4,130 matches
-
o aștept de-atâta timpă“ — Cred că faci o mare greșeală, Murray, reducând prețul de vânzare. Jack ridică un exemplar din numărul de a doua zi care anunța reducerea cu litere de-o șchioapă pe prima pagină. — Uite ce-au pățit celelalte ziare când au făcut asta. Au sfârșit prin a-și tăia creanga de sub picioare. Le-a crescut tirajul pentru o vreme, dar au afectat industria pe termen lung. — Jack, Jack, țâțâi nesuferitul de Nelson, mă uimești. Încă mai consideri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
el la mine acasă. — E în regulă. Tata i-a făcut patul în biroul lui. Pare să-i placă acolo. Fran șovăi o clipă. — Jack e acasă? Aș vrea să-i mulțumesc personal. Se înroșise, observă Ben încântat, exact așa cum pățea el când invita o fată la dans. Să nu uite să-i spună asta lui taică-său. — Mă tem că nu s-a întors încă. E la nu știu ce cină de afaceri. A sunat acum zece minute să vadă ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
patru mii de mărci. După ce am părăsit locuința pe drum ne-am amintit că am lăsat persoana respectivă legată. E prea târziu să ne întoarcem înapoi pentru a dezlega acea persoană mi-a spus Florin. Stai liniștit că n-o să pățească nimic că doar am legat acea persoană nu i-am făcut altceva mi-a spus Florin. Am respirat ușurat. Cel puțin nu era rănit și eram bucuros că nimeni nu ne-a observat când am ieșit din acel apartament. Cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
întrebat: „Unde sunt banii? „I-am mai dat câte-o palmă, câte-un pumn. Eram sigur că sunt banii în casă dar ca să nu răgușesc. I-am dat câteva sfaturi altădată cum să facă. Să n-aducă banii-acasă, că mai pățește și altă dată. Mormăia, așa. Da din cap, mârâia. I-am cheltuit aiurea. Într-un an de zile s-au dus toți. Pe distracții, pe petreceri. Femei. Inele, parfumuri scumpe, pantofi. Intram în magazin și mă simțea vânzătoarea cu bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de muncă. Am făcut fapta. Distracții, bagabonțeli, baruri, fete. Fetele se uitau la mine că aveam bani. Aveam meserie de zidar, tencuieli, zidărie, faianță. Le dădeam dedicații la fete, eram văzut altfel. Le luam la plimbare, la aia. Bine, am pățit-o cu una că am plătit dedicația, fata a zis că merge cu mine și dup-asta s-a sucit, că nu mai merge. Am bătut-o. A doua zi a venit poliția. Venisem de la București, cu salariu, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
într-un zâmbet și a dat din cap, înțelegător. Ca și bărbatul de alături, femeia avusese nevoie la toaletă, dar neputând să se mai abțină, udase așternutul. Asta-i mare rușine pentru o femeie. Și-a amintit că și el pățise la fel, în copilărie, atrăgându-și disprețul fraților săi. Gaston înțelegea acum groaza de pe chipul femeii și disperarea din priviri. — Pe acolo. Și-a dus degetul la buze, făcându-i semn să nu facă deloc gălăgie. I-a arătat fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
până-n picioare fără să-și scoată mâinile din buzunarele pelerinei. Apoi s-a îndoit pur și simplu din pricina unui acces violent de tuse. Își ținea batista la gură, gata parcă să-și dea duhul. Gaston îl privea buimăcit. — Ce-a pățit sensei? l-a întrebat omul când și-a mai revenit. — S-a dus la shōbin. — Shōbin? — Nu, shōben, răspunse Gaston, tremurând. Era atât de înspăimântat, încât nu-i mai veneau în minte, corect, cuvintele japoneze. Bărbatul a scos din buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din cap. — Aha! La toaletă. Să nu-ți dea cumva prin cap să fugi! — Non. Non. Eu... Dacă fugi, o încurci. Clădirea asta nu are decât o ieșire și îți aud pașii de aici. Încearcă numai, și-o să vezi ce pățești! Îmi dau imediat seama dacă o iei spre ieșire. Gaston a dat din cap și a ieșit încet pe coridor. Endō nu mințise. Exista o singură scară spre parter. În plus, toaleta, judecând după miros, era tocmai în capătul celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu cred că Tom o să adoarmă fără să fim și noi prezenți. Nu sînt