82,518 matches
-
astfel până la mare, fiind udat pe drum cu apă dintr-o stropitoare roz. Jean Reno îl interpretează pe Enzo Molinari, prietenul din copilărie și rivalul lui Mayol în arta scufundării. El e cel care încearcă să-l aducă și cu picioarele pe pământ. Mai există și Joanna (Rosanna Arquette), personaj cu care scenariștii au fost destul de zgârciți. Dilema ei e una previzibilă: e incitată de exotismul lui Jacques, dar nu poate trăi cu el din cauza acestui exotism. Rezolvarea conflictului e mereu
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
fel de "aplecător". Din acoperișul casei mari, se lasă în pieziș un alt acoperiș sub care se afla aplecătorul. Acel aplecător era și bucătărie, dar și dormitor, sufragerie, plită, polonic agățat în perete, ardei iuți pe sfoară, masă pe trei picioare, scăunele mici, loc de primire pentru vecinii ocazionali, într-un cuvânt aci se adunau adulții, dar și copiii, laolaltă, vraiște, mai ales în timpul iernii ca să nu se ardă lemn mult la sobă. în casa mare în mai toate camerele nici
Palate pustii by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Journalistic/11876_a_13201]
-
încorporeze în lungmetraj mult mai multă poezie. Ceea ce ar fi fost într-adevăr necesar, pentru că, din cauza acestei abordări, complexitatea textelor - în cazul optim, citite nu citate - ar fi fost direct proporțională cu complexitatea caracterului lui Plath. Obiecția care stă în picioare vine din partea criticilor britanici, care definesc filmul ca "high-minded". Adică, toată subtilitatea filmului s-ar fi dus pe apa sâmbetei dacă spectatorul n-ar fi știut suficient de mult despre opera Sylviei Plath.
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
Șestache, unde bestiile se înțeleg din priviri, de la distanță, așa cum peștele își trimite curva la client fără ca persoanele neavizate să-și dea seama de mesajele schimbate, chiar nu e nevoie să te vezi de multe ori pentru a pune pe picioare o escrocherie în stil mare. Chiar aveți impresia că Al Capone era toată ziua bot în bot cu complicii săi din lumea interlopă? Chiar se lăsau filmați, înregistrați, supravegheați de orice ageamii din presă? Sau nu-și asiguraseră dinainte sprijinul
Țara lui Șestache by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11875_a_13200]
-
cred că e la fel de onorant - și cu siguranță extrem de plăcut - și pentru purtătorul celei mai faimoase șuvițe din România. Ce nu s-a spus în articolele de presă și în reportejele insinuante de televiziune este că dl Seculici stă pe picioarele sale, ca om de afaceri și ca politician, de multă vreme. Președinte al organizației P.D. Arad, el a fost, cel puțin în ultimii zece ani, extrem de implicat în viața partidului. Spre deosebire de alte figuri, poate mai bine cunoscute publicului larg, numele
Țara lui Șestache by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11875_a_13200]
-
kilograme în plus..." Iar Alexandra Eremia, în același reportaj tv, spunea: "-Nu ne-a picat deloc bine această situație. Ni s-a comunicat prin telefon... Toate rezultatele noastre au fost șterse cu buretele. Domnul președinte Vieru ne-a luat peste picior trimițându-ne la coafor"... I-auzi! -Cum, bade ?! țipă prietenul. Doar trei kilograme în plus ? Adică fetele astea își bat joc de precizia cântarului FRG ? E clar că așa nu mai merge... Abia acum pot eu constata nocivitatea cu care
Stoica, Grigoraș și Vieru sau distrugerea lotului feminin de gimnastică al României by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11892_a_13217]
-
De ce? Andi Vasluianu: Vezi, și mie mi s-a dat un răspuns la întrebarea asta, când i-am pus-o lui Florin Zamfirescu. Mi-a plăcut mult răspunsul lui, și mi-l asum. E ca și cum m-ai întreba cu ce picior merg, cu stângul sau cu dreptul. Dar diferența dintre jocul pe scenă și jocul în film e imensă. În primul rând teatrul este viața sub lupă, dacă vrei... Cuvintele încep să devină mari, literele puțin cam deformate, și așa mai
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
nu ar putea fi atât de uman". Jeunet are o pasiune pentru anomalii, acestea apărând la toate nivelele, de la oamenii care se comportă mai atroce decât alienii până la corpuri mutilate (actorul Dominique Pinon interpretează rolul unui invalid în ale cărui picioare un "coleg" țintește cu cuțite) și la specii încrucișate. Feministele au comentat adeseori că genealogia maternă este ignorată, bătându-se apa-n piuă pe complexul lui Oedip. Or, problematica pe care se axează Jeunet privește relațiile dintre femei din cadrul "familiei
