5,478 matches
-
așa minunată - se amuză el - încît ne-ajută pe toți proștii să ajungem tocmai în clasa a IX-a." Bunică-su din partea maică-sii, Righeanu, os de chiabur, trăsese și el, într-o vară (numai că la modul propriu) cu pușca în Dumnezeu. Iar trăsnetul trebuise să-l caute vreo trei săptămâni pe acasă, pîn' să apuce să-l facă o grămăjoară de oase fumegânde și de cenușă pe bunic. Bunică-sa era așa de evlavioasă că, după ce se încredințase ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să nu mai fie nevoit să dea cu bocancii, în stânga și-n dreapta, să intre direct în odaia de culcare și să-l poartă electrocuta lejer pe bunic. - Dar de ce-ai tras, mă... tu-ți paștele mă-tii! Cu pușca făurită pentru a-l apăra pe stat... Către norii și cerurile lui Dumnezeu?! povestise bunica modul în care trăsnetul, supărat că fusese atâta vreme purtat pe drumuri, îl înhățase și îl luase la porcăit pe bunic. - Ce să facem, păcatele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
caracter neclintit!... În cinci, șase zile, e posibil să ne abatem și noi, pentru a ne desfăta la versurile și cântecele acestui rapsod..." Încolăcind, cu brațul drept, umerii osoși ai Sinistratului, dascălul de construcții metalice se lăsă, din nou, peste puști și, c-o milă nesfârșită, îi vorbi de-a dreptul în gură. (Privindu-l de jos în sus, Doru îi putu zări, pentru câteva clipite, firele monstroase de păr, țâșnind și înfoindu-se din pereții nărilor puternic vascularizate.) - Ai auzit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton și plictisitor. Într-un sat doi puști pe-o bicicletă stârneau colbul în urma lor mergând nesiguri. Un bețivan bălăngănindu-se urina din mers, în zigzag. Probabil se grăbea spre altă cârciumă. O pasageră ofensată intră precipitată în compartiment. Erau singuri pe culoar și femeia îi aruncă o
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Ai uitat că, pe vremea când omoram eu oameni, tu spuneai "uite, mamă, militarii"! Și asta cam așa era. Le închidea gura. După trei zile, când s-au potolit viscolele, au ieșit la drumul mare. Gazda avea un ciot de pușcă veche, cu țeava retezată, și o încărcătură de gloanțe. Au pândit într-o pădure săniile negustorilor. Când s-a mai zbicit zăpada și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
negustorilor beți. Zurgălăii săniilor sunau ușor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei și lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat țeava scurtă a puștii și-a tras un foc spre cer. Caii din fată s-au speriat și-au răsturnat săniile. Din mestecăniș, au sărit ceilalți cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spune? Gheorghe o dată a întors obrazul lui bătrân. - Ete-a dracului! Lunganul i-a dat un ghiont: - Taci, Treantă, că-mi strici ploile! S-a-ntors către ea. Hai, spune, neică, să-ti iau de-o rochie, niscai pantofi, c-oi fi goală pușcă, vai de vietișoara ta! - Ce inimă mare ai, să nu-ti fie de deochi! râse Sinefta, și ăl bătrân se uită mai bine spre fată. Codana, să nu-i dai șaptesprezece ani, avea un obraz curat de fată cuminte. Când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele, câine, dăduse prin gardul de mărăcini și răscolea brazdele. Pândarul de sus, poc! cu pușca de sare, drept în pulpa dulăului, care a luat-o de-a dreptul prin roșii, chelălăind, până acasă. Acarul lipea o cratiță în curte. Cam aprins, că era la începutul săptămânii și el se grijea lunea la Stere, să-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de unde! Ăsta nu-i stăpînu meu, zice, și mă latră. Păi stăpînu meu miroase frumos, a rachiu, dă damfuri! De-aia îmi beau dorobanțul meu. El, cum mă simte, îmi iese înainte, la pompă. Dă din coadă și se bucură..." Pușcă în toată mahalaua Cuțaridei n-aveau decât oltenii. A plecat cu fierul încins, plin de cositor, în mână, să-i ucidă. Nu vedea bine înaintea ochilor. Grădina era departe. Ăl mai mic dintre frați ședea lângă un pălimar. Dregea o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între picioare. Codoșul înjură, spunând că are amețeli când se urcă în drăcoveniile acelea. Și, pe urmă, în timpul ăsta, mai învîrtise câte ceva, să aibă de buzunar. Sub niște șopruri, alături, pocneau puștile și tinichelele. Poligonul de dat la semn avea câteva stive de cutii de conserve. Din trei lovituri trebuia să le dărâmi ca să capeți o cană și Sandu își încercă norocul. Puse o piesă de doi lei pe masă și căpătă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi făcuse și o casă cât o corabie, plină de lucruri de preț, în care muierea se lăfăise ani de zile. Dar tinerețea ca și averile n-au viață lungă. Negustorul dăduse faliment, îî vânduse odăile și-o lăsase goală pușcă în stradă. Când s-a deșteptat coana Marița, avea și un copil de crescut. Greu lucru! Cu ce-i mai rămăsese, cu ce-au mai ajutat-o prietenii cei vechi, abia și-a încropit două odăi în Cuțarida. Știa să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din iarnă, oamenii se treziseră cu perceptorii trimiși de stat, să strângă dările. Erau trei: un roșcovan adus de picioare, lung de-l uitase Dumnezeu, cu hainele atârnând de pe el, o slugă cu tobă de gât și un jandarm, cu pușcă la spinare. Cel dintâi ținea la subsuoară o geantă plină de hârtii. O luaseră din capul mahalalei, de la zidari. Citiră catastifele lor, chemară oamenii la porți, le dădură câte o hârtie, îi puseră să iscălească, dacă știau. 330 - Ai de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
