4,367 matches
-
spate, după care își trânti neglijent pe cap prețiosul ișlic din blăniță de samur siberian, ignorând cu totul oglinda. PAGINĂ NOUĂ 4 La palatul lui Ienăchiță Văcărescu, beteala prinsă în brazii înalți de la poarta mare și grea licărea vesel sub ninsoare. Zăpada de pe alei fusese bine bătătorită cu maiul și apoi acoperită cu un strat de paie. Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
PAGINĂ NOUĂ 4 La palatul lui Ienăchiță Văcărescu, beteala prinsă în brazii înalți de la poarta mare și grea licărea vesel sub ninsoare. Zăpada de pe alei fusese bine bătătorită cu maiul și apoi acoperită cu un strat de paie. Strădanie inutilă. Ninsoarea țesea de acum un nou covor de omăt. Numai fulgii care nimereau în vâlvătăile jarului din marile masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
peste zăpada și paiele de pe alee, cu poala rochiei ușor ridicată, cât să i se vadă fundele de catifea ale pantofilor cu vârfurile ascuțite și tocurile ca niște mosorele aurite. Femeia stăpânea o tehnică mult prea subtilă de înaintare, iar ninsoarea nu făcea decât să-i desăvârșească efectul de plutire. Era fascinant. ― Dar mergeți odată, flăcăi, și aduceți-o mai repede sub cort! se dezmetici domnița Ecaterina, făcând semne prietenești cu mâinile spre femeia de pe alee și clătinându-și în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
colind. Toți știau că îl fermecau colindele, mai ales laitmotivele lerui-ler sau lerului-Doamne. Le considera printre cele mai inspirate și melodioase împerecheri de sunete. După el, aparțineau unui limbaj al cerurilor și ajunseseră pe pământ cândva, la începuturi, odată cu prima ninsoare. Le rostea cu ochii închiși, cu capul înclinat. Le asculta atent vibrațiile multiplicate în toată ființa lui, ca în cutia de rezonanță a unui instrument. Într-al Mării Negre prund⁄ Ler lerului Doamne⁄ La cel dalb altar preasfânt⁄ Hoi leronda lerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și eu fac asta aproape zilnic. Mariam nu cucerea din primul moment, nu avea farmecul irezistibil al prințului. Avea, însă, un suflet de o mare frumusețe. Auzindu-i râsul, Marioritza rămase fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe toate ușile deodată, apărură darurile prințului, stivuite în tăvi mari din argint aurit și purtate de slugi îmbrăcate în mătase purpurie. Focul se înteți însuflețit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă salbe de diamante. Marioritza constată că soția prințului nu avea trupul unei femei care născuse șase copii, ultimul dintre ei cu nici doi ani în urmă. Sânii mici, rotunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se mai vedea. Ea nu mai avea cum să audă șoapta lui frântă de lacrimi. Iancu își mușcă buza, pentru că o dorea. Și dorința îi amintea de acel contrast înnebunitor dintre trupul ei rece, aproape înghețat, ca de statuie sub ninsoare, și jarul arzător dinlăuntrul ei, care îl sorbea tot mai adânc, ca să îl prindă apoi ca pe o pradă în colul arzător, în acel inel interior de foc. Mângâieri fără sfârșit, sărutări nesățioase, vârtejuri de plăcere. Și senzația, cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se strânse cuminte în mâna ei. Intermezzo informativ. O relatare a lui Ivan, care tocmai trecuse Dunărea cu Înălțimea Sa, Marele Komandir, și ar fi ajuns la Constantinopol dacă n-ar fi fost... „Frig strașnic, ca la noi, în Rusia. Ninsori, vânturi aprige. Smulgeau căciuli, fulare, care mai aveam și-așa ceva. Ba, unu’, sărmanu’, rămase și fără manta, că tocma’ să ușura la marginea drumului, când să porni vârtelnița. Noi mergeam tot înainte dimpreună cu Înălțimea Sa, care nu mai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri scrise cu câteva zile înainte de plecare. Le regăsi, dar le părăsi imediat. Acum i se păreau artificiale, lipsite de emoția aceea adevărată pe care o trăise. Ninsoarea căzând într-una peste părul, umerii și sânii ei, mângâind acel trup de marmură vie. Ea era dincolo de carne, de sânge și de păcatele acestora. Plutea prin ninsoare. Zeitate de o clipă. Un Dumnezeu minut. Nanone! Nanone! Un nume ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se păreau artificiale, lipsite de emoția aceea adevărată pe care o trăise. Ninsoarea căzând într-una peste părul, umerii și sânii ei, mângâind acel trup de marmură vie. Ea era dincolo de carne, de sânge și de păcatele acestora. Plutea prin ninsoare. Zeitate de o clipă. Un Dumnezeu minut. Nanone! Nanone! Un nume ca o muzică. Două note îngemănate. Una ca un ecou al celeilalte. Versurile urcau firesc, ca și în alte dăți, dar nu mai semănau cu celelalte. Sunau cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
