2,777 matches
-
ar putea ca acest lucru să fie la fel de benefic pentru toată lumea 136. Celălalt vecin important, Polonia, figura pe lista prioritară a intereselor manifestate de Iorga. Lui Iorga nu-i plăceau iluziile de grandoare ale Poloniei. El (ca și mulți alții) nutrea o antipatie profundă față de ministrul de externe polonez, colonelul Beck, și față de politica excentrică a acestuia, mai ales că, după spusele lui Iorga, Beck "nu avea încredere în armata română"137. Să aruncăm o privire asupra relației lui Iorga cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu acest lucru?145 Nu, era prea naiv, astfel încît a menținut o relație afectivă cu A. C. Cuza și s-a bucurat atunci cînd această veche relație (dacă nu la nivel politic, cel puțin la cel uman) a fost restabilită. Nutrea simpatie față de Cuza chiar și peste linia despărțitoare ca între două continente a diferențelor politice pe care Iorga nu le uita niciodată 146. Cuza era mai puțin sentimental decît Iorga. În vreme ce Iorga intervenea pe lîngă rege și pe lîngă toți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Rosenberg. După discreditarea politicii și a economiei, exemplul german și italian părea să ofere mai multe speranțe. Iorga își dădea seama de ceea ce ar însemna aceasta pentru România Mare pe termen lung; dar dată fiind proporția considerabilă a tineretului care nutrea simpatie față de Legiune, dat fiind faptul că Germania antisemită era în ascensiune, această tînără Germanie autoritară abia înmugurită fiind pusă în contrast cu democrațiile occidentale decadente "dominate de evrei", era limpede unde trebuia căutată opțiunea. Mulți români continuau totuși să creadă în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu condiția ca aceștia să accepte să se asimileze și să fie loiali față de România. Numai că tocmai în privința asimilării și a loialității evreilor față de România nu prea mergeau bine lucrurile. Și aceasta nu numai din vina evreilor. Toate speranțele nutrite o dată cu nașterea României Mari se spulberaseră deja prin 1937. Ele au fost înlocuite de isteria "mărșăluirii", care constituia ultima picătură a unei chestiuni evreiești extrem de grave. Forțe puternice dinăuntru și din afară au transformat problema aceasta într-o obsesie națională
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unui astfel de război, dar nu și ce direcție ar putea lua desfășurarea lui ulterioară"19. Carol i-a rugat pe Hitler și pe Mussolini să arbitreze disputa dintre România și Ungaria, ceea ce a dus la Dictatul de la Viena. Românii nutreau iluzia că vor face "concesii minore". Iorga a propus un schimb de populații "de-a lungul granițelor viitoare". Delegației române i s-a arătat însă o hartă alcătuită de naziști și de fasciștii italieni în care Transilvania era tăiată în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu existe alt apărător la îndemînă în afară de Germania nazistă. A acceptat deci o garantare germano-italiană a întegrității teritoriale a României ciuntite și a cerut trimiterea unei "misiuni militare" germane. Puternice trupe germane au intrat în România pe la mijlocul lunii octombrie. Iorga nutrea față de Hitler și față de nazism o ură prea mare ca să-și schimbe poziția. Avea prea multă demnitate ca să facă așa ceva. Dar atitudinea înverșunată antigermană și antinazistă a lui Iorga era stînjenitoare pentru Antonescu! La toate acestea se adăugau relația lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
interesant faptul că nu presa legionară, ci aceea a burgheziei cuziste se afla în primele rînduri. Atacurile din presă aveau drept vîrf de lance drojdia jurnalismului cuzist, ca I. P. Prundeni și Ilie Rădulescu, directorul ziarului cuzist "Porunca vremii". Horia Sima nutrea același sentiment de repulsie atît față de el cît și de ziarul lui. Anterior, Rădulescu îi adulase într-o manieră grețoasă pe regele Carol și pe Iorga. Era un dușman înverșunat al Legiunii, iar Iorga era pentru el "marele nostru Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cărei șef era chiar el (din cauza oprobriului pe care l-ar fi atras asupra sa asasinarea lui Iorga, Boeru a încercat zadarnic să nege participarea sa personală la asasinat); celălalt membru important al echipei de comandă era Ștefan Cojocaru. Acesta nutrea o admirație și o dragoste profundă față de Codreanu și era incapabil din punct de vedere psihic să treacă peste durerea provocată de dispariția Căpitanului. Ceilalți erau Ion Tucan, Nicolae Iorga (această stranie coincidență între numele victimei și cel al asasinului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bizantini, ar fi trebuit să știe ceva despre duplicitatea acestora 81 Op. cit., vol. I, p. 248 82 Op. cit., vol. I, p. 258. "N-am uitat dragostea, o dragoste care nu m-a părăsit nici o clipă, adică dragostea pe care o nutream eu pentru literatură" 83 Op. cit., vol. I, pp. 249-250 84 Op. cit., vol. I, p. 252 85 "Adevărul ilustrat", 1895, nr. 2133 86 O viață de om așa cum a fost, vol. I, pp. 254-255 87 Op. cit., vol. I, p. 267 88
