2,757 matches
-
la scriitori din epoci diferite, ca Oscar Wilde, Henrik Ibsen și Lev Tolstoi. Ideile poporaniste sunt vehiculate și în Patru zile în Ardeal, relatare a unei scurte călătorii întreprinse în mai 1906, text ce relevă și un cert dar de povestitor, umor, spirit de observație, capacitate de portretizare în câteva tușe sigure. De altminteri, publicistul S. arătase de la început calități de scriitor. În „foiletonul social” din 1893, patetica expunere a crezului democratic și naționalist e așezată în rama, literară, a unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
elementele acestei prime conturări enigmatice. Romanul crește astfel în noi ca un balaur, trup fără sfârșit, purtat de ființele ascunse sub masca hieratică. Stilul este încântător: fraze lungi, cu o logică perfectă, oarecum întortocheate pe alocuri, adaptate la Fluxul conștiinței povestitorului. Povestitorul este bineînțeles Ono. El este în același timp narator și personaj observat cu detașare. Când își amintește lucruri din trecut, devine mască fixă. Prezentul amuțește și ni se oferă o retrăire pe care Ono ar vrea s-o acceptăm
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acestei prime conturări enigmatice. Romanul crește astfel în noi ca un balaur, trup fără sfârșit, purtat de ființele ascunse sub masca hieratică. Stilul este încântător: fraze lungi, cu o logică perfectă, oarecum întortocheate pe alocuri, adaptate la Fluxul conștiinței povestitorului. Povestitorul este bineînțeles Ono. El este în același timp narator și personaj observat cu detașare. Când își amintește lucruri din trecut, devine mască fixă. Prezentul amuțește și ni se oferă o retrăire pe care Ono ar vrea s-o acceptăm fără
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Înaintăm către miezul cărții ca într-un vis care amestecă trecutul cu prezentul într-o ordine aparent întâmplătoare. În realitate, fiecare episod e perfect conturat, pare un tablou minuscul pictat de Ono însuși. Aceste episoade amestecate ne împing pe urmele povestitorului și încearcă să ne determine să-i dăm dreptate. Când ne dăm seama că nu putem cu niciun chip să-i dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele Fluxului conștiinței. Atmosfera e mai presus decât intriga. Povestirea se împarte în mici fragmente impecabile, care pot părea minuscule, dar au o semnificație uriașă pentru povestitor. Avem sentimentul că înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a cărei logică, pentru început, ne scapă. Ceea ce ne împinge să facem drumul înapoi pe bâjbâite pentru a descoperi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a cărei logică, pentru început, ne scapă. Ceea ce ne împinge să facem drumul înapoi pe bâjbâite pentru a descoperi adevăratul tipar al ironiei este mânia finală, "iritarea" povestitorului, ca să folosim de fapt un eufemism pentru starea lui de spirit din final. Avem de-a face cu moartea unei civilizații. Întregul trecut al Japoniei este dat la o parte de prezentul americanizat, care condamnă erorile naționaliste. Majordomul Stevens era
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Michael. Povestirea încearcă să schițeze un gen de neastâmpăr care nu e ușor de înțeles. Ni se spune doar că Mike n-o să-și afle niciodată menirea sau liniștea. Fiindcă e într-o ureche. Nu știm ce vrea să zică povestitorul prin aceasta. Cert este că timp de trei ani, cât stă Mike la închisoare, Jon îl vizitează lunar, iar pe ultima pagină a romanului Mike e pe punctul de a se elibera în sfârșit. Jonathan reflectează: Acum e el liber
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pare cel sacrificat, dar irosirea e soarta lui Jon, de fapt. Al doilea roman al lui David Lodge are un fir narativ alert și inspiră o răzvrătire hotărâtă împotriva umilințelor de orice fel. Lodge are mult umor, e un bun povestitor, cu ochiul format pentru atmosferă. Complicațiile prozei contemporane îl lasă rece. * * * The British Museum Is Falling Down (British Museum se dărâmă, 1965) este al treilea roman publicat de Lodge. Dedicația este în parte pentru Malcolm Bradbury (din vina căruia am
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
literare, povestirea pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo "simplă, imitativă, sau și una și alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formule. Se reliefează, pe baza examenului comparativ, că și în acest domeniu al formalizării, al stereotipizării expresiei, mai puțin propice ieșirii din tipare, basmul românesc și-a creat și a conservat - ca și în fondul de motive - elemente specifice, bunii povestitori știind să își pună în valoare originalitatea chiar în acest spațiu al „locurilor comune”. Altă carte, Eseuri despre folclor (1984), reține din nou atenția prin considerațiile despre raportul dintre stereotipie și originalitate, ca și prin reflecțiile din Avertisment, privitoare la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289381_a_290710]