sigură că e o idee prea bună. — O, nu fi ridicolă, pufnește Dan. Pentru numele Domnului, ce-ți Închipui că o să se Întîmple? Tom n-o să pățească nimic. Nici unul din ei n-o să pățească nimic. Are dreptate. Dacă ar fi vorba de oricine altcineva În afară de socrii mei, l-aș lăsa bucuroasă pe Tom În grija lor. Mă port ca un copil, știu, așa că ridic din umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să fim și noi prezenți. Nu sînt sigură că e o idee prea bună. — O, nu fi ridicolă, pufnește Dan. Pentru numele Domnului, ce-ți Închipui că o să se Întîmple? Tom n-o să pățească nimic. Nici unul din ei n-o să pățească nimic. Are dreptate. Dacă ar fi vorba de oricine altcineva În afară de socrii mei, l-aș lăsa bucuroasă pe Tom În grija lor. Mă port ca un copil, știu, așa că ridic din umeri și Îmi dau acordul printr-o mișcare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
despre mine și Dan. De cîte ori mă uit la el, mi-l amintesc așa cum era În seara aceea, Înainte să ieșim, cînd a spus: „Pentru numele Domnului, ce-ți Închipui că se poate Întîmpla? Tom și ceilalți nu vor păți nimic“. Oare presimțisem ceva? Aș fi putut să Împiedic lucrurile să se petreacă? Poate că nu, dar, oricît de irațional ar părea, mă uit la soțul meu și aud acea conversație. Îl privesc pe el și o văd pe Linda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe Tom În brațe? Numai gîndul la ea mă face să Înnebunesc de furie, În ultima vreme. Cum a Îndrăznit să-mi ignore În mod deliberat dorințele? Dacă proasta asta l-ar fi lăsat În pace, Tom n-ar fi pățit nimic. Știu că acum e În afară de orice pericol și că asta e tot ce contează, dar nu mă pot gîndi decît că Linda mi-a scăpat copilașul iubit pe scări, Întinzînd mîinile ca să se protejeze, punîndu-se pe ea pe primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
faptul că separarea e o stare intermediară, nesuferită și stînjenitoare, dar asta ar putea fi ultima ta șansă. Trebuie să te bucuri de fiecare zi. — Tu asta faci? — Să mă bucur de fiecare zi? Încerc. Hei, ai grijă, Amy! Ai pățit ceva? Amy a coborît din cărucior și se tîrăște prin cafenea, gîngurindu-le ceva tuturor celor prezenți, deși nimeni nu Înțelege o iotă. Se Împiedică de piciorul unei mese și cade În timp ce maică-sa se repede să o ridice. CÎnd fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rug în pădure" am zis. "Dar nu în pădure, Galilei, mi-a replicat ea. Privește în tine. De fapt, asta e ce te chinuie. Duci cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fie prins. M-a trântit la pământ, și longobardul cu mantaua de piele mi-a sărit în ajutor. - Te-ai lovit tare? Numele meu e Taino, sunt un sol al ducelui de Treviso. Au intervenit și camarazii mei. - Ce-ai pățit? m-a întrebat Rotari. - Omul care a fugit era preotul de la moșie, cel cu blestemul, m-am mâniat eu, ca și cum era vina lor că scăpase. Taino a venit la masa noastră și, aflând cine eram, a înțeles motivul conflictului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca și cum aș fi spus o tâmpenie, întorcându-mi-o: - Cu aurul sunt de acord, imunitatea însă ține-o pentru tine. Cu totul altceva ar fi dacă ne-ai garanta c-o să putem trăi fără să facem contrabandă. Marcello era mai pățit, dar și mai viclean decât Bovo, și, în pofida numeroaselor patrule bizantine care ne-au încolțit, silindu-ne să facem multe ocolișuri, ne-a scos teferi și în mare grabă la Adria. Când i-am dat banul, s-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mareotide. Apoi mi-am căutat pacea care mă părăsise devenind un pictor nomad, luând drumul mănăstirilor până când ziua Marii Sărbători m-a prins adăstând la umbra bisericii din Aquileia, înrudită cu cea din Alexandria. Am străbătut căi înfricoșătoare fără să pățesc mare lucru. După care, odată ajuns la bărcile din Meduna, o mână de nenorociți care voiau restul de mâncare din desaga mea m-au atacat și m-au doborât la pământ. M-am izbit cu capul de o piatră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răzbunare