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de foști internați în lagăr au semnat și au depus mărturie sub jurămînt despre cruzimea și maltratarea lor de către unguri și în special de către ofițerii, sergenții și recruții evrei unguri. Sînt indicate numele complete și gradele. Ținînd cont de sentimentele nutrite de unguri, de evreii unguri și de români în perioada respectivă, majoritatea acuzațiilor nu erau invenții. Mai important este faptul că Iorga a eliminat orice referire antisemită înainte de a da documentul spre publicare. BARSR, Corespondența lui Iorga, vol. 279, documentele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și dorința de schimbare, Rezistența și urmașii ei nu aveau propuneri concrete. Partidul Acțiunii din Italia urmărea abolirea monarhiei, naționalizarea industriei și marelui capital și reforma În agricultură. Consiliul Național Francez al Rezistenței nu avea un rege de detronat, dar nutrea aspirații la fel de vagi. Grupurile rezistente fuseseră prea absorbite de luptă sau de simpla supraviețuire ca să se Îndeletnicească cu elaborarea de proiecte legislative detaliate pentru perioada de după război. Mai presus de toate, partizanii erau dezavantajați de lipsa experienței. În organizațiile clandestine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țărăniștii, liberalii și celelalte partide tradiționale s-au dovedit o pradă ușoară: Împroșcați cu acuzații de fascism sau sentimente antinaționale, ei au fost eliminați În etape. Un impediment mai serios În calea comuniștilor erau partidele socialiste și social-democrate locale, care nutreau și ele ambiții reformatoare. Nu era simplu să-i acuzi pe social-democrații din Europa Centrală și de Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a unui guvern prosovietic din voința poporului era extrem de improbabilă. Spre deosebire de statele balcanice, Polonia nu fusese Însă aliata lui Hitler, ci victima sa: sute de mii de soldați polonezi luptaseră alături de Aliați pe Fronturile de Est și de Vest. Polonezii nutreau așadar speranțe În legătură cu situația lor postbelică. Speranțe care, s-a dovedit mai târziu, nu erau complet nejustificate. Comuniștii polonezi din așa-numitul Comitet de la Lublin (creat În iulie 1944 de autoritățile sovietice, pentru a dispune de un guvern gata constituit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față de „neexperimentatul” Tito Încă din ianuarie 1945. Dincolo de sentimentul pregnant, la Moscova, că Tito exagera, transformând revoluția iugoslavă Într-un contramodel antisovietic, neînțelegerile dintre acesta și Stalin au fost iscate de aspecte practice ale politicii În zonă. Sub Tito, iugoslavii nutreau ambiția - inspirată de istoria mai veche a regiunii - de a include Albania, Bulgaria și părți din Grecia Într-o Iugoslavie lărgită, o nouă Federație Balcanică. Ideea plăcea și altora: economic, ar fi convenit Bulgariei, credea Traicio Kostov, unul dintre liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slujbă și adăpost, spre deosebire de femeile cu copii sau de „intelectualii” de orice fel. Una dintre consecințe a fost exaltarea universală a muncii și a lucrătorilor industriali - un atu politic important pentru partidele care pretindeau că Îi reprezintă. Burghezii educați care nutreau simpatii de stânga, dar care erau jenați de originea lor socială, puteau să-și atenueze disconfortul abandonându-se comunismului. Chiar dacă n-au mers atât de departe Încât să intre În partid, mulți artiști și scriitori, mai ales În Franța și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului, de simpatia autentică pe care mulți occidentali o nutreau pentru eroii Învingători la Kursk și Stalingrad. Simone de Beauvoir nota În memoriile ei, generalizând ca de obicei: „Prietenia noastră față de URSS era fără rezerve; sacrificiile poporului rus dovediseră că țara avea lideri de nădejde”. Victoria de la Stalingrad, după cum observa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poporul a cărui libertate veniseră s-o apere. Realitatea era mai complicată. Luați individual, majoritatea soldaților americani (și britanici) erau În general simpatizați. Însă după ușurarea inițială - fiindcă fuseseră „eliberați” (sic) de Vest, și nu de Armata Roșie - germanii au nutrit și alte sentimente. Anii ocupației aliate postbelice erau mai grei decât viața sub regimul nazist. În timpul Războiului Rece America era acuzată că a pus Germania În centrul conflictului „său” cu Uniunea Sovietică, expunând-o astfel riscului confruntării. Mulți conservatori, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mulțumiți În sinea lor că Vietnamul era de domeniul trecutului. Doar Armata Franceză (mai exact, corpul ofițeresc profesionist) continua să fie nemulțumită. Unii ofițeri mai tineri, În special cei care luptaseră În Rezistență sau pentru Franța Liberă, au Început să nutrească resentimente difuze, dar periculoase. Încă o dată, șopteau ei, trupele franceze de pe câmpul de luptă au fost trădate de elita politică de la Paris. Odată cu pierderea Indochinei, atenția Franței s-a Îndreptat spre Africa de Nord. Dintr-un anumit punct de vedere, chiar așa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
