4,129 matches
-
răspunsurile. — Clientului meu Îi place să știe cine sunt cei care lucrează pentru el, Îmi zise cu Îngâmfare. — Încă n-am acceptat cazul. Poate că o să-l refuz doar ca să văd ce față faci dumneata. — Poate. Dar ai fi un prost. Berlinul e plin de de-ăștia ca dumneata - detectivi particulari. Rosti numele profesiei mele pe un ton care arăta ceva mai mult decât un simplu dispreț. — Și-atunci de ce m-ai ales pe mine? l-am Întrebat. — Ai mai lucrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
facă pe un tip să-și dea cu presupusul cu privire la semnificația Întâmplării. Ești pregătită să-mi spui de ce m-ai chemat aici În seara asta? — Am trimis menajera acasă, zise ea, așa că termină cu vorbele fără rost și sărută-mă, prostule. În mod normal, nu-mi prea place să execut ordine, dar de data asta n-am comentat. Nu În fiecare zi ți se Întâmplă ca o vedetă de cinema să-ți ceară s-o săruți. Îmi dărui interiorul moale, plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
zicând altcineva În aceast moment. Mă fixă cu o privire mânioasă, cu mai multă ură și dezgust decât ar fi fost nevoie ca să-i usuce ochii, și pe ai mei pe deasupra: — Nu ești foarte deștept, zise ea. Nu pricep de ce proștii ăștia doi au crezut de cuviință că era necesar să fii dat la o parte. — În clipa asta, m-aș fi gândit că e evident de ce. Haupthändler scuipă pe podea și spuse: — Și acum ce o să se Întâmple? Am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Radu Petrescu... și-a ținut Jurnalul vrând să facă abstracție de mediul Înconjurător. (Nu vă iau cu mine În Eternitate!) E și ăsta un punct de vedere, care nu-i al meu... fiindcă ajungi În Eternitate doar Încărcând căruța cu proști și mânând cu grijă”. Metamorfoza pe care literatura o operează asupra celui care o practică Îndelungă vreme și cu absolută implicare? Calitățile induse prin cultură și talent forțează ființa să asimileze „Înlocuirile”, deformările, să devină cea necesară literaturii. Educarea restrictivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
care Încercam să ne atingem, rămânând fiecare pe partea sa, s-a și spart la un moment dat, ca un pahar prețios, prea prețios și fragil, turmentat de o atingere imprudentă. Două pagini din Anii de ucenicie ai lui August Prostul dau seamă despre această paradoxală pățanie, literară și ea, cum se cuvenea. Fervoarea și insolența volumului nu exprimau doar sarcasmul autoinculpării, ci și sarcasmul critic la adresa mediului În care și eu, și Radu, și atâția alții ne clătinam efemeritatea. Menționam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Radu Petrescu o „Cartă a drepturilor scriitorului” nu avusese efect liniștitor, deși subtextul ei, În România socialistă a anului 1979, nu era chiar neglijabil. La data aceea nu știam Însă nimic despre pățania veninoasă. Anii de ucenicie ai lui August Prostul apăruse la finele lui 1979, când eram În prima mea aventură occidentală. Nu i-l putusem trimite lui Radu decât după Întoarcere, În ianuarie 1980. Aveam să primesc, ca de obicei, o scrisoare de răspuns, după lectură. La 20 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cât și a inevitabilei „contrarieri”. Exasperat de ceea ce mă Înconjura și asfixia, nemulțumit de cât izbutisem să fur din Frumusețe și să posed din Adevăr, mă simțeam solidar, În pofida Înstrăinării, cu cei lângă care trăisem În vremuri absurde. „Căruța cu proști” era chiar viața care ne Întâmpina la fiecare Întredeschidere de ușă, și nu era vorba doar de proștii de la putere. Pledoaria pentru „impuritate” mi se părea onestă și Îndreptățită, chiar și din punct de vedere literar. Deși nu am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
din Frumusețe și să posed din Adevăr, mă simțeam solidar, În pofida Înstrăinării, cu cei lângă care trăisem În vremuri absurde. „Căruța cu proști” era chiar viața care ne Întâmpina la fiecare Întredeschidere de ușă, și nu era vorba doar de proștii de la putere. Pledoaria pentru „impuritate” mi se părea onestă și Îndreptățită, chiar și din punct de vedere literar. Deși nu am avut contacte regulate cu Radu după acel ultim schimb de epistole, din 1980, l-am mai Întâlnit totuși Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
