5,449 matches
-
o lună avea să facă treizeci și șase de ani, dar care arăta de patruzeci și cinci. Părul blond Îi Încărunțise. Fruntea Îi era brăzdată de riduri. Inez i-a spus că ochii lui deveneau mai mici și mai reci. Ramele de sîrmă ale ochelarilor Îi dădeau un aer de tip neîndurător. El i-a răspuns că neîndurător e mai bine decît moale - căpitanii-băieței au nevoie de ajutor. Ea a rîs. Asta se Întîmpla acum cîțiva ani, cînd ei doi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
intru În colimatorul șefului cel mare. Exley: — Probabil că te minunezi de ce n-ai fost suspendat. Jack se Întinse. Uniforma lui era roasă. N-o mai purtase din 1945. Exley arăta ca dracu’: piele și os, păr cărunt, ochelari fără ramă, care Îi confereau ochilor un aspect brutal. M-am minunat, Într-adevăr. Probabil că Ellis s-a răzgîndit În prvința plîngerii Înaintate. Publicitate negativă și tot restul. Exley clătină din cap. — Loew te consideră un factor de risc pentru cariera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să afle? Și în acest fel s-ar putea începe: Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea bătrâna doamnă așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea vedea că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe și trebuia să tușească înainte de a continua. Fiecare bărbat e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zi o lua de capăt, bătând la alte uși. Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea lui Andrei Vlădescu, așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea crede că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe și trebuia să tușească înainte de a continua. Fiecare femeie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încet, urmărind cu atenție lucrurile din jur, carpeta cu cai înaripați și cadâne înveșmântate în țesături colorate strident, florile de plastic înfipte într-o glastră din plastic, icoana de serie, un desen pe hârtie ușor încrețită, decolorat, încadrat de o ramă aurie și acoperit cu geam, sub care era înfiptă o candelă uscată, oglinda pătată de muște, preșurile din cârpe și haine vechi sfâșiate și trase la război, șifonierul nou, mirosind a lac proaspăt, o încăpere de oameni săraci lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
oricât începuse să se convingă de singurătatea în care avea să-și ducă anii de mai târziu. Sorin Șerban, economistul cu brioșă pronunțată și ticuri verbale. Mihai Marinescu, căruia îi ziceau Meme, arogant ca întotdeauna, ridicând sprâncenele pe deasupra ochelarilor cu ramă groasă când te privea, de parcă ar fi fost un chin să răspundă cu glasul său ușor voalat, extrem de inteligent, știindu-și valoarea, direct, brutal, rău dintr-un complex nemărturisit nici lui însuși, chiar violent, înecându-și violența în băutura care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
albastru din cap până-n picioare, știi doar că are mania asta cu albastru, s-a ridicat, prin urmare, tușind, sprijinindu-se cu amândouă mâinile în speteaza scaunului din față, după ce-și trecuse degetele prin mustața neagră și-și potrivise rama ochelarilor pe rădăcina nasului, și, când a deschis gura, am presupus că e foarte furios, nu cum e de obicei, ci în adâncul lui, și că o să spună ceva deosebit. Modalitatea de a propune prezidiul în bloc - a zis - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și frunzărind, după ce își așeză cu grijă ochelarii pe șaua nasului, cele câteva hârtii prinse cu clamă, cu ștampile roșii, late și semnături lăbărțate într-un colț, părând că-l ascultă cu mare atenție, poate ascultându-l, ridicând privirea pe deasupra ramei groase a ochelarilor și pe sub sprâncenele stufoase, fără o vorbă, până când Andrei Vlădescu sfârșește ce are de spus, îl mai privește o dată pe deasupra ochelarilor, și-i scoate și se uită la el cu aceeași privire mijită putând însemna orice; din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și pus rezoluția, priviți-o, adică nu există nici o lege sau nimic în vreo lege din care să reiasă că tovarășu’ ar fi în drepturi; iar adjunctul de primar întorcându-se din nou spre Andrei Vlădescu, învârtind ușor ochelarii cu ramă groasă în mână, ridicând puțin hârtiile cu ștampile roșii și semnături ca pe o diplomă fără valoare, scuturându-și umerii, ferm, ușor plictisit, înainte de a-i spune cu compasiune: asta-i situația, ați auzit care e rezoluția, legea-i foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
