5,114 matches
-
unei fundații sau a unui zid, iar nerespectarea acestora Însemna tăierea rației de mâncare sau de apă. Aceia care se prăbușeau din cauza epuizării erau Împușcați chiar pe locul unde cădeau. La Început, am pus și eu mâna să muncesc și paznicii au găsit asta ca fiind nemaipomenit de amuzant. Și nu că participarea mea ar fi făcut munca să devină mai ușoară. Unul dintre ei Îmi zise: — Ce, ești vreun iubitor de evrei? Nu pricep. Nu ești obligat să-i ajuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
să funcționeze. Asta dacă pot să fac rost de o lingiriță curată. Mersi de sfat. — Ei, uite Încă unul, de vreme ce ești În așa toane bune. Singurul motiv pentru care Comitetul Lagărului se Întâlnește aici e acela că ei știu că paznici nu vor veni aici decât dacă nu au Încotro. Contrar aparențelor, SS-iștii nu sunt proști. Numai un nebun ar sta aici mai mult decât trebuie. De Îndată ce te poți deplasa fără să simți dureri prea mari, sfatul meu e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
lui avea să fie și mai mare. La Dachau se aflau puțini copii născuți acolo de femeile care erau prizoniere. Unii dintre ei nu cunoscuseră altă viață decât aceea din lagăr. Se jucau nestingheriți În perimetrul lagărului, tolerați de către toți paznicii și chiar iubiți de către unii, și puteau să meargă oriunde, cu excepția barăcii În care era spitalul. Pedeapsa pentru neascultare era o bătaie zdravănă. Mendelssohn ascundea un copil cu piciorul rupt sub un pat. Băiatul căzuse În timp ce se juca În cariera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
trupul lui Mutschmann. Își ținea mâinile strânse. Le-am desfăcut una după alta. În mâna stângă a lui Mutschmann era o bucată de hârtie maro, din aceea cu care prizonierii de la atelierul de cizmărie foloseau ca să Împacheteze pantofii reparați pentru paznicii SS. Mi-era mult prea teamă că nu e nimic pe hărtie, ca să o desfac imediat. Când am făcut-o, scrisul era aproape ilizibil, și mi-a luat aproape o oră să descifrez conținutul biletului. Pe el scria: „Biroul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
fiind întâmpinat cu un potop de lătrături: Marș javrelor, strigă el la cei doi dulăi fioroși ce ațineau deschiderea porții. Nu te opune, căpitane, că te pun îndată la pământ! rosti molcom un bătrân îndoit de șale, încercând să potolească paznicii ogrăzii. Dumneata ești starostele? întrebă amenințător oșteanul. Eu sunt starostele. Ați venit să-l cătați pe Radu diacul? Dar de unde știi? ridică sprâncenele Grigorie. Eu l-am crescut, dar se pare că nu mi-a ascultat sfaturile înțelepte. Dragostea și
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
la Brașov, aduși laolaltă cu alte peste trei sute de suflete. Erau triști, neputând suporta viața ca de cazarmă, impusă de șefii orfelinatului, neștiind ce soartă i-a fost hărăzită surioarei lor, Măriuca. Degeaba au căutat băieții să scoată ceva de la paznicii și pedagogii că nimeni nu le putea da o lămurire. Vremurile erau potrivnice, iar informațiile lipseau sau ajungeau așa de denaturate încât nu puteai avea nicio încredere. Doar Dumitru Hriscu știa că fata a fost trimisă la alt orfelinat, de unde
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și harnică, așa cum îți dorești tu. Aș vrea să fac cât mai multe pentru tine, mama mea dragă! Te iubesc! Puișorii Nistor Elena , S.A.M. Valea-Seaca A scos gâsca de cu zori Din ouă, zece puișori Azi ieșiră pe tăpșan Paznic bun l-au pe gâscan ROMÂNIA Turculeț Dumitrel, S.A.M. Sirețel Azi în zi de sărbătoare, Râde țara-nfloritoare Cu steag mândru -n trei culori : Roșu-i sânge vitejesc Galben, aur strămoșesc, Albastrul, cerul senin Țării mele mă închin. România
DE LA COPII ADUNATE… by Gabriela Irimia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/778_a_1738]
-
nu numai cei umiliți, ci și ofensatorii lor, cei din boxa acuzaților și judecătorii care au citit sentința, cei păcătoși și cei care au vrut să-i mântuie, cu forța, cei înșelați și escrocii, cei mințiți și profitorii, deținuții și paznicii lor, împărații și supușii... Acest ultim și implacabil judecător n-a cruțat pe nimeni. A venit o clipă când moartea s-a așezat în spatele călăului și i-a șoptit la ureche: "acum e rândul tău". A venit o clipă când
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