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
mult timp înainte: mai întâi creezi o televiziune cât de cât credibilă, și abia apoi începi manipularea. Dacă din start ți-ai propus să tocești mintea electoratului vânzându-i slogane și aruncând cu promisiuni abracadabrante, ți-ai tăiat craca de sub picioare. În mod evident, Vadim nu are nici abilitatea lui Voiculescu, și nici mijloacele financiare (cel puțin la mijlocul anilor nouăzeci) ale lui Sârbu. Această situație obiectivă se va răsfrânge în previzibila calitate proastă a emisiunilor, în subdotarea tehnică și în tot
Lumea după Vadim by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11895_a_13220]
-
pe o bombă vie care sînt. înainte de ies, îmi încrucișez privirile cu Carlton. Ridică din umeri și-mi spune: - Noap' bună, bătrîne. Tata mă scoate cu forța. Puterea mea e lipsită de lovism. Mă zbat, izbesc din mîini și din picioare, prea furios ca să plîng, și o dîră de oribil scuipat de copil mi se prelinge din gură. Mai tîrziu, zac în patul meu îngust și simt muzica vibrînd în arcurile încolăcite ale somierei. Viața explodează acolo, în casa noastră. Oamenii
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
spun altfel. M-a plantat în burta mamei, și hop! uite-l în Coreea, ca să se joace de-a războiul. E în joc occidentul și libertatea! i s-a spus. Hop, uite-l că se întoarce. într-un sicriu. Cu picioarele înainte. Tâmpitul. Nu, n-o să povestesc întâmplarea asta. Ba da, poate. Nu, nu și gata. Ba nu, s-a enervat mormântul meu, nu înțelegi, nu tu, numele tău e îngropat în mine, el: Laure, nu tu, înțelegi? Numai că Laure
Jean Portante - Mormântul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/11917_a_13242]
-
pe partea stângă, se află reprezentanța de mașini Toyota, acolo se vindeau și motociclete Yamaha. Dacă erau frumoase? Erau superbe, ca niște manechine pe scenă, pline de sine, inaccesibile, de parcă nu mai există nimeni pe pământ decât scena, reflectoarele și picioarele lor lungi aruncate în față unduitor. Vorbesc despre motociclete: așa mi se păreau și ele, ademenitoare, totuși distante în mândria lor, dar cu adevărat strălucitoare pe mozaicul imensei săli iluminate cu neoane puternice; m-au luat frisoanele privindu-le, poate
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
de lângă motocicletă. Am fugit după ea: ce vrea să faci, ce ai refuzat? Vrea să mă ducă pe motocicletă, dar nu vreau! De ce? am întrebat-o stupefiată, cum să ai așa o șansă în viață și să-i dai cu piciorul... Să mă lase în pace, bătrân libidinos, și-apoi nu-mi trebuie nici un fiu de-al lui, că o fi și ăla ca taică-său, spuse ea, dar eu nu am înțeles ce înseamnă libidinos, și ce dacă e bătrân
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
cu bătrânul... și nu am știut repeta cuvântul acela folosit de ea cu puțin timp în urmă, ea mi-a zis du-te liniștită, dar să ai grijă să nu cazi! M-a suit în spatele lui. Mușamaua încinsă îmi ardea picioarele și bucuțele, fustița scurtă sa ridicat fără s-o pot așeza să mă protejeze, am văzut că el nu simțea fierbințeala prin pantaloni, apoi mi-am amintit că cei în vârstă au pielea mai groasă, mai insensibilă, așa a spus
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
ajuns în deal, acum se vedea tot orașul în vale, cuminte în soarele de vară ce sta să se domolească. Ne-am oprit, a oprit și motorul spunând că s-a încins și trebuie să se răcească, între timp pielea picioarelor mele s-a obișnuit cu fierbințeala sau mușamaua a preluat temperatura corpului, nu știu, dar nu mă mai ardea. M-a luat jos în brațe și apoi nu mi-a mai dat drumul, mă sprijineam de pământ cu vârful picioarelor
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
picioarelor mele s-a obișnuit cu fierbințeala sau mușamaua a preluat temperatura corpului, nu știu, dar nu mă mai ardea. M-a luat jos în brațe și apoi nu mi-a mai dat drumul, mă sprijineam de pământ cu vârful picioarelor în tenișii care abia atingeau Țărâna drumului. Mă Ținea în îm brățișare, capul meu îi ajungea undeva în dreptul pieptului, mi-am dat seama că avea sâni aproape ca o femeie, aproape ca sora mea mai mare care a început să
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
reacție am început să-l împing, să tremur de neputință. Zbaterea mea l-a incitat și mai mult, în loc să-mi dea drumul am simțit un nou val de putere cu care mă Ținea pentru sine, am simțit cum ceva între picioare i se face tare, degetele lui trebăluiau ceva în chiloțeii mei și tremura ca un apucat. Îmi amintii dintr-o dată de cățeaua noastră, cum vin câinii și o călăresc, mi-am dat seama că și oamenii mari s-ar putea