totul bizare. Au descoperit în mine corzi nebănuite. Mi-au stimulat și mi-au întreținut un chef nebun de viață până în zori. Poți să-ți imaginezi așa ceva? Am dansat ca o bacantă peste zăpada aceea neatinsă, pentru că se pornise o ninsoare ca în poveștile nordice. Am zburat cu o sanie în sunetul clopoțeilor (el le spunea zurgalai) și în pocnetele bicelor. Vizitiul parcă înghițise foc. Iar el mă ținea în brațe, sub blănuri, și ne sărutam. Ce frenezie! M-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru că locuitorii orașului ar fi fost nepăsători. Dimpotrivă, erau foarte harnici. Dădeau cu mătura prin fața casei în fiecare dimineață, dar aruncau apoi totul pe unde se nimerea. Gunoiul, plimbat de colo-colo, nu se mai termina niciodată în capitala țării. Doar ninsorile iernii reușeau să-l ascundă pentru câteva luni. Inundațiile de primăvară, însă, îl săltau și îl târau cu ele înapoi, în curțile oamenilor. La hanul beiului, servitorii întinseseră covoare pe stradă și pe scara de la intrare spre marea sală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
buzele unei femei. Pictorul plecă și prințul nu încercă să-l rețină. Scrisoarea rămăsese pe măsuță. O uitase sau o făcuse uitată? Într-o clipă, Manuc prefiră toate chipurile Marioritzei. Sub beteala porții de la casa domniței Ecaterina, stând acolo, sub ninsoare, pe jumătate ireală, dar atât de vie... Buzele ei brusc întredeschise și mirarea din privirea fixată asupra despicăturii, după ce pantalonul lui fusese sfâșiat de un spin în timpul vânătorii cu șoimi. Simțise arsura acelei priviri pe pielea din despicătură ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
chemare. Așa că mă puteam Întoarce la treburile mele: spălat, micul dejun, plecatul la școală (dacă era zi de școală), rămasul acasă - când nu aveam școală, Însă afară prea ploua, prea ningea iar eu, În acel moment, n-aveam chef: de ninsoare... Ieșirea pe calidor, pentru salutul de dimineață se făcea pe orice timp: pe viscol, pe ger, așa, În cămașă de noapte și desculț - singura derogare dinspre mama, dealtfel, cât timp dura salutul? Cinci secunde, hai zece - fleac ieșirea mea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aici? Două nopți, am răspuns. Plec miercuri. — E frumos aici în această perioadă a anului, dar vino iar la iarnă. Zău că e superb când totul e acoperit de zăpadă. — S-ar putea ca Naoko să plece înainte de a începe ninsoarea, i-a spus Reiko individului. — Și ce dacă, iarna e frumoasă aici, repetă el, cu o figură serioasă. Eu mă îndoiam din ce în ce mai mult că individul în alb ar fi doctor. Despre ce vorbiți în general? am întrebat-o pe Reiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
PĂi atunci mai bea una Înainte să pleci. Tot aia, atunci. Frank Îl Întrebă și pe băiatul cu haine tipice de Oregon și pălĂrie neagră, care era proaspăt ras și avea fața roșie de parc-ar fi fost arsă de ninsoare, ce vrea, și el ceru același lucru. Era whisky Old Forester. I-am făcut un semn din cap și mi-am ridicat paharul, după care am luat amîndoi cîte-o gură. Orbete stătea la capătul aparatelor. BĂnuiesc că-și spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Frumusețea și bucuria extraordinare, libertatea, iubirea și adevărul erau în altă parte. Știam unde! Voi cere o compensare, în cel dintâi weekend, în contul gărzilor suplimentare neplătite, de pe luna trecută. Și din luna de dinaintea aceleia. Numai să nu se pornească ninsoarea și cu viscolul! Nu acum... Mă voi echipa cum se cuvine și voi porni în călătorie. Pe un drum bătut și răs-bătut. De dimineață, voi lua trenul vetust, de navetiști, până la capătul liniei, în gara veche a Slănicului. Voi coborî
