci", zicea ea, 25. "iată ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I-L cer!" 14. Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieșit dracul, mutul a grăit, și noroadele s-au mirat. 15. Dar unii ziceau: El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor." 16. Alții, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer. 17. Isus le-a cunoscut gîndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
să știi că bucurie mai mare pentru un... Pentru un părinte nu poate fi decât atunci când își vede copilul așezat la casa lui... Această stare o are Sevastița și... Și cu... și cu cel de lângă tine... Deși în dialogul meu “mut” cu “gândul de veghe” am bănuit acest adevăr, mărturisit acum de bătrân, nu-mi venea totuși a crede ce aud. Am rămas tăcut. În așteptare. Ce așteptam? Nu-mi era clar deloc... Gândul îmi era doar la Zâna, când a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]