-
despre călătoria pe care o Împlinește eroul mort spre ținutul fericit al nemuririi: o călătorie profund păgână care și-a găsit locul În Irlanda creștină datorită genialului expedient de o transforma Într-una dintre multele povești de aventuri pe care povestitorii le spuneau În serile lungi, În jurul focului. Această teologie, foarte pozitivă În sine, având În vedere că prefigurează o viață fericită de durată indefinită, revelează exigențe psihologice care nu-și găseau răspuns În religia „oficială” și care nu se manifestau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând rugăciunile și formulele rituale), era istoric (știind să povestească tradițiile și istoria străveche a tribului său), era jurist (cunoscând pe de rost formulele dreptului cutumiar), era poet (stăpânind tehnica dificilă a compunerii), era povestitor (știind să recite pentru delectarea auditoriului o cantitate Însemnată de texte și tradiții orale), era medic (cunoscând formulele magice vindecătoare). Nu trebuie să ne mire faptul că acest personaj complex a supraviețuit multă vreme Într-o cultură conservatoare cum este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a rugului arzând (Ex 3,1-6). Personajele sunt două: Moise și Dumnezeu. Cine asistă la scenă? Nimeni. Cine ne poate povesti scena? Se poate spune: „Moise”. Totuși, povestirea nu este la prima persoană, ci la persoana a treia. Și aici povestitorul „se preface” că este martor, adică se pune în pielea unui martor ocular pentru a putea povesti ceea ce s-a întâmplat. 6. Agonia lui Isus Un alt exemplu foarte clar vine din Noul Testament. În timpul agoniei sale, Isus se roagă în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
separa pe egipteni de israeliți, sufla un vânt puternic de la Est (14,21) și era noapte (14,19-20). Dimineața, israeliții au descoperit trupurile egiptenilor pe malul mării (14,30b). Dar ce au putut să vadă și să audă în timpul nopții? Povestitorul însă îl face pe cititor să asiste la scenă ca și cum ar fi un spectator direct. Dacă acest lucru nu este imposibil, e destul de clar că, în ceea ce privește stilul, această parte a povestirii este mai mult o „reconstruire” decât un raport prezentat
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
critic câteva pagini mai importante. Pentru a exemplifica, voi relua povestirea biblică așa cum ne-o prezintă textul acum. Voi începe acest parcurs cu relatarea creației. Pentru fiecare parte importantă a povestirii voi pune aceleași întrebări: Cine povestește? Cum poate cunoaște povestitorul ceea ce povestește? Există documente extrabiblice care să povestească aceleași evenimente? Care sunt diferențele dintre povestirile biblice și documentele extrabiblice? Cum pot fi explicate aceste diferențe? I. Crearea lumii (Gn 1-2) Ce putem ști despre creație? Cu siguranță foarte puțin, întrucât
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
explicate aceste diferențe? I. Crearea lumii (Gn 1-2) Ce putem ști despre creație? Cu siguranță foarte puțin, întrucât nu era prezent nici un martor când lumea nu exista încă. Primii martori au apărut - evident - numai după crearea speciei umane. De aceea, povestitorul care descrie cum a creat Dumnezeu lumea nu se poate să fi fost martor ocular, în special în cazul primei povestiri a creației (Gn 1,1-2,3), povestire care începe prin cuvintele foarte cunoscute: „La început Dumnezeu a creat cerul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
prin cuvintele foarte cunoscute: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul”. În această relatare, de fapt, Dumnezeu creează primul cuplu uman abia în a șasea zi. Pentru a putea povesti ceea ce s-a întâmplat în primele cinci zile, obligatoriu, povestitorul trebuie să extrapoleze sau să-și „imagineze” ceea ce nici un martor uman nu a putut să vadă cu propriii ochi. În limbajul tehnic al analizei literare, naratorul Gn 1 este „omniscient”, adică dispune de toate cunoștințele și informațiile inaccesibile unei persoane
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
s-a întâmplat cu adevărat” -, ci vor mai degrabă să „formeze” conștiința religioasă a unui popor. Acest al doilea scop nu exclude nicidecum prezența elementelor istorice din povestiri. Modul de a povesti este însă diferit pentru că ceea ce îl interesează pe povestitor nu este doar sau în principal obiectivitatea datelor, ci semnificația evenimentelor pentru destinatarii săi, iar mijloacele utilizate pentru compunerea povestirilor sunt alese în funcție de acest scop. 3. De ce să vorbească despre strămoșii lui Israel? Scopul primar al povestirilor despre strămoșii lui
