4,267 matches
-
o structură analogă ironiei și o tehnică suplimentară a satirei"50. Ceea ce le diferențiază e strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în cadrele polemicii, singura modalitate de a-l stiliza este gluma (ironia, sub multiplele sale forme, antifrază, parodie, calambur, anecdotă etc.) Legată, psihologic vorbind, de plăcere, ea comportă un "efect de reversibilitate" mereu posibil, devenind "principiu de mișcare indispensabil imaginației" pe care textul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
destinderea, delectarea, orientându-se spre cititorul-arbitru sau, în formularea lui Charles Darmon, "estetica glumei se înscrie într-o configurație de cenzură și autocenzură unde nondicibilul descrie un spațiu de joc nedefinit între scriitor și lectorii săi virtuali"52. Stabilirea literarității polemicii publicistice, dar și a altor texte de frontieră (jurnal, reportaj, documentar etc.) cade, astăzi, se pare, în sarcina neo-retoricii ale cărei reguli, după cum observă cu temei Paul Cornea, tind mai degrabă să integreze "non-literarul în literar mult mai mult decât
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
invocată atât ca prețios document social (textul poate fi citit în sensul său etiologic, dar și din perspectiva cauzalității istorice, ca act de protest public în fața discriminării și, totodată, ca sursă a primului mare scandal mediatic din lume, o spectaculoasă polemică a celor mai importanți scriitori francezi ai sfârșitului de secol XIX), cât și ca bijuterie a genului publicistic, fiind astăzi recuperat deopotrivă de literatură și de varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și de varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic 2.6.1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului de a se raporta cu un anumit scop și într-un anume fel la destinatar(i). Polemistul (= eul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Polemistul (= eul enunțării, actantul principal) ipostaziază, înainte de toate, subiectul generic surprins în dinamismul intrinsec al comunicării, așa cum îl percepe Ducrot: "De fiecare dată când zicem ceva, imaginăm pe cineva care ar gândi contrariul și la care ne opunem"54. În polemica literară, dinamica schemei actanțiale variază în funcție de orientarea polemistului spre cei doi destinatari ai săi: fie spre public (martor imparțial), pentru a-i relata mobilul polemicii și a-l face, astfel, părtaș la dispută, fie spre preopinent (țintă, mai ales în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceva, imaginăm pe cineva care ar gândi contrariul și la care ne opunem"54. În polemica literară, dinamica schemei actanțiale variază în funcție de orientarea polemistului spre cei doi destinatari ai săi: fie spre public (martor imparțial), pentru a-i relata mobilul polemicii și a-l face, astfel, părtaș la dispută, fie spre preopinent (țintă, mai ales în scrisoarea deschisă), iar atunci ofensiva este frontală și adresarea directă. În textul polemic literar autorul este puternic marcat prin deictici pronominali și verbali, astfel că
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Tu este luat de martor: închis într-o dilemă"57. De fapt, este vorba de o falsă dilemă, atâta timp cât psihologia lecturii ne arată că lectorul fidel al textului pamfletar se solidarizează nu cu anatemizatul, ci cu enunțătorul discursului anatemizant. În polemică, rolurile se modifică sensibil. Polemistul (Eu) mizează pe complicitatea unui Tu căruia i se adresează oficial, aulic chiar, la persoana a III-a, ca unei instanțe superioare de judecată. În acest caz, uzanța persoanei a treia "îl ridică pe interlocutor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o reverență în fața publicului, perceput ca destinatar colectiv sau individual, atitudine prin care polemistul se distanțează strategic, simulând poziția protocolară în fața unei instanțe superioare. Acest Tu, convertit metonimic în El (țara, cititorul etc.), este, în esență, beneficiarul, ipso facto, al polemicii literare. Efortul persuadării îl vizează implicit pentru că, până la urmă, el stabilește învingătorul. În alte situații, adresarea directă reduce distanța dintre polemist și lectorul său, prezența acestuia fiind marcată deictic în textul polemic prin uzajul imperativului: "Auziți sinistrele banalități [...]", "Ascultați mădular
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anihila pe celălalt ca persoană"61. Putem spune astfel că ținta, nominalizată sau nu, apare clar marcată în textul polemic (și nemarcată sau disimulată sub varii formule, în cel pamfletar și/sau satiric) nu ca persoană, ci ca personaj în polemica literară. Dincolo de statutul său real, deseori invocat în polemică, El dobândește și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo unde destinatarii își schimbă doar aparent pozițiile. Adresarea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că ținta, nominalizată sau nu, apare clar marcată în textul polemic (și nemarcată sau disimulată sub varii formule, în cel pamfletar și/sau satiric) nu ca persoană, ci ca personaj în polemica literară. Dincolo de statutul său real, deseori invocat în polemică, El dobândește și un statut fictiv, grație percepției subiective și, implicit, inventivității polemistului. Un caz particular de discurs polemic este scrisoarea deschisă, acolo unde destinatarii își schimbă doar aparent pozițiile. Adresarea directă redistribuie doar formal rolurile deictice, astfel că preopinentul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care expeditorul provoacă, atacă frontal, cere socoteală sau pur și simplu se justifică în fața unui destinatar pe care dorește să-l expună judecății publice (Terțul martor). Vom relua, de altfel, problematica statutului și structurii scrisorii deschise ca formă reprezentativă a polemicii explicite. Aspectul care interesează, în acest punct al demersului nostru, este formula dialogică prin excelență a scrisorii deschise în care, de la primul până la ultimul rând, Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul polemic comportă o cercetare dublu orientată: către aspectul rațional (logica argumentării, coerența și coeziunea textului) și către aspectul emoțional (dimensiunea retorică, expresivitatea etc). Aceasta din urmă joacă un rol esențial în polemica literară a cărei finalitate, alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial), în baza argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