a lui Flaviano. Văzându-mă alarmat, mi-a pus o mână pe umăr și m-a liniștit: - Să nu te temi pentru viața ta, aici e mai de temut batjocura decât sabia. Mâine la teatru nu e exclus să pățești ceva, dar ascultă de sfatul meu: nu te arăta jenat sau mânios, prefă-te că te amuzi și basta. L-am întrebat de ce tocmai a doua zi, și el mi-a pus în față un papirus cu însemnele împăratului. - Curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sângele ei să i se scurgă pe buze, pentru că era al Emmei și iubirea pentru ea Însemna riscul final - trecuse pragul, trăia de-acum deasupra tuturor și să o găsească era ca și cum ar fi murit. a șaisprezecea oră — Ce-ai pățit la ochi? Îl Întrebă Carlotta. Ești bolnav? — Am ambliopie, răspunse Kevin fără chef, căci nu-i plăcea să vorbească despre ochiul său. — Ți-e strabic și cel bandajat? — Nu, cel Închis e ochiul sănătos. Celălalt e leneș și trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca niște altare, străzi perpendiculare, lampioane palide, blocuri deteriorate ce se aplecau amenințător deasupra străzii. Și apoi, la un moment dat, Emma spusese: oprește-te aici, nu veni până lângă casă, Antonio ar putea fi În parcare. Nu vreau să pățești ceva. Iar Sasha oprise acolo, chiar dacă În locul acela era o zonă moartă, Între două cartiere neterminate, și nici măcar nu era trotuar: pe partea dreaptă a străzii era doar o fâșie de pământ pe care creșteau urzici și rugi plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bucure de bucuria interlocutorului. Avea părul puțin umezit și dat cu grijă după urechi, ca un servitor respectuos, care trecuse pe lângă butoiul cel mare de la streașina casei și își netezise în grabă freza ca să intre primenit la stăpân. - Ce-ai pățit, Pampule, ce te-a mușcat de gât? Ia, vino încoace să te văd mai bine. Cele două înțepături arătau acum ca niște cireșe mari, cu orificiile distinct conturate. Gongea apăsase cu degetul mare pe una dintre ele și aflase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
terminase cântecul, o fată pe care o știa doar din vedere îl împinsese ușor cu vârful piciorului și îl întrebase dacă era adevărat c-a intrat necuratul în el. După ce confirmase, cineva povestise că și un unchi de-al lui pățise tot așa, iar după ce stătuse șase săptămâni la un schit din Transilvania, își revenise complet. - Eu nu am nimic, explicase Zogru. Mă simt foarte bine. Tăcerea generală îl avertiza că nimeni nu-l crede. - Este adevărat că are doi colți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cale Ioniță. Întâlnirea cu el îi luminase creierul și îl umpluse de bucurie. Ioniță îl trăsese zâmbind într-o curte și de acolo, peste un pârleaz mic, într-o livadă de pruni înfloriți, unde încetiniseră pasul printre copaci. - Ce-ai pățit, fratele meu? începuse Ioniță, privindu-l cu ochi frățești, dar stând la oarecare distanță de el. Zogru îi istorisise despre ciung. - Păi, și până la ciung unde ai fost? Ei, asta era altă poveste, care îi adusese dintr-odată în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai domolise nițel. Drumul îngust devenise pustiu. Doar o fetiță de zece ani și un câine mare, lățos tulburau noaptea monotonă de toamnă. Pățeau alături ca doi vechi prieteni pe care îi aștepta un drum lung. Gândul nebunesc care îi străbătu pentru câteva secunde mintea se risipi. Se maturizase brusc, privind viața cu alți ochi. Tata avea acum nevoie de sprijin, iar ea se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că am aripi din opere nescrise ale marilor poeți, atunci am știut că sunt în peștera de nicăieri unde trăiește moartea albă, un liliac alb ce continuă lungul peșterii din praful oamenilor ce se spulberau la intrare. Eram întreagă, nu pățisem nimic, dar cum e oare doar un mit? Un înger ca sticla coborât din cer mă întâmpina: Eu sunt unicul înger al zorilor și al apusurilor, am venit să-ți spun că aripile tale te vor conduce prin peșteră la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]