l-a Împiedicat să-și exprime durerea, Împărtășită de alți francezi, atunci când britanicii au scufundat mândra flotă mediteraneană a Franței la Mers-el-Kebir În iulie 1940 - dar amintirea acestui fapt nu l-a părăsit niciodată. De Gaulle avea motive solide să nutrească sentimente ambivalente față de Washington, unde Franklin Roosevelt nu-l luase niciodată În serios. Statele Unite menținuseră cu regimul de la Vichy relații mult mai bune decât ar fi fost decent sau prudent. Franța a lipsit de la negocierile aliate din timpul războiului, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marcuse, ca și Wilhelm Reich, se situa clar În dubla descendență a lui Marx și Freud, căutând transformarea colectivă prin eliberarea individuală. Discipolii lui Jacques Lacan, pe de altă parte, sau teoreticiene feministe contemporane ca Annie Leclerc și Kate Millett, nutreau ambiții mai mari - și În același timp mai mici. Nu erau interesați de proiectele tradiționale de revoluție socială (În care feministele vedeau pe bună dreptate mișcări politice conduse În principal de și pentru bărbați). Căutau În schimb să mineze Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o folosească, aici și acum. Ei au luat În serios promisiunile de transformare radicală ale liderului, afirmația lui că va anihila nu numai corupția și plictisul anilor Giscard, ci Întregul sistem capitalist. Excluși de la putere atâta timp, militanții socialiști francezi nutriseră nestingheriți visul revoluției. Fiindcă stânga nu exercitase puterea În Franța de zeci de ani; de fapt, nu o exercitase niciodată, decât incomodată de parteneri de coaliție, bancheri necooperanți, crize valutare internaționale, urgențe internaționale - exista o litanie Întreagă de scuze pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi soldat cu instalarea unui guvern stabil și prietenos la Kabul, liderii sovietici ar fi bifat un dublu succes. Ei ar fi Întărit prezența Moscovei În Orientul Mijlociu, trimițând În același timp un „mesaj clar” noii generații de musulmani sovietici care nutreau visuri de independență. Dar sovieticii, bineînțeles, au dat greș În Afganistan. Brejnev, Gromîko și generalii lor au nesocotit nu numai lecția Vietnamului, repetând astfel multe dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei țariste, suferite cu 80 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la o scurtă perioadă de relativă libertate la legea marțială, urmată de un lung și nebulos purgatoriu de semitoleranță represivă care a culminat cu Întoarcerea la crizele economice din deceniul anterior. Biserica Catolică era puternică, Solidaritatea populară, iar națiunea poloneză nutrea o ură neîmpăcată față de conducătorii comuniști - Însă aceștia s-au agățat atât de mult de putere, Încât căderea lor finală a venit oarecum prin surprindere. Fusese un lung adio. În Polonia, legea marțială și urmările ei au pus În lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mers până la a califica deschiderea Zidului drept „nefericită” pentru că Întârzia „reforma” și precipita alegerile Înainte ca partidele și electoratul să fie „pregătite”. Ca mulți intelectuali „contestatari” din RDG (fără a mai vorbi despre admiratorii lor vest-germani), Bohley și colegii ei nutreau Încă viziunea unui socialism reformat, curățat de poliție secretă și de partidul conducător, dar care să păstreze o distanță sigură față de prădătorul doppelgänger capitalist de la vest. După cum aveau să demonstreze evenimentele, această viziune era la fel de nerealistă ca fantezia lui Erich
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
faptul că Haider păcălise o mare parte a electoratului de orientare tradițional-socialistă, ce era clasa muncitoare vieneză. Acest lucru nu trebuia să surprindă pe nimeni, având În vedere că (după cum arătau sondajele de opinie din 1995) un austriac din trei nutrea, alături de Haider, covingerea că „muncitorii cu viză temporară” și alți străini din Austria aveau prea multe avantaje și privilegii. Influența lui Haider a ajuns la apogeu la sfârșitul secolului XX, În urma alegerilor din octombrie 1999, când partidul său a primit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]