abia se stăpânea să nu devină întru totul arțăgos și irascibil. Ioana Sandi nu știa toate acestea. Îl vedea puțin schimbat, taciturn și preocupat, îi simțea încordarea, dar bănuia numai adevăratele motive, în vreme ce își pieptăna îndelung părul în fața oglinzii cu ramă de fier forjat încrustat cu cristale de sticlă sclipitoare, își atârna de gât lănțuguri de perle adevărate, șiraguri de mărgele din plastic și sticlă colorată sau din boabe de porumb vopsite, schimbându-le necontenit între ele într-un clinchet adormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
multicolore și grele, pe care șerpuiesc, după știința pictorilor de moschei, fireturile de metale scumpe, cu sânii răsunând de zbaterea podoabelor înmănunchiate în sfere și apoi în linii subțiri și lungi, iar în mâna ei ușor întinsă înainte, oglinda cu ramă de argint topit în chip de crengi înflorite de măceș și păsări și frunze de laur în ghirlande, unde se privea, blând și nedumerit, licornul. Și povestea câte și mai câte, întâmplările, născocirile care curgeau pe acolo pe unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strigând aproape unul la altul, însă nu reușeam să înțeleg despre ce vorbesc, nici măcar nu mă străduiam, și la urechea mea nu ajungeau decât frânturi de fraze. Am auzit vocea monotonă și rece a lui Meme, care ne privea pe sub rama subțire a ochelarilor, tremurându-și ușor capul, de parcă ar fi fost prea greu pentru gâtul și umerii lui subțiri: „A, frumoasă doamnă“, zicea, după ce-i ascultase povestind pe Iuliu Sofronie și Andrei Vlădescu. „Frumoasă, pe dracu’! Aia?“, intervenea Ileana Roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Carmina burana. „Ce vrei să zici cu chestia asta?“, se arăta nedumerită Manuela Ștefan, ca și cum ar fi bănuit infame aluzii la vârstă, ca de obicei. „Ce spui doahmnă?“, se întorcea Cemeilă spre ea, accentuând întrebarea printr-o ușoară ridicare a ramei ochelarilor lui subțiri. „Uite, cum zice cântul ăsta, In taberna quando sumus, adică atunci când ne aflăm în tavernă: bibit hera, bibit herus, bibit miles, bibit clerus, bibit ille, bibit illa etcetera, vrei să-ți traduc?“ „Las-o baltă.“ „Ei, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
impresionase pe toți cu convingerile ei ferme și cu cunoașterea tuturor detaliilor. Îmi amintesc că era o femeie înaltă, cu părul negru ca abanosul tuns scurt și cu ochi căprui șocanți și combativi sub o pereche de ochelari mici cu rame aurii: și totuși a fost clar de la început că nu-i va ține piept lui Winshaw. Trecuse de mult vremea când îi luasem un interviu pentru spațiul de emisiune acordat „celor din ultimele bănci“ și demascasem slaba lui cunoaștere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
descris de Conan Doyle în Semnul celor patru, când Sherlock Holmes îl întâlnește prima dată pe misteriosul Thaddeus Sholto. Ca și acolo, draperii și tapiserii bogate și strălucitoare îmbrăcau pereții, cu câte o deschizătură prin care se vedeau tablouri în rame prețioase sau vase orientale. Covorul era deasemenea de culoarea chihlimbarului îmbinată cu negru și atât de moale și de des, încât piciorul se afunda în el, ca într-un strat de mușchi. Erau chiar și două blănuri mari de tigru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
laboratorul Salman Pak și se dovedise un furnizor prompt, de toată încrederea. Lui Mark îi făcea întotdeauna plăcere să-i viziteze casa de țară din Valea Rinului, unde contractele erau semnate într-un birou splendid sub un portret mare, cu ramă de aur al lui Hitler și ceaiul era servit de tânăra și frumoasa lui fiică. Și azi, ca o favoare specială, i se oferi un deliciu în plus: industriașul descuie o vitrină care conținea un magnetofon cu două benzi, conectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cancer și părea în acest caz foarte avansat. — Cât de avansat? am spus eu. Adică nu e prea târziu ca să se mai facă ceva? Doctor Gilliam era o femeie înaltă cu părul negru-tăciune tuns scurt, ai cărui ochelari mici, cu rame aurii încadrau o pereche de ochi căprui șocanți și combativi. Se gândi mult înainte de a răspunde. Dacă am fi putut ajunge ceva mai devreme, am fi avut probabil șanse mai mari. În acel moment, dădea impresia că ascunde ceva. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