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Aceste elemente nu sunt cu siguranță suficiente pentru a da o bază solidă tuturor narațiunilor biblice despre șederea în pustiu. Ne ajută totuși să le contextualizăm mai bine. În plus, nu se poate spune că aceste povestiri sunt pure „invenții”. Povestitorii cunoșteau condițiile concrete de viață din deșert. Cu privire la „miracolele” lui Dumnezeu în favoarea poporului său în deșert și explicarea propusă în precedență, e nevoie să mai adăugăm o scurtă notă. În mentalitatea modernă, un „miracol” este un fenomen ce nu poate
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cititor sentimente de admirație. Cu siguranță, primul scop nu este acela de a ascuți simțul critic. Pentru a deduce elementele istorice din această povestire epică, este indispensabil să le extragem din coaja lor epică. Sarcina este și mai complicată pentru că povestitorii biblici se aseamănă cu alchimiștii: au transformat complet ingredientele originare - amintiri și tradiții vechi - pentru a produce ceva foarte diferit, adică povestirea epică. În teorie, nu se poate exclude ca la origine să existe amintiri istorice despre evenimente. Ba chiar
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
omului; Secunde cu munți (1998), în care se desfășoară un dialog între contingent și transcendent. O valoare poetică deosebită o au proiecțiile baladești, care evocă existențe umane înșiruite pe firul memorialistic, fragmente părtașe la o trăire în care eul narativ (povestitorul) s-a obiectivat cu desăvârșire, contopindu-se cu soarta colectivității. Răzbate din Balade un suflu aspru, epopeic, o neîndurătoare răvășire sub legile destinului și se conturează o galerie de tipuri croite după tipare general-umane: avari și vrăjitoare, firi aprinse și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
se naște din sentimente imaginate, dorințe vagi, dintr-un eros leneș și luminos, dar narcisist, de unde și conturarea inconsistentă a celuilalt. Ca și în cărțile precedente, chiar presentimentul evanescent al unei surpări afective e irizat de lumină. În Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război (1978), M. își propune să înregistreze minuțios toate scrierile autorului referitoare la viața militară, angrenând în expunere pe memorialist, pe povestitor, pe romancier și pe corespondentul de război, cu o informație detaliată referitoare la experiența militară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]
-
precedente, chiar presentimentul evanescent al unei surpări afective e irizat de lumină. În Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război (1978), M. își propune să înregistreze minuțios toate scrierile autorului referitoare la viața militară, angrenând în expunere pe memorialist, pe povestitor, pe romancier și pe corespondentul de război, cu o informație detaliată referitoare la experiența militară, stagiul și participările scriitorului la campaniile din 1913 și 1917. Același mod al criticii descriptive e prezent în monografia C. Stere, scriitorul (1978), țintind epuizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]
-
aventura românească”. O altă încercare monografică, Vasile Cârlova (1981), reconstituie, cu documente istorice, cadrul social în care se situează poetul Cârlova, de al cărui nume se leagă o serie de controverse biografice. SCRIERI: Orion, constelația mea, București, 1976; Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război, pref. Al. Piru, București, 1978; C. Stere, scriitorul, București, 1978; Ars amandi, București, 1980; Vasile Cârlova, București, 1981; De față cu desăvârșirea, București, 1983; Secretul femeii dispărute, București, 1996; Misterul din strada Paris, București, 1998; Judecata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]
-
damnațiunea ironică sub care insul se zbate: „Vai, îngerul pipernicit/ Ca și pipernicitul diavol...”. Lanțul continuității nesfârșite trece prin moartea netranzitivă a insului, și nu aceleași frunze renasc, nu aceleași păsări se întorc, îndrăgostiții se despart și se uită, iar povestitorul eternei istorii, bătrân, cu frica de moarte „intrată în nări”, claustrat în strâmtoarea implacabilă a destinului, se lamentează de „risipirea”, la moartea sa, a lumii și a Creatorului: „Doamne,/ Dacă stă în puterea mea/ Să te păstrez,/ Ce voi face
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]