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de locuință, aflat în proprietatea Consiliului Local, ca și a biroului de la spital, atribuțiunile din fișa postului celui dispărut fiind legal delegate, către locțiitorul acestuia. S-au efectuat fotografii judiciare și filmări video, la exterior, în condiții meteo nefavorabile, de ninsoare viscolită, cât și în interior, la lumină naturală diurnă, utilizându-se o cameră digitală marca... S-au întreprins demersuri rapide, în scopul localizării, prin mijloace tehnice specifice și cu concursul operatorului național, a telefonului mobil al dispărutului, nefiind obținute rezultate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
curte și apoi în casa unde se aflau rudele și unii dintre cei mai apropiați prieteni. La căpătâi ardeau lumânări aprinse în sfeșnic. Fiind în apropierea Bobotezei, afară era un ger cumplit, iar pe cer se învolburau nori albi de ninsoare. Mai aflu că preotul, unul tânăr, venit de vreo trei ani în parohia satului locuia la oraș, la vreo 40 de kilometri de sat, unde avea apartament, așa cum se întâmplă cu mulți slujitori ai Domnului care au parohii prin sate
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
bătrân, să-l aducă a doua zi ca să-i facă creștinește slujba răposatului. M-am urcat și eu în mașină și mi-am continuat drumul la socri. Ajuns la ei le-am povestit întâmplarea. Mi-am umplut portbagajul și cum ninsoarea începea să se întețească am plecat imediat trecând din nou prin satul Hulubărești. În fața casei mortului se mai aflau mulți oameni care mai comentau. Am oprit mașina și am întrebat ce s-a hotărât. - Apoi maică, va fi înmormântat după
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pedeapsă divină, făcându-l să sufere. Tata, murind la Iași, la 80 de kilometri de satul nostru, l-am adus să-l înmormântăm alături de părinții lui, în cimitirul satului. Deși, era la începutul lunii martie, s-a pus pe o ninsoare ca în plină iarnă și pe un viscol troienind zăpada. Fratele cel mai mare Gelu, împreună cu vărul Ilie Avram, băiatul cel mai mare al mătușii Tinca, soră cu tata, au plecat la Iași ca să-l aducă în sicriu. Au găsit
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
dintre mine și ea. A doua zi am condus-o iar spre casă, pe viscol. Se apropia vacanța de iarnă și mă gândeam cu groază la revelion, îl voi face oare împreună cu ea? Mi se părea neverosimil. Mergeam aplecați prin ninsoarea care ne repezea ace de gheață peste obraji și până după gât. Străzile încîlcite, luminate stins, portocaliu, din loc în loc, erau măturate de vifor până se dezgoleau pe alocuri pietrele negre din pavaj, iar în alte părți, prin locurile mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vede și nu mai știe nimic. N-a mai povestit niciodată, nimănui, ce-a avut norocul neisprăvitul de Vali să audă. De aici trag concluzia că ea îl iubește. Ghinion! Căci Vali, imediat ce-au ieșit pe ușa blocului în ninsoarea de-afară, ea ținîndu-l de braț, obrajii înghețîndu-le și strângând ochii de prea mult alb în copaci și pe aleile dintre blocurile verzulii, găsește cu cale să-i spună din nou ceea ce i-a spus în fiecare dimineață în care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
patru treizeci. Am o întîlnire la patru treizeci!... Așa a fost, adăugă foarte încet. Așa a început... [1977] Mircea Eliade INCOGNITO LA BUCHENWALD Pentru Sibylle Se adunaseră toți în fața ferestrei. Tăceau, ca și cum s-ar fi silit să pară indiferenți, privind ninsoarea. Și deodată tresărind, Maria da Maria începu să șteargă geamul cu palma stângă, apropiindu-și fruntea și clipind repede din pleoape ca să vadă mai bine. Cineva se trudea să deschidă poarta. Atunci o văzu și Făgădău. Călcând anevoie, dar fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
anul III. Conservator și Facultatea de Litere. Marina îl privi adânc, cu gravitate, ca și cum și-ar fi cumpănit bine răspunsul, apoi își plecă fruntea. - E adevărat, spuse. Poate că nici nu-ți dai seama cât este de adevărat!... Dar nici măcar ninsoarea, chiar acolo, la fereastră, nu o mai impresionează. Stă, de zile și nopți, stă cu ochii deschiși, uscați, pironindu-și privirile în tavan. Nici o lacrimă... În câteva zile va împlini opt ani, adăugă după o clipă de tăcere. Dintr-o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]