retorică, expresivitatea etc). Aceasta din urmă joacă un rol esențial în polemica literară a cărei finalitate, alături de persuadarea destinatarului (= lector imparțial), în baza argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la superior". Aceasă concluzie vizează strategia de influențare a atitudinii interlocutorului care ar putea, gradat, să treacă de la contestarea tezei locutorului la o părere nedecisă și, eventual, la un acord. În comunicarea cotidiană acest lucru e perfect valabil, însă în polemica literară eficiența argumentării se încadrează în cu totul alți parametri. Argumentele devin probe în fața instanței de judecată, însă probe care au drept temei nu doar realitatea nudă, ci mai ales asumarea subiectivizată a acesteia. Din acest unghi, modelul dialogicii intenționale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cât despre comunicarea unei prescripții, ea poate, deopotrivă, să fie orientată fie spre public (cazul manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care a făcut sau a susținut un lucru (o idee) blamabil(ă). Astăzi, argumentul ad hominem apare, din perspectiva
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie să țină cont de anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care a făcut sau a susținut un lucru (o idee) blamabil(ă). Astăzi, argumentul ad hominem apare, din perspectiva teoriei argumentării, nuanțat prin
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anumite criterii, cum ar fi cel al obiectului polemicii, al naturii argumentului, al valorii de adevăr pe care-l vehiculează, al strategiei de argumentare. În ceea ce privește obiectul polemicii, Eminescu distinge între polemica ad rem, "care privește adevărul tezei în sine", și polemica ad hominem, care are în vedere persoana care a făcut sau a susținut un lucru (o idee) blamabil(ă). Astăzi, argumentul ad hominem apare, din perspectiva teoriei argumentării, nuanțat prin două atribute: circumstanțial (se referă la atacarea ideii unei persoane
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui e mai înaltă, cu cât vârsta-i dă mai multă autoritate și lumea e mai deprinsă a-l asculta, cu atât mai puțin se cuvine a-l cruța"64. Prin anii '80, într-o scurtă, dar pertinentă pledoarie pentru polemica de calitate, Alexandru Paleologu repune în discuție legitimitatea mult contestatului argument ad hominem: "Atacul la persoană are proastă faimă, dar nu întodeauna este ilegitim, fiindcă persoanele pot reprezenta sau discredita ideile. Când o mare idee e proclamată de o persoană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în polemica literară, un statut privilegiat, fiind raportat în mod direct la notorietatea adversarului, fără a echivala cu suburbanul atac la persoană. Pe de o parte, în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o parte, în pamfletul arghezian nu valoarea reală a adversarului contează, ci metamorfoza lui, "căderea" simbolică a personalității publice în rolul personajului ridicol sau grotesc, ceea ce nu are nimic de-a face cu atacul trivial. Pe de altă parte, în polemica argheziană adversarului nu îi este "fagocitată" (Angenot) identitatea, acest lucru se întâmplă mereu în pamfletul alegorizat, ci re-etalată negativ, printr-un joc politicos care exclude referințe fizice sau particulare calomnioase. Adversarul este vizat, astfel, în calitatea sa de persoană publică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de evaluare au în vedere depășirea dilemei adevărat fals sau corect-eronat în direcția unei probabilități impuse de caracterul doxologic. Observăm așadar că, dacă în argumentarea cotidiană sau în discursul științific sofismele sunt indezirabile și repudiate prin sintagma "argumentare periferică", în polemica literară ele joacă un rol central. Prin urmare, sofisme ale unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem, ad populum, ad verecundiam), sofisme ale limbajului (echivocul, amfibolia, elementele de natură emoțională) sau sofisme ale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem, ad populum, ad verecundiam), sofisme ale limbajului (echivocul, amfibolia, elementele de natură emoțională) sau sofisme ale concluziei irelevante (întrebarea retorică)68 sunt tot atâtea cenușărese ale argumentării strict raționale pe care polemica literară le convertește în strategii afective menite să echilibreze intenția de a proba și convinge (docere, probare, monere) cu cea de a persuada și emoționa (conciliare, delectare, movere) din retorica antică. În concluzie, ele intră din sfera raționalității cotidiene în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din sfera raționalității cotidiene în cea a subiectivității discursului, împlinind cu precădere o funcție estetică sau, altfel spus, reprezintă una din amprentele individualității artistice în orice luptă de condeie. Călinescu exprimă plastic acest lucru, invocând "duelul" nobil ca metaforă a polemicii literare de înaltă ținută, în care latura spectaculară derivă nu atât din soliditatea raționamentului cât din strategia discursivă de a combina eficient (verbele construiesc dinamic un climax al strategiei ofensive: frâng, dobor, împung, sângerez) dimensiunea intelectivă (argument, definiție) cu cea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Să-ți frâng mijlocul cu un argument, să te dobor în țărână cu o imagină, să te-împung cu un spirit, să te sângerez cu o analiză și să te vâr până la coapse în pământ cu o definiție"69. În polemica literară, argumentația, la toate nivelurile sale (sintactic, semantic și pragmatic), dobândește un caracter eterogen și neconvențional, dificil și, de altfel, inutil de inventariat și taxinomiat. Totuși, există anumite argumente (din categoria celor cvasi-logice) regăsibile în cele mai multe texte de polemică literară
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]