hoți! 331 Nu le lăsaseră decât patul, să aibă pe ce pune capul, pentru că așa era legea. Camionul se ducea plin, petrecut de furia câinilor dezlegați și de huiduielile copiilor. Pe capră se mai ridică amenințător jandarmul, arătând spre mulțime pușca cu o baionetă în capăt. Stere se uita din curtea lui și își înțelese puterea. Mare lucru era să ai, să dai, să-ți plătești datoriile, să te ții bine cu statul, să nu te supere. La el, perceptorii veneau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din ce în ce mai greu. Țambalagiul plîngeafără să știe. - M-auzi, nene Mitică? > În aceeași zi, spre seară, niște vânători găsiră lângă șanțul fortului "Cățelu" pe Anghel, cântând încă în fața hoiturilor starostelui și al țambalagiului. Erau trei oameni înalți, îmbrăcați în cojoace, cu puști în mâini, încă fumegânde. Impușcaseră doi lupi și-i alungaseră pe ceilalți. Priveau la nebunul din fața lor, care nu-și mai termina cântecul. Anghel râdea încet, și mâna lui dreaptă, rănită de ger, care mișca încă vioi arcușul aproape rupt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă place, ce ziceți? A Vânătorii așezaseră morții la spatele lui Anghel, unul lângă altul, începuse să ningă cu fulgi mari, ușori. Își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă place, ce ziceți? A Vânătorii așezaseră morții la spatele lui Anghel, unul lângă altul, începuse să ningă cu fulgi mari, ușori. Își strânseră mai bine cojoacele pe ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. N-are rost să fii decât poet, matematician sau general. S-ar putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămâne o dâră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice. Dar ce rămâne după defensiva unei culturi mici? Praf - dar nu de pușcă, pulbere purtată de un vânt de toamnă. Caut în zadar primăvara culturilor mici... Există totuși un moment în care ele se pot salva de la neant prin cultul forței. Când, făcîndu-și procesul și într-o luciditate unică, iau act de propriile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pin vecini. Speriat, sar din așternut, ies afară și mă sui pe gard, ținîndu-mă de parii lui, astfel încît dominam cu privirea asupra unei părți din casele vecine. Văzui o casă încongiurată de honvezi și pe unii trântind cu paturile puștei în ușa casei, pentru a-i sforța intrarea. Dar în momentul acela văzui fulgerând pin ferestrele casei împinse pușcături și [auzii] vaietele celor ce-o încongiurase, ușa se sparse cu repejune și {EminescuOpVII 205} dinăuntru ieși [un june] cu capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păr deasupră-i, s-ar fi tăiat în două. Din norocire tatăl meu dormea așa de dus încît n-a auzit neci cum ascuțeam coasa, neci cum apoi, luând două pistoale lungi și ruginite de sub pat, le încărcai cu praful de pușcă dintr-un corn de bou, mi le pusei în brâu, luai o țundră veche pe umere, o căciulă de oaie-n cap, lancea de-a umere și ieșii afară din casă. Afară era rece, însă o lună frumoasă plutea în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când, scuipeau când în foc de-a dreptul, când alături. Fețele lor era sălbătăcite, îndobitocite. Caii lor cei înșelați erau legați
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
castelul și într-un loc sărirăm cu toții grilele. Castelul era cu două caturi, la catul al doilea - un balcon ce dădea în grădină, și sub el - un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toate camerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu puștile așezate pe lângă păreți, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii câți aveau puști pe lângă ferestre și, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
caturi, la catul al doilea - un balcon ce dădea în grădină, și sub el - un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toate camerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu puștile așezate pe lângă păreți, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii câți aveau puști pe lângă ferestre și, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse păharele din mână, partea cea mai mare, uitând arma și tot, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uitând arma și tot, o apucă spre a ieși pe ușă. - Pe ei! țipai eu, rumpând o fereastră din țîțînele ei și sărind eu cel dendîi în sală. După mine toți. Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
podina de jos a moarei. El sui încet și ca-n vârful picioarelor scara ce ducea în jos, c-un opaiț în mână. Încă nu ajunsese, când îmi păru că prin ferestrele morii zăresc o vânătă și lucie țeavă de pușcă ce părea a se-ndrepta în[spre] cei dorminzi. Eu tăcui și închisei ochii, astfel încît prin genele abia deschise zării pe sas că s-- apropia cu opaițul de noi și, plecîndu-se asupra-ne, părea că ne observă de dormim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]