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
mutra, dar mi-era rușine să-l privesc în ochi, m-a întrebat cu vocea revenită la normal, poate puțin mai răgușită, ce am, n-am zis nimic, își aranjă cămașa, pantalonii, nu-i mai simțeam chestia aceea tare între picioare, am întors capul în altă parte ca să pot deschide ochii. Mi-a spus, parcă scuzându-se, că el nu are decât băieți acasă, tare i-ar fi plăcut o fetiță, că el m-a pupat un pic pentru că iubește fetițele
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
greșesc dacă afirm că revistele literare, în cvasi-totalitatea lor, abia își duc zilele. Prima replică, impulsivă, pe care ar putea s-o aibă cineva (nu neapărat de rea-credință) ar fi: Ei, dar dacă nu sunt în stare să reziste pe picioarele lor, atunci de ce să mai apară aceste publicații? (Iar replica nu e pur ipotetică, s-au auzit deja voci care cer asta...) Dacă luăm în serios întrebarea a fi sau a nu fi? , atunci, pentru a formula un răspuns cât
Revistele literare by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/11966_a_13291]
-
zăpada căzută, ca în Morții lui Joyce, peste vii și dispăruți la fel. Pe el îl recuperează, încet-încet, prin rugăciunea isihastă, încununarea unui fel de vita contemplativa, "condusă" împotriva risipirilor. Existența profundă, neschimbată de timp, ca zăpada încă necălcată în picioare, se strecoară discret printre partidele de "șah", încercînd să recîștige talentul de-a "oficia" mistere pe care generația Gabrielei Melinescu pare (sau crede) a-l fi pierdut. "Veghează", într-un arričre - plan, imaginea estompată a unui Eliade bătrîn, spunînd că
Străinul din vis by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11973_a_13298]
-
mai gol, lepădând în urma sa un alt trup, aidoma cu primul. Mereu câte un alt Noimann se desprindea, căzând în spate, în timp ce-n față îl aștepta coaja unui nou eu, în care pășea pentru o clipă. În cealaltă clipă însă piciorul său călca într-un alt trup. Mergând, Noimann se simțea asemenea unei armonici dezacordate, ce se întindea mereu, dar nu mai revenea la loc." și " Forând cu sârg la cabinet și îngânând bine cunoscuta arie din Rigoletto, Noimann avea impresia
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]
-
poetului se rostește și în pasaje încă mai elocvente: "mașinile de morgă deșertau sacii de plastic pe caldarîmurile reci pe admiterea mea la medicină/ pe zilele lungi pînă seara printre cadavre reactanți/ chimici și modele fiziologice de excitare electrică a picioarelor/ de broască răstignite pe greața insuportabilă/ adevărați actori profesorii de la medicină defulîndu-se/ profesorul de anatomie prin sălile de disecție ca o stafie tragi-comică/ gen Vittorio de Sica". Ori: "bolnavii trebuie să fie cuminți ordonați/ să își aducă medicamente de acasă
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
Petrescu, dacă nu cumva l-a uitat). Nu stă lumea toată doar în spinarea unui singur om. l Aceleași tînguiri și nostalgii după o lume literară egalitară, în articolul lui Ovidiu Pecican din Tribuna cluneană nr. 58: pămîntul fuge de sub picioarele provinciei culturale, în vreme ce acela de sub tălpile Capitalei se îngrașă. Doar că dintre editurile beneficiare de avantaje și priorități, citate de Ovidiu Pecican, două sînt din provincie, Polirom la Iași iar Paralela 45 la Pitești. Și-au deschis ele filială în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11964_a_13289]
-
de hîrtie") unor adresanți de ocazie. Așa se face că, la o ședință a Academiei de prin anii �50, îi strecoară lui G. Călinescu un carton cu următoarea întrebare versificată: "Călinescu, vreau să fiu / Proletarul cel dintîi! / Să pun în picior opincă / Și să strig cîte-o lozincă! / Spune-mi ce ar fi mai bine / Ca s-anunț vreme ce vine?!" și semnează, cu tîlc, "Gaettany". Călinescu îi răspunde imediat, aderînd la dispoziția ludică a lui Rosetti : "Orice-ai pune în picioare
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11994_a_13319]
-
picior opincă / Și să strig cîte-o lozincă! / Spune-mi ce ar fi mai bine / Ca s-anunț vreme ce vine?!" și semnează, cu tîlc, "Gaettany". Călinescu îi răspunde imediat, aderînd la dispoziția ludică a lui Rosetti : "Orice-ai pune în picioare/ Ești o floare, ești o floare, / Nu poți fi un Ics sau Zet, / Fiind de veacuri un Rozet!". Semnează, la rîndu-i, "Bietul Ioanide". Ultimele două versuri își au, indiscutabil, adevărul lor.
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11994_a_13319]