întreb în legătură pentru ce îl căutați? — Treburi polițienești. Spuneți-i că voi fi la el la birou într-o jumătate de oră. Am închis și i-am dat blană până în Santa Monica. Am ajuns acolo în douăzeci și cinci de minute. Paznicul de la poartă mi-a dat voie să trag în parcarea fabricii și mi-a arătat unde-i biroul celor de la pază - o baracă din prefabricate, plasată la capătul unui lung șir de hangare. Am parcat și am bătut la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
romboidale ca un rottweiler supărat. Accesul nu era posibil prin față, așa că Watson conduse mașina Într-o zonă industrială În paragină, În care se puteau vedea câteva vitrine cu mașini și o parcare pe două nivele. Fu de ajuns ca paznicul să arunce o singură privire către uniforma polițistei pentru a afișa un zâmbet știrb și pentru a ridica bariera, lăsându-i să intre. „ABERDEEN JOURNAL LTD.“ era gravat cu litere aurite pe granit șlefuit chiar lângă ușa rotativă de la recepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
unde puteau viziona casetele, Logan și Watson se aventurară printre Înregistrări. Echipa de căutare care fusese acolo Înaintea lor le ușurase mult treaba, derulând casetele Înainte până la partea unde fusese ucis Hoitarul. Încet, Logan și Watson trecură prin toate, cu paznicul sorbind mai departe din Lucozade și sugându-și dinții În fundal. Siluete săreau și se prosteau pe ecarn, iar camera Înregistrase imagini doar la fiecare trei sau patru secunde, astfel că totul semăna cu animația experimentală canadiană. Fețele erau destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
uniformă. — Și? — Pe caseta cealaltă avea hainele de civil. Watson ridică din umeri. — S-a schimbat. Încă mai are sacul. Dacă s-a schimbat, de ce nu și-a lăsat sacul la dulap? — Poate n-au dulapuri? Logan Îl Întrebă pe paznicul cel bătrân dacă vestiarul asistentelor avea dulapuri. — Mda, zise el. Dar dacă ai impresia că-și arăt vreo casetă cu asistentele care se schimbă, mai bine te mai gândești o dată! — Asta e o anchetă de crimă! — Nu mă interesează. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pentru spațiile sale deschise și rândurile de copaci bătrâni, care ofereau suficiente locuri de joacă pentru copii. Chiar și sub zăpada de treizeci de centimetri, semnele de viață persistau. Oameni de zăpadă În diferite etape de construcție punctau câmpia albă: paznici tăcuți, stăpâni a tot ceea ce supravegheau. Jamie McCreath - care urma să Împlinească patru ani În două săptămâni, În ziua de dinaintea Ajunului Crăciunului - dispăruse. Fusese la plimbare În parc cu mama sa, o femeie agitată, pe la douăzeci și cinci de ani, cu păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care-i atârnau. — Să-mi ziceți dac-aveți mandat. — Toată lumea se uită prea mult la televizorul ăla nenorocit, mormăi Insch, scoțând mandatul și aruncându-i-l În față. Unde e? — Nu știu. O porni Înapoi spre sufrageria ponosită. Nu-s paznicul lui! Inspectorul făcu un pas Înainte, cu fața roșie și venele umflate pe față și pe gât. Bătrâna tresări. Vocea lui Logan rupse tensiunea. — Când l-ați văzut ultima dată? Ea clătină din cap. — De dimineață. S-a dus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
iar ei erau înghițiți de vâltoare. Doar trei ne-am salvat, agățându-ne de stânci. Apoi fluviul se potolise și cei înecați - oameni și cai -, striviți de pietre, se iviseră în vale. După acea povestire, băiețelul își urmă în liniște paznicul până în praetorium. Erau zile de iarnă petrecute într-o inerție liniștită, oamenii se îngrijeau de arme și de cai și se antrenau. Nepotolita revoltă germanică părea să se fi liniștit. Ca să nu fie recunoscut de urmăritorii săi, sălbaticul Arminius, învins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a procesului apropiat tulbura mintea acuzatului, nedându-i timp pentru mărturii și apărare. Și, în timp ce Nero blestema, Gajus se îndreptă tăcut spre bibliotecă. Se gândi că, după arestarea lui Creticus, casa lor avea porțile larg deschise, fără zăvoare și fără paznici. Drusus îl ajunse din urmă. — Au aplicat teorema lui Tiberius, îi zise. Dispreț față de maiestatea imperială dublat de abuz de putere cât timp a avut nu știu ce funcție. Își luă codexul și, pe când se pregătea să scrie, îl privi pe Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se întoarcă. Abia mai târziu Gajus a înțeles că mama sa voise să-i cruțe de durerea unei despărțiri conștiente. Era nouă dimineața, și lumina albăstrie a iernii invadase grădina, când Gajus dădu în atriu peste bătrânul șef al paznicilor, un veteran al lui Germanicus, care alergase de-a lungul drumului principal. — Nero a fost arestat la Capri, în vila lui Tiberius - îl aduc la Roma în lanțuri! În timp ce Gajus se uita la el împietrit, Drusus, fără să spună nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lucruri lipseau. Nu întrebă nimic. Băgă de seamă că era cu neputință să blocheze ușa acelei încăperi pe dinăuntru. Se vedeau însă urmele unui zăvor care fusese smuls. Ca să se spele, îi indicară niște instalații mizerabile folosite de funcționarii și paznicii casei. Îi ziseră batjocoritor să nu-și facă griji: Aici nu intră sclavi. „Pui de leu prins în laț, dus la noul stăpân.