două lumânări de pe masa de toaletă, un întuneric sumbru învăluia fiecare cotlon. Aerul din cameră avea și el o particularitate ciudată: sugera putreziciune și mucegai, era stătut ca în încăperile de la subsol. Singura fereastră îngustă și înaltă zăngănea neîncetat în rama ei, zguduită de furtună, până când părea că sticla ei se va crăpa. În timp ce Michael își despacheta valiza și își aranja pieptenele, aparatul de ras și punga de burete pe măsuța de toaletă, un sentiment tot mai acut de neliniște începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-l informeze pe Michael, o așteptă o surpriză. Corpul gol al lui Roddy încă mai zăcea pe pat, dar în rest, nu mai era nimeni în cameră. Michael dispăruse. Instinctul, mai mult decât orice, îl atrăsese spre sofisticata oglindă cu ramă aurită de pe peretele dormitorului. O oglindă era o poartă spre infern: Michael aflase deja asta, așa că nu i-au trebuit decât câteva clipe ca să-și strecoare degetele prin spatele ramei și s-o desprindă de perete. Oglinda se deschise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mult decât orice, îl atrăsese spre sofisticata oglindă cu ramă aurită de pe peretele dormitorului. O oglindă era o poartă spre infern: Michael aflase deja asta, așa că nu i-au trebuit decât câteva clipe ca să-și strecoare degetele prin spatele ramei și s-o desprindă de perete. Oglinda se deschise pe o balama rigidă, dând la iveală o cavitate dreptunghiulară; și de îndată ce păși în întuneric, se închise în urma lui fără nici cel mai mic sunet. Când Michael încercă s-o împingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am pus o nouă rundă la fiert pentru Alex și am făcut rapid un duș fierbinte. Când m-am Întors În dormitor, el stătea În pat, În capul oaselor. — Te-ai și Îmbrăcat? a Întrebat el, bâjbâind după ochelarii cu rame subțiri de metal fără de care era aproape orb. A sunat cineva azi dimineață, sau doar am visat? — N-a fost un vis, am zis eu și m-am strecurat Înapoi sub plapumă, deși Îmi trăsesem deja pe mine jeanșii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mea sau, mai bine zis, pe salteaua care se Întindea de la un perete la altul și pe care o numeam camera mea - și m-am prăbușit pe acel mare și minunat pat, după ce mi-am lovit la intrare glezna de rama de lemn. Rahat. Ce fac acum? După ce mi-am stors creierii și mi-am luat toată garderoba la mână, am decis să port un pulover albastru deschis și o fustă neagră până la genunchi, cu cizmele mele negre trei sferturi. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ușă și, În locul părinților, În prag a apărut un Alex cam șifonat. Arăta nemaipomenit, ca Întotdeauna. Jeanșii decolorați atârnau pe șoldurile ca și inexistente și tricoul bleumarin cu mâneci lungi era mulat exact cât trebuie pe corp. Ochelarii Înguști, cu rame metalice, pe care Îi purta când nu putea suporta lentilele de contact, Îi erau proptiți pe nas În fața ochilor foarte roșii, și părul Îi cădea În devălmășie. Nu m-am putut stăpâni să nu-i sar imediat În brațe. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nucile se aflau și azi În bol, cu stratul lor de praf lînos, neclintit, iar Duncan avu timp să se uite Îndeaproape la cîteva tablouri agățate strîmb pe perete - căci toate stăteau strîmb În casa asta. Erau destul de triviale, cu rame Oxford, de duzină. Dar asta Îi dădea și o senzație de plăcere - de natură diferită -, plăcerea pe care o extrăgea din contemplarea unui lucru În timp ce se gîndea: Nu ești al meu, și nu trebuie să te rîvnesc! CÎnd se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ci la un tablou pe care-l atîrnase deasupra șemineului, și care reprezenta o femeie cu ochi blînzi, Îmbrăcată Într-o rochie victoriană cu guler Înalt, despre care Duncan aflase că este fondatoarea Științei Creștine, doamna Mary Baker Eddy. Pe rama neagră cineva scrisese, nu foarte Îndemînatic, cu vopsea emailată - poate chiar domnul Leonard - o cugetare, care suna astfel: „Să stai mereu de veghe la porțile gîndirii.“ Cuvintele astea Îl făceau pe Duncan să rîdă Întotdeauna, și nu pentru că le considera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]