fecundând; p. 67, antepenultimul rând: nu Expoziția aceasta cred că este, ci Expoziția aceasta se constituie ca. ș13ț București 20 februarie 1980 Mult stimate Domnule Norman Manea, Vă mulțumesc oarecum târziu pentru exemplarul din Anii de ucenicie ai lui August Prostul, dat fiind că am profitat pentru a reciti, de la Început până la sfârșit, cartea - pe care o aveam Încă de la apariție și o citisem cu interesul de totdeauna pentru scrierile Dumneavoastră. Trebuie să vă mulțumesc pentru onoarea ce mi-ați făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ascunse În tranșeele războiului burlesc Împotriva plictiselii, el păstrează, totuși, amprenta premisei contra căreia se revoltă. Un profet, totuși... chiar când eșuează În clovn, chiar când Îmbracă mantia alchimistului experimentator? Perpetuu neînțeles de prozeliții eșuați În simpli spectatori blazați, August Prostul proiectează, pe peretele fantomatic al scenei, umbra profetului care n-a fost să fie. „Cum puteai cere seriozitate de la ei, de la adunătura aceea de huruitoare și de spărgătoare de nuci! Cum puteai solicita Înțelegere pentru marile probleme ale tatii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În carne, a „secretului” milenar al excluderii. Francez refugiat În Germania, Chamisso resimțea o vizibilă solidaritate cu acel „Ewiger Jude”1. Figura lui Ahașver apare În poezia sa. Numele Schlemihl, simbolizând În tradiția evreiască „Schlamassel”, un fel de urgisit August Prostul care atrage toate ghinioanele și nenorocirile, Îl auzise În faimosul salon literar berlinez al Doamnei Rahel Levin-Varnhagen, aristocrata Înfricoșată la gândul că și ea este „ein Schlemihl und eine Jüdin” („un Schlemihl și o evreică”). Dacă numele anunță natura narațiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
fi interesat să mă vadă pe mine. Sunt teribil de jignită. Sar de pe scaun. Cine ești tu să-mi spui așa ceva? Îmi fac dușmani. Nu-i pot evita. După ceartă, niște prieteni mă sfătuiesc că mai bine îl ignoram pe prostul de dramaturg. Dar cuvintele lui m-au rănit! Prietenii mei zic: Ești prea serioasă. Alea erau afirmațiile unui bețivan. Nu înseamnă nimic. Însă eu nu sunt de acord. Cred că asta era adevăarată lui părere. E influențat de Dan. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ascund ceva, ceva rău. Mașina lui, distrusă. Sora lui, dispărută. Toată lumea se dă neștiutoare. Nimeni nu vrea să-i spună despre accident sau despre orele de dinainte sau de după el. Nu-i rămâne decât să stea liniștit, să facă pe prostul și să vadă ce poate afla. Duane-o și Rupp îl pun să joace pocher cu cinci cărți. Terapie, zic ei. Așa că, bine - n-are altceva de făcut. Dar folosesc cărți măsluite, la care trefla și pica arată la fel. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în timp ce partenera lui plana efectiv în zbor. Peste tot, genunchii loveau în față, iar umerii se legănau. Femeia avusese dreptate: tot ceea ce era viu se bâțâia sub clar de lună. Ea râse de el. —Arăți de milioane! Arăta ca un prost. Un pui de pasăre neîndemânatic, trâmbițând sosirea toamnei. Dar trupul îi pulsa în ritmul lucrurilor. Muzica se opri, lăsându-i singuri cu stinghereala lor. Weber rămase într-o baltă de rușine, simțind nevoia să umple golul. Crezi că Mark și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tu cu tati când am împlinit eu doisprezece ani. Mă rog, la început asta-l cam zgâlțâie. Știe ce și când au plantat. Dar în fine, uite cum stă ciotul acolo. Și oricine din oraș i-ar fi putut spune. Proștii ăia de Schluteri, care au plantat un copac mare, care consumă multă apă, când ei n-au apă nici cât să nu li se pârlească fasolea. Am auzit că l-au tăiat mai demult, zice el. Ea se întoarce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cam în perioada în care întreprinzătorii începuseră să pună la cale chestia asta. A pretextat că lucrează la un reportaj sau așa ceva. M-a întrebat tot ce se putea despre Adăpost, Platte și munca de reconstrucție. Și eu, ca un prost, i-am spus. Când oamenii vor să discute despre păsările astea, eu am încredere în ei. Eu sunt cel mai mare prost. Se uită prin ea, liniștit, ca o creatură măruntă care moare în timpul unui viscol. —Stai așa. Daniel. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