“ Avea aproape șaptesprezece ani. Se întreba de ce el singur, din toată familia, era ținut în viață, aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din durere - îi dădea un fel de invulnerabilitate lucidă. Marea Conversație dincolo de moarte, de milenii, de distanțe îl prindea și pe el. În casa sinistră a Liviei, nimeni nu-și închipuia cât de triumfătoare și de neoprit era evadarea lui. Paznicii îi vorbeau Liviei despre stupiditatea lui încăpățânată, obtuză, iar el se gândea că Augustus domnise vreme de cincizeci de ani, anihilând zeci de comploturi, și murise imperial în patul lui. Iar acum părea că, alături de el, într-o misterioasă inițiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închiși, sub soarele blând de iarnă, în timp ce bibliotecarul citea. Și amândoi, sclavul grec și nepotul împăratului, evadau împreună, în gând. Din când în când, Gajus deschidea ochii ca și cum s-ar fi trezit și, spre marea lui satisfacție, îl vedea pe paznicul lui, implacabil, plictisit, așteptând. Într-o zi, bibliotecarul grec îi puse în mână opera lui Apollodoros din Pergamum, care îl învățase pe Augustus arta elocinței. — Vezi tu, filosofia, matematica, medicina, muzica vorbesc numai în grecește. Era adevărat, în întregul imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
exedra, locul cel mai inaccesibil din vilă, situat deasupra mării, unde, simțindu-se protejat de abis, reușea chiar să adoarmă. Se spunea totuși că un pescar cu temperament napolitan, capricios, izbutise să se cațăre pe stâncă până sus, înșelând vigilența paznicilor, și să ajungă pe terasă pentru a-i oferi mândru împăratului cel mai frumos sparus auratus, un pește teleosten, din care nu mai fusese prins vreun exemplar în marea aceea. Tiberius pusese însă să fie ucis pe loc, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
loc, ca să nu dezvăluie nimănui drumul pe care-l descoperise. După mulți ani, Gajus mărturisi că cedase impulsului de a-i răzbuna pe ai lui, că văzuse pentru prima oară scara de serviciu nesupravegheată, ajunsese, înarmat cu un cuțit, evitând paznicii, la un pas de Tiberius, dar se oprise în mod absurd, coborând arma în fața bătrânului care dormea. Coborâse pe scara pustie, aruncase arma pe fereastră, cuprins de rușine și ușurare. Pe ultima treaptă dăduse pe neașteptate de Sertorius Macro, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
împăratului... El zâmbi. Cred că nu mă va opri nimeni. Așteaptă! îl rugă Helikon. Însă el luase o tunică subțire de in și se îndepărtase deja. Coborâră lungul șir de scări secrete și ajunseră în fața mării; nu-i opri nimeni. Paznicii deschiseră tăcuți poarta dincolo de care îi fusese cu neputință să treacă în toți anii aceia. În fața micului chei, marea era liniștită. Sclavul nubian duse mica barcă până la intrarea îngustă a faimoasei peșteri, unde apele reflectau o inexplicabilă lumină azurie. Poeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără să știe, aștepta moartea împăratului, din cameră se auzi un amestec de plânsete și strigăte; se întoarse. Deodată explodă glasul grosolan, violent al lui Sertorius Macro: „Sigilează camerele imperiale, pune paznici la vilă, împiedică pe oricine să iasă sau să intre“, comanda dur către praepositus militum. Deși mortul se afla în cameră, își striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu era valabil. Imensa avere a zgârcitului Tiberius fu absorbită printre bunurile imperiale - prin urmare, îi revenea în întregime viitorului împărat. Nepotul adolescent nu primea nimic, iar scena politică era pustie. Acum, cei șase sute de senatori, cei mai de seamă paznici ai Republicii, trebuiau să-l aleagă pe cel care - așa cum se întâmplase cu Augustus și Tiberius - avea să aibă în mână delicata putere a guvernării: princeps civitatis, imperator-ul. Însă adunarea era împărțită fără speranță de vechile uri și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]