face piruete. Un indiciu despre propria lui descompunere. Și atunci, printr-o telepatie trivială, pe care până și știința o poate explica, ea îi citește gândurile: De ce te-ai întors? Pentru Mark? Sau pentru ea? Nici măcar nu poate face pe prostul. Surâsul ei se transformă în rânjet. — Toată lumea a văzut. Evident. —Ce să vadă? Era imposibil să fi văzut ceva. Abia ce văzuse el însuși. Dar până și știința lui lentă ajunge la evidență: prima persoană e mereu ultima care află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dar nu durează mult. Două, trei scatoalce și ai scăpat. Alergi deja pe stradă și te așezi la coada de la găzărie. Acolo toată lumea cumpără gaz plângând. Mai plângi și tu o dată, dar fără să-ți tragă după ceafă. Plângi ca prostul. Un chior se laudă că a Început să vadă datorită tovarășului Stalin. Cu celălalt ochi Își cască spre lume meningele sticlos al albeții. Cine știe, dacă nu murea tovarășul Stalin, plângea acum și cu celălalt ochi. O turmă gri pășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se ascund prin grajd și prin fân. Rânjești. „Proștilor, uite, eu Îl Înjur pe Dumnezeu” și ieși afară În ploaie. Tună și fulgeră, te uzi până la piele și urli către cer că nu există Dumnezeu, că Sfântul Petru e un prost, că nu există Îngeri și nici dracul, că a zburat acolo un satelit și nu-i nimica și dacă Dumnezeu ar exista l-ar pune pe Sfântul Ilie să te trăznească. „Na, trăznește-mă dacă exiști, trăznește-mă, prostule!” așa strigi, frământând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Petru e un prost, că nu există Îngeri și nici dracul, că a zburat acolo un satelit și nu-i nimica și dacă Dumnezeu ar exista l-ar pune pe Sfântul Ilie să te trăznească. „Na, trăznește-mă dacă exiști, trăznește-mă, prostule!” așa strigi, frământând noroiul cu picioarele, ridicând noi și grele sudălmi spre ceruri și locuitorii săi de unde ploaia s-a dezlănțuit ca un potop. Verișorii, Întunecați de spaimă, tac chitic, numai verișoara ta mai mică Începe să plângă și ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu ploile reci. Prin forța ei a ținut iernile la marginea ușii. Pleci singur pe strada Agricultori. Te ții la distanță. Ți-e rușine că vă mutați cu căruciorul la care trag tatăl tău și prietenul lui. Înhămați. Ești un prost. Și SINGUR. Te uiți la mobila din cărucior ca și cum nu ar fi a ta. Oglinda de deasupra chiuvetei din bucătărie, pusă și ea peste lucruri, plimbă prin ea cerul și crengile copacilor. Mai bine ai pune mâna să Împingi. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
colegul și vecinul tău de stradă, Călin Țanovici. Romanul se numește Elevul Dima dintr-a șaptea. Ți-a spus să nu-l arăți la nimeni că e interzis și ți-a mai spus că americanii nu sunt chiar așa de proști. Ca să te convingi a prins pe unde scurte, la aparatul lui de radio, Vocea Americii În limba americană, unde, după ce au vorbit ceva s-a transmis o muzică de dans. Într-un fel are dreptate pentru că și americanii au lansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
primăvară?) da, este primăvară, ce dacă este toamnă, este frumos și este soare, de ce să nu ies și eu la pădure? Mă plimb, acuma tot mă demolează, să stau Închis În casă ca un popândău, să mă spânzur ca un prost, să fac ce? Ce să fac? Să mor? Nu! Ies la pădure, mă dărâmă și când oi veni acasă poate-i pusă jos, că m-am săturat, și țac, mă mut și eu la garsonieră. Îmi dă și bani, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
e moartă. Nu am reușit să fac nimic. Fără să mă gândesc am spus: — Nu credeam că o să-ți dai seama... —Frumooos! Asta a pus și mai mult paie pe foc. —Genial. Toată lumea știa deci ce se întâmplă! Fac pe prostul pentru o femeie și când într-un final aflu că e atrasă de o alta, se dovedește că toată lumea știa deja! —Tom... Era prea târziu. Deja trântise ușa de la intrare atât de tare că era gata să sară din balamale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Iară încă aproape n-am fost ca să înțeleg ce zice, fără numai dumnealui Constantin spătarul Brâncoveanul vorbea cu domnia ei și pe urmă venea la mine și-mi zicea: zice doamna să scrii cutare și cutare, și eu, ca un prost, scriam ce mi zicea dumnealui. Iară pentru pecete nu putea doamna să pecetluiască, ci dumnealui spătarul au luat-o și au pecetluit. Ieromonahul respiră greu ca și cum ar fi cărat o povară și iar ridică privirea spre Brâncoveanu, care îi zâmbi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]